Post on 07-Sep-2019
transcript
1
Liceul Sanitar “Antim Ivireanu” Rm. Vâlcea Nr. 2683/10.10.2018
Str. REPUBLICII , NR. 19
Tel/fax: 0350/414833 E-mail: liceulsanitar@yahoo.fr
Site: www.liceulsanitar.ro
Analizat și dezbătut în Consiliul Profesoral: 10.10.2018
Validat în Consiliul de Administrație: 12.10.2018
RAPORT PRIVIND STAREA ŞI CALITATEA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
ANUL ŞCOLAR 2017-2018
CAPITOLUL I- CONTEXT
Prezentul raport evidențiază atingerea obiectivelor stabilite prin Planul managerial și operațional al anului școlar 2017-2018, precum și
asumarea țintelor propuse în Planul de dezvoltare instituțională al unității.
Întreaga activitate didactică desfășurată în anul școlar 2017-2018, la Liceul Sanitar Antim Ivireanu, Rm. Vâlcea, poartă amprenta calității,
performanței, responsabilității, promovării valorilor europene și a egalității șanselor la educație, pentru toți elevii noștri.
Schimbările sociale foarte rapide, diversificarea pieței de servicii și produse educaționale, competiția cu alte instituții care își atribuie
funcții educative necesită o activitate managerială bazată pe o gândire creativă, flexibilă și adaptabilă.
Prezentul raport își propune să evidențieze principalele coordonate ale activității de asigurare a calității educației la nivelul unității în anul
școlar 2017-2018: autoevaluarea instituțională, analiza culturii organizaționale, evaluarea sistemică a așteptărilor educabililor, părinților și altor
beneficiari, a satisfacției personalului didactic, implementarea unor proceduri de comunicare interna, decizie și raportare, identificarea și
prevenirea perturbărilor majore în desfășurarea procesului instructiv-educativ, aplicarea unor proceduri de control al documentelor și
2
înregistrărilor, precum și a unor proceduri de monitorizare, evaluare, revizuire și îmbunatatire a calității. Eficacitatea educațională la nivelul
unității de învățământ s-a concretizat în îndeplinirea unor indicatori de performanță, precum: definirea și promovarea ofertei educaționale,
existența unor parteneriate cu reprezentanți ai comunității, proiectarea și realizarea currículum-ului, evaluarea rezultatelor școlare și a activităților
extracurriculare, activitatea științifica și metodică a cadrelor didactice și activitatea financiară. Descentralizarea sistemului de învăţământ implică,
automat, trecerea de la accentul pe comunicarea verticală, la cel pe orizontală şi pe diagonală. În aceste condiţii, de sporire a autonomiei şcolii,
parteneriatul interinstituţional devine un instrument esenţial al activităţii manageriale. Centrul activităţii de proiectare este şcoala şi mai ales
relaţia educaţională fundamentală dintre profesori şi elevi, iar proiectele iniţiate de şcoală (cel mai important fiind cel de dezvoltare
instituţională) determină relaţiile şcolii cu ceilalţi parteneri. Şcoala îşi propune să dezvolte un mediu favorabil învăţării, să le ofere elevilor un
start solid în educaţie, prin dezvoltarea deprinderilor şi îmbogăţirea cunoştinţelor, prin modelarea personalităţii lor. De asemenea, doreşte să
devină o minicomunitate în comunitate, ordonată, atentă, bazată pe respect reciproc şi autodisciplină, cu o personalitate bine definită ce va deriva
din conexiunea cu tradiţia locală.
Preocuparea majora a cadrelor didactice si a conducerii liceului a fost, ca o continuare a anului școlar trecut, înfăptuirea unui proces
educațional de calitate, al cărui rezultat să fie creșterea continua a performantelor școlare, dar si continua armonizarea a demersului didactic cu
standardele educationale europene.
Anul scolar 2017-2018 reprezintă o noua etapă în continuarea programului de reformă a învățământului preuniversitar, caracterizată prin
dinamism, prin continuarea programelor de dezvoltare și modernizare a resurselor materiale, prin accentuarea preocupărilor pentru creșterea
calității procesului educațional. Activitățile instructive-educative din anul școlar încheiat au fost centrate pe realizarea unui proces educațional de
calitate, de creștere a performanțelor școlare care să corespundă cerințelor societății.
Aspectele cele mai importante urmărite au fost :
* creșterea calității managementului școlar, la toate nivelurile (al unității, al ariilor curriculare, al catedrelor metodice, cât și la nivelul fiecărei
clase) prin valorificarea cât mai bună a bazei didactice de care dispune liceul și a potențialului creativ al întregului colectiv didactic;
* aplicarea cu consecvență și la standardele de calitate a cerințelor metodico-organizatorice necesare unui învățământ modern, la nivel european,
* asigurarea cu cadre didactice calificate a catedrelor vacante,
* asigurarea logisticii necesare unui proces didactic corespunzător cerințelor,
* repartizarea judicioasă a sarcinilor în cadrul comisiilor metodice și de lucru,
* ridicarea nivelului competențelor profesionale al tuturor cadrelor didactice prin activitățile de formare continuă, prin comisii metodice,
autoformare și prin grade didactice,
* stimularea inițiativelor creatoare prin utilizarea metodelor active-participative de învățare dar și a celor de evaluare,
3
* ameliorarea nivelului de competențe al elevilor, în special al celor din anii terminali pentru promovarea testelor și examenelor naționale, dar și
a celor de admitere,
* desfășurarea de acțiuni educative extracurriculare atractive și utile, precum și participarea activă a cât mai multor elevi la acestea în scopul
pregătirii lor pentru viața socială,
* colaborarea cu toate structurile locale implicate în procesul instructive-educativ și extinderea colaborării internaționale și de integrare
europeană a liceului în vederea armonizării demersului educațional cu cel european,
*creșterea gradului siguranței elevilor.
VIZIUNE: Liceul nostru asigură accesul la o educație de calitate într-un mediu adecvat.
Deviza şcolii este : „Pregătiți pentru viitor!”
MISIUNE: Serviciile oferite de şcoala noastră au la bază calitatea, performanţa, promovarea valorilor europene, egalitatea şanselor pentru toţi
participanţii în proces şi deschiderea spre învăţarea pe tot parcursul vieţii. Unitatea noastră se proiectează în viitor ca o instituţie în care elevii vor
descoperi şi îşi vor dezvolta aptitudinile, aici se va încuraja competiţia și performanța, se va forma gândirea critică și vom oferi şanse reale de
orientare a carierei și se vor dezvolta competențele necesare continuării studiilor în forme superioare de învățământ, cu respectarea valorilor unei
societăți democratice. Politica educaţională promovată de noi va permite transformarea unității noastre într-o şcoală recunoscută pe plan naţional
și european mai ales pentru finalitatea pregătirii profesionale în domeniul profilelor sanitare existente, ca o premisă de îmbogăţire economică și
culturală a comunităţii locale, naţionale și europene.
Valorile pe care le promovăm:
SERIOZITATE
ATITUDINE
NORMALITATE
4
IMPLICARE
TRANSPARENȚĂ
ALTRUISM
RESPECT
Nevoile de educaţie, identificate la nivelul societăţii şi al comunităţii vizează următoarele aspecte :
1. Dezvoltarea individuală a elevului - Plecând de la principiul că profesorul este "ofertant de educaţie" pentru elev, accentul proiectelor
şcolare şi al programelor din cadrul comisiilor metodice cade pe o ofertă educaţională ce urmăreşte dezvoltarea profesionala individuala a
elevului, să formăm şi să consolidăm deprinderi, abilităţi şi competenţe ce permit încadrarea pe piaţa muncii; "Produsul finit" al educaţiei
oferite trebuie să fie un cetăţean european, pregătit pentru competiţie profesională şi socială, cu principii morale sănătoase şi cu
personalitate bine dezvoltată.
2. Crearea unui climat de muncă şi de învăţare stimulativ-Este încurajat atât spiritul de echipă (lucru în echipă) cât şi rezultatul individual în
activitatea educativă.
3. Garantarea pregătirii -Pregătirea profesională este garantată ca fiind de calitate. Există un corp profesoral bine pregătit profesional şi
stabil, cu rezultate deosebite la clasa si la concursurile scolare. Gradul mare de accedere spre diferitele specializări din învăţământul
universitar sunt o garanţie a calităţii pregătirii din liceu.
4. Asigurarea părinţilor că educaţia copiilor lor se face într-un mediu sigur, printr-o formare personală permanentă- Educaţia elevilor se
realizează într-un mediu sigur atât în sensul "securităţii", "siguranţei" cât şi în sensul "formării permanente".
5. Trecerea de la un nivel la altul este mai uşoară prin sprijinul oferit de cadrele didactice cu o bogată experienţă psihopedagogică.
Realizarea acestor obiective printr-un curriculum în dezvoltare școlară specific şi printr-o valorificare eficientă a resurselor umane şi
materiale va răspunde cerinţelor şi expectanţelor elevilor, părinţilor, profesorilor şi comunităţii. Partenerii educaţionali ai liceului: elevi,
părinţi, comunitate, instituţii publice au beneficiat prin implicare şi competenţele profesionale ale cadrelor didactice, didactic-auxiliar şi
administrativ de certitudini: educaţie, decentă, siguranţă, deschidere spre nou.
5
CAPITOLUL II- RESURSE UMANE
Structura pe trepte şi filiere de învăţământ a elevilor şcolarizaţi, la sfârșitul anului școlar 2017-2018, este următoarea:
ANEXA1
Treaptă Filieră Profil Specializare An de studiu
(clasa)
Nr. clase
2017-2018
Învățământ primar-
tradițional
Clasa pregătitoare 1
I 1
Învățământ primar,
alternativa educațională
step-by-step
Clasa pregătitoare 1
I 1
a II-a 1
a III-a 1
a IV-a 1
Învățământ gimnazial a V-a 1
a VI-a 1
a VII-a 1
a VIII-a 1
Învățământ liceal Teoretică Real Științele naturii a IX-a 3
Uman Filologie 1
Real Științele naturii a X-a 3
Uman Filologie 1
Real Științele naturii a XI-a 4
Uman Filologie 1
Real Științele naturii a XII-a 3
Uman Filologie 1
Învățământ postliceal Domeniul sănătate
și asistență psiho-
pedagogică
Nivel 3+
(avansat)
Asistent medical
generalist
an I 3
Asistent de farmacie 1
Asistent medical
generalist
an II 3
6
Treaptă Filieră Profil Specializare An de studiu
(clasa)
Nr. clase
2017-2018
Asistent de farmacie 1
Asistent medical
generalist
an III 3
Asistent de farmacie 0
2.Personal:
In anul școlar 2017-2018 situația personalului in cadrul Liceul Sanitar “Antim Ivireanu” Rm. Vâlcea este:
Didactic
Liceu+gimnaziu 43
Primar 13
Postliceal 11
Asociați 19
Auxiliar 7
Nedidactic 8
Total 97
3.Evaluarea rezultatelor elevilor:
La inceputul anului scolar 2017-2018 au fost inscrisi 992 elevi, iar la finalul anului școlar sunt 966.
Situația la învățătură și disciplinară la sfarsitul semestrului al II-lea al anului școlar se prezintă astfel:
ANEXA2
Clasa
TOTAL
Elevi înscriși la început de
an
Elevi rămași la sf.
anului școlar
Nr. de elevi promovați Total promovabilitate
total fete total fete total fete
Primar: CLASA PREGĂTITOARE-IV 157 79 151 76 151 76 100%
Gimnazial: CLASA V-VIII 91 45 89 45 79 38 88,76%
7
Liceal: ciclul inferior IX-X 222 160 221 160 210 149 94,02%
Liceal: ciclul superior XI-XII 242 176 243 176 233 167 95,88%
Postliceal buget 84 78 84 78 84 78 100%
autofinanțată 196 170 178 159 178 159 100%
Situația mediilor/ corigențelor
MEDII CORIGENȚI Cu sit.
neincheiata 5-6,99 7-8,99 9-10 1 obiect 2 obiecte 3 obiecte 4 obiecte > 4 obiecte
Gimnazial: CLASA V-VIII 7 54 18 8 2 - - - -
Liceal: ciclul inferior IX-X 0 186 14 10 - - - - 1
Liceal: ciclul superior XI-XII 11 182 40 6 2 - - - 1
Promovabilitate
Nr.crt Clasa Procent
1 a V-a 100%
2 a VI-a 100%
3 a VII-a 96,15%
4 a VIII-a 62,50%
5 a IX-a 99,09%
6 a X-a 99,90%
7 a XI-a 93,84%
8 a XII-a 98,32%
8
Situația la învățătură și disciplinară la sfârșitul anului școlar se prezintă astfel:
...
Elevi
înscrişi la
început de
an
Elevi rămaşi
la sfârşitul
semestrului
Mişcarea elevilor Abandon Retragere Sancţionaţi Eliminaţi Exmatriculaţi
... Total(1) Total(2)
Plecaţi
in alt
judeţ
Plecaţi
in
străină
tate
Veniţi
din alt
judeţ
Veniţi din
străinătate Total Fete Total Fete Total(4) Total(5) Absenţe Altele
Primar TOTAL clasa pregatitoare-IV 157 151
Primar URBAN 157 151
Primar clasa pregătitoare 43 41
Primar clasa pregătitoare URBAN 43 41
Primar clasa I 44 42
Primar clasa I URBAN 44 42
Primar clasa IV 29 27 1 1
Primar clasa IV URBAN 29 27 1 1
Gimnazial total cls V-VIII 91 89 2
Gimnazial URBAN 91 89 2
Gimnazial cls V 21 21
Gimnazial cls V URBAN 21 21
Gimnazial cls VIII 25 24 1
Gimnazial cls VIII URBAN 25 24 1
9
Liceal ZI cls IX-XII/XIII 464 464 2 2 1
Liceal ZI URBAN 464 464 2 2 1
Liceal ZI ciclu inferior cls IX-X 222 221 1 1
Liceal ZI ciclu inferior URBAN 222 221 1 1
Liceal ZI ciclu inferior cls IX 113 111
Liceal ZI ciclu inferior cls IX URBAN 113 111
Liceal ZI ciclu inferior cls X 109 110 1 1
Liceal ZI ciclu inferior cls X URBAN 109 110 1 1
Liceal ZI ciclu superior cls XI-XII/XIII 242 243 1 1 1
Liceal ZI ciclu superior URBAN 242 243 1 1 1
Liceal ZI ciclu superior cls XI 128 130
Liceal ZI ciclu superior cls XI URBAN 128 130
Liceal ZI ciclu superior cls XI RURAL
Liceal ZI ciclu superior cls XII 114 113 1 1 1
Liceal ZI ciclu superior cls XII URBAN 114 113 1 1 1
10
CAPITOLUL III- ANALIZA PE DOMENII FUNCȚIONALE :
1. Pentru desfasurarea in bune conditii a activitatii didactice din anului scolar 2017-2018, echipa managerială s-a implicat activ în
proiectarea, organizarea, monitorizarea şi evaluarea activităţii instructiv-educative precum si in folosirea eficienta a resurselor umane,
materiale si de timp.
S-a realizat:
- pregătirea unităţii şcolare în vederea deschiderii anului şcolar;
- organizarea şi desfăşurarea examenelor de corigentă;
- validarea situaţiei şcolare;
- asigurarea resurselor umane şi materiale necesare desfăşurării activităţii şcolii, in colaborare cu I.S. J. Valcea;
a) au fost elaborate documentele manageriale: Planul de dezvoltare institutionala; Planul managerial; Planul de prioritati - planul operational ,
Graficul de monitorizare si control pentru semestrul I, anul școlar 2017-2018, tematicile CP și CA, programul remedial pentru disciplinele la care
se susține Evaluarea Națională; ROI-ul și ROF-ul unității,
b) au fost elaborate și validate Planul de îmbunătățire a calității, Raportul CEAC, RAEI-ul
c) a fost reactualizată organigrama şcolii, care evidențiază modul de organizare si coordonare a tuturor compartimentelor si domeniilor de
activitate;
d) în Consiliul profesoral au fost validate propunerile pentru membrii Consiliului de administrație și componenta tuturor comisiilor, ulterior fiind
aprobate de către Consiliul de administraţie, directorul emiţând decizii interne de funcţionare;
e) majoritatea comisiilor și-au stabilit regulamente de organizare si funcţionare, obiective şi priorităţi de acţiune, tematici, activităţi si termene de
realizare;
f) au fost completate fisele posturilor și au fost readuse la cunoștința cadrelor didactice criteriile de stabilirea a sarcinilor concrete de intocmire a
activității de evaluare.
11
Raport privind activitatea comisiei pentru frecventa, combaterea absenteismului si a abandonului scolar
Comisia pentru frecventă, combaterea absenteismului si a abandonului scolar isi desfasoara activitatea in acest an scolar conform unui program
de activitate, in care fiecare membru al comisiei are sarcini stabilite in conformitate cu atributiile anuale ale comisiei.
Obiectivele comisiei:
1. Cunoaşterea fenomenului absenteismului școlar și a cauzelor sale la nivelul unităţii de învăţământ;
2. Prevenirea/combaterea abandonului şcolar prin abordarea unor teme educative specifice în cadrul activităţilor didactice;
3. Prevenirea abandonului școlar prin calitatea şi diversitatea activităţilor extracurriculare;
4. Implicarea responsabila a familiei în prevenirea abandonului şcolar;
5. Intensificarea legăturii şcolii cu instituţiile implicate în prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
Pentru indeplinirea acestor obiective au fost luate urmatoarele masuri:
Au fost urmarite absențele prin completarea de catre fiecare diriginte si invatator, lunar, a tabelelor de monitorizare a absentelor;
Fiecare diriginte a primit si aplicat chestionare privind absenteismul școlar;
A fost realizata consiliere în cazul elevilor care înregistrează un număr mare de absențe;
Au fost organizate acţiuni de parteneriat cu poliția în scopul susţinerii şi reintegrării şcolare şi sociale a elevilor și in vederea combaterii
actelor infracţionale, abaterilor disciplinare grave, abandonului şcolar, absenteism ridicat;
Au fost elaborate planuri de prevenție;
Au fost prelucrate Regulamentele de Organizare si Functionare, Statututul Elevului de catre toti dirigintii si invatatorii atat in cadrul
ședințelor cu părinții cat și la orele de dirigenție.
In momentul in care s-a constat ca un elev a acumulat un numar mai mare de absente s-a luat legatura cu dirigintele pentru identificarea
cauzelor care au contribuit la situaţia de fapt (număr mare de absenţe nemotivate). In acelasi timp a fost schiţat un plan de intervenţie
ţintit pentru rezolvarea situaţiei (identificarea de către diriginte a unor măsuri de ameliorare) cum ar fi:
desfășurarea unor activități de consiliere cu elevii care înregistrează un număr mare de absențe și cu părinții/ tutorii acestora;
discutare de catre profesorii diriginți la orele de dirigentie despre cauzele absenteismului școlar, importanța prezenței la cursuri ,
efectele, pe termen mediu și lung ale absenteismului.
Au fost susţinute lectorate şi şedinţe cu părinţii pe teme ce abordeaza problemele comportamentului de risc;
S-a incercat implicarea părinţilor în organizarea timpului liber al elevilor, prin participarea acestora la acţiuni educative (excursii,
concursuri, sesiuni de comunicări);
Au fost implicați părinţii in stabilirea programului de recuperare a elevului aflat în situație de absenteism / abandon / neintegrare şcolară;
Au fost aplicate masurile din regulamentele scolare, prezente in Procedura absente;
12
Au fost initiate activitati pentru informarea elevilor privind sanctiunile disciplinare în cazul abaterilor de la normele de convietuire
sociala şi a obligaţiei familiei de a şcolariza copiii.
Au fost informati elevii cu privire la pericolul social al vagabondajului si al implicării în grupuri infractionale.
In general in urma aplicarii acestor masuri situatia a fost remediata.
Situatia absentelor pe semestrul I, 2017-2018
Nr.
crt. Clasa
Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie Ianuarie TOTAL
T M N T M N T M N T M N T M N T M N
1. Invatamant
primar 163 163 0 124 121 3 316 251 65 135 72 63 196 145 51 934 752 182
2. Invatamant
gimnazial 91 77 14 241 199 42 264 205 59 186 136 50 223 198 25 1005 815 190
3. Clasa a IX-a 62 61 1 219 205 14 357 326 31 206 178 28 156 136 20 1000 906 94
4. Clasa a X-a 130 66 64 917 733 184 945 650 295 478 284 194 364 205 159 2834 1938 896
5. Clasa a XI-a 319 234 85 652 491 161 947 766 181 492 418 74 445 333 112 2855 2242 613
6. Clasa a XII-a 346 149 197 1170 574 596 1181 760 421 713 399 314 511 379 132 3921 2261 1660
7. Total 1111 750 361 3323 2323 1000 4010 2958 1052 2210 1487 723 1895 1396 499 12549 8914 3635
TOTAL ABSENTE LICEU: 12549
DINTRE CARE: MOTIVATE: 8914
NEMOTIVATE 3635
13
Facand o comparatie intre anul scolar trecut si anul scolar curent se constata o usoara scadere a numarului total de absente. Este insa loc
de mai bine !
