Post on 22-Oct-2015
description
transcript
1
Rezumatul Tezei de doctorat
Cultura muzicală bisericească în Bucovina
de-a lungul vremii până astăzi
Conducător ştiinţific şi Îndrumător: Doctorand:
Preot Profesor Universitar Dr. Nicu Moldoveanu Nechita I. V. Costel-Mirel
Nu sunt multe zone din ţara noastră, care să cuprindă atâtea amintiri ale
timpurilor de închegare naţională, ca Bucovina, care a câştigat de-a lungul anilor
preţuirea creştinilor ortodocşi prin locurile de pelerinaj şi popas duhovnicesc oferite
tuturor celor dornici de adevărată trăire creştină ortodoxă.
Bogăţia tradiţiilor, pitorescul plaiurilor şi numărul mare de mănăstiri şi
biserici, care se întrec una pe alta în frumuseţe, au făcut ca vestea despre acest colţ
de ţară să se răspândească pretutindeni.
Aici, cele mai multe locaşuri sfinte sunt ctitorii voievodale, ce au dus peste
veacuri faima voievozilor moldoveni, precum şi bogăţia duhovnicească a
înaintaşilor noştri.
De problemele şi frământările acestor locuri s-au ocupat mai mulţi istorici,
români şi străini, care au analizat şi transmis mai departe ceea ce înseamnă, de fapt,
provincia Bucovina.
Până în anul 1775, când Imperiului austro-ungar a ocupat acest loc
binecuvântat, cu oameni paşnici, gospodari şi cuminţi, aşezaţi într-un spaţiu mirific,
presărat cu munţi acoperiţi de păduri şi înconjuraţi de văi bogate în păşuni şi ape
2
cristaline, fenomenul cultural din Bucovina=Ţara fagilor (numită astfel de către
ocupanţi) are istorie comună cu cel al Moldovei, provincie din care a făcut parte.
Aşadar, lucrarea de faţă intitulată: Cultura muzicală bisericească în
Bucovina de-a lungul vremii până astăzi ar fi purtat, probabil, alt titlu, în ceea ce
priveşte denumirea provinciei la care se adresează, dacă n-ar fi intervenit
conjunctura istorică ce a despărţit în două fiii Moldovei.
Soarta acestei părţi a României a fost împărtăşită şi de alţi confraţi, locuitori
ai acestei ţări, înmănuncheată în provincii râvnite şi ocupate, parte dintre ele, de
Imperiu austro-ungar, în următoarea ordine istorică: Transilvania (1699), Banatul şi
Oltenia (1718). Se spune că România este singura ţară din lume care se învecinează
la graniţe cu proprii ei cetăţeni.
În tratarea evenimentelor cultural istorice, diferenţierea faţă de provincia-
mamă, Moldova, se face doar ţinând cont de amplasarea geografică a Bucovinei şi
implicit de specificul zonei.
Lucrarea conţine două mari părţi:
-Prima parte, trei capitole şi
-Partea a doua, două capitole.
În Prima parte, intitulată: Contextul istoric şi situaţia învăţământului şi a
cântării bisericeşti monodice în Bucovina, până la jumătatea secolului al XIX-
lea, realităţile ce reflectă perioada de dinainte şi de după ocupaţie sunt evidenţiate
în Capitolul I, care aparent nu ar avea legătură cu titlul lucrării.
Ţinând cont însă, că nu vorbim de cultura muzicală a unei provincii libere,
care să fi avut posibilitatea să-şi desfăşoare nestingherit activitatea creatoare, ci
dimpotrivă, a unei provincii ocupate de străini şi cu o istorie zbuciumată, am
considerat necesară introducerea, la începutul lucrării, a Capitolului I intitulat:
Bucovina - repere istorice, pentru ca cititorul să fie familiarizat în ce priveşte
contextul istoric în care s-a dezvoltat această cultură, înainte şi după ocupaţie, cu
3
forma de organizarea statală şi bisericească şi colaborarea sau divergenţele dintre
aceste instituţii, cu stadiul de evoluţie a culturii muzicale bisericeşti în momentul
anexării şi cum s-a comportat după aceea, şi să accepte necesitatea acestui capitol,
gândit iniţial ca Introducere.
Astfel, se va sublinia, pe scurt, formarea şi creşterea noastră ca popor,
deodată român şi creştin, ceea ce a implicat (în ceea ce priveşte tema abordată)
organizare bisericească proprie, cu zidire de locaşuri de cult, locul favorabil unde s-
a născut şi a evoluat cultura muzicală bisericească.
Apoi, se va dovedi încercarea gradată de asimilare a culturii Bucovinei de
către Imperiul austro-ungar prin metode cu urmări imediate sau de durată,
interesând doar finalul, adică ştergerea valorilor tradiţionale autohtone şi înlocuirea
lor cu cele ale ocupantului. Fenomenul a fost trenat de înfiinţarea asociaţiilor şi
instituţiilor, care au luptat şi s-au apărat prin cultură, predominantă fiind cultura
muzicală, mai ales cea bisericească corală, care a ţinut fiii neamului strâns uniţi
lângă Biserica străbună, dătătoare de nădejdi, chiar dacă, după cum vom vedea în
primul capitol, factorii de răspundere şi decizie ai neamului bucovinean nu au
luptat toţi, din toate puterile, „cu timp şi fără timp”, în acest sens.
Încercarea de occidentalizare a culturii bucovinene de către administraţia
germană şi catolică, cu centrul de control şi comandă la Viena, a generat o stagnare
a culturii autohtone şi a tradiţiilor vechi culturale româneşti, moştenite din moşi-
strămoşi.
În vreme de strâmtoare însă, ies în evidenţă valoarea şi caracterul persoanei
aşezată într-o oarecare funcţie de răspundere, fapt probat încă odată şi în Bucovina
ocupată, unde corupţia a cuprins, în această perioadă, atât oameni politici cât şi
reprezentanţi ai Bisericii, numiţi, în majoritatea cazurilor, în această funcţie, nu de
către Forul bisericesc suprem, ci, prin decrete imperiale menite să distrugă
Biserica şi neamul românesc din această parte a ţării.
4
La toate acestea se adaugă încercarea de infiltrare a rutenilor în conducerea
Bisericii româneşti, încurajaţi de multe ori de păstorii ei, mulţi de neam străin, dar
şi străini de interesele şi dorinţele credincioşilor, cum a fost, de exemplu, cazul
episcopului Eugenie Hacman.
Se vor analiza şi condiţiile în care s-a înfiinţat Mitropolia Bucovinei, precum
şi activitatea deosebită a mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici, activitate
laborioasă şi cu mari beneficii pentru neamul românesc şi cultura sa.
Totodată, aşezarea Capitolului I sub acest titlu şi în această formă, la
începutul lucrării, este motivată şi din alte privinţe.
Cunoaşterea fenomenului muzical bisericesc este strâns legată de
cunoaşterea generală a fenomenului bisericesc cultic unde îşi desfăşoară activitatea,
de contextul istoric şi de organizarea bisericească, chezaşe ale evoluţiei şi
dezvoltării cântului liturgic, sau oprimării şi stagnării evoluţiei lui, folosite ca
forme de ştergere din memorie şi anulare treptată a tradiţiilor ortodoxe, păstrate în
cult. Cuvintele exprimate în acest caz ar putea duce mintea cititorului la o regie de
război. Nimic greşit în cazul Bucovinei şi a celorlalte provincii ocupate, dacă ţinem
cont de luptele morale şi fizice duse în această perioadă. Şi atunci, cum au rezistat
aceste provincii în astfel de momente? O întrebare firească, la care încercăm să
răspundem în lucrarea de faţă.
În mare parte, la această rezistenţă, dusă de multe ori până la supravieţuire,
au contribuit şi modelele de curaj şi de vitejie ale înaintaşilor, de pe vremea când
nu se pronunţa aici cuvântul Bucovina. Vorbim de ierarhii, voievozii, slujitorii
altarelor sau ai curţii domneşti, cinstea neamului românesc, parte dintre ei
consemnaţi în calendarul ortodox român, ca repere ale Bisericii luptătoare şi a celei
triumfătoare.
Spre finalul Capitolului I s-a adăugat un subcapitol, numit: Configuraţia
teritorială şi organizarea bisericească a Bucovinei, astăzi, unde se limitează
5
spaţiul analizat, menţionând că nu ne ocupăm de Bucovina ocupată ci de cea
retrocedată, suprapusă unei părţi a judeţului Suceava, fără a putea face abstracţie de
anumite părţi din Bucovina, numită de Nord, unde s-au desfăşurat evenimente de
importanţă capitală în ceea ce priveşte iconomia subiectului tratat, adică, de oraşul
Cernăuţi şi împrejurimile sale, precum şi de partea de Sud, rămasă neocupată,
componentă a judeţului Suceava..
Finalul Capitolului I face referiri la locaşurile de cult, perle ale ortodoxiei şi
păstrătoare ale culturii bisericeşti, în general şi a celei muzicale cultice, în special.
Cercetând şi consemnând, în acest capitol, conjunctura politică şi religioasă
în care s-a desfăşurat cultura muzicală bisericească a Bucovinei, volumul de
informaţii necesare cunoaşterii acestui fenomen a depăşit cu mult spaţiul alocat
unei Introduceri, producând, dacă ar fi fost lăsat cu acest titlu, o
disproporţionalitate a lucrării.
Prin Capitolul II, intitulat: Învăţământul muzical-bisericesc în Bucovina,
se pătrunde în cultura muzicală a provinciei de dinainte şi de după ocupaţie,
prezentându-se situaţia învăţământului românesc de aici până la Şcoala muzicală de
la Putna, reper al culturii neamului nostru, şi după această perioadă până la mijlocul
secolului al XX-lea, cu analiza cântării monodice.