Situatia absentelor pe semestrul al II-lea, 2017-2018
Nr.
crt. Clasa
Februarie Martie Aprilie Mai Iunie TOTAL
T M N T M N T M N T M N T M N T M N
1. Invatamant
primar 151 151 0 120 120 0 152 100 52 137 83 54 115 115 0 675 569 106
2. Invatamant
gimnazial 90 78 12 260 215 45 253 192 61 208 154 54 157 131 26 968 770 198
3. Clasa a IX-a 75 70 5 223 200 23 328 284 44 211 185 26 98 76 22 935 815 120
4. Clasa a X-a 152 87 65 854 741 113 967 788 179 543 327 216 389 183 206 2905 2126 779
5. Clasa a XI-a 350 273 77 724 552 172 952 791 161 454 315 139 364 247 117 2844 2178 666
6. Clasa a XII-a 335 152 183 956 545 411 1002 753 249 1125 476 649 - - - 3418 1926 1492
7. Total 1153 811 342 3137 2373 764 3654 2908 746 2678 1540 1138 1895 1396 499 11745 8384 3361
Total absente liceu 11745
Dintre care motivate 8384 si nemotivate 3361
14
7% 8% 8%
23%
23%
31%
TOTAL ABSENTE PE SEM.I
1 Invatamantprimar
2 Invatamantgimnazial
3 Clasa a IX-a
4 Clasa a X-a 5 Clasa a XI-a 6 Clasa a XII-a
invatamant primar
6% invatamant gimnazial
8%
clasa a IX-a 8%
clasa a X-a 25%
clasa a XI-a 24%
clasa a XII-a 29%
TOTAL ABSENTE PE SEM al II-lea
15
2. CURRICULUM
Obiective:
Aplicarea Currículum-ului național în conformitate cu nevoile specifice dezvoltării personale și cu nevoile pieței forței de muncă ale
comunității;
Stimularea proiectării didactice curriculare și dezvoltarea competențelor acționale;
Adaptarea Currículum-ului la Decizia Școlii la nevoile de formare ale elevilor în concordanță cu documentele proiective ale școlii;
Monitorizarea progresului școlar din perspectiva rezultatelor obținute la olimpiade naționale și concursurile școlare;
Dezvoltarea culturii organizaționale și a microclimatului educațional pozitiv;
Utilizarea tehnologiei informatice în procesul instructiv-educativ.
1. Obiective urmarite in activitatea comisiei
a. procurarea documentelor curriculare oficiale in vigoare ( planuri cadru, programe scolare, ghiduri metodologice, etc);
b. aplicarea planului cadru ce se realizeaza prin elaborarea ofertei curriculare;
c. asigurarea resurselor ( sali de clasa, laboratoare, etc) necesare desfasurarii orelor propuse la nivel de materii optionale;
d. realizarea unui plan - a etapelor ce trebuie urmate in alegerea la nivelul claselor a materiilor optionale care se vor studia
incepand cu anul scolar 2018-2019;
e. consultarea ofertei de materii optionale propusa de M.E.N;
f. consultarea membrilor Comisiei pentru Curriculum atat in elaborarea etapelor ce trebuie parcurse in vederea alegerii
materiilor optionale la clase, precum si in facilitarea realizarii documentelor necesare la nivel de profesori diriginti si
responsabili de arii curriculare.
2. Activitati prin care s-au realizat obiectivele:
a. sedinta Comisiei pentru Curriculum ( au participat atat dirigintii implicati cat si responsabilii Comisiilor metodice);
b. discutii la nivel de arii curriculare;
c. revizuirea, la nivel de Comisie, a etapelor ce trebuiesc parcurse in vederea alegerii materiilor optionale pentru anul scolar
2018-2019;
16
d. revizuirea procedurii operationale de realizare a ofertei CDS la nivel de scoala;
e. realizarea unor chestionare - atat pentru elevi cat si pentru parinti, care sa faciliteze monitorizarea si centralizarea datelor;
f. centralizarea proceselor verbale venite atat de la profesorii diriginti cat si de la responsabilii comisiilor metodice;
g. realizarea ofertei finale CDS la nivel de scoala.
OPŢIONALELE stabilite la nivelul unitatii, in urma solicitarilor elevilor si parintilor, reprezinta un punct de atractie pentru elevi, le satisfac
acestora curiozitatile in domeniul respectiv, le deschid perspectiva unei abordari individuale.
3. PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV:
În baza graficelor de monitorizare si control s-au desfaşurat asistenţele la orele de curs si la activităţile unor comisii metodice si de lucru, iar in
urma asistentelor, rapoartelor si analizelor s-au desprins urmatoarele concluzii in ceea ce priveste procesul instructiv-educativ:
- PROIECTAREA – in general se respecta ritmul planificarilor, iar planificarile anuale si semestriale sunt elaborate in conformitate cu cerintele
actuale. Majoritatea cadrele didactice evaluate au prezentat portofoliile personale. Proiectarea lecţiilor asistate a fost eficientă; profesorii au
prezentat proiecte/schiţe de lecţii funcţionale, în care au propus strategii adecvate conţinuturilor şi nivelului claselor, materiale auxiliare şi
instrumente de măsurare a rezultatelor. Documentele de planificare/proiectare a activităţii didactice sunt corect întocmite, respectăplanul cadru,
programele şi structura anului şcolar.
- STRATEGIA DIDACTICĂ ȘI COMPETENȚELE METODICE:
adecvarea metodelor la obiective/competente,la conținutul științific și particularitățile elevilor;
susținerea motivației învățării prin conectarea la real;
majoritatea profesorilor au alternat metodele tradiționale de predare - învățare cu cele interactive, stimulative și motivante pentru învățare.
formele de organizare a activităţii (frontal, individual şi de grup)
tot mai multe cadre didactice utilizeaza calculatorul, laptopul, videoproiectorul in procesul de predare-invatare-evaluare.
- MODALITATILE DE EVALUARE/ MONITORIZAREA PROGRESULUI ȘI COMPETENTELE DE EVALUARE sunt diverse: teste,fise de
lucru, munca individuala, referate, portofolii etc.
Evaluarea inițială/predictivă ,evaluarea formativă și evaluarea sumativă au evidențiat progresul școlar înregistrat de elevi și au asigurat
cele trei funcții ale evaluării: diagnoza, ameliorarea și prognoza.
Există coerenta în proiectarea evaluării.
17
Metodele și instrumentele de evaluare utilizate sunt adaptate la competenţe și la particularitățile elevilor;
Se urmareste formează deprinderi intelectuale și participative dovedite de elevi;
- PREGATIREA SUPLIMENTARA A ELEVILOR s-a desfasurat si se desfasoara la nivelul claselor a II-a, a IV-a, a VI-a , a VIII-a si a XII-a,
in vederea sustinerii Examenelor Naționale sau pentru participarea la concursuri si olimpiade. Pregatirea suplimentara a elevilor de clasele a
VIII-a a XII-a se desfasoara pe baza unor grafice aprobate de conducerea scolii.
- ACTIVITATEA EDUCATIVA ŞI EXTRAŞCOLARĂ-reprezinta un plus al scolii noastre. Ca urmare a numeroase parteneriate, proiecte si
activitati de voluntariat initiate de cadrele didactice elevii au fost antrenati in activitati care au urmarit dezvoltarea creativitatii,fanteziei si
imaginatiei, formarea si dezvoltarea simtului estetic si practic.
4. FORMARE /PERFECŢIONARE/ DEZVOLTAREA PROFESIONALĂ A PERSONALULUI DIDACTIC
Calitatea actului educaţional este condiţionată într-o mare măsură de profesionalismul cadrelor didactice. Profesorii joacă diverse roluri
într-o sală de clasă, însă unul dintre cele mai importante este acela de manager al clasei. Într-o sală de clasă prost gestionată, predarea şi
învăţarea eficientă nu se pot realiza. Profesorii eficienţi vor realiza progrese cu toţi elevii, indiferent de nivelul de eterogenitate din clasele lor.
Evertson şi Weinstein (2006) au definit managementul clasei ca „acţiunile profesorilor pentru a crea un mediu care sprijină şi facilitează
învăţarea, atât academică cât şi social-emoţională.” Aceştia propun patru domenii de interes în care se poate acţiona pentru a modela mediul de
învăţare:
disciplină şi control;
sala de clasă şi implicarea noastră în designul său pentru a încerca să creăm mediul de învăţare;
proiectarea curriculară, ca un instrument de organizare, care să permită atât o planificare atentă cât şi improvizaţie;
construirea sensibilităţii culturale în curriculum-ul nostru ca o componentă a încercării de dezvoltare socială şi morală atât la instructori cât
şi la elevi.
La nivel mondial, problemele cu care se confruntă sistemele de educaţie au impus necesitatea modificării paradigmei educaţionale. Astfel, se
vorbeşte despre investiţiile în educaţie şi formare profesională pentru a permite şi facilita învăţarea de-a lungul întregii vieţi. În toate domeniile,
18
dezvoltarea resurselor umane reprezintă o necesitate, fiecare individ trebuie să-şi actualizeze competenţele profesionale, pentru a se adapta
schimbărilor sociale, economice, politice, culturale etc.
Un om creator, cu initiativa, inovator si capabil sa se adapteze rapid la schimbarile impuse de progresul impresionant al stiintei contemporane,
nu poate fi format decat de educatori care sa posede ei insisi, asemenea calitati, modernizarea formarii cadrelor se ridica la nivelul exigentelor
celor mai inalte si merg in intampinarea nevoilor societatii.
Cerintele carora trebuie sa le corespunda un invatamant modern in care vor lucra viitorii educatori capabili sa modeleze profilul unei
personalitati sunt urmatoarele:
un astfel de invatamant trebuie se formeze si sa dezvolte independenta, inovatia si creativitatea fiecarui individ pe masura
indisponibilitatilor sale, tinand seama de nevoile dezvoltarii societatii;
profesorul pregatit pentru o scoala moderna urmeaza sa asigure formarea si dezvoltarea unei atitudini corespunzatoare, receptiva, mobila,
flexibila, complexa fata de schimbari, pentru ca orice persoana sa accepte schimbarea, s-o inteleaga si sa participe la producerea ei;
Un invatamant modern trebuie sa permita fiecarui elev, nu numai sa se dezvolte armonios, sa-si formeze si sa-si cultive optimal toate
disponibilitatile, ci sa contribuie la realizarea omului ca om, cultivandu-i cele mai alese insusiri spirituale (cultura aleasa, devotament, demnitate,
nevoie de cunoastere, aptitudini organizatorice etc.);
un invatamant inaintat trebuie sa-i pregateasca pe elevi pentru o cooperare sociala in activitatea productiva si in viata extraprofesionala;
educatia pentru integrarea in profesiune, pentru viata de familie, trebuie sa-si gaseasca un loc important intr-un invatamant modern.
Formarea profesionala a educatorului trebuie sa cuprinda toti parametrii de calitate si crearea unui om nou, activ, cult, devotat valorilor
promovate in societate. Profesorul este pentru elevii sai un model de conduita si de pregatire profesionala, exercita asupra lor influente nu numai
prin volumul de cunostinte pe care le transmite, ci si prin orizontul de cultura pe care il deschide elevilor, prin modul sau de a gandi, prin
conceptia sa ideologica, printr-un intelect permeabil, fluid si receptiv la nou si la o continua receptare.
Ţinându- se cont de aceste priorităţi, dar şi de faptul că formarea şi perfecţionarea reprezintă un proces continuu si cumulativ de
actualizare şi de dezvoltare a competenţelor, cadrele didactice din şcoala noastră au fost implicate intr- o varietate de astfel de activităţi unele în
19
concordanţă cu evoluţiile din planul nevoilor de educaţie şi al curriculum-ului educaţional, altele în funcţie de exigenţele privind adaptarea
competenţelor personalului didactic la schimbările din structurile/ procesele de educaţie.
Întreaga activitate a personalui şcolii, în semestrul I al anului şcolar 2017-2018, a fost orientată spre:
îmbunătăţirea managementului şcolar;
eficientizarea stilului didactic;
informarea asupra noilor programe;
studiul şi opţiunea pentru manualele alternative;
cercetarea desfasurată la nivelul catedrei pe teme de trunchi comun al disciplinei sau pe modalităţi de evaluare.
În proiectarea şi desfăşurarea activităţilor de predare-învăţare-evaluare, s-au constat următoarele:
- existenţa formării iniţiale a profesorilor în pregătirea de specialitate şi cea psihopedagogică , capacitatea de proiectare în funcţie de conţinutul
de curriculum şi de particularitatea claselor de elevi , stil didactic eficient în dirijarea învăţării ;
- planificările, la nivel de arii curriculare şi catedre, s-au discutat şi configurat conform specificului cognitiv şi formativ al
disciplinei,demonstrând, în general, achiziţia de informaţii , abilitarea curriculară şi competente evaluative;
- documentele proiectării activităţii conţin cu prioritate considerente teoretico-ştiinţifice şi pedagogice de selecţie a conţinuturilor, dar şi de
psihologie a invăţării şi dezvoltării, mai ales la cadrele didactice care au parcurs mai multe stagii de formare şi perfecţionare.
Obiectivele strategice în domeniul dezvoltării resurselor umane vizează:
- pregătirea profesională a cadrelor didactice
- asigurarea condiţiilor pentru evoluţia în carieră şi dezvoltare profesională
Obiective de referinţă:
- Dezvoltarea competenţelor ştiinţifice, psihopedagogice, metodice ale cadrelor didactice şi manageriale ale personalului de conducere,
îndrumare şi control, în scopul utilizării eficiente, la nivelul standardelor naţionale, a resurselor umane.
- Monitorizarea participării cadrelor didactice la cursuri de formare în vederea evaluării standardizate. Asigurarea accesului tuturor cadrelor
didactice la proiectele strategice ale ISJ Vâlcea în scopul implementării unui sistem flexibil al managementului calităţii formării continue, prin
sprijinirea activităţilor din cadrul consorţiilor educaţionale
- Compatibilizarea ofertei de formare continuă cu opţiunile şi aptitudinile individuale ale cadrelor didactice, cu cerinţele pieţei muncii în
educaţie, cu cerinţele reformei în educaţie
- Oferirea de consultanţă în legătură cu examenul de definitivare în învăţământ şi cel de ocupare a posturilor didactice vacante/rezervate
- Asigurarea calităţii activităţilor de formare continuă a personalului didactic prin monitorizarea impactului programelor de formare la nivelul
clasei şi al unităţii de învăţământ preuniversitar.
20
În vederea atingerii acestor obiective cadrele didactice au participat la :
- grade didactice
- cursuri universitare/postuniversitare
- cursuri de perfectionare şi formare continuă
- simpozioane
- activităţi metodice la nivelul comisiilor şi cercurilor metodice
Planul managerial pentru anul şcolar 2017-2018 s-a axat pe orientarea demersului didactic şi educaţional pe următoarele priorităţi strategice:
1. Creşterea calităţii şi menţinerea actualităţii activităţii cadrelor didactice;
2. Îmbunătăţirea constantă a procesului instructiv-educativ- evaluativ;
3. Elaborarea de standarde de predare si evaluare, în vederea atragerii elevilor către şcoala noastră şi spre performanţă;
4. Eficientizarea lucrului în echipă în procesul de predare-învăţare.
PERFECŢIONAREA PRIN SUSŢINEREA GRADELOR DIDACTICE
Au fost comunicate, în timp util modalităţile de înscriere la gradele didactice, prin mail, pe grupul de lucu al liceului, precum şi prin afişarea
graficelor şi a cererilor tip la avizierul destinat perfecţionării, din cancelarie. Dosarele, verificate de responsabilul comisiei de perfecţionare, au
fost depuse, în termen la ISJ.
Situaţia cadrelor didactice care au susţinut grade didactice în acest an şcolar este următoarea:
- s-au înscris la definitivat trei cadre didactice: învăţător Poajgă Simona Veronica şi maiştrii instructori (nursing) Andreiţă Mirela şi Buga
Carmen iar pentru susţinerea gradului didactic I- prof. Marinescu Monceanu Anca;
- s-au prezentat la examenul de definitivat Andreiţă Mirela şi Poajgă Simona Veronica;
- rezultatele finale la examenul de definitivat: Andreiţă Mirela- nota 8,25 ; Poajgă Simona Veronica - nota 7,76;
- gradul didactic I a fost obţinut de d-na prof. Marinescu Monceanu Anca –limba şi literatura română- cu nota 10.
ACTIVITATEA DE PROFESORI METODIŞTI AI ISJ ŞI CONSILIUL CONSULTATIV PE DISCIPLINE DE ÎNVĂŢĂMÂNT
Au fost anunţate, din timp, pe site-urile ISJ şi CCD, pe grupul şcolii, la avizierul Comisiei de perfecţionare , criteriile de selecţie pentru
profesorii metodişti, precum şi calendarul desfăşurării concursului de ocupare al posturilor. Profesorii metodişti (Decizia ISJ 1062/12.10.2017) şi
cei din consiliul consultativ pe discipline (Decizia ISJ 1063/23.10.2017) sunt:
Metodişti:
21
Nr.
crt
Numele şi prenumele cadrului didactic Compartimentul Specialitatea
1. ONOGEA RODICA MARIA Ed.fizică şi sport Ed.fizică şi sport
2. CEAUŞU GETA CRISTINA Informatică Informatică
3. DRĂGHICI MARIA ANTONETA Limba şi literatura română Limba şi literatura română
4. TURMACU CARMEN IONELA Fizică Fizică
5. GÎRBAN SIMONA ELENA Învăţământ special Psihologie
Consiliul consultativ:
Nr.
crt
Numele şi prenumele cadrului didactic Compartimentul Specialitatea
1. MARINESCU MONCEANU ANCA Limba şi literatura română Limba şi literatura română
2. MARIN BADEA LAURENŢIU Fizică Fizică
3. PAPUZU CORNELIA Chimie Chimie
4. ADAM GRIGORE DANIEL Geografie Geografie
5. BÎZÎC AUGUSTIN Ştiinţe socio- umane Ştiinţe socio- umane
6. FÎRTĂŢESCU PAULA Management şi discipline tehnice şi tehnologice Informatică
7. DRĂGHICI MARIA ANTONETA Educaţie permanentă formală şi nonformală Limba şi literatura română
IV. ACTIVITATEA DE FORMATOR NAŢIONAL/JUDEŢEAN(CCD)
În perioada 1-9 septembrie, CCD Vâlcea a demarat procedura de selecţie de formatori şi programe de formare, publcându-se pe site-ul CCD
metodologia şi calendarul desfăşurării selecţiei.Formatorii înscrişi cu programe de formare sunt:
Nr.
crt
Numele şi prenumele
formatorului
Tema cursului de formare/ furnizorul Nr.h/cr. Tipul cursului
1. Prof. Marin Badea
Laurenţiu
Învăţarea ştiinţelor-abordări metodice moderne/Centrul de
Evaluare şi Analize Educaţionale
80h22cr Avizat
22
2. Prof.Papuzu Cornelia Evoluţia în cariera didactică/ CCD 24h Avizat
3. Prof.Papuzu Cornelia Rolul facilitatorului în prevenirea abandonului şcolar/CCD 24h Avizat
4. Înv.Comăneci Titina Şcoala- partener al părinţilor în educarea copiilor/CCD 24h Avizat
ACTIVITATEA DE ORGANIZARE A CERCURILOR PEDAGOGICE PE DISCIPLINE
În anul şcolar curent, s-au desfăşurat următoarele cercuri pedagogice ,care au contribuit la crearea unei imagini foarte bune a liceului şi a
demonstrat pregătirea pedagogică , profesională, managerială a personalului didactic:
Nr.
crt
Data Disciplina Tema
1. 17.11.2017 Învăţământ primar Abordarea diferenţiată a elevilor prin utilizarea strategiilor didactice adecvate
2. 17.11.2017
Informatică
1. Utilizarea resurselor şi instrumentelor de lucru la clasă în implementarea noului cadru
curricular la nivel gimnazial.
2. Disciplina informatică- perspective de dezvoltare: prezentare de referat, analize,
exemple de bună practică.