Începând cu anul 1470 mânăstirea Putna a adăpostit o şcoală de grămătici,
unde se învăţa scrisul şi cititul, limbile slavonă şi greacă şi altă şcoală de nivel mai
ridicat, de retorică, unde se preda logică, retorică, astronomie şi se studia muzica
psaltică. A intrat în istoria culturii sub denumirea de Şcoala muzicală de la Putna,
iar în numai două decenii a devenit un centru de cultură românesc, a cărui faimă a
ajuns până în sudul Peninsulei Balcanice şi până la Moscova.
Şcoala de la Putna nu a dat numai compozitori, autori de cântări sfinte, ci şi
specialişti în arta alcătuirii şi scrierii de manuscrise.
6
Vor fi amintiţi profesorii şi compozitorii acestei şcoli: Eustatie Protopsaltul,
Ioan Diaconu, Dometian Vlahul, Theodosie Zotica, Kyr Gheorghe Mitropolitul,
precum şi manuscrisele acestei şcoli, studiate de mulţi specialişti români şi străini,
cei străini, nu în toate cazurile cu intenţii şi gânduri corecte în ce priveşte
provenienţa lor, fapt analizat şi consemnat, printre alţi cecetători, şi de Părintele
Profesor Dr. Nicu Moldoveanu.
Întrucât Partea I-a a lucrării se referă şi la Situaţia cântării bisericeşti
monodice în Bucovina, iar cele douăsprezece manuscrise descoperite sunt produsul
Şcolii muzicale de la Putna şi reprezintă filonul autentic al cântării bisericeşti
monodice, am socotit potrivită menţionarea şi analizarea lor, pe scurt, în acest
capitol.
Doar trei, dintre cele douăsprezece manuscrise descoperite, ca fiind ale Şcolii
muzicale de la Putna, se află pe teritoriul Bucovinei: două la mănăstirea Putna şi
unul la mănăstirea Dragomirna.
Acestea vor fi analizate şi prezentate mai pe larg spre finalul Capitolului III,
în subcapitolul intitulat: Manuscrise medio şi neo-bizantine, litografii şi tipărituri
muzicale bisericeşti, psaltice şi liniare, păstrate în bibliotecile şi arhivele unor
mănăstiri bucovinene.
La celelalte nouă manuscrise, risipite prin arhivele şi bibliotecile din ţară şi
străinătate, vom face doar o prezentare succintă a lor.
Încărcarea volumului fizic al lucrării cu aceste amănunte, deja studiate şi
tipărite în studiile de muzicologie româneşti şi străine, ar fi dus la depărtarea de
standardele propuse în ceea ce priveşte originalitatea ei.
De aceea, în privinţa manuscriselor putnene, aflate în afara Bucovinei, s-a
analizat doar: locul, data, conţinutul, autorii manuscriselor precum şi alte câteva
consideraţii ce ţin de analiza unor asemenea documente.
7
În privinţa şcolilor din Bucovina până în 1775, Capitolul II continuă
prezentarea cu Şcoala duhovnicească de la Rădăuţi şi a altor şcoli din această
perioadă, ca o continuare firească a învăţământului muzical bisericesc monodic din
această parte a ţării.
Prima reşedinţă a Mitropoliei Moldovei fiind oraşul Rădăuţi, acesta s-a
bucurat de atenţia domnitorilor, care l-au transformat într-un important centru de
cultură.
Şcoala duhovnicească de la Rădăuţi era în mare înflorire în timpul când era
episcop de Rădăuţi Iacov Putneanu (1745-1750), şi mai ales în perioada 1747-1760,
când se reorganizează, sporind numărul cărţilor de cult, iar dascălii au fost aleşi
dintre cei mai învăţaţi. În programa şcolii au fost introduse obiecte noi: istoria,
geografia şi aritmetica, pe lângă socotit, cântare, cronologie pascală precum şi
limbile română, slavonă şi greacă.
Atât la Şcoala muzicală de la Putna cât şi la Şcoala duhovnicească de la
Rădăuţi se foloseau ca manuale cărţile bisericeşti, în special Ceaslovul şi Psaltirea,
şi abia după însuşirea lor se trecea la alte materii.
Începând cu anul 1775, învăţământul românesc bucovinean este modificat de
factorii de decizie ai Imperiului, prin impunerea obligatorie a limbii germane, care
strecura subtil şi parte din cultura germană, cu toate că profesorii de naţionalitate
germană, conştienţi de paradoxul asimilării unor cunoştinţe greu de reţinut şi în
condiţiile predării lor în limba maternă, darămite într-o altă limbă, neînţeleasă nici
la nivel de abecedar, au considerat normal (o parte dintre ei), să predea cursanţilor
în limba proprie.
Atât învăţământul religios cât şi cel laic era în aceeaşi situaţie, copiii sau
studenţii români, luptând din greu pentru învăţarea, cunoaşterea şi asimilarea
literaturii germane.
8
Sub amprenta ocupaţiei austro-ungare este analizată, în continuarea
Capitolului II, situaţia următoarelor şcoli:
- Academia duhovnicească de la Putna şi Şcoala elementară, cu două
perioade de înflorire: prima sub conducerea călugărului Antonie şi a doua a
arhimandritului Vartolomeu Măzăreanu. După 1775, când partea de Nord a
Moldovei a fost anexată austro-ungarilor, profesorii de la Academie nu mai
primeau salarii şi mulţi au renunţat să mai predea aici. Vartolomeu Măzăreanu,
împreună cu alţi egumeni, pleacă şi se aşează, din 1785, la Mănăstirea Neamţ;
- Seminarul de la Suceava deschis, după unii cercetători, la mănăstirea
Sfântul Ilie de lângă Suceava, iar după alţii, chiar în acest oraş.
Dezvoltarea şcolilor din Bucovina a fost curmată de războiul ruso-turc
(1768-1774), timp în care şcolile de pe teritoriul viitoarei Bucovina nu au mai
funcţionat, în afara Şcolii din incinta mănăstirii Putna, care şi-a continuat
activitatea şi după 1786, an în care s-a înfiinţat la mănăstirea Sf. Ilie de lângă
Suceava (aşa cum susţine Ion Nistor şi alţi cercetători despre care vom vorbi, cu
toate că realitatea este alta în ce priveşte locaţia şcolii), prin planul de culturalizare
a Austriei, o Şcoala clericală, sub conducerea arhidiaconului Daniil Vlahovici, de
neam sârb, primit cu reticenţă de popor, fapt pentru care episcopul Dosoftei
Herescu a intervenit cu o scrisoare pastorală, spre a înlătura bănuielile şi a
determina părinţii să-şi dea copii la şcoală. De fapt postul de director era o găselniţă
a guvernului austriac, ce pregătea, în felul acesta, arhidiaconului Daniil Vlahovici
drumul spre scaunul de episcop.
Şcoala de la Suceava a mai fost numită şi şcoală catehetică, diferită de
şcolile de cateheţi din Moldova, sau şcoală clericală, pentru că acolo se preda
catehismul, un curs de teologie cu noţiuni elementare biblice, apologetice sau de
morală. Apoi, aici se învăţau cântările bisericeşti (muzica bizantină) şi rânduiala şi
9
însemnătatea slujbelor bisericeşti (tipic şi liturgică). Se punea accentul şi pe
caligrafie, citire şi aritmetică, după modelul Şcolii teologice de la Carlowitz.
Cursurile aveau o durată de trei ani cu examene anuale şi la absolvire,
susţinute în faţa Consistoriului eparhial. Cursurile se desfăşurau între 1 octombrie
şi 30 iunie
Interzicerea învăţământului în limba română, după anul 1786, va fi o altă
problemă, ce va fi adusă în atenţie când vom descrie activitatea acestei şcoli;
- Institutul teologic şi Seminarul clerical, proiectul episcopului Isaia
Baloşescu, unde se folosea foarte puţin limba română ca limbă de predare.
Limba română a fost folosită, ca limbă oficială, în administraţia
bisericească, mai ales sub episcopii Dosoftei Herescu, Daniil Vlahovici şi Isaia
Baloşescu.
Este pusă în cumpănă situaţia jalnică a învăţământului din timpul episcopul
Evghenie Hacman (primul care a îngăduit ca în rapoartele oficiilor parohiale să fie
folosită şi limba ruteană) şi activitatea cultural-didactică a Mitropolitului Silvestru
Morariu-Andrievici, luminătorul poporului bucovinean.
Subordonarea şcolilor primare din Bucovina (în perioada 1816-1850)
Consistoriului romano-catolic de la Lemberg a fost o altă lovitură dată neamului
bucovinean, cu urmări ce vor fi dezbătute tot în interiorul acestui capitol;
- Universitatea din Cernăuţi şi Facultatea de Teologie Ortodoxă, înfiinţată
pe cheltuiala Fondului bisericesc din Bucovina în timpul episcopului Teoctist
Blajevici, care mult timp a fost un reper important pentru teologia românească şi
pentru studenţii străini care au studiat aici.
Şi în facultatea nou înfiinţată, la început, se folosea pentru prelegeri limba
germană. Ulterior, elevii ruteni au preferat mai degrabă să înveţe limba română de
la colegii lor, decât limba germană, ceea ce a atras după sine decizia conducerii
facultăţii de a preda în limba română.
10
Capitolul III, intitulat: Cântările bisericeşti de tradiţie bizantină în
manuscrisele şi tipăriturile muzicale din Bucovina, partea centrală a lucrării, este
structurat în cinci subcapitole, astfel:
A. Lupta pentru introducerea definitivă a limbii române în cultul liturgic
şi tipărirea cântărilor bisericeşti în notaţie liniară.