3. 14.03.2018 Directori 1. Vulnerabilităţi în aprobare şi aplicarea actului decizional. Măsuri de prevenire şi
soluţionare.
2.Managementul resursei umane şi eficientizarea asigurăriişi gestionării resurselor
materiale în unităţile de învăţământ.
3.Exemple de bună practică reflectate prin proiecte şi/sau parteneriate şcolare, condiţie a
promovării imaginii şcolii.
4. 19.03.2018 Bibliotecari Bibliotecile- acces deschis la educaţie şi cultură.
D-na prof. Drăghici Maria Antoneta este responsabil de cerc pedagogic pentru Educaţie permanentă şi activităţi extraşcolare.
ACTIVITATEA DE ECHIVALARE ÎN CREDITE PROFESIONALE TRANSFERABILE
În perioada septembrie 2017, a avut loc activitatea de echivalare în credite profesionale transferabile a formelor de organizare a formării
continue în conformitate cu Metodologia privind sistemul de acumulare, recunoaştere şi echivalare a creditelor profesionale transferabile
23
aprobată prin OMECTS 5562/2011. Metodologia acordării acestor credite a fost afişată din timp şi comunicată pe grupul şcolii. A fost depus un
număr de 12 dosare. În urma analizei acestora, de către comisia învestită conform Deciziei 874/04.09.2017, formată din: director,prof. Fîrtăţescu
Paula, prof. Turmacu Carmen Ionela, responsabila comisiei de formare continuă şi perfecţionare, prof. Şandru Valeria, reprezentant CCD, au fost
acordate câte un număr de 90 de credite transferabile următoarelor cadre didactice: prof.Neagu Gabriela, prof.Predoană Tatiana, prof. Dinu Diana
Nicoleta, prof.Murguleţ Maria Roxana, prof.Fîrtăţescu Paula, prof. Costache Cristina Narcisa, prof.Spiridon Rodica Gabriela.
VII. PARTICIPAREA LA CURSURI DE FORMARE:
Ofertele cu desfăşurarea cursurilor de formare a fost popularizată pe site-ul CCD, pe grupul şcolii şi a fost afişată la avizier, împreună cu
modelul de cerere de înscriere. Înscrierea s-a putut face online, pe site-ul CCD sau prin cerere scrisă, cereri pe care, responsabilul comisiei le-a
dus la sediul CCD, verificând, ulterior înregistrarea lor în baza de date a CCD.
Nr
crt
Nume şi prenume cadrul
didactic
Cursul de formare Nr.ore-
cr.
Furnizor de formare Adeverinţă-
Certificat
1. Prof.Negoiţă Doina Utilizarea instrumentelor web 2.0 pentru comunicarea
şi colaborarea în proiectele eTwinning.
40 ore Institutul de Ştiinţe ale
Educaţiei
Cod:GTMMHLO7J1
2. Prof. pt. înv. primar
Georgescu Adriana
Strategii didactice moderne 24h CCD Vâlcea Adeverinţă
Consiliere și orientare 24h CCD Vâlcea Adeverinţă
Didactica învățământului primar 24h CCD Vâlcea Adeverinţă
Egalitatea de gen și stilul de viață sănătos 24h CCD Vâlcea Adeverinţă
3. Prof. pt. înv. Primar
Pascu Luminiţa
LEADERSHIP ȘI MANAGEMENT ÎN
ORGANIZAȚIILE ȘCOLARE
30 cr. Asociatia
ProEuro- Cons Slatina Nr. 3122-13/13.03.
2018
ROLUL FACILITATORULUI ÎN PREVENIREA
ABANDONULUI ȘCOLAR
24h CCD Vâlcea
Nr. 153/20.03.2018
KIT DE INSTRUMENTE PRACTICE ÎN
DISCIPLINAREA POZITIVĂ A CLASEI DE
ELEVI
24h CCD Vâlcea Nr. 250/09.05.2018
SCOALA INCLUZIVA - O SCOALA PENTRU
TOTI
24h CCD Vâlcea
Adeverinţă
STRATEGII DIDACTICE MODERNE DE
PREDARE INVATARE
24h CCD Vâlcea
Adeverinţă
DIDACTICA PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNTUL
PRIMAR
24h CCD Vâlcea
Adeverinţă
24
4. Prof. pt. înv. Primar
Poajgă Simona Veronica
„Program de formare pentru pregătirea debutanților
în vederea susținerii ex. de definitivat – înv. primar și
preprimar”
24h CCD Vâlcea
Șc. Gimnazială, Nr.4, Rm.
Vâlcea, 03.02.2018-
09.02.2018
93/15.02.2018
„MEDPRO- Management educațional și dezvoltare
profesională”
120h
30cr
Centrul Național de Training
Eduexpert
Lic. Sanitar „A. Ivireanu”,
19.10.2017-25.11.2017
22/29.11.2017
„Abilitatea curriculară a cadrelor didactice din
învățământul primar pentru clasa pregătitioare”
16h CCD Vâlcea
Șc. Gimnazială, Nr.4, Rm.
Vâlcea,
28.10.2017-04.11.2017
666/04.11.2017
„Consiliere pentru educație timpurie” 24h CCD Vâlcea Adeverinţă
„Practici inovative în predarea limbii române” 24h CCD Vâlcea Colegiul Național
de Informatică „M. Basarab”
Adeverinţă
„Didactica pentru învățământ Primar” 24h CCD Vâlcea Adeverinţă
5.
6.
Prof. pt. înv. Primar
Ciurel Cristina
Prof. pt. înv. Primar
Comăneci Titina
“Didactica pentru invatamantul primar” 24h CCD Vâlcea Adeverinţă
“Management si consiliere pentru cariera didactica” 24h CCD Vâlcea Adeverinţă
Didactica pentru învățământul primar 24h CCD Vâlcea23-30.06.2017 Adeverinţă
Kit de instrumente pentru managementul clasei 24h CCD Vâlcea26.03-
11.04.2018
Adeverinţă
7. Prof.Dinu Diana Formator 30cr Asociația PROEURO-CONS
Slatina
Certificat000529
8. Prof.Marica Ileana ”Rolul facilitatorului in prevenirea abandonului scolar” 24h CCD VALCEA 23/04/2018-
4/05/2018
239/07.05.2018
"Învățarea științelor - abordări metodologice moderne" 89h
22cr
Centrul de Evaluare şi
Analize Educaţionale
Adeverinţă
9. Prof.Papuzu Cornelia SCOALA INCLUZIVA-SCOALA PENTRU TOTI 24h CCD VALCEA
16 mai 2018-25 mai 2018
301/30.05.2018
EGALITATE DE GEN SI STILUL DE VIATA
SANATOS
24h CCD VALCEA
08 iunie 2018-15 iunie 2018
385/22.06.2018
DESPRE BUCURIA DE-A AVEA FATA 2h Asociatia SCOALA
FAMILIEI
26 mai 2018
Diploma
25
10. Prof.Dima Carmen MEDPRO-Management educational si dezvoltare
personala
120h
30cr
Centrul National de Traning
EDUEXPERT
09/29.11.2017
MEDPRO-
LEADERSCHOOL
120h
30cr
Centrul National de Traning
EDUEXPERT
8.02- 22.03 2018
CURS DE FORMATOR 120h CCD Valcea 17.04-16.05.2018
Rolul facilitatorului in prevenirea abandonului scolar 24h CCD Vâlcea
24aprilie-4 mai-2018
239/07.05.2018
11. Prof.Predoană Tatiana ”Rolul facilitatorului in prevenirea abandonului scolar” 24h CCD Vâlcea
24aprilie-4 mai-2018
239/07.05.2018
Evolutia in cariera didactică 24h CCD Vâlcea
21 mai-31 mai-2018
327/05.06.2018
“Egalitatea de gen şi stilul de viață sănătos” 24h CCD VALCEA 08 iunie 2018-
15 iunie 2018
385/22.06.2018
”Educatie pentru drepturile omului” 24h CCD Vâlcea
14-22 iunie 2018
Adeverinţă
“Management si consiliere pentru cariera didactica ” 24h CCD Vâlcea
18-25 iunie 2018
Adeverinţă
„Rolul dezvoltarii personale a cadrului didactic”
Workshop tematic „Impactul programelor de formare
continua si perfectionare in invatamantul
preuniversitar”
CCD Vâlcea
avizat MEN cu nr
2548/adgissep/20.11.2017
228/11.05.2018
12. Prof.Muja Dan Mihai Using digital tools to encourage learner autonomy
in the classroom
1h Cambridge Assessment
English
Online 25.10.2017
certificat
Giving students a voice. Critical thinking in English
classes
2h National Geographic Learning
Online 18.04.2018
certificat
5 ways your learners will change the world 1h National Geographic Learning
Online 2.05.2018
certificat
Meditate your way to better
teaching
2h Oxford University Press
Online 17.05.2018
certificat
13. Prof.Costache Cristina
Narcisa
Journées de formation professionnelle Asociatia Romana a
Profesorilor Francofoni
Brasov, 1-2 iunie 2018
Diplomă
14. Prof. Onogea Rodica Maria Prevenirea consumului de droguri 24h CCD Vâlcea26.02.2018 - 149/16.03.2018
26
9.03.2018
Școala Altfel - program pentru dezvoltarea abilităților
de viață la elevi
24h CCD Vâlcea19.03.2018 -
26.03.2018
157/26.03.2018
Management educațional strategic 22cr CCD Vâlcea2.03.2018 -
13.04.2018
Atestat
Strategii didactice moderne de predare-învățare 24h CCD Vâlcea11.04.2018 -
19.04.2018
Adeverinţă
Egalitatea de gen și stil de viață sănătos 24h CCD Vâlcea08.06.2018 -
15.06.2018
Adeverinţă
Educație pentru drepturile omului 24h CCD Vâlcea 14-22.06.2018 Adeverinţă
Management și consiliere pentru cariera didactică 24h CCD Vâlcea18.06.2018 -
25.06.2018
Adeverinţă
Management administrativ și dezvoltare instituțională 24h CCD Vâlcea20.06.2018 -
28.06.2018
Adeverinţă
15. Prof.Sandu Ana Maria ”Instrumente online folosite în activitatea didactică” 24h C.N ”Mircea cel Bătrân” Rm
Vâlcea aprilie 2018
Adeverinţă
”Egalitatea de gen și stil de viață sănătos” 24h L. Th. ”Henri Coandă” Rm.
Vâlcea, -iunie 2018
Adeverinţă
16. Prof.Turmacu Carmen
Ionela
"Învățarea științelor - abordări metodologice moderne" 89h
22cr
Centrul de Evaluare şi Analize
Educaţionale
Adeverinţă
Management educațional strategic 22cr CCD Vâlcea Atestat
Rolul facilitatorului in prevenirea abandonului scolar 24h CCD Vâlcea 239/07.05.2018
Rolul dezvoltarii personale a cadrului didactic” -
Workshop tematic „Impactul programelor de formare
continua si perfectionare in invatamantul
preuniversitar”
CCD Vâlcea
avizat MEN cu nr
2548/adgissep/20.11.2017
230/11.05.2018
17. Prof.Marcu Liliana Daniela Evolutia in cariera didactică 24h CCD Vâlcea
21 mai-31 mai-2018
327/05.06.2018
Rolul facilitatorului in prevenirea abandonului scolar 24h CCD Vâlcea
24aprilie-4 mai-2018
239/07.05.2018
18. Prof.Marinescu Elena Rolul facilitatorului in prevenirea abandonului scolar 24h CCD Vâlcea
24aprilie-4 mai-2018
239/07.05.2018
19. Prof.Neagu Gabriela Rolul facilitatorului in prevenirea abandonului scolar 24h CCD Vâlcea
24aprilie-4 mai-2018
239/07.05.2018
20. Prof.Stoian Ion Rolul facilitatorului in prevenirea abandonului scolar 24h CCD Vâlcea
24aprilie-4 mai-2018
239/07.05.2018
21. Prof.Diţoiu Iuliana Rolul facilitatorului in prevenirea abandonului scolar 24h CCD Vâlcea 239/07.05.2018
27
24aprilie-4 mai-2018
22. Prof.Marin-Badea Laurenţiu Rolul facilitatorului in prevenirea abandonului scolar 24h CCD Vâlcea
24aprilie-4 mai-2018
239/07.05.2018
23. Prof.Niţoi Simona Rolul facilitatorului in prevenirea abandonului scolar 24h CCD Vâlcea
24aprilie-4 mai-2018
239/07.05.2018
24. Prof Cîrstina Cristina Evolutia in cariera didactică 24h CCD Vâlcea
21 mai-31 mai-2018
327/05.06.2018
Rolul facilitatorului in prevenirea abandonului scolar 24h CCD Vâlcea
24aprilie-4 mai-2018
239/07.05.2018
25. Laborant Bîrchi Maria Evolutia in cariera didactică 24h CCD Vâlcea
21 mai-31 mai-2018
327/05.06.2018
Rolul facilitatorului in prevenirea abandonului scolar 24h CCD Vâlcea
24aprilie-4 mai-2018
239/07.05.2018
26. Personal aux.Baldovin
Corina
Evolutia in cariera didactică 24h CCD Vâlcea
21 mai-31 mai-2018
327/05.06.2018
Rolul facilitatorului in prevenirea abandonului scolar 24h CCD Vâlcea
24aprilie-4 mai-2018
239/07.05.2018
27. Prof.Cîrţală Roxana Rolul facilitatorului in prevenirea abandonului scolar 24h CCD Vâlcea
24aprilie-4 mai-2018
239/07.05.2018
28. Prof.Adam Grigore Daniel Ştiinţe 120c Universitatea din Baia Mare,
Facultatea de
Inginerie2016/2018
29. Prof. Gîrban Simona Prevenirea consumului de droguri 24h CCD Vâlcea CPECA
Valcea
149/16.03.2018
Autismul - tehnici moderne de intervenție 24h Cursuri Autism și Ministerul
Educației
Adeverință
aprilie 2017 - aprilie
2018
Management administrativ și dezvoltare instituțională 24h CCD Vâlcea
Adeverință
577/19.09.2017
Management educațional strategic 89h
22cr
CCD Vâlcea
Adeverință
586/19.09.2017
PARTICIPAREA LA SIMPOZIOANE, MESE ROTUNDE, COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE:
Participarea cadrelor didactice la simpozioane, mese rotunde, comunicări ştiinţifice a fost foarte intensă. Cu aceste ocazii au fost diseminate
exemplele de bună practică, au fost comunicate noutăţile in diferite domenii de activitate, specifice specialităţii fiecărui participant.
28
Nr
.cr
t
Nume şi prenume
cadrul didactic
Denumirea simpozionului/Locaţia/Data Lucrarea prezentată
1. Prof.în înv.primar
Pascu Luminiţa
Simpozionul International „Sărbătoarea Învierii –Lumina sufletelor noastre,,-
Scoala ,,B.P. HASDEU- IASI,,
Obiceiuri si traditii Pascale
Simpozionul International ,,EDUCAŢIE INCLUZIVĂ ÎN
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR! GPP ELENA FARAGO ,
CRAIOVA
,,INTEGRAREA COPIILOR CU CERINŢE
EDUCATIVE”
SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL,, SANATATEA MEDIULUI-
SANATATEA NOASTRA G.P.P TRAIAN, Rm. Valcea
,,Dezvoltarea spiritului ecologic la elevii din ciclul primar”
SIMPOZIONUL INTERNAȚIONAL VALENȚE FORMATIVE ALE
ACTIVITĂȚILOR EXTRACURRICULARE ȘI DE PARTENERIAT Scoala
,,B.P. HASDEU- IASI”
FORMAREA PERSONALITĂȚII COPILULUI PRIN
ACTIVITĂȚILE EXTRACURRICULARE”
Simpozionul National ,,Gramatica –stiinta vorbirii. Aspecte controversate ale
limbii romane actuale” Sc. Gimn. Nr. 5, Rm. Valcea
,, FOLOSIREA CORECTĂ A SEMNELOR
ORTOGRAFICE”
Simpozionul National „CEI ŞAPTE ANI DE ACASĂ!” ESENŢIAL
PROIECT EDUCAŢIONAL
FUNCŢIA EDUCATIVĂ A FAMILIEI ÎN FORMAREA
PERSONALITĂŢII COPILULUI
CONFERINŢA NAŢIONALĂ-Cultură, spiritualitate şi identitate naţională în
contextul globalizării”Scoala ,,B.P. HASDEU- IASI”
TRADIŢII ŞI OBICEIURI VÂLCENE DE CRĂCIUN ŞI
ANUL NOU”
Simpozionul Judetean ,,PE ULITELE SATULUI- TRADITII SI OBICEIURI
DE IARNA G.P.P. Nord II, Rm. Valcea
OBICEIURI SI TRADITII DE IARNA LA ROMANI”
Simpozion Judetean ,,Sclipiri de argint” Lic. Tehnologic Baile Govora,
Valcea
Sclipiri de argint in clasa noastra
Simpozionul Interjudetean ,,SCOALA TIMPULUI LIBER” SCOALA
GIMNAZIALA IONESTI, VALCEA, APR. 2018
,,Activitatile extreurriculare”
Simpozionul Județean „Metodele interactive – mijloc de stimulare a
creativității” G.P.P Nr. 1 Horezu 17 FEBR.2018 Metode didactice interactive utilizate în
învăţământul primar
Simpozionul Judetean ,, Traditii populare, valori ale mediului rural si urban
Sc. Gimn. Nr. 13, Rm. Valcea ,MAI 2018
,,TRADITII SI OBICEIURI DIN ZONA OLTENIEI”
Sesiunea regionala de referate si comunicari stiintifice Sc. Gimn. ,,Serban
Voda Cantacuzino”- Calimanesti
,,Metode de rezolvare a problemelor”
Sesiunea regionala de referate si comunicari stiintifice,, PROex” Sc. Gimn.
Nr. 4, Rm. Valcea
,,JOCUL DIDACTIC MATEMATIC IN
INVATAMANTUL PRIMAR”
Simpozionul National „Fii tolerant, fii liber!” !” SC. GIMN. NR. 5-RM.
VALCEA
SPUNE NU, DROGURILOR!
Simpozionul Regional,,INVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC –TRADIŢIONAL ÎNVATAMANTUL ROMANESC INTRE TRADITIE SI
29
ŞI ACTUAL” LIC. TEHNOLOGIC JUSTINIAN MARINA, BĂILE
OLĂNEŞTI
MODERN
Simpozionul Interjudetean ,, SALVATI PLANETA ALBASTRA” GPP
TRAIAN, Rm. Valcea
,,UN MEDIU CURAT - O VIAŢĂ MAI SĂNĂTOASĂ”
Simpozionul Regional,,Incluziune şi diversitate în şcoala românească de azi”
Sc. Gimn. Nr. 4, Rm. Valcea
Comunicarea şi incluziunea socială
Simpozionul Naţional ,,Spune nu violenţei!” LIC. TEHNOLOGIC
GENERAL MAGHERU, Rm. Valcea
Prevenirea şi combaterea violentei
Simpozionul National ,,NATURA, UN ISCUSIT CREATOR” Colegiul de
Silvicultura si Protectia Mediului, Rm. Valcea
PROTEJAREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
Cercul Pedagogic al invatatorilor LIC. SANITAR A. IVIREANU
21.12. 2017
Adaptarea diferentiata a elevilor in ciclul primar
2. Prof. Papuzu Cornelia Simpozion interjudetean ROLUL DISCIPLINELOR TEHNOLOGICE IN
FORMAREA ELEVILOR Dec. 2017C.Economic
Importanta chimiei in predarea disciplinelor tehnologice
Simpozionul regional TREPTE IN MATEMATICA 27 ianuarie 2018 Liceul
Tehnologic de Turism Calimanesti
Aplicatii ale matematicii in chimie
Simpozion interjudetean -DIN TAINELE STIINTELOR NATURII 24
februarie 2018 Scoala Gimnaziala Nr 5,Rm Valcea
Importanta educatiei ecologice pentru comunitatea locala
Simpozion International GRAMATICA-STIINTA VORBIRII.ASPECTE
CONTROVERSATE ALE LIMBII ROMANE ACTUALE17.02.2018Scoala
Gimnaziala Nr 5,Rm Valcea
Rolul comunicarii in relatia cadru didactic-elev
Simpozionul Interjudetean ABORDARI MULTIDIMENSIONALE IN
EDUCATIA CONTEMPORANA 10 martie 2018
Liceul George Tarnea ,Babeni
Instruirea in societatea cunoasterii-educatia viitorului
Simpozionul National PROMOVAREA ACTIVITATILOR DE PRACTICA
PEDAGOGICA-FACTOR DETERMINANT AL INVATAMANTULUI
EUROPEAN31 martie 2018
Liceul de Arte Victor Giuleanu,Rm Valcea
Importanta invatarii in invatamantul centrat pe competente
Simpozionul National SPUNE NU VIOLENTEI!-SAY NO TO VIOLENCE!
13 aprilie 2018Liceul Tehnologic General Magheru
Metode de invatamant
Simpozionul National MEMORIAL PREDA FILOFTEIA21 aprilie 2018
Colegiul National Gib Mihaescu Dragasani
Ecuatii chimice rezolvate prin Cramer
Simpozion International WE CAN HELP CHILDREN TO BUILD THE
PRESENT! 2 mai 2018
Scoala Gimnaziala George Poboran si Asociatia Learn for You!
Eficienta comunicarii in dezvoltarea personalitatii elevului
Workshop thematic IMPACTUL PROGRAMELOR DE FORMARE
CONTINUA SI PERFECTIONARE IN INVATAMANTUL
PREUNIVERSITAR- 11 MAI 2018 CCD VALCEA
Formarea si perfectionarea continua a cadrelor didactice,
calea spre un invatamant de performanta
30
3. Prof.Onogea Rodica
Maria
Sănătatea mediului - sănătatea noastră, ediția a V-a (naţional) 30.03.2018 Rm.
Vâlcea
Activitățile sportive - mijloace de recreere
Promovarea activităților de practică pedagogică - factor determinant al
învățământului european (naţional) 31.03.2018 Rm. Vâlcea
Tipuri fundamentale de cercetare pedagogică
Tradiții culinare și datini străbune, ediția a III-a (naţional) 07-09.05.2018 Rm.
Vâlcea
Dansul popular românesc, manifestare a spiritului și a
identității naționale
Promovarea unui stil de viață sănătos, ediția a III-a (naţional) 21-25.05.2018
Rm. Vâlcea
Mișcarea este sănătate, sănătatea este viață
Sport pentru toți, sănătate pentru toți, ediția a XIV-a (naţional) 08.06.2018
Rm. Vâlcea
Rolul jocului de handbal în educația fizică școlară
Educație prin mișcare, ediția a IX-a (internațional) Iunie 2018
Craiova
Educația fizică - idealul educațional
4. Prof.în înv.primar
Georgescu Adriana
Pe ulițele satului – Tradiții și obiceiuri de iarnă (județean) ianuarie 2018
G.P.P. Nord 2, Rm. Vâlcea
Tradiții și obiceiuri locale
Metodele interactive – Mijloc de stimulare a creativității (județean) ianuarie
2018, G.P.P. Nr. 1, Căsuța Piticilor, Horezu
Cubul- Iarna
Din tainele științelor naturii (județean) februarie 2018 Șc. Gim. Nr. 5- Rm.
Vâlcea
Albina – cea mai disciplinată insectă
Sănătatea mediului – Sănătatea noastră (național) Șc. Gim. Nr.
5/GrădinițaP.N. Nr.2- Rm. Vâlcea
Un mediu sănătos. O viață sănătoasă
Tradiții populare, valori ale mediului rural și urban (județean) mai 2018 Șc.
nr. 13, Rm. Vâlcea
Folclorul, cartea de identitate a neamului românesc
Cei șapte ani de acasă! (național) martie 2018 Cei șapte ani de acasă!
Cei șapte ani de acasă! mai 2018, Rm. Vâlcea Sfinții Apostoli Petru și Pavel
5
Prof. Costache
Cristina Narcisa
Simpozionul National Cei sapte ani de acasa! Pitesti, martie 2018 Educatia, incotro?
Simpozionul Interjudetean :Din tainele stiintelor naturii Rm. Valcea24 feb
2018
Stiati ca…?- diverse curiozitati din natura
Simpizion Judetean: Stratégies didactiques pour stimuler le goût de la lecture
Rm. Valcea 17.03.2018
Pourquoi et comment développer le goût de la lecture ?
Simpozion National : Spune nu violentei ! Rm. Valcea 13.04.2018 Fetele violentei
Simpozion Regional : Manifestari ale delincventei juvenile in mediul scolar Agresiunea in scoli, de la intimidare pana la violenta
6..
Prof.în înv.primar
Ciurel Cristina
Simpozion Judetean la Grad cu PP Nord 2 “ Pe ulitele satului.Traditii si
obiceiuri de iarna”
“ Pe ulitele satului.Traditii si obiceiuri de iarna”
Simpozion National la Grad cu PP Traian “ Sanatatea mediului, sanatatea
noastra”
“ Sanatatea mediului, sanatatea noastra”
31
Simpozion National la Liceul Tehnologic “ General Magheru”, “ Spune nu
violentei”
“Violenta naste violenta”
Simpozionul Interjudetean la Scoala Gimnaziala Ionesti “ Scoala timpului
liber”
“Timpul liber la scoalarul mic”
Simpozionul Judetean la Scoala Gimnaziala Nr 13 “ Traditii populare, valori
ale mediului rural si urban”
“Calusul – obicei specific romanesc”
Simpozionul International la Gradinita cu P.P. “Elena Farago”, “ Educatia
incluziva in invatamantul preuniversitar”,
“Copiii nostri speciali”
7. Prof. Înv. Primar
Popescu Ştefania
“Scoala timpului liber” simpozion interjudetean Scoala Gimnaziala Ionesti,
Valcea 21 aprilie 2018
“Scoala si timpul liber al elevului”
Simpozion interjudetean de referate si comunicari stiintifice
“Din tainele stiintelor naturii” ISJ Vlacea 24 Februarie 2018
“Corelatii interdisciplinare ce pot fi stabilite in cadrul
lectiilor de Stiinte ale Naturii ”
8. Prof.Marica Ileana Simpozion Național "Spune nu violenței!" - "Say no to violence!" 13 Aprilie
2018 Rm.Vâlcea
"Educația pozitivă în rândul elevilor"
Simpozion Interjudețean "Din tainele științelor naturii" 24 Februarie 2018
Rm.Vâlcea, Școala Nr.5
"Proiectul - probă alternativă de evaluare"
9. Prof. Înv. Primar
Poajgă Simona
Simpozion Interjudețean „Din tainele științelor naturii” 24 Februarie 2018
Rm.Vâlcea, Școala Nr.5
„Corelații interdisciplinare ce pot fi stabilite în cadrul
lecțiilor de Științe ale naturii”
Conferința Națională Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar30-
31.03.2018 Sibiu
„Profesorii construiesc viitorul”
Sesiunea Anuală de Comunicări Științifice a Masteranzilor și Absolvenților
St. Educației: Realități și provocări (interjudețeană) 04.05.2018 Pitești
„Probleme metodice ale predării matematicii la clasa
pregătitoare”
Simpozion Național „Cei 7 ani de acasă!” 03.2018 „Bunele maniere pe înțelesul copiilor”
10. Prof. Predoană Tatiana Simpozionul Național „Pandurii lui Tudor” Şcoala Gimazială”Tudor
Vladimirescu”,Drăgăşani,-18.11.2017
„Tendinte moderne in formarea initiala a cadrelor
didactice”- diploma 3526/19.10.2017
Simpozionul regional de referate si comunicari stiintifice ”Trepte în
matematică” Liceul Tehnologic de Turism Calimanesti si Şc.
Gim.”ŞerbanVodă Cantacuzino”-Călimăneşti
“ECUAŢII Poisson si LaPlace”-
Diploma 68/27.01.2018
Simpozionul Interjudețean de Referate şi Comunicări Ştiințifice “Din tainele
ştiințelor naturii ”, Şc.Gim. Nr.5 24.02.2018
“Importanta matematicii in integrarea stiintelor” diploma
310/24.02.2018
Simpozionul Interjudețean”Abordari multidimensionale in educatia
contemporana” BABENI,10 martie 2018
„Despre metodele de invatamant” -
diploma4229/03.10.2017
Simpozionul Național “Preda Filofteia”, C.N. Gib Mihăiescu”Drăgăşani,-
21.04.2018
“Despre concurenta si coliniaritate”- diploma
915/11.04.2018
Simpozionul Național „Spune nu violentei”"Say no to violence!" 13 Aprilie
2018 Rm.Vâlcea
„Instruire in societatea cunoasterii”- diploma nr
1821/13.04.2018
32
11. Prof.Dima Carmen SIMPOZIONUL NATIONAL I.C.BRATIANU “O viata sanatoasa printr-o
alimentatie adecvata” 25.05.2018
“Alimentatiasanatoasa intre formal si informal”
12. Prof.Sandu Ana-Maria Simpozionul județean ”Să trăim eco!” 21 aprilie 2018 –Școala Gimnazială
nr.1, com. Sălătrucel, jud. Vâlcea
Contribuția educației ecologice la îmbunătățirea calității
vieții
13. Prof. Înv. Primar
Comăneci Titina
Simpozion naţional,,Inovații în grădinița mileniului III’’ Drăgășani, mai 2018 ,,Creativitateașiinovația, premise ale
performanțeiîneducație’’
14. Prof.Adam Daniel GEOGRAFIE TEORETICĂ ȘI PRACTICĂ ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.
4, RM. VÂLCEA, 26/05/2018
Evolutia istorica a comunei Păușești Măglași
15. Prof.Gîrban Simona Simpozionul Județean ”Varia Mathematica”, Colegiul de Sivicultură și
Protecția Mediului12.05.2018
Stimularea imaginației prin metode interactive de predare
Simpozionul Județean ”Uniți pentru viață”18.04.2016
Liceul Ferdinand
Sănătatea emoțională
Simpozionul Interjudețean ”Dialoguri despre educație”2016
ISJ Vâlcea
”Rolul poveștilor terapeutice”
”Cultură și educație financiară, o perspectivă europeană” 13.05.2016 CCD
Vâlcea
IX. PUBLICAŢII:CĂRŢI CU ISBN,ARTICOLE PUBLICATE ÎN CĂRŢI/REVISTE CU ISBN/ISSN:
La iniţiativa d-nei profesor Dinu Diana s-a editat încă un număr al revistei şcolii. Cadrele didactice au publicat numeroase articole în reviste
de specialitate, tematica fiind variată, articole în domenii ştiinţifice , metodice, de management, etc.
Nr.
crt
Nume şi prenume
cadrul didactic
Carte/articol Revista/cartea în care a fost
publicat
ISBN/ISSN
1. Prof.Predoană
Tatiana
“Tendinte moderne in formarea initiala a cadrelor didactice” ”Calitatea invatamantului
preuniversitar intre asteptari si
proiecte”
ISSN 2537-4117, ISSN-L
2537-4117
„Despre metodele de invatamant” ”Abordari multidimensionale in
educatia contemporana”
ISSN 2558-8737, ISSN-L
2558-8737
-Strategii de stimulare a motivatiei elevilor in studiul matematicii
-Dezvoltarea managementului si a leadership-ului educational-studiu de
specialitate
-Rezolvarea problemelor de coliniaritate.Drepte remarcabile- studiu de
specialitate
-Rezolvarea problemelor de concurenta.Puncte remarcabile- studiu de
specialitate
-Rezolvarea problemelor de concurenta si coliniaritate prin abordarea
metodelor geometriei analitice-- studiu de specialitate
Magazin Proscoala ISSN 2248-2067
ISSN-L 2248-2067
33
-Fundamente teoretice privind concurenta si coliniaritatea
-Metode de rezolvare a problemelor de geometrie
2. Prof.înv.primar
Poajgă Simona
„Profesor empatic, elevi fericiți” „Ecouri didactice în alternativa
Step by Step”/Ed. Proșcoala
2392-9618/2302-9618
3. Prof.înv.primar
Georgescu
Adriana
Calitățile învățământului centrat pe elev
Scrisoare toamnei
Ecouri didactice în alternativa
Step By Step
ISSN 2392- 9618
Luna pădurii Revista Nova Didact ISSN 2285 -1356
4. Prof. Onogea
Rodica-Maria
Activitățile sportive - mijloace de recreere ISSN 2285-1992
Tipuri fundamentale de cercetare pedagogică ISSN 2285-1992
Dansul popular românesc, manifestare a spiritului și a identității
naționale
ISSN 2285-1992
ISSN 2285-1992
Rolul sportului în dezvoltarea adolescenților
Mișcarea este sănătate, sănătatea este viață Editura Proșcoala, 2018,
Râmnicu Vâlcea
ISBN 978-606-014-012-2
Rolul jocului de handbal în educația fizică școlară Editura Proșcoala, 2018,
Râmnicu Vâlcea
ISBN 978-606-014-012-2
Educația fizică - idealul educațional Editura Proșcoala, 2018,
Râmnicu Vâlcea
ISBN 978-606-014-012-2
5. Prof.Papuzu
Cornelia
Importanta chimiei in predarea disciplinelor tehnologice ROLUL DISCIPLINELOR
TEHNOLOGICE IN
FORMAREA ELEVILOR
ISSN-L 2360-6401
Rolul comunicarii in relatia cadru didactic-elev GRAMATICA-STIINTA
VORBIRII
ISSN 2284-5852
Instruirea in societatea cunoasterii-educatia viitorului ABORDARI
MULTIDIMENSIONALE IN
EDUCATIA CONTEMPORANA
ISSN 2558-8737
ISSN-L 2558 8737
Importanta invatarii in invatamantul centrat pe competente PROMOVAREA
ACTIVITATILOR DE
PRACTICA PEDAGOGICA-
FACTOR DETERMINANT AL
INVATAMANTULUI
EUROPEAN
ISSN=ISSN 2285-1992
ISSN-L-2285-1992
Eficienta comunicarii in dezvoltarea personalitatii elevului NOI II PUTEM AJUTA PE
TINERI SA CONSTRUIASCA
PREZENTUL!
WE CAN HELP CHILDREN TO
BUILD THE PRESENT!
ISBN 978-606-8858-72-2
34
ISBN 978-606-8858-72-2
Misterioasa picatura de apa EDITURA NOVA DIDACT-
REVISTA DE
INFORMARE,OPINIE SI
CERCETARE PEDAGOGICA
Anul XI,nr 7,martie 2018
ISSN 2285-1356
ISSNL 1843-2026
6. Prof.înv.primar
Pascu Luminiţa
,, TRADIŢII ŞI OBICEIURI VÂLCENE DE CRĂCIUN ŞI ANUL NOU” Cultură, spiritualitate şi
identitate naţională în contextul
globalizării
,,FORMAREA PERSONALITĂȚII COPILULUI PRIN ACTIVITĂȚILE
EXTRACURRICULARE”
VALENȚE FORMATIVE ALE
ACTIVITĂȚILOR
EXTRACURRICULARE ȘI DE
PARTENERIAT
,, Studiu de specialitate-Consilierea şcolară între tradiţionalism şi
modernism”
Revista ,,Nova Didact” NR. 7 ISSN 2285-1356
ISSNL 1843-2026
Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul-personalitate de seamă în viaţa
tipografiilor bisericeşti
Revista ,,Nova Didact” NR. 7 ISSN 2285-1356
ISSNL 1843-2026
,,INTEGRAREA COPIILOR CU CERINŢE EDUCATIVE” EDUCAŢIE INCLUZIVĂ ÎN
ÎNVĂŢĂMÂNTUL
PREUNIVERSITAR!
FOLOSIREA CORECTĂ A SEMNELOR ORTOGRAFICE REVISTA DE SPECIALITATE
„Gramatica -Stiinta vorbirii”
ISSN 2284-5852
Prevenirea și combaterea violentei Spune nu violenţei!
EXERCITII SI PROBLEME Auxiliare didactice - Caietul de
vacanță – interdisciplinar pentru
clasele preg. I- IV
,,ACTIVITĂȚILE EXTRACURRICULARE ȘI ROLUL LOR ÎN
EDUCAȚIA COPIILOR”
REVISTĂ ȘCOLARĂ
,,ECOURI DIDACTICE ÎN
ALTERNATIVA STEP BY
STEP”
ISSN 2392- 9618
Adaptarea curriculară pentru integrarea copiilor cu cerințe educative ZIARUL ESENTIAL IN
EDUCATIE
Dezvoltarea spiritului ecologic la elevii din ciclul primar ,, SANATATEA MEDIULUI-
SANATATEA NOASTRA”
7. Prof.Adam
Grigore Daniel
Principii de alimentație sănătoasă
Revista ,,Nova Didact” NR. 7
ISSN 2285-1356
ISSNL 1843-2026
Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, slujitor al Bisericii prin cuvânt și
faptă
Revista Şcolii-27.09.2017
35
8. Prof.înv.primar
Comăneci Titina
Creativitatea și inovația, premise ale performanței în educație ,,Inovații în grădinița mileniului
III’’ nr.7, mai 2018
ISSN 2068-0635
Încurajarea sincerității pentru construirea stimei de sine Esențial în educație (CD-ROM),
nr. 10,martie 2018
ISSN 2458-0511,
ISSN-L 2067-2675
9. Prof.Murguleţ
Roxana
Fenomenul “bullying”. Cum îl depistăm și cum îl combatem, pentru școli
mai sigure
Ecouri didactice in alternativa
Step by Step, Editia IV, 2018,
Editura Proscoala.
ISSN 2392-9618
10. Prof.Gîrban
Simona
Copiii și divorțul părinților Ecouri didactice în alternativa
Step by step, ediția IV
ISSN 2392-9618
Fișa psihopedagogică - instrument de cacaterizare a copilului Revista Nova Didactica, Nr. 7,
aprilie 2018
ISSN 2285-1356
,,Rolul poveștilor terapeutice” ”Dialoguri despre educație” ISSN 2393 -5510
”Dezvoltarea inteligenței emoționale la elevi” ”Ecouri didactice în alternativa
Step-by-step”- Nr.3 - revista
Liceului Sanitar ”A. Ivireanu”
ISSN 2392 -9618
ANALIZA SWOT
PUNCTE TARI:
- interesul cadrelor didactice tinere pentru înscrierea la grade didactice;
- o foarte bună colaborare cu CCD, ISJ, şi conducerea liceului în vederea comunicării calendarelor şi a demersurilor necesare înscrierii la gradele
didactice;
- existenţa unui număr mare de cadre didactice experţi în management educaţional/metodişti ai ISJ Vâlcea/membri în consiliul consultativ ai ISJ
Vâlcea/formatori.
PUNCTE SLABE
- manifestarea unui oarecare dezinteres al unor cadre didactice, în vederea înscrierii la cursuri de formare;
- existenţa unor cadre didactice care nu au acumulat numărul de credite obligatorii în ultimii cinci ani;
- existenţa unor cadre didactice care nu sunt interesate de a participa la simpozioane, mese rotunde, comunicări ştiinţifice;
- cu toate că în şcoală sunt mulţi formatori CCD, totuşi, numai doi formatori au propus cursuri de formare.
- manifestarea unui oarecare dezinteres al unor cadre didactice în ceea ce priveşte publicarea de articole, cărţi, etc.
- întârzierea completării bazei de date privind perfecţionarea cadrelor didactice, datorită unor colegi care nu comunică cursurile de formare
absolvite.
OPORTUNITĂŢI
36
- oferta variată a CCD şi a altor furnizori de formare;
- oferta cursurilor de perfecţionare/ master/ studii posuniversitare, etc ;
- existenţa numeroaselor şi variatelor oferte de participare la simpozioane, comunicări ştiinţifice pentru toate domeniile.
- existenţa numeroaselor publicaţii de specialitate care dau posibilitatea diseminării exemplelor de bună practică a cadrelor didactice.
AMENINŢĂRI
- elaborarea cu întârziere a ofertei CCD de către acestă instituţie şi desfăţurarea majorităţii cursurilor de formare în vacanţa de vară;
-posibilitatea ca unele cursuri de formare să se amâne sau ca persoanele înscrise să un fie anunţate;
- instabilitatea legislativă privind recunoaşterea importanţei activităţii de formare în ponderea punctajului de la gradaţia de merit/mobilitatea
personalului didactic.
5. COLABORAREA CU CEILALȚI FACTORI IMPLICAȚI ÎN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV
PARTENERIATE EDUCAȚIONALE/ COLABORARE CU ALTE INSTITUȚII
Contract de parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de MuncăVâlcea
Protocol de colaborare cu Centrul Militar Judeţean Vâlcea - Biroul Informare-Recrutare
Protocol de colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vâlcea,
Contract de parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea
Protocol de colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea
Protocol de parteneriat educational Direcția de Sănătate Publică Vâlcea
Contract de parteneriat cu Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni
Parteneriat educational cu Școala cu clasele I-VIII Nr. 5
Alți parteneri implicaţi (in activități desfasurate in cadrul programului ,,Să știi mai multe, să fii mai bun!”, in actiuni de
voluntariat si campanii umanitare sustinute de Consiliul elevilor):
Teatrul Municipal ,, Ariel”
Biblioteca Județeană ,,Antim Ivireanul”
Universitatea ,,C-tin Brâncoveanu”
37
Boromir, Diana, Annabella
Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice
Inspectoratul de Jandarmi Judetean Valcea
IPJ Vâlcea
Parcul “Mircea cel Bătrân”
Muzeul Satului Bujoreni
Scopul acestor program/ proiecte/ acțiuni îl reprezintă implicarea elevilor şi a cadrelor didactice într-o serie de activităţi, care să
evidenţieze înclinaţiile diverse ale elevilor, interesele şi preocupările multiple ale acestora. Astfel, se dorește stimularea capacitatății copiilor de a
răspunde cerinţelor din variate domenii, precum şi participarea lor la acţiuni în contexte nonformale.