Deoarece capitolul se referă la şi la cântările bisericeşti de tradiţie bizantină,
tipărite şi în limba română, se va evidenţia, întâi de toate, strădania primilor
compozitori şi tipografi de carte muzicală bisericească de a scrie şi tipări în limba
română, eveniment care, alături de începutul transpunerii cântărilor bisericeşti de
pe notaţia bizantină pe notaţia liniară şi acceptarea, în cele din urmă, a acestui
demers de către Biserică, va deschide o nouă etapă în evoluţia cântării bisericeşti de
tradiţie bizantină din ţara noastră. Se va consemna importanţa deosebită a traducerii
şi tipăririi în limba română a cărţii Psaltichia rumănească a lui Filotei
Ieromonahul, „primul codice în care se păstrează şi atestă cântarea în limba
română”.
Începând cu Psaltichia rumănească a lui Filotei sin Agăi Jipei vorbim deja
de o legătură, întreruptă în timp, după Şcoala muzicală de la Putna, în domeniul
muzical bisericesc, psaltic, de tradiţie bizantină în România. Este vorba de
începutul traducerii din limba greacă a volumelor diferiţilor autori, numite
Anastasimatare, care cuprind, în mod deosebit, cântările Octoihului, adică slujbele
care se practică la Vecernie şi Utrenie.
Chiar dacă Manuscrisele de la Putna nu poartă, niciunul, denumirea de
Anastasimatar, asta nu înseamnă că ele nu conţin cântări de la Vecernie şi Utrenie,
ci dimpotrivă, iar legătura dintre Anastasimatarele mai noi şi Manuscrisele de la
Putna este evidentă, mulţi dintre autorii cuprinşi în Anastasimatarele greceşti, care
au fost preluate de compozitorii români, fiind comuni cu cei cuprinşi în
Manuscrisele de la Putna.
11
Cântările cuprinse astăzi în Anastasimatare au existat (parte dintre ele) şi în
Manuscrisele de la Putna, incluse în Stihirare şi Antologhioane, din care s-au
desprins în timp.
Apariţia prin filiera greacă a cântărilor cumulate în Anastasimatare
reprezintă o noutate doar prin structurarea lor în această formă şi denumire şi prin
completarea lor cu compoziţii inedite.
Capitolul III este cel mai important pentru lucrarea de faţă şi planează în
jurul personalităţii mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici (1818-1895), omul
providenţial pentru această perioadă, care alături de episcopul Melchisedec
Ştefănescu de la Roman, Andrei Şaguna, mitropolitul Ardealului, Gavriil
Musicescu, Gheorghe J. Dima şi Grigorie J. Gheorghiu, la Iaşi, părintele Dimitrie
Cunţanu şi mai târziu Gheorghe Dima şi Ion Vidu, în Transilvania, Mihai Ursuleac,
Eusebie Mandicevschi şi de ceilalţi compozitori ai Bucovinei şi ai ţării întregi, a
iniţiat şi susţinut, verbal şi concret, prin scris, transpunerea cântărilor bisericeşti de
pe notaţia bizantină pe notaţia liniară,
B. În acest sens, al doilea subcapitol al Capitolului III, consemnează
concretizarea acestui fapt prin: „Psaltichia bisericească” a mitropolitului Silvestru
Morariu-Andrievici, prima transcriere a unei părţi din muzica bisericească
tradiţională, psaltică, românească, în notaţia liniară. Ecouri în şi din
Principatele Române. Psaltichia bisericească a mitropolitului Silvestru Morariu-
Andrievici reproduce în notaţie liniară parte din cântările celor opt glasuri ale
Vecerniei, de factură bizantină, aşa cum circulau ele în Bucovina chiar şi sub
ocupaţie străină şi tipărite la Viena în anul 1879. Încercăm să arătăm, pe lângă
valoarea acestei opere ca noutate în domeniu muzical-religios liniar, legăturile
dintre cântările Psaltichiei bisericeşti şi alte cântări, cu acelaşi conţinut liturgic, din
Principatele Române.
12
Înainte de analiza propriu-zisă vom sublinia câteva aspecte generale, ce ţin
mai ales de asemănările dintre stilul bisericesc al cântărilor propuse spre analiză şi
cel practicat de compozitorii români în Anastasimatarele secolelor XIX şi XX.
Iar analiza, care-şi propune descoperirea ideii de unitate dintre aceste
cântări, se va face între cântările din:
-Psaltichia bisericească scrisă în 1879 de mitropolitul Silvestru Morariu-
Andrievici, în comparaţie cu cele din:
-Cântările bisericeşti după melodiile celor opt glasuri, culese din
Transilvania şi Banat şi întâi publicate în 1890 de preotul Dimitrie Cunţanu (1837-
1910), tipărite tot la Viena şi cu cântările din:
-Anastasimatarele scrise înainte de 1879 şi după acest an, mare parte, din
cele mai frumoase formule ale acestor opere, fiind alese şi pe alocuri prelucrate de:
Profesor Nicolae I Lungu, Preot Profesor Grigore Costea şi Profesor Ion Croitoru,
în Anastasimatarul Uniformizat-Vecernierul sau Cântările Vecerniei de sâmbătă
seara pe cele opt glasuri bisericeşti, operă folosită, de asemenea, în studiul
comparativ anunţat.
Analiza propriu zisă se va desfăşura pe trei segmente:
1. Prezentarea scărilor muzicale ale glasurilor din:
-Gramatica muzicii bisericeşti „psaltice”, scrisă de: Profesor Nicolae I
Lungu, Preot Profesor Grigore Costea şi Profesor Ion Croitoru, scări muzicale
comune cu cele întrebuinţate în cântările Anastasimatarelor româneşti şi în
Anastasimatarul Uniformizat-Vecernierul sau Cântările Vecerniei de sâmbătă
seara pe cele opt glasuri bisericeşti, în comparaţie cu scările muzicale ale
glasurilor din:
-Psaltichia bisericească a mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici şi
-Cântările bisericeşti după melodiile celor opt glasuri, culese şi întâi
publicate în 1890 de Dimitrie Cunţanu.
13
2. Argumente teoretice şi muzicale din aceste lucrări, prin care vom arăta
asemănările sau deosebirile dintre scările celor două opere şi cele originale ale
glasurilor muzicale bisericeşti, bizantine, analizate în Gramatica muzicii bisericeşti
„psaltice”;
3. Exemple care vor scoate în evidenţă sursa de inspiraţie pentru cântările din
Psaltichia bisericească şi cele din Cântările bisericeşti după melodiile celor opt
glasuri. Se vor avea în vedere Anastasimatarele scrise înainte de momentul scrierii
celor două opere, precum şi ecouri ale acestora în alte Anastasimatare.
Analiza demonstrează, cu exemple teoretice şi muzicale, alinierea culturii
muzicale bisericeşti de tradiţie bizantină chiar şi sub ocupaţie, la cultura muzicală
bisericească a întregii ţări.
C. În acest subcapitol vom prezenta şi analiza o altă operă, ce se referă la
revizuirea Psaltichiei bisericeşti a mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici, sub
numele de Psaltichia română, de către compozitorul, profesorul, dirijorul şi
teologul bucovinean, Mihai Ursuleac (1863-1928).
În acest sens, al treilea subcapitol, va purta numele de: „Psaltichia română”
a compozitorului Mihai Ursuleac. După prezentarea şi analiza acestei opere se vor
face câteva precizări referitoare la noutăţile aduse de Psaltichia română faţă de
Psaltichia bisericească a mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici.
D. Următorul subcapitol va constitui un fel de concluzie la cele trei dinainte,
va purta titlul: Importanţa „Psaltichiilor” bucovinene transcrise pe notaţie liniară
şi a celor de acelaşi gen din Principatele Române, şi v-a răspunde la trei întrebări:
a) Ce a însemnat pentru cultura muzicală bisericească „Psaltichia
rumănească” a lui Filotei Ieromonahul, „primul codice în care se păstrează şi
atestă cântarea în limba română” şi „Psaltichia bisericească” a mitropolitului
Silvestru Morariu-Andrievici, prima transcriere a unei părţi din muzica
bisericească tradiţională, psaltică, în notaţie liniară? Asemănări şi deosebiri.
14
b) Ce reprezintă cele două „Psaltichii” bucovinene şi „Cântările bisericeşti
după melodiile celor opt glasuri”, culese şi publicate de Dimitrie Cunţanu, pentru
ţara noastră, de unde au fost inspirate şi care este importanţa lor pentru evoluţia
ulterioară a muzicii bisericeşti pe ambele notaţii. Ecouri.
c) În urma analizei făcute, putem spune că există unitate între cele două
„Psaltichii” şi între acestea şi cântările bisericeşti de acelaşi gen din Principate?
Vom arăta şi evidenţia, că pe lângă importanţa demersului de trecere la
transpunea cântărilor bisericeşti de tradiţie, psaltică, bizantină, şi pe notaţia liniară,
de provenienţă apuseană, aceste cântări, ale Bucovinei şi Transilvaniei, au
asemănări între ele şi între acestea şi cele compuse în celelalte provincii româneşti,
existând unitate între cântările bisericeşti, de tradiţie bizantină, la nivelul întregii
ţări.
E. Ultimul subcapitol, intitulat: Manuscrise medio şi neo-bizantine şi
tipărituri muzicale bisericeşti, psaltice şi liniare, păstrate în bibliotecile şi
arhivele unor mănăstiri bucovinene, inventariază şi analizează manuscrise,
litografii şi tipărituri muzicale neo-bizantine, psaltice şi liniare, aflate în fondurile
mănăstirilor din Bucovina: Putna, Rădăuţi, Teodoreni, Suceviţa, Moldoviţa şi
Dragomirna, unele provenite de la anumite parohii, pentru completarea tabloului
muzical religios al culturii bucovinene şi a întăririi ideii de legătură şi unitate cu
ţara.