Obiective generale:
Dezvoltarea competenţei de comunicare în diverse situaţii, contexte;
Promovarea valorilor ecologice, a unei atitudini pozitive faţă de mediul înconjurător;
Cultivarea sensibilităţii artistice a copiilor;
Stimularea creativităţii şi a originalităţii elevilor;
Descoperirea talentelor elevilor în contexte diverse nonformale;
Dezvoltarea preocupărilor din domenii diferite ale elevilor;
Promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor poporului român şi ale altor popoare;
Educarea unor virtuţi creştine şi cultivarea comportamentului moral - religios;
Insuflarea dragostei pentru carte şi lectură;
Stimularea lucrului în echipă;
Promovarea interdisciplinarităţii;
Atragerea diferiţilor parteneri în procesul integrat al educaţiei.
Prin derularea acestora s-a urmărit si crearea unui impact pozitiv al activităţilor, atât în unitatea de învăţământ, cât şi în comunitate.
o Puncte tari:
activităţi extraşcolare diverse, organizate în funcţie de dorinţele şi aptitudinile elevilor, astfel încât aceştia să participle cu plăcere şi să
aprecieze importanţa lor
38
diverse activităţi de prevenire, informare si comunicare intreprinse în cadrul Liceului „Antim Ivireanu”, pentru descurajarea
consumului de substante cu efecte psihoactive
implicarea unui număr mare de elevi şi cadre didactice în pregătirea şi desfăşurarea activităţilor extraşcolare
numărul mare al elevilor implicaţi în acţiuni de voluntariat
o Puncte slabe:
insuficienta implicare a Comitetului parintilor în activităţile şcolare
existenţa unui număr destul de mare de elevi care au absentat de la şcoală nemotivat
dezinteres pentru crearea unui mediu ambiental adecvat la unele clase şi pe holuri: hârtii, seminţe, jaluzele rupte etc.
lipsa interesului din partea unor elevi pentru dezvoltarea personală
implicarea activa a prof. diriginti pentru îmbunătăţirea frecvenţei la activitati a elevilor
abilităţi personale de relaţionare scăzute la elevii cu probleme comportamentale
utilizarea unui limbaj vulgar - cu accente violente - între elevi (în spaţiul şcolar şi în afara şcolii)
neimplicarea in realizarea activitatilor a tuturor cadrelor didactice
legătura între şcoală şi familia lipseşte în foarte multe cazuri, părinţii elevului vin la şcoală doar daca există probleme.
o Propuneri:
Continuarea acţiunilor de identificare a aptitudinilor şi abilităţii elevilor pentru a-i atrage în programe şi proiecte diverse
Derularea unor programe care să corespundă mai bine nevoilor de dezvoltare şi afirmare a elevilor
Realizarea unei mai bune cooperări între copii - familie – profesori pentru armonizarea intereselor privind valorificarea timpului liber
Realizarea unor acţiuni comune a comisiilor pe probleme (frecvenţă, disciplină, orientare în carieră etc.) pentru sprijinirea elevilor cu
probleme şi atragerea lor în acţiuni care să-i sprijine în rezolvarea problemelor
Atragerea părinţilor în derularea unor programe şi proiecte în care să lucreze împreună ( copil- părinte)
Valorificarea abilităţilor dobândite şi confirmate de elevi în derularea unor noi programe în care să se implice şi alţi elevi
Comunicarea mai eficientă cu părinţii în vederea diminuării riscului de abandon şcolar şi îmbunătăţirea frevenţei la ore; monitorizarea
permanentă a elevilor cu risc de abandon şcolar şi consilierea elevilor şi a părinţilor;
Marcarea unor evenimente istorice, literare, culturale, sportive etc. prin derularea unor programe la care să participe cât mai mulţi elevi
Implicarea activă şi responsabilă a prof. şi elevilor în prezentarea ofertei educaţionale pentru atragerea absolvenţilor cls a VIII-a în clasa a
IX-a la liceu
39
Organizarea şi deularea- în continuare- unor campanii educative pentru diminuarea riscului de comportamente antisociale în şcoală şi în
afara şcolii.
Continuarea monitorizării frecvenţei şi a rezultatelor şcolare a elevilor cu părinţii plecaţi în străinătate
Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educativ. Acesta
presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali. Parteneriatul educaţional se desfăşoară împreună cu
actul educaţional. Se referă la proiectarea, decizia, acţiunea şi colaborarea dintre instituţii, influenţe şi agenţi educaţionali.
Proiectele de parteneriat desfășurate la Liceul Sanitar “Antim Ivireanu” îşi propun să sprijine dezvoltarea, transferul şi/sau implementarea
de practici inovatoare, precum şi implementarea de iniţiative comune cu scopul promovării, cooperării, ȋnvăţării reciproce şi schimbului de
experienţă la nivel european.
În funcție de obiectivele și componența parteneriatului strategic, am avut în vedere două tipuri: Proiecte pentru susţinerea schimbului de
bune practici – proiecte fără produse intelectuale, ce se axează pe procesul de învățare și pe activități în sine. Acest tip de proiect ne oferă
posibilitatea să lucrăm la nivel transnațional, împărtășind și confruntând idei, practici sau metode de lucru, producând de asemenea rezultate
tangibile. Proiecte pentru susţinerea inovării – proiecte ce își propun să dezvolte produse intelectuale inovatoare și/sau să ofere o diseminare și
exploatare structurată asupra produselor intelectuale inovatoare deja existente.
Nr.
Crt.
Nume parteneriat/ Felul
contractului
Instituţii partenere Domeniul educațional al parteneriatului Responsabili parteneriat
1. ,,Hai la teatru” Teatrul Municipal "Ariel"
Liceul Sanitar ”Antim Ivireanu
Valorificarea talentului şi a aptitudinilor artistice
ale copiilor;
Dezvoltarea capacitatii de a comunica prin
intermediul artei;
Profesor Fîrtățescu Paula – dir.
Profesor Neacșu Ramona – dir. adj.
Catedra de limba română
2.
,Oameni între oameni” Protocol de parteneriat
educaţional
Inspectoratul pentru Situații de
Urgență "General Magheru" al
Judeţului Vâlcea
Liceul Sanitar ”Antim Ivireanu”
Receptarea şi respectarea unor norme de prevenire
a dezastrelor.
Cunoaşterea de către elevi a măsurilor de
intervenţie în cazul unei situaţii de urgenţă.
Promovarea meseriei de militar în domeniul
Serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă
Profesor Fîrtățescu Paula – dir.
Profesor Neacșu Ramona – dir. adj.
Profesor Folescu Liviu
Profesor Muja Mihai
Consilier școlar prof. Psih. Gîrban Simona
Consilier educativ Drăghici Maria-Antoneta
Colonel Adrian Andrei Mesescu - Inspector şef
I.S.U.
40
3.
Protocol de parteneriat
educațional
”Și nouă ne pasă”
Centrul Şcolar pentru Educaţie
Incluzivă Babeni
Liceul Sanitar ”Antim Ivireanu”
Îmbunătăţirea şi eficientizarea activităţilor de
voluntariat, având drept scop cooperarea şi
colaborarea educaţională in cadrul SNAC
Dezvoltarea sentimentelor de solidaritate şi
toleranţă în rândul elevilor
Formarea şi dezvoltarea unor abilităţi concrete de
lucru cu copiii cu CES.
Liceul Sanitar ”Antim Ivireanu”: prof.
Fîrtățescu Paula – director, prof. Neacșu
Ramona - director adjunct, coord. SNAC
psiholog Gîrban Simona Elena – consilier
scolar, prof. Drăghici Maria-Antoneta- Consilier
pentru proiecte şi programe educative, prof.
Papuzu Cornelia, înv. Zatușevschi Luminița,
înv. Rusu Alina, Înv. Pascu Luminița, înv.
Georgescu Adriana
4. Proiect de parteneriat
”Bucuria lecturii”
Biblioteca Județeană ”Antim
Ivireanu”, Rm. Vâlcea
Liceul Sanitar ”Antim Ivireanu”
realizarea de serbări, spectacole, expozitii
cultivarea interesului pentru lectură
Profesor Fîrtățescu Paula – dir.
Profesorii: Drăghici Maria-Antoneta, Miu
Simona, Adam Daniel, Marinescu Anca, Marcu
Liliana, Gîrban Simona, Bîzîc Augustin.
5. Convenție de parteneriat
Fundația ”World Vision
România”
Liceul Sanitar ”Antim Ivireanu”
Monitorizarea elevilor incluși în proiectul ”Vreau
în clasa a noua”
Liceul „Antim Ivireanu” Rm. Vâlcea:
prof. Fîrtăţescu Paula- director
Fundația ”World Vision România”
Constantin Ionascu - manager zonal
6. Arta de a fi sănătos , Acord
de parteneriat Liceul Sanitar “Antim
Ivireanu”, Râmnicu-Vâlcea
Colegiul Naţional Pedagogic
“Ştefan Velovan”, Craiova
Formarea deprinderilor de alimentaţie sănătoasă
şi dezvoltare armonioasă în rândul tinerilor
Fîrtăţescu Paula
Voinescu Vasile
7. Artă sau violenţă? Tu
alegi?, Acord de
parteneriat
Liceul Sanitar “Antim
Ivireanu”, Râmnicu-Vâlcea
Centrul Judeţean de Resurse şi
Asistenţă Educaţională Dolj
Prevenirea şi diminuarea fenomenului violenţei
din şcoală prin activităţi specifice vârstei şcolare,
conştientizarea importanţei relaţiilor interumane
bazate pe înţelegere şi acceptare
Fîrtăţescu Paula
Doina Alina Dascălu
8. CEYS – Creativitatea în
primii ani de educaţie în
domeniul ştiinţelor,
Protocol de colaborare
Liceul Sanitar “Antim
Ivireanu”, Râmnicu-Vâlcea
Colegiul Naţional “Alexandru
Ioan Cuza”, Galaţi
Promovarea învăţării de calitate şi activitaţii de
cercetare/experimentare şi valorificarea acestora
în spaţiul comun al stiintelor;
Fîrtăţescu Paula
Sporeacu Dan
9.
Parteneriat educațional
Liceul Sanitar ”Antim
Ivireanu”
Centrul Școlar pentru Educație
Incluzivă Băbeni
Acordarea de servicii de sprijin educațional prin
profesor itinerant pentru elevii cu CES înregistrați
în învățământul de masă.
Profesor de sprijin Nemeș Adriana
10. Biblioteca -Prietena
copiilor
Parteneriat educațional
Liceul Sanitar ”Antim
Ivireanu” învățământ primar
step by step
Biblioteca Județeană ”Antim
Ivireanu”
Cunoașterea bibliotecii și a importanței acesteia în
procesul educațional
Cultivarea gustului pentru lectură, pentru frumos,
exersarea limbajului și posibilităților de
comunicare, prin activități de parteneriat cu
Liceul Sanitar ”Antim Ivireanu”
Pascu Luminița, Zatușevschi Luminița Rusu
Alina, Biblioteca Județeană ”Antim Ivireanu”
Restaurator Zenovia Zamfir
Bibliotecar Văduva Magdalena
41
biblioteca si cu școala
Stimularea interesului pentru lectură
11. Știu să circul corect
Parteneriat de educație
rutieră
Liceul Sanitar ”Antim
Ivireanu” învățământ primar
step by step
Inspectoratul Județean de
Poliție Vâlcea - Serviciul
Poliției Rutiere
Cunoașterea și respectarea normelor și regulilor
de securitate personală, aprecierea în situații
concrete a unor comportamente și atitudini în
raport cu normele prestabilite și cunoscute,
cunoașterea consecințelor nerespectării regulilor
de circulație
Liceul Sanitar ”Antim Ivireanu”
Pascu Luminița, Zatușevschi Luminița Rusu
Alina, Georgescu Adriana
IPJ Vâlcea - Serviciul Poliției Rutiere
Subinspector Stăncălia Oana
12. Parteneriat educațional
”Cine dăruiește,
dobândește”
Liceul Sanitar ”Antim
Ivireanu”
Seminarul Teologic Ortodox
”Sf.Nicolae”, Rm. Vâlcea
Parohia ”Sf. Ioan
Botezătorul”, Rm. Vâlcea
Cunoașterea învățăturilor Bisericii, a tradițiilor
religioase și formarea virtuților creștine
Prof. Paula FÎRTĂȚESCU - Director
Prof. Ramona NEACȘU - dir. adj.
Prof. Proteasa Mădălina, Pascu Luminița
Paroh. Ilie Ivan, preot Olariu Constantin, preot
Proteasa Nicolae - director Seminar
13. Protocol pentru
parteneriat educațional
Universitatea ”Constantin
Brâncoveanu”, Rm. Vâlcea
Liceul Sanitar ”Antim
Ivireanu”
familiarizarea elevilor cu sistemul universitar
creșterea vizibilității unităților de învățământ în
comunitatea locală
Liceul Sanitar ”Antim Ivireanu”
Prof Fîrtățescu Paula - director
Prof. Neacșu Ramona - dir. adj.
Prof. Gîrban Simona - consilier școlar
Prof. Drăghici Maria-Antoneta- consilier
educativ
Prof. Marinescu Anca
Universitate:
Prof. univ. dr. Iuliana Ciochină - decan
Conf.univ. dr. Laura Pănoiu,
14.
Protocol de colaborare
Inspectoratul de Poliţie
Judeţean Vâlcea
Liceul Sanitar ”Antim
Ivireanu”
Informarea elevilor în scopul prevenirii
delincvenţei juvenile şi/sau victimizării minorilor.
Prof Fîrtățescu Paula - director
Prof. Neacșu Ramona - dir. adj.
Prof. Gîrban Simona - consilier școlar
Prof. Drăghici Maria-Antoneta- consilier
educativ
Comisia de prevenire a violenței școlare
15.
Protocol de colaborare
Centrul Militar Judeţean
Vâlcea - Biroul Informare-
Recrutare
Liceul Sanitar ”Antim
Ivireanu”
Informare privind cariera militară (invăţământul
liceal, postliceal şi unversitar militar)
Criterii şi standarde pentru a deveni elev în
instituţiile militare de învăţământ şi soldat-gradat
voluntar
Maior Nicolae OLARU - Şeful biroului
informare-recrutare
Prof Fîrtățescu Paula - director
Prof. Neacșu Ramona - dir. adj.
Prof. Gîrban Simona - consilier școlar
Prof. Drăghici Maria-Antoneta- consilier
educativ
16. Inspectoratul de Jandarmi prezentarea misiunilor Jandarmeriei Române; Lt. col. Grigore CIAUȘESCU – Inspector şef al
42
Contract de parteneriat
Judeţean Vâlcea
Liceul Sanitar ”Antim
Ivireanu”
promovarea profesiilor din domeniul ordinii şi
siguranţei publice;
Prevenirea și combaterea violenței
I.J.J. Vâlcea;
Cpt. Cosmin IORDACHE – Purtătorul de
cuvânt al I.J.J. Vâlcea;
Prof. Paula FÎRTĂȚESCU - Director
Prof. Ramona NEACȘU - dir. adj.
Prof. Simona Gîrban - consilier școlar
Consilier pentru proiecte şi programe educative
17.
Protocol de parteneriat
educațional
Direcția de Sănătate Publică
Vâlcea
Liceul Sanitar ”Antim
Ivireanu”
Formarea deprinderilor de viaţă sănătoasă necesară
integrării socio-profesionale.
Diseminarea informaţiilor privind efectele nocive
ale alimentaţiei nesănătoase, vieţii sedentare,
consumului de alcool, tutun şi droguri
Prof Fîrtățescu Paula - director
Prof. Neacșu Ramona - dir. adj.
Prof. Gîrban Simona - consilier școlar
Prof. Drăghici Maria-Antoneta- consilier
educativ
Comisia de prevenire a violenței școlare
18. Contract de parteneriat
educațional
Agenţia Judeţeană de Ocupare
a Forţei de Muncă Vâlcea
Liceul Sanitar ”Antim
Ivireanu”
Dezvoltarea abilităţii de informare privind cariera
şi înţelegerea schimbărilor produse în societatea
contemporană
Abilitarea elevului cu metode şi
tehnici/instrumente care sã-i permitã
cautarea/obţinerea unui loc de muncã.
Prof Fîrtățescu Paula - director
Prof. Neacșu Ramona - dir. adj.
Prof. Gîrban Simona - consilier școlar
Prof. Drăghici Maria-Antoneta- consilier
educativ
Comisia de prevenire a violenței școlare
19.
Parteneriat educațional
Şcoala Gimnazială Nr. 5 Rm.
Vâlcea și Structura Goranu:
Liceul Sanitar ”Antim
Ivireanu”
activitǎţi de orientare şcolarǎ şi profesionalǎ;
dezvoltarea unor abilitǎţi de cooperare şi
solidaritate;
Director prof. Fîrtățescu Paula
Director adjunct prof. Neacșu Ramona
Director prof. Gheorghe Stoenescu
Consilier școlar prof. psih. Georgescu Maria
Consilier școlar prof. psih. Gîrban Simona
Elena
Consilier educativ prof. Drăghici Maria-
Antoneta
20. Contract de parteneriat
privind organizarea
Centrelor Pilot de
Învățare și Evaluare
COMPER
Fundația pentru Științe și Arte
Paralela 45
Liceul Sanitar ”Antim Ivireanu”
organizarea unui Centru Pilot de Învățare și
Evaluare COMPER
Călin Vlăsie coordonator Proiect Centre Pilot de
Învățare și Evaluare COMPER
Liceul „Antim Ivireanu” Rm. Vâlcea:
Profesor Fîrtățescu Paula – dir.
înv. Zatușevschi Luminița
21. Protocol de colaborare
Centrul Național de Training
Eduexpert
Liceul Sanitar ”Antim Ivireanu”
organizarea în parteneriat a programelor de formare
continuă și dezvoltare profesională a personalului
didactic și didactic auxiliar
Liceul „Antim Ivireanu” Rm. Vâlcea:
prof. Fîrtăţescu Paula- director
Centrul Național de Training Eduexpert
Bereanu Mădălina- președinte
22. Protocol de colaborare
Casa Corpului Didactic Vâlcea
Liceul Sanitar ”Antim Ivireanu”
Furnizarea pentru cadrele didactice a cursurilor de
formare și dezvoltare profesională și abilitare
curriculară
Liceul „Antim Ivireanu” Rm. Vâlcea:
prof. Fîrtăţescu Paula- director
Casa Corpului Didactic Vâlcea
43
Prof. Luca Adrian
23. Protocol de cooperare
Parohia Sf. Gheorghe - Nord
Liceul Sanitar ”Antim Ivireanu”
Susținerea și îmbunătățirea orei de Religie și a
desfășurării de activități extrașcolare și
extracurriculare comune.
Liceul „Antim Ivireanu” Rm. Vâlcea:
prof. Fîrtăţescu Paula- director
Parohia Sf. Gheorghe
Preot Neagoe Gabriel
24. Acord de parteneriat
Asociația ACCENT, Rm.
Vâlcea
Liceul Sanitar ”Antim Ivireanu”
organizarea și derularea acțiunii ”Tenisul de masă
în liceele vâlcene”
Asociația ACCENT
Isfan Mădălin - președinte
Liceul „Antim Ivireanu” Rm. Vâlcea:
prof. Fîrtăţescu Paula- director
25. Acord de parteneriat
Spitalul Incarmed, Călimănești
Liceul Sanitar ”Antim Ivireanu”
colaborarea cu scopul instruirii educaționale și
efectuării stagiilor de practică pentru elevii
Postlicealei
Dir. Radu Dumitrescu
prof. Fîrtăţescu Paula- director
26. Stop! Viața are prioritate!
Acord de parteneriat Poliția Rutieră Rm. Vâlcea
Liceul Sanitar ”Antim
Ivireanu”
Înv. Georgescu Adriana
27. Mirajul cărților
Acord de parteneriat
Liceul Sanitar ”Antim
Ivireanu”
Biblioteca Liceului ”Antim
Ivireanu”
Cultivarea interesului pentru lecturi Georgescu Adriana
Pătrăscioiu Claudia
28. Word Vision România
Convenție de parteneriat Liceul Sanitar ”Antim
Ivireanu”
Word Vision România
Monitarizarea a 3 elevi incluși în proiectul
“Vreau în clasa a 9-a”
Fîrtățescu Paula
Ionașcu Constantin
29. Step by step, împreună
Parteneriat educațional Liceul Sanitar ”Antim
Ivireanu”
Școala Gimnazială Nr. 13
Dezvoltarea valențelor morale și artistice ale
elevilor;
Pascu Luminița
Militaru Mihaela
30. Lumea pixelilor
Parteneriat educațional Colegiul de Informatică “Matei
Basarab”
Liceul Sanitar ”Antim
Ivireanu”
Organizarea și desfășurarea Concursului
Județean de TIC Lumea pixelilor
Fîrtățescu Paula
Ceaușu Cristina
31. Pe ulițele satului!
Parteneriat educațional Colegiul de Informatică “Matei
Basarab”
Liceul Sanitar ”Antim
Ivireanu”
Organizarea simpozionului și concursului
județean Pe ulițele satului!
Fîrtățescu Paula
Marinescu Anca
44
PREMII OBŢINUTE DE ELEVI ÎN ANUL ŞCOLAR 2017-2018
Numele şi prenumele
cadrului didactic
Numele şi prenumele
Elevului
Concursul la care a participat/locaţia,data Premiul obţinut
Profesor Invatamant Primar
Popescu Stefania
Bica Ciprian
Uţă Teodora
Marga Irina
Popa Maisa
“Vacanţa, bucuria copilăriei mele”Concurs national
Diploma de participare
Diploma de participare
Diploma de participare
Diploma de participare
Profesor Invatamant Primar
Popescu Stefania
Brebene Elissa
Călinescu Ştefania
Cănăvoiu Iancu
Ştefan Darius
“Aprilie în strai de sărbătoare”
Atelier de creaţie
Scoala Gimnaziala Ionesti
21 aprilie 2018
Diploma de participare
Diploma de participare
Diploma de participare
Diploma de participare
Profesor Invatamant Primar
Popescu Stefania
Buşe Lorena
Sandu Emma
Mirea Bogdan
“Aprilie în strai de sărbătoare”
Concurs interjudeţean
Premiul al II- lea
Premiul al II- lea
Premiul al III- lea
Profesor Invatamant Primar
Popescu Stefania
Niţi Andra
Buşu David
Gică Cosmina
Radu Andrei
“Universul copilăriei-Spiriduşii moşului”
Atelier de creaţie
Diploma de participare
Diploma de participare
Diploma de participare
Diploma de participare
Profesor Invatamant Primar
Popescu Stefania
Ucă Medeea
Ilinca Gabriel
Popescu Luiza
Săftoiu Eduard
“Primăvara în ochi de copil”
Concurs judeţean
Premiul I
Premiul I
Premiul al II- lea
Premiul al II- lea
Profesor Invatamant Primar
Popescu Stefania
Pripas Sara “Toamna – un cântec în culoare”
Concurs Naţional
Premiul al III- lea
Profesor Invatamant Primar
Popescu Stefania
Buşe Lorena
Cănăvoiu Iancu
Călinescu Ştefania
Gică Cosmina
Grigorescu Darius
Leucă Eduard
Niţi Andra
Popa Maisa
Popescu Luiza
Pripas Sara
Răducanu Andrei
Sandu Emma
Ştefan Darius
Ucă Medeea
“Micii exploratori”
Concurs Naţional
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
45
Uţă Teodora
Radu Andrei
Brebene Elissa
Bica Ciprian
Ilinca Gabriel
Marga Irina
Mirea Bogdan
Nica Florin
Buşu David
Premiul I
Premiul I
Premiul al II- lea
Premiul al II- lea
Premiul al II- lea
Premiul al II- lea
Premiul al II- lea
Premiul al II- lea
Premiul al III- lea
Profesor Invatamant Primar
Popescu Stefania
Buşe Lorena
Brenciu Ana
Brebene Elissa
Călinescu Ştefania
Gică Cosmina
Grigorescu Darius
Ilinca Gabriel
Joian Gabriel
Leucă Eduard
Niţi Andra
Pripas Sara
Sandu Emma
Săftoiu Eduard
Ştefan Darius
Ucă Medeea
“Amintiri din copilărie”
Concurs Naţional
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Predoană Tatiana Croitoru Ana Maria aXII-a A, “Trepte in matematica” , Concurs regional, editia a XV-a ,27 ian 2018 Premiul II/ Medalie Argint
Predoană Tatiana Nutu Georgiana Bianca
a XII-a A,
“Trepte in matematica” , Concurs regional, editia a XV-a ,27 ian 2018 Premiul III, Medalie Bronz
Predoană Tatiana Nitu Ana Maria
a XII-a A,
“Trepte in matematica” , Concurs regional, editia a XV-a ,27 ian 2018 Mentiune
Predoană Tatiana Capruci Mihai-Irinel
a XII-a C
“Trepte in matematica” , Concurs regional, editia a XV-a ,27 ian 2018 Mentiune
Predoană Tatiana Varaticeanu Andreea
aX-a A
“Trepte in matematica” X-a A, Concurs regional, editia a XV-a ,27 ian 2018 Mentiune
Predoană Tatiana Ciutacu Renato-Mihai, a XII-a C „Adolf Haimovici”- Matematica Aplicata, XII-a C, Concursul National de
Matematica faza judeteana, editia a XXII-a,2018,10martie
Premiul III,
Predoană Tatiana Ciutacu Renato-Mihai, a XII-a C Concursul Regional de Matematica”Preda Filofteia”, Concursul Interjudețean
de Matematica,Dragasani editiaXXIV-a, 21.04.2018,
Mentiune
Predoană Tatiana Capruci Mihai-Irinel a XII-a C Concursul Regional de Matematica”Preda Filofteia”, Concursul Interjudețean
de Matematica,Dragasani editiaXXIV-a, 21.04.2018,
Mentiune
46
Predoană Tatiana Nutu Georgiana Bianca
a XII-a A
Concursul Regional de Matematica”Preda Filofteia”, Concursul Interjudețean
de Matematica,Dragasani editiaXXIV-a, 21.04.2018,
Mentiune
Predoană Tatiana Nitu Ana Maria
a XII-a A
Concursul Regional de Matematica”Preda Filofteia”, Concursul Interjudețean
de Matematica,Dragasani editiaXXIV-a, 21.04.2018,
Mentiune
Poajgă Simona Veronica Bica Ciprian
Uţă Teodora
Marga Irina
Popa Maisa
“Vacanţa, bucuria copilăriei mele”
Concurs national
Diploma de participare
Diploma de participare
Diploma de participare
Diploma de participare
Poajgă Simona Veronica Brebene Elissa
Călinescu Ştefania
Cănăvoiu Iancu
Ştefan Darius
“Aprilie în strai de sărbătoare”
Atelier de creaţie
Scoala Gimnaziala Ionesti
21 aprilie 2018
Diploma de participare
Diploma de participare
Diploma de participare
Diploma de participare
Poajgă Simona Veronica Buşe Lorena
Sandu Emma
Mirea Bogdan
“Aprilie în strai de sărbătoare”
Concurs interjudeţean
Premiul al II- lea
Premiul al II- lea
Premiul al III- lea
Poajgă Simona Veronica Niţi Andra
Buşu David
Gică Cosmina
Radu Andrei
“Universul copilăriei-Spiriduşii moşului”
Atelier de creaţie
Diploma de participare
Diploma de participare
Diploma de participare
Diploma de participare
Poajgă Simona Veronica Ucă Medeea
Ilinca Gabriel
Popescu Luiza
Săftoiu Eduard
“Primăvara în ochi de copil”
Concurs judeţean
Premiul I
Premiul I
Premiul al II- lea
Premiul al II- lea
Poajgă Simona Veronica Pripas Sara “Toamna – un cântec în culoare”
Concurs Naţional
Premiul al III- lea
47
Poajgă Simona Veronica Buşe Lorena
Cănăvoiu Iancu
Călinescu Ştefania
Gică Cosmina
Grigorescu Darius
Leucă Eduard
Niţi Andra
Popa Maisa
Popescu Luiza
Pripas Sara
Răducanu Andrei
Sandu Emma
Ştefan Darius
Ucă Medeea
Uţă Teodora
Radu Andrei
Brebene Elissa
Bica Ciprian
Ilinca Gabriel
Marga Irina
Mirea Bogdan
Nica Florin
Buşu David
“Micii exploratori”
Concurs Naţional
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul al II- lea
Premiul al II- lea
Premiul al II- lea
Premiul al II- lea
Premiul al II- lea
Premiul al II- lea
Premiul al III- lea
Poajgă Simona Veronica Buşe Lorena
Brenciu Ana
Brebene Elissa
Călinescu Ştefania
Gică Cosmina
Grigorescu Darius
Ilinca Gabriel
Joian Gabriel
Leucă Eduard
Niţi Andra
Pripas Sara
Sandu Emma
Săftoiu Eduard
Ştefan Darius
Ucă Medeea
“Amintiri din copilărie”
Concurs Naţional
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Premiul I
Murgulet Maria Roxana Zdarcea Constantin Laurentiu Centrul de Examene Cambridge British Council, Bucuresti, 2017. Certificatul Cambridge de
competente lingvistce la limba
engleza
Marica Ileana Lăzăroiu Ștefania Concursul Interjudețean de Științe ale Naturii Școala nr.5, Rm.Vâlcea
24 Februarie 2018
Mențiune
48
Ciurel Cristina Rebeca Carmen
Adam Maria
Serbanoiu Ana
Marinescu Nicole
Serbanoiu Ana
Netcu David
Serbanoiu Ana
Serbanoiu Ana
Dumitrana Andrei
Adam Maria
Concursul judetean „Lada de zestre”, Sc. Gimn. Nr 13
Concursul judetean „Mama, suflet de inger”
Concursul judetean „Mama, suflet de inger”
Concursul judetean „Mama, suflet de inger”
Concursul national „Romania vazuta prin ochi de copil” Concursul national
„Romania vazuta prin ochi de copil”
Concursul international „Educatia incluziva in invatamantul preuniversitar”
Concursul national „Sanatatea mediului sanatatea noastra”
Concursul national „Sanatatea mediului sanatatea noastra”
Concursul national „Sanatatea mediului sanatatea noastra”
III
I
I
II
II
I
I
Premiul special
I
I
Costache Cristina Narcisa
Mihai Betuela
Mihai Ana
Chansons sur scène; Rm. Valcea, 20.04.2018 III
Premiu pentru armonia vocilor
Onogea Rodica-Maria Paraschivescu Alberto Olimpiada Națională a Sportului Școlar, învățământ primar, etapa județeană
- atletism (50 m plat)/ Rm. Vâlcea, 31.05.2018
Locul III
Onogea Rodica-Maria Paraschivescu Alberto Olimpiada Națională a Sportului Școlar, învățământ primar, etapa județeană
- atletism (aruncarea mingii de oină la distanță)/ Rm. Vâlcea, 31.05.2018
Locul III
Onogea Rodica-Maria Andronie Selena Olimpiada Națională a Sportului Școlar, învățământ primar, etapa județeană
- atletism (aruncarea mingii de oină la distanță)/ Rm. Vâlcea, 31.05.2018
Locul IV
Papuzu Cornelia AVRAM MATEI ALEXANDRU Concursul National –Spune tu violentei!-Say no to violence 2018-
Sectiunea Prezentare Power Point Liceul Tehnologic General Magheru
13 aprilie 2018
Premiul II
Papuzu Cornelia AVRAM MATEI ALEXANDRU Concursul Interjudetean de Stiinte ale Naturii Scoala Gimnaziala Nr
5,Rm.Valcea
Mentiune
Dinu Diana Ceaușescu Ștefan, clasa a IX a B
Zarioiu Sara, clasa a IX a B
Concursul Interjudețean de Creație Literară
,,Ars Poetica”, Sc Gimnazială ,,Take Ionescu”Rm Vâlcea
Premiul I
Premiul I
Adam Grigore Daniel Cănăvoiu Tudor si Copilu Constantin,
Bosoi Georgia a V-a
Concursul National Interdisciplinar la Scoala cu Ceas -27.01.2017
Adam Grigore Daniel Vasile Maria/ a VIII-a Concursul National Interdisciplinar la Scoala cu Ceas -27.01.2017
Adam Grigore Daniel Motca D.A. Mario-Alexandru
Macarie i. Vlad Gabriel
Concursul National Interdisciplinar la Scoala cu Ceas -27.01.2017 Mentiune
Adam Grigore Daniel Cănăvoiu Tudor
Copilu Constantin
Concursul national TERRA, FAZA JUDETEANA- 14.04.2018 Mentiune
Premiul III
Adam Grigore Daniel GIOGALEA GABRIELA BIANCA OLIMPIADA JUDETEANA DE GEOGRAFIE- 04.03.2018 Mentiune
Sima Niculina Stoica Adrian Crosul caritabil pentru ambulanța Crucii Roșii Vâlcea ,,Sprijină Viața”/Rm.
Vâlcea, 12.05.2018
Locul V
Sima Niculina Popa Ionuț Crosul caritabil pentru ambulanța Crucii Roșii Vâlcea ,,Sprijină Viața”/Rm.
Vâlcea, 12.05.2018
Locul VI
Sima Niculina Stoica Adina Crosul caritabil pentru ambulanța Crucii Roșii Vâlcea ,,Sprijină Viața”/Rm.
Vâlcea, 12.05.2018
Locul VII
49
Sima Niculina Bulacu Ștefan Crosul caritabil pentru ambulanța Crucii Roșii Vâlcea ,,Sprijină Viața”/Rm.
Vâlcea, 12.05.2018
Locul XV
Sima Niculina Stoica Adrian Crosul Râmnicului/Rm. Vâlcea, 20.05.2018 Locul III
Dima Carmen Grigoroiu Violeta Elena
Truică Cosmina
Concursul Naţional,,O viaţă sănătoasă printr-o alimentaţie adecvată,, ed.VII,
mai 2018, Lic.Th.Brătianu ,Drăgăşani
Premiul I
Dima Carmen Matei Ecaterina
Grigoroiu Violeta Elena
Concursul Interjudeţean,,SOS mediul natural,, 9.06.2018-Şc.Gim.Anton
Pann
Menţiune
Dima Carmen Truică Cosmina
Matei Ecaterina
Simpozionul naţional,,Problemele sec.XXI: delincvenţa juvenilă, consumul
de droguri şi violenţa în şcoală,,ed.X, 5.06.2018, Lic.Pedagogic,,Spiru
Haret,,- Buzău
Premiul I
Dima Carmen Lăzăroiu Ştefania
Ertas Emine Aleyna
Moraru Alexandra Maria
Concursul,,Noi şi chimia?!,, ed.XXIII-8.05.2018 Diplomă de participare
CLASA PREGATITOARE-traditional:
Nume profesor coordonator
Titlul şi felul concursului(jud.,naţ., internaţ.) Locaţia şi data desfăşurării Numele elevului şi clasa pregatitoare
Premiul /diploma nr.
Pascu Luminita Mihaela
Concursul Regional ,,MUGURI DE PRIMĂVARĂ” Sc. Gimn. Bodeşti
Copilu Cristina Iamandi Vlăduţ Bănică George Turca Alexandru
Premiul I Premiul I Premiul III Mentiune
Pascu Luminita Mihaela
Concursul Regional ,,SUFLET DE COPIL” Premiul I Premiul II Premiul III
Pascu Luminita Mihaela
Concursul Interjudetean ,,Copilărie în culori” G.P.P.NORD 2, RM. VALCEA Neagu Silviu Iamandi Vlăduţ Ciocîlteu Ciprian Ilie Andrei Voinea Andra
Premiul I Premiul II Premiul II Premiul II Premiul III
Pascu Luminita Mihaela
Concursul Judeţean de creaţie ,,MAMA, suflet de înger!” G.P.P.TRAIAN, RM. VALCEA Neagu Silviu Nicolae Raluca Deaconu Andrei
Premiul I Premiul II Premiul III
Pascu Luminita Mihaela
Concursul Judetean ,,LADA DE ZESTRE A SATULUI OLTENESC” Sc. Gimn. Nr.13, Rm. Valcea
Copilu Cristina Turca Alexandru
Premiul I Premiul II
50
Pascu Luminita Mihaela
Concursul Judetean ,,PE ULITELE SATULUI –TRADITII SI OBICEIURI DE IARNA”
G.P.P.NORD 2, RM. VALCEA
Pascu Luminita Mihaela
Concursul National ,,Natura, un iscusit creator’’ Colegiul de Silvicultura si Protectia Mediului, Rm. Valcea
Neagu Silviu Iamandi Vlăduţ Nicolae Raluca Bănică George Deaconu Andrei
Premiul I Premiul I Premiul II Premiul III Mențiune
Proiectul Naţional ,,CEI 7 ANI DE ACASĂ!” S.C.ESENŢIAL PROIECT EDUCAŢIONAL S.R.L.