În cazul mănăstirii Putna vorbim despre Manuscrisele 56 / 544 / 576 - Putna
I şi Putna II, provenind de la Şcoala muzicală de la Putna şi de manuscrisul neo-
bizantin, intitulat: Colecţie de cântări bisericeşti a cântăreţului Ioan Negru din
Havârna, scris în anul 1957, care conţine 203 cântări religioase, precum şi despre
manuscrisele în notaţie liniară cu titlul: Irmologhion din secolul al XVIII-lea şi
Psaltichia slavonă, care este de fapt Psaltichia română a compozitorului Mihai
Ursuleac, scrisă pe text slavon pentru uzul studenţilor Seminarului de la Cernăuţi.
15
Totodată sunt consemnate parte din tipăriturile psaltice şi cele cu muzică
liniară, aflate în arhiva mănăstirii Putna.
Tipărituri cu cântări pe notaţie psaltică: Irmologhion-Catavasier, tipărit la
Buzău, în 1856; Tomul întâiu al Antologhiei, retipărit a doua oară, la aceiaşi
Tipografie din Buzău, pe 9 octombrie 1856; Teoria principiilor elementare de
muzică bisericească şi Anastasimatarul teoretic şi foarte practic, de Lazăr S.
Ştefănescu, tipărită la Tipo-Litografia „Cărţilor bisericeşti”, Bucureşti, 1897; Curs
elementar de muzică orientală (bisericească), de Nicolae Severeanu, tipărit la
Tipografia şi Legătoria de cărţi, Dimitrie Bălănescu, Buzău, 1900, Ediţia I-a şi tot
la Buzău, Ediţia a II-a, în 1926; Colecţie de cântece naţionale, bătrâneşti şi
călugăreşti, tipărite la Buzău, în 1904, de Nicolae Severeanu.
Tipărituri cu cântări pe notaţie liniară: Cântările Sântei Liturgii a lui
Joan Gură-de-Aur, în do magior compusă pentru trei voci bărbăteşti, de George
M. Stephănescu, Profesor de Cânt la Conservatorul de musică din Bucureşti,
Editura Autorului, Bucureşti, 1894; Tatăl nostru, de P. Tschaikowsky, scris în
septembrie 1933, la Cernăuţi; Irmosul Învierii (Îngerul a strigat), de Ciprian
Porumbescu, pentru cor mixt, tipărit la „Editura familiei”; Imnul Patriarhal
pentru cor mixt, compus în ordinea şi proslăvirea întîiului patriarh al României,
D. D. Dr. Miron de Gheorghe Cucu, Dirijorul corului patriarhal şi profesor la
conservatorul de muzică şi Seminarul Nifon din Bucureşti, scris pentru cor mixt;
Imnele Sfintei Liturghii pentru trei voci egale sau mixte, de Gavriil Musicescu,
Profesor de Armonie şi Director la Conservatoriu, Şeful Corului Mitropolitan din
Jaşi. Lucrare tipărită în 1903, anul morţii autorului; Imnele Sfintei Liturghii, de
Gavriil Musicescu, aranjate pentru trei voci egale, de Sava Golumna, profesor de
muzică la Liceul Gheorghe Bariţiu din Cluj; Cântările Sfintei Liturgii compuse şi
aranjate pentru voci mixte de Ioan Cr. Danielescu, Profesor la Liceul din Ploieşti.
Editate la Institutul Grafic „Ioan Călinescu”, Buzău, 1930; Liturgia Sfântului Ioan
16
Gură de Aur în fa majior compusă pentru cor mixt de Antoniu Sequens, Op. 11,
Editura Autorului, Caransebeş, 1926; Imnele Sfintei Liturghii cuprinzând
concerte religioase, răspunsurile la : Te Deum, Cununii şi Parastase, după
diferiţi autori, alese şi aranjate pentru cor bărbătesc de profesor Sava Golumba,
dirijorul Coralei Banatul, Timişoara, 1947; Imnele Sfintei Liturghii a Sf. Joan
Gură de Aur după mai mulţi autori, întocmită de prof. Sava Golumba, dirigintele
Corului Episcopesc. Scrisă de Beniamin Ardelean, Cluj, 1927; Cântările Liturgiei
pentru trei voci egale, compuse de Timotei Popovici, Ediţia a VI-a, tipărită la
Editura proprie, Sibiu, 1942; Repertor Coral Religios şi „Imnele Sfintei Liturghii”
a Sfântului Ioan Gură-de-Aur, pentru cor mixt, întocmit, tradus şi aranjat după
diferiţi autori, de: Profesor Sava Golumba, dirijorul „Coralei Banatului”,
Timişoara Mai 1948; Cântările Sfintei Liturghii, de Ion Popescu-Pasărea după
melodiile bisericeşti tradiţionale scrise pe notaţiunea modernă şi armonizate pe 2
voci pentru trebuinţa corurilor bisericeşti şcolare, Partea I-a, Ediţia a III-a,
revăzută şi completată. Tipărită la „Tipografia Cărţilor Bisericeşti”, Bucureşti,
1934. În varianta aflată la Putna cartea este legată cu Prohodul Domnului nostru
Iisus Hristos şi Cântările Paştilor; Cântările Bisericii Române, vol. I, Liturgia
melodică transpusă de pe muzica orientală şi armonizată pe două, trei şi patru voci
mixte şi bărbăteşti pentru uzul, seminariilor, şcoalelor normale de învăţători, de
cântăreţi şi a corurilor bisericeşti, de Mihail D. Rădescu, Profesor la Seminar şi la
Şcoala Normală de învăţători din Craiova. Editate la Craiova în 1923;
Îndrumătorul liturgic, de Gherontie Nicolau, Episcopul Constanţei, cuprinzând:
vizite canonice la oraşe şi sate, vecernia cu litie şi priveghere, Liturghiile Sfinţilor
Ioan Gură de Aur şi Grigorie Dialogul, cu muzică şi text, Tipografia Cărţilor
Bisericeşti, 1939; Cântările liturgice în stil psaltic pentru: cor bărbătesc, cor mixt,
cor pe trei voci egale şi cor pe două voci de Pr. Ion Runcu, Bucureşti, 1956;
Liturghia solemnă în fa major pentru cor mixt de Sabin V. Drăgoi, Ediţie îngrijită
17
de Liviu Rusu. Tipărită la Editura Mitropolitul Silvestru, Cernăuţi, 1939; Imnele
Sfintei Liturghii pentru cor mixt, bărbătesc şi pentru trei voci egale de
Protoiereul Mihail Berezovschi, preot la biserica catedralei, director al Şcoalei de
cântăreţi şi şeful Corului Arhiepiscopal. Ediţia I a Eparhiei Chişinăului şi
Hotinului, 1922; 10 Coruri mixte pentru uzul şcoalelor secundare şi societăţilor
corele de Alexandru Jonescu Butaş, profesor la Liceul „Petru Maior” din Gherla.
Litografia şi Tipografia Schildkraft, Cluj; Cântările Sfintei Liturghii pe două voci
după melodiile bisericeşti pentru trebuinţa corurilor şcolare...în alcătuirea C. C.
Diaconi Ion Trandafir şi Dumitru Gligăneanu. Editura Sfintei Episcopii de Argeş,
1942; Cântările Liturghiei pentru copii şi popor, Institutul de Arte Grafice N. D.
Miloşescu, Târgu-Jiu, 1926; Cântările Sfintei Liturghii. Întocmită pentru şcoală
şi popor de Ion Popescu-Pasărea, Pr. George Comana şi George Breazul. Editura
„Scrisul Românesc S. A.” Craiova-Bucureşti; Coruri pentru voci mixte de
Alexandru Zavulovici. Editura Asociaţie Trezviei, Cernăuţi, 1928; Colecţie de
coruri pentru voci egale, de Ioan D. Chirescu şi George Breazul, profesori la
Academia regală de muzică din Bucureşti, Editura „Scrisul Românesc”, Craiova.
La mănăstirea Teodoreni din Suceava (str. Ecaterina Teodoroiu nr. 16) se
află depozitul de carte veche din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, unde se
păstrează peste 4000 de lucrări, cărţi de cult, între care şi cărţi de muzică
bisericească, manuscrise şi tipărituri, precum: Cântările Sfintei Liturghii în limba
greacă; Psaltichie din anul 1874; Idiomelar grecesc din anul 1870; Psaltichia
bisericească a mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici din anul 1879, în două
exemplare; Cântările Sfintei Liturghii de Isidor Vorobchievici; Heruvico-
chinovicar de Nectarie Frimu (mănăstirea Neamţ) din 1840, ş. a
La mănăstirea Suceviţa se păstrează manuscrise şi tipărituri. Amintim:
Irmologhii... scrise la mănăstirea Neamţ în 1863 (ms.), în limba ucrainiană;
Cântări bisericeşti alese, adunate din mai multe cărţi, de smeritul monahul Filaret
18
Buliga, casierul Sfintei Monastiri Neamţu, la 6 februarie 1920; un manuscris
intitulat: Bucheţel de muzică bisericească pentru Sfânta Mănăstire Suceviţa din
frumoasa Bucovină, jud. Rădăuţi 1947 oct., de Arhidiaconul Ghenadie Honciuc;
Manual de cântări Bisericeşti necesare peste tot anul care s-a tipărit în zilele
Înălţimii Sale Domnitorul Românilor Carol I. Cu spesele şi binecuvântarea Prea
Sfinţitului Episcop al Râmnicului Noul Severin D. D. Athanasie. Aşezate, revăzute
şi corectate de cucernicul între Preoţi: Preotul Exarh Gh. Joannescu de la Biserica
Zlătari din Bucureşti. Buzău Noua Tipografie română Al. Georgescu 1878;
Cântările din Săptămâna Patimilor, de Pr. Sachelar Niculae V. Paveliuc. 1903;
Colecţiune de Cântările Sf. Liturghii scrise pe muzică bisericească după cum se
întrebuinţează în Sfânta noastră Biserică Română - Ortodoxă şi tipărite de I.
Popescu Pasărea, profesor de muzică bisericească la Seminarul central şi Nifon
Mitropolitul, cântăreţ şi diriginte de cor la biserica Sf. Ilie Calinderu. Bucureşti-
Tipografia cărţilor bisericeşti 1905; Slavoslovia pe opt glasuri lucrată precum se
vede în zilele M. S. Regelui României Carol I de P. S. Episcop Gherasimu al
Romanului. Bucureşti. Tiografia cărţilor bisericeşti, 1907; Buchet de muzică
(Psaltichii), de Ieromonahul Amfilohie Iordănescu, maestru de cântări. Cuprinde:
Teorii de muzică, cântări de vecernie, utrenie şi Liturghie. Bucureşti. Tipografia
cărţilor bisericeşti. 1933; Irmologhion, ce cuprinde: Alte cântări, psalmi şi alte
stihuri, Tipografia din Cernăuţi, anul 1849, în ucrainiană, cu însemnarea lui
Ghenadie Zaharovici, arhimandrit şi egumen; Manual practic de muzică vocală
pentru clas I-a a şcoalelor secundare de băieţi şi fete de Vasile Soloveanu. Carte
aprobată de Ministerul Instrucţiunei cu ord. No. 570 din iunie 1933. Editura
autorului „Bucureşti” Str. Hramului 12; Colecţie de cântări Liturgice Bisericeşti
pentru trei voci egale întocmită de Ipolit Omelschi; Repertoriu liturgic litografiat
de Direcţiunea Seminarului sub supravegherea D. lui Prof. Constantin Ionescu,
1945; Liturghia psaltică pentru voci egale, armonizată de Nicolae Lungu;
19
Cântări religioase, de Dometie Ionescu; Cântări corale. Liturghia Sf. Ioan Gură
de Aur pentru cor de bărbaţi, de Francisc Hubic; Slujba Sfintelor Patimi,
Francisc Hubic; Colinzi pentru cor mixt şi bărbătesc, de Fr. Hubic; Manual de
Cântări bisericeşti puse pe Psaltickie şi Muzică liniară de arhiereul Nifon
Ploieşteanu.
Şi mănăstirea Moldoviţa păstrează unele manuscrise şi cărţi de psaltichie
cum ar fi un Acatistier din secolul XIX şi un Idimiolar tot din secolul XIX şi
Începutul Tomului întâiu şi al doilea cu cele ce să cuprind într-nsele, dupre
urmare alcătuite. Anul 1838 ianuar. Ghelasie monah Cer.
La mănăstirea Dragomirna se păstrează, printre altele, Manuscrisul
52/1886, un Antologhion scris de un copist anonim pe la jumătatea secolului al
XVI-lea şi două Liturghii ale Mitropolitului Crimca, alcătuite în anul 1610,
respectiv 1612.
Partea a II-a, a lucrării, este alcătuită din două capitole şi evocă Situaţia
cântării bisericeşti, corale şi psaltice, în Bucovina, din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, până astăzi, adică activitatea compozitorilor bucovineni şi
situaţia muzicii corale şi psaltice, până în zilele noastre. Sunt amintiţi compozitorii:
Capitolul IV, va prezenta Autori şi creaţii muzicale, corale şi psaltice, şi va
avea următoarele subcapitole:
A. Personalităţi din domeniul muzical coral şi psaltic, care s-au născut şi au
activat, sau activează, în Bucovina:
1. Autori de muzică corală religioasă: Narcis Carol Miculi (n. 20 X 1821,
Cernăuţi - m. 21 V 1897, Lemberg); Ştefan Nosievici (n. 1 XII 1833, com. Boian,
Cernăuţi - m. 12 XI 1869, Suceava); Isidor Vorobchievici (n. 6 V 1836, Cernăuţi -
m. 18 IX 1903, Cernăuţi); Ciprian Porumbescu (14 X 1853, sat. Şipote, Suceava -
m. 26 V 1883, Stupca, Suceava); Victor Vasilescu (n. 2 XI 1856, comuna Solca,
judeţul Suceava - m. 26 II 1938, Cernăuţi); Constantin Şandru (n. 27 V 1880,
20
Cernăuţi - m. 16 I 1956, Bucureşti); Eusebie Mandicevschi (n. 18 VII 1857 - m.
13 VII 1929); Tudor Flondor (n. 10 VII 1862, Storojineţ - m. 10 VI 1908,
Schlachtensee, Berlin, înmormântat la 2 VII 1908, Rogojeşti, Siret); Gheorghe
Mandicevschi (n 8 XI.1870, com. Molodia - m. 23 III 1907, Cernăuţi); Iancu
Ursuleac (n. 16.IX.1889, Cernăuţi - m. 1915, pe câmpul de luptă din Polonia); Alexandru Zavulovici (n. 17 VII 1889, Suceava - m. 21 VI 1967, Suceava); Dionisie Para (n. 19 XI 1891 - m. 28 XII 1921); Filaret Gh. Vedeanu (n. 19 V
1913, Horodnic de Jos - m. februarie 1989, Horodnic de Jos).
2. Cântăreţi bisericeşti, protopsalţi şi dirijori: Antioh Noviţchi (n. 1732,
Hotin - m. 1815, Cernăuţi); Zaharia Buzilă (n. 17 X 1810, Suceava - m.
8.III.1878, Hotin); Teoctist Morariuc (n. 1840, Cernăuţi - m. 1903, Cernăuţi);
Constantin Milici (n. 29 IV 1880, com. Soloneţ, jud. Suceava - m. 23 X 1971,
Soloneţ); Axentie Prisăcaru (n. 1883, Vancicăuţi, jud. Hotin - m. 8 VIII 1975,
Vancicăuţi, reg. Cernăuţi); Teodor Ionică (n. 5 II 1909, Cernăuţi); Vasile Balan.
(n. 1910, Dolhasca, jud. Suceava - m. 1999, Rădăşeni, jud. Suceava); Vasile Miron
(n. 3 VI 1912, Buciumeni).
B. Personalităţi din domeniul muzical care s-au născut în Bucovina, dar au
activat, sau activează, în alte zone ale ţării:
1. Autori de muzică corală religioasă: Liviu Rusu (n. 27 VI 1908, com
Cuciurul Mare, Bucovina - m. 12.X.1991, Bucureşti); Viorel Munteanu, (n. 2 V
1944, com. Reuseni, jud.Suceava).
2. Autori de muzică bisericească, psaltică: Dimitrie Suceveanu (n. 17 XI
1813 (1816), Suceava - m. 18 I 1898, Iaşi); Theodor V. Stupcanu (1861, Basarabii
Fălticenilor - m. 1936, Iaşi); Florin Bucescu (n. 18 V 1936, Broscăuţii Noi, fostul
judeţ Storojineţ din Bucovina de Nord răpită (azi în Ucraina).
21
C. Personalităţi din Bucovina care au contribuit sau contribuie prin
activitatea lor la menţinerea şi dezvoltarea fenomenului cultural muzical şi la
ridicarea prestigiului Bucovinei în ţară şi peste hotare: Artur Gorovei (n. 19 II
1864, Fălticeni, jud. Suceava - m. 19 III 1951, Bucureşti); Adalbert Caudella (n. ?
Viena - m. 1828, Cernăuţi); Iraclie Porumbescu (n. 9 III 1823, com. Suceviţa, jud.
Suceava - m. 13 II 1896, com. Frătăuţii - Noi, jud Suceava); Vasile (Bazil)
Mandicevschi (n. 1824, com. Băhrineşti, Bucovina - m. 1896 Cernăuţi); Grigore
Vindereu (n. 1830 – m. 12 V 1888, Suceava); Constantin Buchental (n. 12 X
1842, Cernăuţi - m. 28 VIII 1897, Cernăuţi); Leon Goian (n. 12 II 1843, sat.
Jadova, jud Storojineţ - m. 16 VIII 1911, Suceava); Simeon Florea Marian (n. 1
IX 1847, com. Ilişeşti, jud.Suceava - m. 11 IV 1907, Suceava); Dionisiu Olinescu.
(n. 1850, Cernăuţi - m. 1910, Cernăuţi); Constantin Procopovici (n. 20 V 1853
satul Corceşti, jud. Storojineţ, Bucovina - m. 3 IV 1936, Cernăuţi); Constantin
Morariu (n. 5 V 1854, Mitocul Dragomirnei - m. 16 III 1927, Cernăuţi); Severin
Procopovici (n. 8 IX 1856, com. Româneşti, jud. Suceava - m. 22 VI 1933,
Suceava); George (Gheorghe) Cosmovici (n. 4 V 1859, loc. Sasca Mare, jud.
Suceava - m. 14 II 1927, Paris); Alexandru Voevidca (n. 27 V 1862, com.
Vlăsăuţ - m. 6 VI 1931, Cernăuţi); Mihai Lupescu (n. 15 IX 1862, com. Spătăreşti,
jud.Suceava - m. 17.VIII.1922); Victor Negruş (n. 22 XII 1863, Cernăuţi - m.
Londra); Mihail Gr. Posluşnicu (n. 1/14 XII 1871, Suceava - m. 30 I 1936,
Botoşani); G(heorghe) T(eodorescu) Kirileanu (n. 13/25 III 1872, com. Holda-
Broşteni, jud. Suceava - m. 12 XI 1960, Piatra Neamţ); Felomena Lopatinskaia.