Neagu Silviu Dumitru Andreea Iamandi Vlăduţ Nicolae Raluca Copilu Cristina Turca Alexandru Bănică George Ciocîlteu Ciprian Deaconu Andrei Duduleanu Melisa Ilie Alexandru Stănesu Gabriel Voinea Andra Bogoslov Rareş
Premiul I Premiul I Premiul I Premiul I Premiul I Premiul I Premiul I Premiul II Premiul II Premiul II Premiul II Premiul III Premiul III Premiul III
Pascu Luminita Mihaela
Concursului National ,,COMPER-MATEMATICA” –ETAPA JUDETEANA I Lic. San. ,,Antim Ivireanu ‘’ Neagu Silviu Dumitru Andreea Iosif David Ilie Alexandru Deaconu Andrei Turca Alexandru Nicolae Raluca Iamandi Vlăduţ Bănică George Ciocîlteu Ciprian Stănesu Gabriel Voinea Andra
Premiul I Premiul I Premiul I Premiul II Premiul II Premiul II Premiul II Mențiune Mențiune Mențiune Mențiune Mențiune
Pascu Luminita Mihaela
Concursului National ,,MICII EXPLORATORI” Lic. San. ,,Antim Ivireanu ‘ Neagu Silviu Deaconu Andrei Iamandi Vlăduţ Turca Alexandru Ilie Andrei Ciocîlteu Ciprian Nicolae Raluca Copilu Cristina Duduleanu Melisa
Premiul I Premiul I Premiul I Premiul II Premiul II Premiul II Premiul II Premiul II
51
Premiul II
Pascu Luminita Mihaela
Concursului National ,,COMPER-COMUNICARE” –ETAPA JUDETEANA I
Lic. San. ,,Antim Ivireanu ‘ Neagu Silviu Dumitru Andreea Iosif David Iamandi Vlăduţ Copilu Cristina Deaconu Andrei Nicolae Raluca Bănică George Stănesu Gabriel Turca Alexandru Ciocîlteu Ciprian Voinea Andra
Premiul I Premiul I Premiul Premiul I Premiul I Premiul II Premiul II Premiul III Premiul III Premiul III Mențiune Mențiune
Pascu Luminita Mihaela
Concursului National ,,COMPER-MATEMATICA” –ETAPA JUDETEANA II
Lic. San. ,,Antim Ivireanu ‘ Neagu Silviu Dumitru Andreea Ilie Alexandru Iamandi Vlăduţ Deaconu Andrei Ciocîlteu Ciprian Nicolae Raluca Bănică George Stănesu Gabriel
Premiul I Premiul I Premiul I Premiul I Premiul I Premiul II Premiul II Premiul III Premiul III
Pascu Luminita Mihaela
Concursului National ,,COMPER-COMUNICARE” –ETAPA JUDETEANA II
Lic. San. ,,Antim Ivireanu ‘ Neagu Silviu Turca Alexandru Bănică George Dumitru Andreea Iamandi Vlăduţ Ciocîlteu Ciprian Ilie Alexandru Deaconu Andrei Nicolae Raluca Copilu Cristina
Premiul I Premiul I Premiul I Premiul I Premiul I Premiul I Premiul I Premiul II Premiul II Mențiune
Pascu Luminita Mihaela
Concursul National ,,AMINTIRI DIN COPILARIE-ETAPA a I I-a’’ Lic. San. ,,Antim Ivireanu ‘ Neagu Silviu Dumitru Andreea Ilie Alexandru Iamandi Vlăduţ Iosif David Nicolae Raluca Copilu Cristina Turca Alexandru Ciocîlteu Ciprian
Premiul I Premiul I Premiul I Premiul I Premiul I Premiul I Premiul I Premiul I
52
Deaconu Andrei Duduleanu Melisa Bănică George Stănesu Gabriel Voinea Andra, Bogoslov Rareş
Premiul I Premiul II Premiul II Premiul II Premiul II Premiul III Premiul III
Pascu Luminita Mihaela
Concursul Internaţional ,,NAŞTEREA DOMNULUI-RENAŞTEREA BUCURIEI’’
Scoala ,,B.P. HASDEU, IASI”
Deaconu Andrei Ciocîlteu Ciprian Duduleanu Melisa
Premiul I Premiul II Mențiune
Pascu Luminita Mihaela
Concursul Internaţional ,,SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII-LUMINA SUFLETELOR NOASTRE’’
Scoala ,,B.P. HASDEU, IASI”
Neagu Silviu Ciocîlteu Ciprian Iamandi Vlăduţ Nicolae Raluca
Premiul I Premiul II Premiul III Mențiune
Pascu Luminita Mihaela
Concursul Internaţional ,,APOSTOLII PETRU ŞI PAVEL MODELE DE URMAT ALĂTURI DE CEILALŢI SFINTI AI ORTODOXIEI’’
G.P.N. NR. 2, RM. VALCEA Iamandi Vlăduţ Neagu Silviu Turca Alexandru Bănică George Voinea Andra
Premiul I Premiul I Premiul II Premiul III Mențiune
Pascu Luminita Mihaela
Concursul Naţional cu participare Internationala ,,SANATATEA MEDIULUI SANATATEA NOASTRA’’
G.P.N. NR. 2, RM. VALCEA Turca Alexandru Dumitru Andreea Ilie Alexandru
Premiul II Premiul III Mențiune
Pascu Luminita Mihaela
Concursul Internaţional de creaţie plastică,,Educaţia Incluzivă în Învăţământul Preuniversitar’’
G.P.P. ELENA FARAGO , CRAIOVA
Neagu Silviu Iamandi Vlăduţ
Premiul I Premiul II
CLASA A II-A -STEP BY STEP: Elevii și-au manifestat interesul pentru activități competiționale astfel i-am susținut în participarea la concursul național ,, Micii exploratori’’ (11 participanți – 6 premii I, 4 premii II, 1 mențiune), la concursul național ,,Din suflet pentru mama’’ – abilități artistico-plastice (toți elevii au participat – 14 premii I, 4 premii II, 2 premii III, 1 mențiune) etc. CLASA A IV-A- STEP BY STEP : Inv: Georgescu Adriana Meșteru Mioara
Denumirea concursului Numele și prenumele elevului participant Premiul obținut
„Mama, suflet de înger”- creație plastică Bălan Mihaela Șovar Cosmina Stoica Lorena
Premiul I Premiul special al juriului Mențiune
„Muguri de primăvară”- creație plastică Șovar Cosmina Bălan Mihaela
Premiul III Mențiune
„Sănătatea mediului; Sănătatea noastră” - creație plastică Stoian Ariana Codreanu Teodor
Premiul I Premiul II
53
Șovar Cosmina Premiul III
Comper –Lb. română etapa I Uță Andra Păun Luca Stoian Ariana Pasăre Andreea Codreanu Teodor Dinescu Alexandru Paraschivescu Alberto Neacșu Daria Mănăilă Adrian Linte Denis Șovar Cosmina Bălan Mihaela Ertaș Rana Brădeanu Gabriel Stoica Lorena Savu Alin Nicu Carla Bălan Daria
Premiul II Premiul II Premiul III Premiul III Premiul III Premiul III Premiul III Premiul III Premiul III Premiul III Premiul III Premiul III Mențiune Mențiune Mențiune Mențiune Mențiune Mențiune
„Micii exploratori”- interdisciplinar Șerbăneci George Premiul III
Comper – Matematică etapa I Bălan Mihaela Păun Luca Codreanu Teodor Bălan Daria
Mențiune Mențiune Mențiune Mențiune
„Fii inteligent la...matematică” Codreanu Teodor Mențiune
„Comunicare.ortografie.ro” Stoica Lorena Bălan Daria
Mențiune Mențiune
Comper –Lb. română etapa II Bălan Daria Neacșu Daria Uță Andra Șovar Cosmina Savu Alin Stoica Lorena Paraschivescu Alberto Nicu Carla Bălan Mihaela Linte Denis Ertaș Rana Codreanu Teodor Mănăilă Adrian
Premiul II Premiul III Premiul III Premiul III Premiul III Premiul III Premiul III Premiul III Premiul III Premiul III Premiul III Premiul III Mențiune
54
Brădeanu Gabriel Șerbăneci George Dinescu Alexandru Pasăre Andreea
Mențiune Mențiune Mențiune Mențiune
Comper – Matematică etapa II Codreanu Teodor Păun Luca Șovar Cosmina
Premiul III Mențiune Mențiune
„Lada de zestre”-creație plastică Șovar Cosmina Nichifor Alina
Premiul I Premiul III
„Copilărie în culori”-creație plastică Șovar Cosmina Bălan Mihaela
Premiul I Premiul I
6. RAPORT DE ACTIVITATE
COMISIA PENTRU EVALUAREA ŞI ASIGURAREA CALITĂŢII
Asigurarea calităţii este astăzi o opţiune fundamentală pentru nivelul de standard european, valabilă în activităţile desfăşurate în Liceul
Sanitar Antim Ivireanu.
Unul dintre obiectivele centrale ale strategiei generale îl reprezintă calitatea educaţiei, în concordanţă cu strategia de dezvoltare a
învăţământului preuniversitar din România şi cu integrarea acestuia în spaţiul European al Învăţământului.
În cursul anului şcolar 2017 - 2018, activitatea CEAC din cadrul şcolii s-a desfăşurat în contextul legislaţiei şi al reglementărilor în vigoare
în domeniul asigurării calităţii învăţământului preuniversitar. Au fost vizate probleme amplasate pe mai multe coordonate, dintre care.
principalele aspecte au fost:
1. Asigurarea calităţii în procesul de învăţământ
În anul şcolar 2017-2018 au fost actualizate planurile de învăţământ şi fişele disciplinelor în scopul punerii acestora în acord cu normele
didactice, Comisia CEAC a oferit asistența necesară în acest proces.
Activitatea comisiei s-a materializat în elaborarea următoarelor documente justificative :
- Raportul anual de evaluare internă (RAEI) 2016-2017, finalizat în luna octombrie 2017.
- Planul Operaţional al Comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii- 2018-2019.
- Actualizarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a CEAC a Liceului Sanitar « Antim Ivireanu » în anul şcolar 2018-2019 .
- Strategia de evaluare internă a calităţii.
55
- Planificarea activităţilor comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în anul şcolar 2018-2019.
- Pe baza Raportului de evaluare internă 2016 -2017, a fost elaborat Planul de îmbunătăţire a calităţii educaţiei 2017-2018.
Aceste documente au fost discutate în şedinţele CEAC şi au fost aprobate în Consiliile profesorale şi Consiliile de administraţie.Totodată, în
data de 24.11.2017 a avut loc acţiunea de monitorizare externă a Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social (CLDPS) care a vizat
realizarea şi actualizarea Planului de Acţiune (PAS) al liceului, finalizarea RAEI, Planul Operaţional 2016 -2017, documentele manageriale şi ale
CEAC. A fost vizat, mai ales, învăţământul postliceal, efectuându-se asistenţe la ore , monitorizându-se dotarea spaţiilor destinate activităţii
instructiv educative, inserţia, parteneriatele, a fost sondată satisfacţia beneficiarilor. Monitorizarea externă a confirmat rezultatele bune ale
activităţii desfăşurate de liceul nostru în anul şcolar trecut.
CEAC a monitorizat în cursul anului şcolar 2017-2018:
- orarul;
- activitatea didactică de predare învăţare şi evaluare prin interasistenţe;
- notarea ritmică a elevilor în cataloage;
- documentele de planificare;
- activitatea comisiilor metodice;
- procedura de asigurare a securităţii tuturor celor implicaţi în activitatea şcolară.
Monitorizarea calităţii procesului instructiv-educativ a înregistrat următoarele realizări:
Monitorizarea întocmirii la nivelul tuturor catedrelor a planificărilor calendaristice la termenele stabilite şi proiectarea unităţilor de învăţare.
Monitorizarea elaborarării planurilor manageriale
Monitorizarea ofertei de manuale alternative la fiecare disciplină, a culegerilor de teste şi a altor auxiliare curriculare pentru elevi.
Monitorizarea parcurgerii ritmice a materiei, cu reglarea procesului de trecere de la o unitate de învăţare la alta.
Monitorizarea consilierii metodice şi de specialitate, a cadrelor didactice debutante realizată de către şefii catedrelor şi comisiilor metodice.
Realizarea de (inter)asistenţe la nivelul catedrelor şi comisiilor metodice în vederea optimizării procesului instructiv-educativ.
Monitorizarea elaborării şi administrării testelor iniţiale şi de progres la majoritatea disciplinelor de studiu, urmate de analizarea rezultatelor şi
implementarea unor măsuri amelioratorii acolo unde a fost cazul (la toate nivelurile de studiu).
Monitorizarea prelucrării regulamentului şcolar, a regulamentelor de ordine interioară pentru elevi şi cadre didactice şi a normelor de protecţie a
muncii în laboratoare (informatică, fizică, chimie, biologie) birouri, sală de sport, cabinet medical.
S-au înregistrat următoarele nerealizări:
Aplicarea pe scară redusă a metodelor moderne, centrate pe elev, precum şi a aplicării metodelor de investigare ştiinţifică.
Colaborarea încă destul de redusă între catedre şi, implicit, lipsa abordărilor interdisciplinare a unor conţinuturi.
Numărul încă destul de scăzut de activităţi la care să se utilizeze aparatura modernă, pentru creşterea atractivităţii orelor de curs.
56
Monitorizarea progresului şcolar, a înregistrat următoarele realizări:
Monitorizarea stabilirii şi realizării pregătirii suplimentare a elevilor (mai ales la disciplinele de examen) în cadrul consultaţiilor efectuate de
către cadrele didactice, în afara orelor de curs.
Realizarea matricilor de evaluare pe unităţi de învăţare.
Elaborarea testelor de evaluare sumativă, de progres şi finale la fiecare disciplină în comisiile metodice, urmate de interpretarea rezultatelor şi
implementarea unor măsuri ameliorative acolo unde a fost cazul.
Analiza rezultatelor obţinute de elevi la simulări,la lucrările scrise semestriale.
Nerealizările au fost următoarele :
Participarea redusă a unor elevi la activităţile suplimentare organizate în şcoală (consultaţii).
Slaba preocupare a elevilor în vederea studiului individual, a efectuării temelor pentru acasă.
Cu toate că ne-am situat pe un onorabil loc 6 pe judeţ în ceea ce priveşte promovabilitatea la examenul de bacalaureat, cu un procent de 74,17%,
superior mediei pe ţară (70%), totuşi ţinta noastră este un procent apropiat de cel al Colegiilor(în jur de 90%).
Realizările în stimularea şi valorificarea aptitudinilor şi creativităţii elevilor pentru obţinerea de performanţe şcolare prin olimpiade,
concursuri, manifestări ştiinţifice, artistice, proiecte de parteneriat şcolar, au fost următoarele:
Monitorizarea pregătirii elevilor în vederea participării la olimpiade şi concursuri şcolare.
Creşterea interesului elevilor pentru realizarea de proiecte prezentate la ore sau la sesiunile de comunicări.
Iniţierea editării unei reviste a şcolii care să cuprindă realizările de la nivelul tuturor ariilor curriculare existente în liceu.
Monitorizarea activităţilor destinate sărbătoririi şi comemorării unor evenimente şi personalităţi de seamă din istoria ,cultura, civilizaţia română
şi universală.
Un impact deosebit în rândul elevilor l-au avut activităţile desfăşurate în săptămâna « Şcoala Altfel ». A fost respectată procedura de
propunere, selectare, planificare a activităţilor, ceea ce a oferit elevilor o largă paletă de programe educative. S-au aplicat chestionare de către
diriginţi pentru a se cunoaşte satisfacţia elevilor cu privire la activităţile la care au participat şi ce propuneri au pentru activităţile viitoare.
Nerealizările au fost următoarele :
Mai sunt încă elevi neantrenaţi în activităţi extracurriculare, pe care le consideră neatractive.
Interes redus manifestat de elevii de la clasele de ştiinţele naturii pentru participare la olimpiadele de matematică şi ştiinţe (fizică, chimie,
biologie) .
Neoptarea pentru susţinerea examenului de bacalaureat la fizică sau chimie decât de către un număr redus de elevi.
57
2. Calitatea personalului didactic
Factorul uman fiind hotărâtor pentru calitatea procesului de învăţământ, în mod firesc, a constituit o preocupare constantă a conducerii
şcolii, care a stimulat implicarea responsabilă a cadrelor didactice în activitatea didactică, în activităţile extracurriculare (serbări, excursii), la
manifestări ştiintifice (simpozioane), concursuri şcolare etc.
Participarea cadrelor didactice la perfecţionare (gradul I, gradul II şi definitivat) este o dovadă că acestea sunt interesate de îmbunătăţirea
activităţii didactice la şcoală.
Realizări în ceea ce priveşte monitorizarea activităţii de perfecţionare a cadrelor didactice.
Trei cadre didactice au depus dosare în vederea obţinerii definitivatului. S-au prezentat două cadre didactice şi unul a promovat examenul.
Cinci cadre didactice au depus cereri şi dosare şi sunt în curs de susţinere a gradelor didactice II şi I. Un cadru didactic a susţinut şi a obţinut
gradul didactic I cu notă maximă.
Majoritatea cadrelor didactice sunt preocupate de urmarea cursurilor de formare şi acumularea de credite. Opt cadre didactice şi-au echivalat
diferite examene în credite profesionale.
Participarea la cercuri pedagogice, comunicări ştiinţifice este foarte bună. În liceul nostru s-au desfăşurat în semestrul I cercurile pedagogice
pentru învăţământul primar şi informatică, iar în semestrul II cercurile pedagogice directori şi bibliotecari.
O parte din cadrele didactice fac parte din corpul profesorilor metodişti al ISJ, sunt în Consiliul consultativ pe discipline, fac parte din corpul
naţional de experţi în management educaţional, sunt formatori.
Nerealizări :
Există un număr suficient de cadre didactice care nu sunt interesate de urmarea unor cursuri de formare.
Preocuparea redusă a cadrelor didactice de a face parte din corpul profesorilor metodişti al ISJ sau Consiliul consultativ pe discipline, din corpul
naţional de experţi în management educaţional.
Cu toate că există un număr mare de formatori, numai doi formatori au propus cursuri de formare în acest an şcolar.
În ceea ce priveşte monitorizarea preocupării pentru menţinerea la cursuri a tuturor elevilor şi favorizarea progresului şcolar, s-au
înregistrat următoarele realizări : Monitorizarea strictă, lunară, a situaţiei absenţelor elevilor, elaborarea procedurii de sancţionare a elevilor în care acumulează absenţe
nemotivate.
Identificarea elevilor cu dificultăţi de învăţare (prin aplicarea unor teste de evaluare iniţială şi finală) în vederea realizării unor programe de
intervenţie personalizată pentru facilitarea progresului la învăţătură a acestor elevi.
Identificarea elevilor cu tulburări de conduită, dificultăţi de relaţionare cu părinţii, dificultăţi de concentrare etc. şi asistarea lor de către
profesorul-psiholog al şcolii.
Dezbaterea şi prezentarea ROI pentru elevi în cadrul orelor de dirigenţie şi la întâlnirile cu părinţii.
58
Identificarea elevilor cu situaţie materială precară în vederea acordării de burse sociale şi alte ajutoare materiale .
Identificarea elevilor a căror situaţie materială se încadrează în condiţiile acţiunii MEC ,,Bani pentru liceu”.
Acordarea de burse de studiu şi de merit elevilor cu performanţe şcolare deosebite.
Activitatea eficientă a comisiei de disciplină în ceea ce priveşte ameliorarea comportamentului inadecvat al unor elevi.
Intrunirea ritmică a consiliilor profesorilor claselor.
Nerealizări:
Interesul redus manifestat de unii părinţi pentru ameliorarea situaţiei şcolare a copiilor lor.
Deficienţe în respectarea ROI de către unii elevi.
Neaplicarea de către unii diriginţi a procedurilor în ceea ce priveşte elevii care au înregistrat un număr mare de absenţe.
Fonduri insuficiente pentru acordarea burselor de merit elevilor cu performanţe şcolare deosebite.
Ca realizări în monitorizarea dezvoltării competenţelor pentru activităţile interdisciplinare, a deprinderilor de lucru în echipă şi
facilitarea accesului la sistemul de educaţie european, amintim:
Activităţile în cadrul proiectelor eTwinning, coordonator profesor Negoiţă Doina au dus la obţinerea celor două Certificate Quality Label cât
şi a celor două Certificate European Quality Label ceea ce confirmă calitatea lucrului în echipă cât şi preocuparea permanentă a membrilor
echipei pentru atingerea tuturor standardelor de performanţă prevăzute de Cadrul european comun de referinţă - CECR.
Nerealizări :
Se menţine slaba preocupare a cadrelor didactice pentru accesarea şi implementarea proiectelor europene.
În ceea ce priveşte proiectele de parteneriat şi relatiile cu comunitatea locală :
A fost monitorizată stabilirea unor relaţii de colaborare şi de parteneriat cu diferite instituţii pentru creşterea implicării şcolii în proiectele
comunităţii locale.
Au fost stabilite relaţii de colaborare şi de parteneriat cu instituţii, şcoli, licee, dar activitatea este încă slab susţinută de cadrele didactice. Se
impune o implicare mai mare în realizarea de astfel de acţiuni.
A fost încheiat Contractul nr.220995/12.09.2017 cu Spitalul Judeţean în vederea efectuării practicii de specialitate în învăţământul postliceal.
3. Implicarea părinţilor şi elevilor
CEAC a observat că părinţii au reprezentanţi în toate comisiile unde legea prevede (Consiliulde administraţie, CEAC).
Reprezentanţii părinţilor în structurile de conducere au fost stabiliţi legal de către conducerea şcolii, fără niciun fel de influeţă din exterior.
Prezenţa părinţilor în structurile de conducere nu este formală, ci prin întâlniri periodice aceştia sunt consultaţi în probleme care vizează
dezvoltarea instituţiei.
59
Lectoratele cu părinţii s-au desfăşurat conform metodologiei, pe baza de proces verbal cu participarea unui număr destul de mare de părinţi.
Este de apreciat faptul că unii părinţi au sprijinit cadrele didactice în organizarea activităţilor extracurriculare (simpozion, excursii, etc.)
Elevii au fost mereu implicaţi în activitate, au participat la concursuri (sportive, tehnico-ştiinţifice, artistice, etc.)
Realizări în monitorizarea colaborării şcoală-familie.
Semnarea acordurilor de parteneriat şcoală – familie de către toate parţile implicate la clasele de început de ciclu şcolar (cl. a V-a, a IX-a).
Întâlnirile cu părinţii la nivelul claselor sau la nivelul şcolii s-au desfăşurat conform graficului şi au urmărit informarea părinţilor în legătură cu
regulamentele şcolare, respectiv problematica specifică fiecărei clase sau etape de vârstă.
Comunicarea promptă a diriginţilor cu familia prin corespondenţă, telefon, întâlniri individuale sau întâlniri de grup.
Părinţii au fost informaţi în legătură cu regulamentul de ordine interioară pentru elevi.
Nerealizări:
Antrenarea, încă redusă, a părinţilor în activităţile şcolii.
Prezenţa extrem de redusă a părinţilor la activităţile din cadrul programului de optimizare a comunicării părinţi-copii.