(n. 1873, Cernăuţi - m. 26 III 1940, Odesa); Ilarion Verenca (n. 8 VII 1877,
Cernăuţi - m. 18 V 1923, Cernăuţi); Adrian Forgaci (n. 17 XII 1878, com. Roşca,
jud. Bucovina - m. 10 V 1905, Cernăuţi); Aglaia Lupu-Onciul (n. 1879, Cernăuţi -
29 XII 1940, Râmnicu -Vâlcea); Ioan Vicoveanu (n. 17 XII 1879, Vicovu de Jos,
Suceava - m. 16 I 1973, Vicovu de Jos); Ludmila Petroviceva (n. 5 XI 1882,
22
Cernăuţi - m. 27 XII 1971, Ucraina); Otakar Hrimaly (n. 20 X 1883, Cernăuţi - m.
10 VII 1945, Praga); Calistrat Şotropa (n. 16 IX 1884, Horodnicul de Jos, jud.
Rădăuţi - m. 16 III 1948, Bucureşti); Andrei Vlădiceanu (n. 13 XII 1884, Hotin -
m. 19 IX 1980, Cernăuţi); August Karnet (n. 1885, ? - m. 1937, Suceava);
Alexandru (Leca) Morariu (n. 25 VII 1888, com. Pătrăuţi, jud. Suceava - m. 15
XII 1963, Râmnicu Vâlcea); Dionisie Popa (n. 19 IX 1891, Suceava - m. 28 XII
1921, Cernăuţi); Isabelle Flondor (n. 28 XII 1891, Bucovina - ? S.U.A.); Ion
Chiriac (n. 6 I 1893, com. Vancicăuţi, jud. Hotin - m. 2 VII 1986, Vancicăuţi, reg.
Cernăuţi); Theo (Thodire) Dron (n. 2 III 1894, com. Darabani, jud. Suceava - m.
25 VI 1977, Bucureşti); Viorica Ursuleac (n. 26 III 1894, Cernăuţi - m. 21 X 1985,
Ehrwald, Tyrol, Austria); Titus Tarnavschi (n. 1 I 1896, Suceava - m. 20 I 1978,
Iaşi); Florica Racoviţă (Flondor) (n. 27 XI 1897, Rogojeşti, Bucovina - m. 7 II
1983, Bucureşti); Alexandru Alger (n. 1 IV 1898, Fălticeni - ?); George
Adamachi (n. 14 X 1899, Fălticeni - m. 28 XI 1980, Bucureşti); Eugen Isar (n. 16
III 1901, com. Dragoieşti, jud. Suceava - m. 23 I 1983, Iaşi); Filomela Peteiu (n.
29 VI 1902, Cernăuţi); Octavia Lupu-Morariu (n. 22 IX 1903, Suceava);George
Onciul (n. 24 VII 1904, Cernăuţi - m. 21 IV 1981, Ansbach/Germania); Vera
Mora (n. 1908, Cernăuţi - m. 1980, Praga); Sidi Birkental-Sidi-Tal (n. 8 IX 1912,
Cernăuţi - 17. VIII 1983, Cernăuţi); Roman Vlad (n. 29 XII 1919, com. Văscăuţi,
jud. Cernăuţi); Dragoş Lucan (n. 20 X 1922, com. Mahala, jud. Cernăuţi - m. 20
XI 1983, Suceava); Silviu Zavulovici (n. 16 II 1922, Cernăuţi); Margareta
(Melnicki) Landwehr von Prageanu (n. 18 IV 1923, Rădăuţi, jud. Suceava);
Lucian Grigorovici (n. 30 VII 1924, Vatra Dornei, jud. Suceava); Dumitru
Gnatiuk (n. 28 III 1925, Cernăuţi); Iacob Gabe (n. 29 VII 1925, Siret, jud.
Rădăuţi); Uşer Magalnic (n. 1929, Făleşti); Titus Pauliuc (n. 8 VII 1929,
Suceava); Şandor Kolosch (n. 23 X 1935, Cernăuţi); Mircea Stan (n. 10 X 1936,
com. Mălini, jud. Suceava); Valenţiu Grigorescu (n. 8 III 1937, Cernăuţi); Vasile-
23
Victor Tarnavschi (n. 1938, Cernăuţi - m. 1991, Iaşi); Lucian Cocea (n. 21 VI
1940, Voloca, jud. Cernăuţi); Ioan Paulencu (n. 15 XII 1940, Cernăuţi); Sofia
Vicoveanca (n. 23 XII 1941, Cernăuţi); Maria Bararu (n. 1 VIII 1946, Zvoriştea,
Suceava); Sofia Rotaru (n. 9 VIII 1947, Cernăuţi); Felicia Veronica Nenoiu (n.
30 XII 1955, com. Cacica, jud.Suceava); Elena Gherman (n. 18 VII 1956,
Cernăuţi).
D. Personalităţi născute în România sau în altă parte, care au activat sau
activează şi în Bucovina: Adalbert Hrimaly (n. 30 VII 1842, Pilsen-Cehia - m.
15 VI 1908, Viena); Emil Weitzsecker (n. 30 IX 1864, Roman - m. 21 XI 1896,
Cernăuţi); Alexandru Zirra (n. 14 VI 1883, Roman - m. 23 III 1946, Sibiu);
Grigore Macovei (n. 23 I 1908, com. Lozna, Jud. Botoşani - m. 3 VIII 1976,
Suceava); George Sârbu (n. 5 II 1937, Botoşani).
În Capitolul IV vom încerca să scoatem în evidenţă faptul că şi în
Bucovina, în toate domeniile şi deci şi în cel muzical, au apărut oameni cu valoare
profesională deosebită.
Sunt multe nume consemnate în acest capitol, care au contribuit prin
activitatea şi opera lor la ridicarea prestigiului Bucovinei şi au constituit prin
munca lor culturală zidul de rezistenţă spirituală în faţa luptelor psihice,
permanente, ale ocupaţiei străine.
Un exemplu în acest sens este profesorul şi compozitorul Eusebie
Mandicevschi, cel mai de frunte specialist al vremii în domeniu muzical, cu toate
că opera sa a însemnat pentru cultura românească o muzică germană pe texte
româneşti.
Activând mare parte a vieţii sale în mediu german, i-a scăpat, multă vreme,
ideea unei „muzici româneşti originale”. Abia după primul război mondial a trecut
la realizarea acestui proiect prin armonizarea a două sute de cântece populare din
Bucovina, lucrare încă nepublicată.
24
Însă meritul cel mai mare al profesorilor şi compozitorilor: Eusebie
Mandicevschi, Narcis-Carol Miculi, Ştefan Nosievici sau Isidor Vorobchievici,
constă în instruirea în şcoala germană a numeroşi viitori profesori şi compozitori ai
Bucovinei, aspecte ce vor fi detaliate în acest capitol.
Totodată, pe lângă mulţi alţi compozitori de valoare, va fi evidenţiat numele
lui Ciprian Porumbescu, artistul care a însemnat (în scurt-ai viaţă) un model de
luptă prin cultură muzicală, atât compozitorilor şi românilor bucovineni, cât şi
fraţilor, de acelaşi neam, din Transilvania şi din întreaga ţară.
Deasemenea, va fi recunoscut faptul că, ocupaţia austro-ungară a avut, pe
lângă dezavantajele ce decurg din ceea ce înseamnă statutul celui stăpânit, şi unele
avantaje ce ţin de dezvoltarea şi progresul aduse de un imperiu înaintat, mai ales în
ceea ce priveşte cultura, în general, şi cea muzicală, în special.
Compozitorii care s-au născut în Bucovina, chiar dacă nu au activat aici,
sunt menţionaţi în lucrarea de faţă, precum şi compozitorii născuţi în afara
Bucovinei dar care au activat în interiorul ei, şi cei care, prin activitatea lor, au
contribuit la dezvoltarea şi menţinerea fenomenului cultural în general şi a celui
religios, cultic, în special: preoţi, compozitori, muzicologi, dirijori, profesori,
folclorişti, scriitori, instrumentişti, etnografi, muzeografi, istorici, editori,
colecţionari de muzică, critici, filologi etc.
Capitolul V prezintă Mişcarea corală şi activitatea cultural-muzicală din
Bucovina până astăzi.
Este format din patru subcapitole, denumite astfel:
A. Lupta dusă în Principate pentru introducerea în cultul liturgic a
muzicii liniare-corale
Chiar dacă, în Bucovina, până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, s-a folosit
mai ales cântarea de strană la slujbele bisericeşti, iar corul bărbătesc a fost cel care
a dat răspunsurile liturgice, încă din evul mediu, intonând imnuri de origine
25
bizantină, greacă, slavonă şi mai târziu, română, începând cu a doua jumătate a
acestui secol mişcarea corală s-a dezvoltat foarte intens şi va căpăta amploare prin
activitatea compozitorilor de pe aceste meleaguri şi a numeroaselor coruri înfiinţate
aici.
Totuşi, cântarea bisericească, psaltică, a continuat să se desfăşoare în cadrul
liturgic, mai ales la Vecernie, Utrenie, Sfintele Taine şi Ierurgii şi mai puţin la
Sfânta Liturghie, unde formaţiile corale, bărbăteşti şi mixte, au înfrumuseţat
sfintele slujbe cu repertoriu coral bucovinean, dar şi cu repertoriu din ţară sau
împrumutat din Apus şi trecut prin filiera compozitorilor bucovineni, sau preluat
identic din repertoriu compozitorilor basarabeni şi ruşi.
Această preluare identică, sau prelucrare a repertoriului din Basarabia şi
Rusia, la început într-o mică măsură, s-a practicat şi în ţară, mai ales de către
Gavriil Musicescu, care l-a şi pregătit, dirijat şi interpretat cu formaţia corală mixtă,
la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
B. Mişcarea corală şi rolul societăţilor culturale din Bucovina până în
anul 1989 în care este prezentată activitatea următoarelor tipuri de formaţii corale:
1. Coruri şcolare şi studenţeşti
2. Coruri ale Reuniunilor şi Societăţilor muzicale
3. Coruri ţărăneşti şi meşteşugăreşti
În acest subcapitol se face radiografierea mişcării corală şi a activităţii
cultural muzicale a Bucovinei începând, mai ales, cu a doua jumătate a secolului al
XIX-lea. Este amintită activitatea vecilor Societăţi culturale şi muzicale, Reuniuni,
Asociaţii, coruri de catedrală, de parohie, preoţeşti, şcolare şi studenţeşti, ţărăneşti
şi meşteşugăreşti, coruri de copii din oraşele Cernăuţi, Suceava, Rădăuţi, Siret,
Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vatra Dornei, precum şi din satele şi
comunele Bucovinei. Sunt amintite Societăţile: Arboroasa lui Ciprian Porumbescu
şi Mihai Eminescu precum şi Junimea, Academia Ortodoxă, Bucovina, Moldova,
26
Dacia şi Cercul studenţesc. Deasemenea este prezentată activitatea Reuniunilor de
cântări: Ciprian Porunbescu, Răsunetul Carpaţilor, Dorna, Psaltul ş. a.
C. Cultura muzicală bisericească în Bucovina, din anul 1989 până astăzi,
cu următoarele subtitluri:
1. Seminarul ,,Mitropolitul Dosoftei” de la Suceava, reînfiinţat în anul
1990, contribuie prin activitatea sa la progresul cultural muzical-religios al
Bucovinei prin formarea de noi tineri, slujitori ai sfintelor altare şi a neamului
românesc din această parte a ţării.
2. Activitatea corală
a) Coruri ale mănăstirilor
b) Coruri de catedrală
c) Coruri mixte ;
d) Formaţii corale orăşeneşti din Câmpulung Moldovenesc
e) Coruri din zona Cernăuţi
f) Coruri bărbăteşti
3. Concerte şi concursuri corale
Presa vremii consemnează performanţele corurilor bucovinene, fie ele mixte
sau bărbăteşti, la diferite concursuri şi festivaluri. Un loc important în rândul
acestor concursuri este ocupat de concertele de colinde organizate în toate zonele
ţării.
Astfel, la Concertul de colinde, ce a avut loc la Casa de Cultură din Suceava,
în decembrie 2001, organizat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, au participat
16 coruri şi grupuri vocale.
La Festivalul-concurs judeţean de colinde: Astăzi s-a născut Hristos!, Ediţia
a II-a, din decembrie 2004, organizat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, ce a
avut două faze: zonală şi finală, şi trei secţiuni, au participat coruri parohiale, coruri
şcolare şi grupuri vocale.
27
În anul 2005 s-a desfăşurat în localitatea Fundul Moldovei, Festivalul de
muzică religioasă „Buna Vestire”, organizat de Arhiepiscopia Sucevei şi
Rădăuţilor, în colaborare cu alte instituţii de cultură din Suceava.
La acest concurs au participat atât formaţii din judeţ, cât şi din alte zone.
Menţionăm că, în fiecare an se desfăşoară în localitatea Fundul Moldovei
Festivalul de muzică religioasă „Buna Vestire”, unde participă coruri din
Bucovina şi din întreaga ţară.
Dată fiind amploarea acestui Festival cât şi importanţa lui cultural-muzical
educativă, am propus Înalt Presfinţitului Pimen, mutarea desfăşurării anuale a
acestui eveniment la Suceava, într-un spaţiu mai larg, cu posibilitatea culturalizării
muzical-religioase a mai multor credincioşi. La Fundul Moldovei activitatea
festivalului se desfăşoară într-un spaţiu foarte strâmt, unde abia încape corul care
îşi prezintă programul pe scenă.
D. Ce fel de muzică se cântă astăzi în Bucovina la stranele bisericilor
parohiale şi ale mănăstirilor, în afară de muzica corală? Comparaţie cu muzica
bisericească din Transilvania
În Bucovina fenomenul coral a fost foarte bogat, începând chiar de după
ocupare, şi a fost tratat în lucrare. Este evidenţiat faptul că numărul corurilor din
această perioadă, din Bucovina, întrece cu mult numărul formaţiilor corale din
întreaga ţară, nemaivorbind de diversitatea lor.
În privinţa muzicii bisericeşti, sunt două influenţe în ce priveşte învăţarea şi
practicarea ei la strană: influenţa de la Cernăuţi şi, mai târziu, cea a Seminarului
Teologic de la Mănăstirea Neamţ.
Cu privire la varianta „după Cernăuţi”, foarte puţini dintre cei întrebaţi
(preoţi mai în vârstă sau cântăreţi) cunosc că originea acestora stă în Psaltichia
bisericească a mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici.
28
Majoritatea numesc, şi au studiat la Seminarul Teologic din Cernăuţi,
varianta „după Cernăuţi” a Psaltichiei române, a compozitorului Mihai Ursuleac.
Iar varianta aceasta s-a stins, în mare parte, odată cu preoţii şi cântăreţii care au
studiat aici. A fost preluată în foarte mică măsură, pe alocuri, „după auz”.
Putem vorbi aşadar, despre varianta „după Cernăuţi” în perioada aprox.
1879 - 1990, în parohiile cu dascăli sau preoţi absolvenţi la Cernăuţi, şi în paralel
de varianta „după Neamţ”, începând, mai ales, după al doilea război mondial şi
eliberarea Bucovinei.
Cele două variante, „după Cernăuţi” şi „după Neamţ”, s-au practicat şi au
avut influenţă puternică, în funcţie de apropierea de cele două centre şcolare de
cultură muzicală bisericească: parte de Nord, după Cernăuţi şi partea de Sud, după
mănăstirea Neamţ. În partea dinspre Sud se cunoaşte influenţa benefică a
Seminarului teologic de la mănăstirea Neamţ unde s-au studiat şi practicat cântările
autorilor români din ţară.
A contat mult şi faptul că partea de Sud, a ceea ce numim astăzi Bucovina,
nu a fost cuprinsă în întregime în graniţele Imperiului austro-ungar.
Unde se mai cântă varianta „după Ursuleac”, mai ales de către tineri, aşa de
mult sunt depărtate cântările de original, încât ele nu mai produc nici un sentiment
religios, aproape nici o plăcere faţă de ceea ce trebuie să însemne cântarea liturgică.
Ascultându-le cântate, nu poţi să nu te întrebi, în sinea ta, cum de mai vin
credincioşii la biserică. Şi totuşi, bisericile bucovinene sunt pline de români
creştini, care şi-au păstrat credinţa portul şi portul românesc. În bisericile
bucovinene, ceea ce salvează ideea de frumuseţe a cântului religios sunt cântările
Sfintei Liturghii, care antrenează orice creştin din biserică, mai ales prin forţa şi
hotărârea cu care sunt cântate, străbătând într-însele stilul patriotic românesc al
compozitorului Ciprian Porumbescu.
29
Unde nu există cor, cântările la Sfânta Liturghie sunt cântate după Anton
Pann şi alţi autori de cântări tipărite, multe dintre ele în Cântările Sfintei Liturghii
şi alte cântări liturgice, transcrise pe ambele notaţii de Părintele Profesor Dr. Nicu
Moldoveanu.
Înalt Prea Sfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a hotărât ca
în Bucovina să se revină la cântările uniformizate, atât cât sunt cunoscute de cei ce
le-au învăţat în seminarii sau şcoli de cântăreţi, iar în unele locuri, preluate după
auz de cei care se apropie de strana bisericii. Deja la Catedrala Arhiepiscopală „Sf.
Ioan cel Nou” din Suceava şi în multe parohii hotărârea a fost pusă în practică.
Inventarul făcut la strana Catedralei şi la o serie de parohii mi-au confirmat acest
lucru.
Cum era normal, dată fiind tradiţia şi bogăţia cântărilor scrise de mână sau
intrate în arhiva şi biblioteca mănăstirii, mănăstirea Putna rămâne pe primul loc în
ce priveşte diversitatea repertoriului, dar şi a executării măiestrite a acestuia.
Mănăstirea reprezintă şi astăzi un model de cântare şi un loc de polarizare a
cântecului liturgic religios ortodox, corect interpretat, către multe parohii din
împrejurime sau mai de departe, în special de pe teritoriul Bucovinei. Mare parte
din acest repertoriu, care nu este altul decât cel al Bisericii noastre ortodoxe, cu
excepţia unei părţi greceşti, este preluat de cântăreţii sau preoţii din spaţiul
bucovinean, pentru a fi folosit la slujbele religioase.
Dacă în cazul Bucovinei putem vorbi de acest fenomen unic şi de importanţă
majoră pentru Biserica Ortodoxă Română, în general referindu-ne la transcrierea pe
notaţie liniară a cântărilor bisericeşti care circulau oral, de către mitropolitul
Silvestru Morariu-Andrievici, în cazul Transilvaniei salvarea şi menţinerea
melosului psaltic s-a datorat (pe lângă păstrarea în formă orală) influenţei ce au
exercitat-o vestiţii protopsalţi din Principate: Ieromonahul Macarie (1770-1836),
Anton Pann (1796-1854), George Ucenescu (1830-1896) şi V. Berencescu
30
Protosinghelul (1808-1894), precum şi ostenelii Părintelui Dimitrie Cunţanu, care
la îndemnul mitropolitului Andrei Şaguna a transpus pe muzică liniară ceea ce a
reuşit să adune din comoara muzical-bisericească a Transilvaniei şi tipărit, la
Viena, în anul 1890, Cântările bisericeşti după melodiile celor opt glasuri.
Putem vorbi chiar de un schimb între provincii în ceea ce priveşte muzica
bisericească în general, adică Transilvania s-a împrumutat în domeniul religios
coral din muzica Bucovinei, prin lucrările lui Ciprian Porumbescu, şi din cea a
Moldovei, prin compoziţiile lui Gavriil Musicescu venite prin filiera rusă, iar prin
intermediul lui Anton Pann, care a făcut misionarism muzical bisericesc şi la
Braşov şi a lui Macarie, în Moldova, muzica bisericească psaltică a reajuns la locul
de unde a polarizat (îmbunătăţită şi oarecum evoluată prin transformările suferite),
adică în Bucovina.
În Concluzii este întărită ideea păstrării unităţii muzicale bisericeşti sub
ocupaţie şi a alinierii culturii muzicale bisericeşti bucovinene la cea de acelaşi tip
din ţară. Totodată, se resubliniază ideea de luptă prin muzică împotriva unui
imperiu asupritor, ce încerca prin toate mijloacele să şteargă orice urmă de
românism din această parte a ţării. Una din măsurile luate în acest sens a fost
interzicerea construirii bisericilor din piatră, în ideea că cele din lemn vor dura doar
o perioadă scurtă, după care, treptat, se vor şterge urmele creştinismului românesc
de pe aceste meleaguri.
Sunt elogiate multe nume ce au constituit prin activitatea lor culturală zidul
de rezistenţă în faţa Imperiului austro-ungar.
Este apreciat faptul că, deşi oprimaţi şi persecutaţi, locuitorii Bucovinei nu s-
au lăsat învinşi şi nu au acceptat să li se impună o nouă gândire civică şi religioasă
în timpul ocupaţiei austro-ungare, ba mai mult, starea lucrurilor i-a ambiţionat
lăsând urmaşilor un exemplu viu, precum şi opere nemuritoare în toate domeniile.
31
Necazul bucovinenilor, piedică în calea dezvoltării culturale libere, a
continuat şi după anul 1944, când Bucovina de Nord a intrat sub ocupaţia rusească,
copiii bucovinenilor şi chiar părinţii lor fiind nevoiţi să înveţe, iară şi iar, o altă
limbă străină, pentru a se înţelege cu noii stăpâni. Nici cei de dincoace de graniţă
nu au avut o soartă mai strălucită întrucât comunismul s-a extins peste mai bine de
jumătate din Europa, încât, ai impresia că şi bucovinenii de dincolo de graniţă şi cei
de dincoace preferau vechea stăpânire cu care se obişnuiseră. Chiar şi mulţi români
din ţară, rude ale fraţilor lor ocupaţi sau cândva ocupaţi, preferau, din povestirile
acestora, dominaţia austro-ungară.
Totuşi, după 1989, în condiţii de libertate, când posibilităţile de a tipări cărţi
(unele rămase încă în manuscris) s-au diversificat, repertoriul muzical bisericesc
bucovinean şi transilvănean, tipărit, încă suferă.
Cu toate acestea este îmbucurător faptul că, atât în Bucovina cât şi în ţară, se
promovează şi studiază, în ultimul timp, de multe ori la nivel interpretativ ridicat,
muzica corală, alături de interesul şi dorinţa cunoaşterii şi studierii muzicii psaltice.
Concertele şi concursurile religioase, organizate la nivelul întregii ţări, scot în
evidenţă acest fapt. Mulţimea corurilor şi a grupurilor psaltice (uneori mai timide)
nu fac altceva decât să redescopere şi să repună în valoare muzica tradiţională a
bisericii, afectată de-a lungul timpului de vitregii şi diverse încercări, cauzate de
ocupaţie străină, comunism, nepăsare, necunoaştere, necercetare, plafonare, etc.
Credem că lucrarea de faţă constituie, de fapt, o continuare a studierii
fenomenului bucovinean. Titlul lucrării fiind mai mult de cercetare, de evocare şi
informare istorică, decât de analiză muzicală (care se poate face pe fiecare operă în
parte), conduce spre ideea că s-a încercat o ordonare a datelor referitoare la cultura
muzical - bisericească a Bucovinei, ca punct de sprijin pentru toţi cei care se vor
apleca în viitor asupra acestui subiect, unii poate şi cu gând de analiză muzicală a
unor opere neanalizate ale compozitorilor bucovineni, asupra cărora se pot elabora
32
lucrări: la unii compozitori măcar la nivel de referat, la alţii de teză de licenţă, iar la
o parte dintre ei, lucrări de doctorat.
Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu Psaltichia bisericească a mitropolitului
Silvestru Morariu-Andrievici, operă de mare valoare, atât pentru Bucovina cât şi
pentru întreaga ţară, tratarea ei, în comparaţie cu alte opere de acelaşi gen,
constituind miezul acestei lucrări.
În această idee am analizat şi alte opere psaltice şi corale atât cât am
considerat că ne permite iconomia titlului lucrării în tratarea subiectului, încercând
mai ales să argumentăm, prin cercetare şi analiză comparativă, alinierea culturii
muzicale bisericeşti de tradiţie bizantină, psaltică şi corală a Bucovinei, la cultura
muzicală de acelaşi fel practică la nivelul întregii Ţări Româneşti.
Analizarea întregului volum a operelor compozitorilor bucovineni, sau a
patrimoniului cultural muzical bisericesc bucovinean, ar fi însemnat o lucrare în
mai multe volume. Şi aşa volumul de informaţii depăşeşte spaţiul alocat unei
lucrări, chiar de doctorat.
Însă, fiind vorba de studiul culturii muzicale bisericeşti a unei provincii pe o
perioadă istorică întinsă, a existat o dilemă în ceea ce priveşte structurarea lucrării:
ori să evocăm cu deamănuntul, şi prin analiza în parte a operelor mai importante, să
arătăm ceea ce înseamnă, de fapt, cultura muzicală bisericească a Bucovinei
(volumul de informaţii şi analiza cu deamănuntul ducând la întinderea exagerată a
lucrării), ori să descriem, în urma studiului făcut, ce înseamnă această cultură, prin
descriere înţelegând o inventariere istorică a fenomenului (şcoli de muzică, situaţia
cântării monodice şi corale, compozitori bucovineni şi operele lor), şi să completăm
acest demers cu analizarea unor lucrări de importanţă unică, necunoscute şi
neanalizate la nivelul întregii ţări, pentru a merge spre ideea de unitate în cântările
bisericeşti, între toate Provinciile Româneşti.
33
S-a încercat de la început alcătuirea lucrării printr-o combinaţie între cele
două situaţii de mai sus, adică, pe de o parte, prezentarea istorică a fenomenului
muzical bisericesc din Bucovina, urmărind mai ales:
- prezentarea şcolilor cu profil religios şi situaţia cântării monodice, în prima
parte şi a compozitorilor bucovineni şi situaţia cântării monodice şi corale în cea
de-a doua parte;
-studierea şi menţionarea şi a altor manuscrise (decât cele de la Putna) în
notaţia chrisantică, ce se păstrează la unele mănăstiri bucovinene;
-studierea, menţionarea şi analiza unor lucrări corale, mai ales Liturghii ale
compozitorilor bucovineni, necunoscute în ţară, iar, pe de altă parte, ceea ce este de
mare importanţă pentru cei ce vor citi aceste rânduri, constituind şi miezul lucrării,
analiza cântărilor Psaltichiilor bucovinene, cu precădere a Psaltichiei bisericeşti a
mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici, scrisă în 1879 şi compararea lor cu
cântările din Anastasimatarele secolelor XIX şi XX şi cu Cântările bisericeşti
după melodiile celor opt glasuri, culese din Transilvania şi întâi publicate în 1890
de Părintelui Dimitrie Cunţanu, pentru a întări existenţa unităţii cântării bisericeşti
la nivelul întregii ţări, fapt dovedit, de altfel, de Părintele Profesor Dr. Nicu
Moldoveanu, de mulţi ani încoace, completat în acest demers de mulţi ucenici ai
sfinţiei-sale din toate provinciile româneşti şi de alţi cercetători.
Pe de altă parte, au fost necesare şi esenţiale, pentru conţinutul lucrării,
răspunsurile la următoarele întrebări:
„Ce şi cum se cântă azi în bisericile parohiale şi în mănăstirile din Bucovina?
Care sunt melodiile bisericeşti de strană astăzi şi ce legătură au ele cu cele psaltice?
Ce muzică bisericească se predă şi se practică în şcolile teologice actuale din
Bucovina? Se mai păstrează melodiile consemnate de mitropolitul Silvestru
Morariu-Andrievici sau au fost denaturate până la dispariţie şi înlocuite cu altele?
Dacă da, care sunt acelea?”
34
Acestea şi multe alte probleme, analizate sub conducerea ştiinţifică a
îndrumătorului meu, Părintele Profesor Universitar Dr. Nicu Moldoveanu, căruia îi
mulţumesc, îndatorat pentru încrederea acordată, au dus la întocmirea lucrării de
faţă, însumând 772 de pagini.
Aplecându-mă, cu această ocazie, asupra studiului culturii muzicale
bisericeşti din această parte a ţării noastre, mi-am propus, ca o datorie faţă de
înaintaşi, contemporani şi urmaşi (pe lângă lucrarea în sine), să introduc, o parte
din aceste opere, în repertoriul corului „Sanctus” al Catedralei Mitropolitane din
Iaşi, pe care îl dirijez de la 1 iulie 1996, şi să purced, în viitor, la transcrierea,
editarea şi publicarea acestor opere, insuficient sau deloc cunoscute, cu scopul de a
face parte din repertoriul mai multor coruri şi de ce nu, pentru a fi studiate şi în
şcolile teologice din ţară.