Aspecte care vor face obiectul planului de îmbunătăţire şi propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii:
Ca urmare a analizei stadiului de realizare a obiectivelor şi a nerealizărilor, membrii Comisiei pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii au
stabilit că următoarele aspecte vor face obiectul planului de îmbunătăţire :
- folosirea metodelor moderne de predare –evaluare, bazate pe metoda investigaţiei, pe metode centrate pe elev, astfel încăt elevul să nu fie pus
în situaţia de a alege între promovarea unei discipline şi mutarea la un alt profil/liceu;
- diseminarea exemplelor de bună practică a colegilor care folosesc cu rezultate bune astfel de metode, la nivelul catedrelor, prin desfăşurarea orelor demonstrative la nivel de catedră / arie curriculară;
- efectuarea unui număr mai mare de ore de asistenţă de către membrii CEAC şi completarea fişelor de observaţie;
- aplicarea de chestionare specifice în vederea stabilirii stiluirilor de învăţare pentru elevi, planificarea de programe de învăţare diferenţiată, unde
este cazul;
- stimularea şi atragerea unui număr mai mare de elevi pentru a participa la concursuri şcolare; atragerea unui număr mai mare de elevi pentru
susţinerea bacalaureatului la disciplinele fizică şi chimie;
- evaluarea standardizată a progresului şcolar al elevilor pe baza formularelor, a fişelor de progres şi a altor instrumente de evaluare şi
centralizara datelor privind progresul şcolar la nivelul liceului;
- monitorizarea respectării procedurii cu privire la sancţionarea elevilor cu număr mare de absenţe nemotivate;
- proiectarea și realizarea de activităţi de învăţare în clasă cât mai diversificate, utilizând cât mai des posibil lucrul pe grupe și diferenţierea
sarcinilor pentru centrarea învăţării pe elev, în vederea dobândirii de competenţe și demonstrarea de atitudini;
60
- utilizarea unei palete variate de instrumente de evaluare care să măsoare obiectiv evoluţia și nivelul de pregătire ale elevului și să respecte
principiul notării ritmice;
- valorificarea temelor pentru acasă în procesul de consolidare a învăţării, având în vedere că una din cauzele rezultatelor slabe la simulările
examenelor naţionale a constituit-o lipsa studiului individual;
- întocmirea responsabilă şi corectă a bazei de date cu rezultatatele elevilor la concursuri/ olimpiade/ activităţi extraşcolare, în vederea
reactualizării/revizuirii informaţiilor cuprinse în P.A.S.;
- monitorizarea eficientă a parteneriatelor şi proiectelor şcolare ; implicarea în accesarea şi implementarea proiectelor europene;
- participarea unui număr mai mare de cadre didactice la cursuri de formare care au ca temă metode moderne de predare-evaluare; participarea
cadrelor didactice care pregătesc examenul de definitivat la cursuri de formare specifice şi efectuare de interasistenţe la ore;
- propunerea unui număr mai mare de cursuri de formare, în domenii solicitate de către cadrele didactice tinere care susţin examenele de
definitivat şi de grad.
RAPOARTE COMISII METODICE
COMISIA METODICĂ A ÎNVĂŢĂTORILOR
Structura Comisiei metodice a învăţătorilor a reunit 12 cadre didactice –9 cadre didactice titulare, un cadru didactic detasat si 2 cadre
didactice suplinitoare – toate s-au dovedit a fi, prin modul în care au gândit şi au prestat actul didactic, înzestrate cu harul metodic şi
profesionalismul dascălului ce urmăreşte eficienţa şi pragmatismul cunoştinţelor predate elevilor.
Fiecare cadru didactic a respectat şi s-a bazat ( atât la nivelul muncii individuale cât şi colective ) pe unităţile de competenţă, urmărind
indicatorii de performanţă, respectându-şi responsabilităţile la nivelul colectivului, dar şi al comisiei metodice. 1. CURRICULUM
Pe parcursul anului şcolar 2017/2018 , comisia metodică a învăţătorilor şi –a propus următoarele obiective:
Asigurarea calităţii actului educaţional (întocmirea planificărilor calendaristice şi semestriale);
-Parcurgerea ritmică şi de calitate a conţinuturilor şcolare ; utilizarea de strategii activ-participative;
-Folosirea activităţii independente, diferenţiate, de grup;
-Organizarea de activităţi extracurriculare;
-Participarea la programe de perfecţionare individuale sau colective , asigurarea accesului la informaţia de specialitate, favorizarea schimbului de
experienţă;
-Perfecţionarea metodologiei sistemului de evaluare;
-Conceperea şi elaborarea unor materiale funcţionale : proiecte didactice, portofolii, teste;
-Colaborarea şcoală-familie.
Principala preocupare a membrilor comisiei a fost studiul si aplicarea prevederilor prevăzute pentru acest an de minister.
61
In acest sens s-a întocmit Planul managerial pentru organizarea activității ciclului primar.
Proiectarea activităţii la nivelul claselor s-a realizat cu scopul dezvoltării de competenţe, prin însuşirea de cunoştinţe pe baza abordării
transdisciplinare si transcurriculare a conţinuturilor programelor şcolare . De asemenea , s-a ţinut cont de noile reglementări elaborate de MECT,
precum şi de recomandările primite din partea inspectorilor de specialitate.
Ca punct de plecare s-au organizat evaluările inițiale, s-a continuat cu evaluari continue si sumative, rezultatele fiind cuprinse în
centralizatoare pe clase, fiind analizate la nivel de comisie.
Conceperea planificărilor calendaristice s-a făcut în funcţie de durata semestrelor, au fost stabilite conform programei şcolare, respectând
întocmai programa. Stabilirea obiectivelor operaţionale şi a conţinuturilor activităţilor s-a făcut în concordanţă cu programa şi respectând
particularităţile de vârstă ale elevilor, utilizând strategii interactive, participative.
Schemele orare sunt bine intocmite respectand caracteristicele colectivului de elevi cu care se lucreaza si reflectand nevoile clasei.
Fiecare cadru didactic a întocmit planificarea calendaristică cât și cea pe unități de învățare pentru Curriculum la decizia școlii în
conformitate cu programa școlară propusă. 2. COMUNICARE
Prin cunoaşterea diferenţiată a elevilor, modul în care aceştia sunt implicaţi în activităţi, învățătorii au reuşit să cunoască specificul fiecărui
elev şi particularităţile de vârstă ale acestora. Astfel întotdeauna au selectat modalităţi de comunicare adecvate atât diverselor situaţii cât şi
personalităţii fiecărui elev.
Pe parcursul activităţilor instructiv-educative s-a adoptat o atitudine echilibrată, calmă, liniştită păstrând o relaţie de colaborare şi cooperare
cu elevii favorizând astfel existenţa unui climat deschis şi în acelaşi timp responsabil fapt prin care elevii au căpătat încredere în propria persoană.
În contextul facilitării comunicării elev-elev, munca în perechi, în grup restrâns sau lărgit, a dat rezultate deosebite, aceştia dovedind că
ştiu să respecte în mare parte regulile grupului de învăţare. Concretizarea acestor acţiuni s-a făcut prin conceperea, realizarea şi prezentarea unor
acţiuni cu caracter formativ şi educativ la nivelul şcolii cu diverse ocazii.
De un real folos ne-a fost comunicarea între noi, colegii, colaborând pentru o mai largă şi temeinică formare a elevilor noştri, în acţiunile
claselor completându-ne reciproc. Eficientizarea demersului didactic s-a realizat mai ales printr-o abordare inter şi transdisciplinară, limbajul
utilizat fiind specific unor domenii conexe. 3. RELAŢIA FAMILIE- ŞCOALĂ
Pentru obţinerea unor rezultate deosebite la învăţătură şi disciplină s-a menţinut o relaţie permanentă între părinţi şi cadrele didactice.
Acest aspect al muncii educative s-a concretizat prin şedinţe şi lectorate cu părinţii, organizate la nivelul clasei, consultaţii săptămânale cu
părinţii care au solicitat.
4. EVALUAREA REZULTATELOR ŞCOLARE
Evidenţiez consecvenţa învățătorilor în abordarea centrată pe elev în obţinerea de performanţe, performanţe măsurate periodic în
conformitate cu metodologia de evaluare şi remarcate în rezultatele testărilor inițiale şi sumative, confirmându-se o calitate sporită a actului
didactic, aspect materializat în achiziţiile, capacităţile, competenţele, atitudinile şi comportamentele elevilor.
62
S-au folosit atât metode tradiţionale cât şi metode moderne începând cu evaluarea iniţială care s-a desfăşurat conform cerinţelor actuale
existând în acest sens mapa cu evaluările iniţiale ale elevilor ,rezultatele prezentate individual părinţilor sub semnătură precum şi măsurile
ameliorative propuse.
Elevii au fost notaţi obiectiv pe baza unor descriptori de performanţă bine definiţi, ritmic, rezultatele fiind consemnate de fiecare dată în
caietul clasei, catalog, carnet şi în caietul de competente al fiecarui elev. 5. MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI
Pentru mobilizarea elevilor la un efort susţinut în procesul învăţării prin angajarea optimă a mecanismelor intelectuale ale acestora,
învăţătorii au adoptat strategii de provocare şi dirijare a gândirii, strategii ce oferă condiţii optime pentru exersarea intelectului elevilor în direcţia
flexibilităţii, creativităţii, inventivităţii, conducând la formarea unei gândiri moderne, algoritmice, modelatoare, problematice.
În lecţiile desfăşurate la clasă, învăţătorii au folosit tehnici de implicare individuală sau în grup a elevilor, lucrul în perechi sau în grupuri
mici, care au condus la participarea efectivă a tuturor elevilor la activităţile desfăşurate, aceştia dobândind capacităţi de cooperare, de sprijin şi
colaborare, de primire şi asumare de sarcini, de lucru în echipă, de respectare a unor reguli stabilite, de asumare a răspunderii individuale şi
colective, a iniţiativei.
S-au dezbătut la şedinţele comisiei metodice teme de actualitate, care facilitează optimizarea desfasurarii procesului instructiv-educativ:
NR.
CRT.
NUMELE SI PRENUMELE ACTIVITATEA DATA
1. PASCU LUMINITA MIHAELA Informare si organizare SEPT. 2017
2. OPREA ANDREEA ELENA Educatia nonformala SEPT. 2017
3. ZATUSEVSCHI LUMINITA Invatarea centrata pe elev OCT.2017
4. COMANECI TITINA Parteneriatul educational-forma eficienta de colaborare intre familie, scoala si societate NOV. 2017
5. GEORGESCU ADRIANA Managementul clasei de elevi DEC. 2017
6. MIHAI LAVINIA Importanta proiectului tematic in procesul de invatare IAN. 2018
7. POPESCU STEFANIA RALUCA Argument adus predarii interdisciplinare in invatamantul primar FEB. 2018
8. CIUREL CRISTINA MARIA Conduita agresiva. Conduita violenta. Conduita antisociala. MAR. 2018
9. COSAC CARMEN Cum ne ajutam copiii in primii ani de scoala? APR. 2017
10 POAJGA SIMONA Interdisciplinaritatea-factor de motivatie pentru o invatare de calitate MAI 2018
11. PASCU LUMINITA MIHAELA Metode didactice interactive utilizate in invatamantul primar MAI 2018
12. ENESCU MARIA Rolul parteneriatelor in promovarea activitatilor de cooperare intre unitatile de invatamant IUN.2018
13. CIUNGU ELENA ALINA Utilizarea calculatorului in invatamantul primar IUN. 2018
14. PASCU LUMINITA MIHAELA Prezentarea si discutarea fiselor de progres ale elevilor pentru anul scolar 2017/2018 IUN. 2018
63
RAPORT DE ACTIVITATE AL COMISIEI METODICE DE LIMBA SI COMUNICARE
In anul şcolar 2017-2018, ne-am propus si am dus la îndepinire o serie de activităţi in conformitate cu noul curriculum educaţional,raportand
rezultate bune si foarte bune.In aceasta perioada,activitatea Comisiei Metodice ,,Limba si Comunicare,,s-a desfăşurat in conformitate cu:
-strategia de dezvoltare a şcolii;
-priorităţile instituţionale stabilite în planul managerial unic;
-dispoziţiile si notificările Consiliului de Administaţie al şcolii;
-atribuţiile si sarcinile ce revin fiecărui membru al comisiei metodice conform Fişei Postului didactic;
-programul de acţiuni si activităţi al comisiei metodice.
Profesorii comisiei metodice au imprimat un caracter incluziv instruirii şi educaţiei elevilor orientând activitatea elevilor spre implicarea
lor în învăţare chiar în cursul procesului didactic desfăşurat în şcoală. S-a urmărit înzestrarea elevului cu un ansamblu structurat de competenţe
de tip funcţional. Dominanta activităţii didactice a început să se translateze către asimilarea instrumentelor de accesare şi prelucrare a
informaţiilor. S-au gândit strategii didactice bazate pe metode interactive şi diverse în concordanţă cu stilurile predominante de învăţare ale
elevilor astfel încât aceştia să fie motivaţi pozitiv pentru participare la activităţile desfăşurate, cum ar fi:
proiectul;
portofoliul;
hărţi conceptuale;
înregistrări audio-video;
învăţarea prin cooperare;
învăţarea interactiv-creativă;
metode şi tehnici interactive de grup;
investigaţia;
Aceste strategii centrate pe învăţare au favorizat atingerea unor obiective cum sunt:
Aplicarea curriculum-ului naţional prin armonizarea acestuia la oferta educaţională a şcolii;
Identificarea unor metode adecvate pentru ca elevii să-şi însuşească temeinic cunoştinţele din programele de învăţământ;
Educarea spiritului de disciplină şi colaborare;
Întocmirea planificărilor calendaristice personalizate în funcţie de clasă;
Parcurgerea ritmică şi de calitate a conţinuturilor şcolare ;
Monitorizarea elaborării proiectării didactice ;
Accentuarea laturii educative;
Asigurarea unui conţinut practic-aplicativ ;
64
Creşterea ponderii activităţilor independente, diferenţiate, de grup;
Utilizarea de strategii activ-participative;
Monitorizarea progresului şcolar individual;
Aplicarea testelor predictive şi interpretarea lor;
Practicarea constantă a evaluării formative;
Activităţi de pregătire suplimentară, în afara orelor de curs ;
Diversificarea modalităţilor de evaluare (proiecte, portofolii);
Efectuarea de interasistenţe
Realizarea unui schimb de idei între elevi;
Cooperarea elevilor în realizarea unor sarcini de lucru;
Exprimarea punctelor de vedere proprii;
Argumentarea, obişnuirea elevilor să pună să îşi pună întrebări cu scopul de a înţelege.
Pentru acestea, s-a acţionat în vederea redefinirii rolului profesorului către:
facilitarea şi moderarea învăţării;
ajutarea elevilor să înţeleagă şi să explice puncte de vedere;
asumarea rolului de partener în învăţare.
Avându-se în vedere înscrierea în standardele educaţionale ale rezultatelor educaţiei furnizate elevilor, unităţile de învăţare au fost
conectate la realităţile cotidiene ale dezvoltării societăţii umane. S-a evidenţiat caracterul aplicativ al noţiunilor predate
Membrii comisiei metodice sunt implicaţi în diverse comisii de lucru ale şcolii comunicând foarte bine cu managerii unităţii de învăţământ,
fiind interesaţi de problemele cu care şcoala se confruntă, formulând propuneri pertinente şi realiste pentru rezolvarea lor şi având iniţiative de
participare activă în vederea rezolvării acestor probleme.
Activitatile desfasurate in cadrul Comisiei Metodice ,, Limba si comunicare pe semestrul I
S-au desfasurat in bune conditii,beneficiind de sprijinul conducerii liceului,de participarea D-nei Director,Fartatescu Paula si D-lor
Directori, Neacsu Ramona si Marin Badea Laurentiu, astfel:
In luna septembrie 2017, in cadrul întrunirii membrilor catedrei am prelucrat Foaia de parcurs pentru anul scolar 2017-2018, am stabilit planul
de activitati pentru anul scolar in curs. In ceea ce priveste activitatile, am sustinut sesiune comunicari,,Antim Ivireanul-protectorul
Ramnicului,,activitate coordonata de prof.Drăghici Antoneta in colaborare cu ceilalti membri ai catedrei;
De asemenea am monitorizat orele de recapitulare in vederea sustinerii testelor initiale.
65
In luna octombrie, am verificat testele initiale,am stabilit Regulamentul de funcţionare a activitatii comisiei metodice,,Limba si
comunicare,,si sarcinile membrilor comisiei în cadrul acesteia -responsabil prof.Miu Simona.
In cadrul activitatilor din catedra, lectie deschisa cu tema ,, Moara cu noroc,,-lectie de aprofundare a cunostintelor si sustinerea referatului ,,
Portofoliul-metoda de predare-invatare-evaluare de catre prof. Miu Simona
In luna decembrie am organizat in bune conditii ,,Olimpiada de limba si literatura romana,,-faza pe scoala-profesor organizator,Miu Simona
in colaborare cu ceilalti membri ai catedrei;
In luna decembrie, in cadrul activitatii ,,Traditii si obiceiuri la romani de Sf.Nicolae si Sf.Andrei,,am organizat la biblioteca scolii o sesiune
de referate-activitate organizata de prof. Miu Simona, Draghici Antonela si Marinescu Anca. La activitate au fost prezenţi şi alti profesori din alte
arii curriculare.
Tot in luna decembrie am organizat un spectacol literar-artistic pentru Craciun,cu titlul,,Iata, vine Mos Craciun!,,-s-au prezentat referate,a avut
loc un spectacol literar artistic sustinut de elevii claselor de gimnaziu ,activitate de un real succes-profesor coordonator Miu Simona in colaborara
cu ceilalti profesori ai catedrei.
În luna ianuarie am organizat activitatea literara cu ocazia nasterii poetului national de talie universala , Mihai Eminescu,,Eminesciana’’la care
s-au recitat poezii,s-au citit eseuri si referate, s-a organizat un concurs de desen pe baza imaginarului poetic pe un text suport selectat.Activitatea
a fost organizata de Prof.Miu Simona,Draghici Antoneta, Dinu Diana,Marinescu Anca ,Miroiu Mihaela.
Precizez că, pe lângă activităţile desfăşurate în cadrul catedrei, membrii comisiei au indeplinit si alte sarcini, fiind numiţi prof. corectori la
următoarele concursuri:
Olimpiada de limba şi literatura română-faza locală(decembrie 2017)
Olimpiada de lingvistică-faza judeţeană(ianuarie 2018)
Olimpiada de lectură ca abilitate de viaţă(ianuarie 2018)
S-au efectuat ore de pregătire suplimentară cu elevii pentru diversele concursuri, dar şi în vederea obţinerii rezultatelor bune la Testarea
Naţională şi Bacalaureat, după cum urmează:
-clasa a VIII-a ,prof. Marinescu Monceanu Anca –în fiecare joi de la ora 14;
-clasele a XII-a A, prof. Drăghici Antoneta- în fiecare joi de la ora 14;
-clasele a XII-a D, prof. Miu Simona- în fiecare joi de la ora 14;
-clasa a XII-a B,prof. Marinescu Monceanu Anca -în fiecare luni de la ora 15
-clasa a XII-a C, prof. Dinu Diana –în fiecare vineri. De la ora 14.
Membrii catedrei au participat la Simpozionul Judeţean ,,Tradiţii şi obiceiuri la români’’-desfăşurat în parteneriat cu Liceul Sanitar,,Antim
Ivireanu”-ianuarie 2018.
Menţionez că toţi membrii catedrei sunt înscrişi la cursuri de formare continuă ce vor urma să se efectueze în cadrul CCD-Vâlcea.
66
Prof.Drăghici Antoneta şi prof. Miu Simona sunt prof.metodişti ai CCD- Vâlcea şi au efectuat inspecţii de specialitate la solicitarea D-nei
Inspector de specialitate,Ioniţă Isabella, iar prof.Marinescu Anca este membru al Consiliului Consultativ din cadrul CCD- Vâlcea.
De asemenea prof. Drăghici Antoneta, prof. Marinescu Anca şi prof.Miu Simona s-au implicat în organizarea Întâlnirea Comisiei Naţionale de
limba şi literatura română la nivel naţional desfăşurate la Călimăneşti, organizată de ISJ-Vâlcea-decembrie 2017.
Înfiinţarea unei trupe de teatru în colaborare cu Teatrul Ariel în ianuarie 2018.
Avându-se în vedere înscrierea în standardele educaţionale ale rezultatelor educaţiei furnizate elevilor, unităţile de învăţare au fost conectate la
realităţile cotidiene ale dezvoltării societăţii umane. S-a evidenţiat caracterul aplicativ al noţiunilor predate.
Membrii comisiei metodice sunt implicaţi în diverse comisii de lucru ale şcolii comunicând foarte bine cu managerii unităţii de învăţământ,
fiind interesaţi de problemele cu care şcoala se confruntă, formulând propuneri pertinente şi realiste pentru rezolvarea lor şi având iniţiative de
participare activă în vederea rezolvării acestor probleme.
Precizez ca pe langa activitatile desfasurate in cadrul catedrei, membrii comisiei au indeplinit si alte sarcini, fiind numiti prof. corectori in cadrul
concursurilor scolare la nivel local si judetean precum si Olimpiada-faza locala.
S-au efectuat ore de pregatire suplimentara cu elevii pentru diversele concursuri, dar si in vederea obtinerii rezultatelor bune la Testarea
Nationala si Bacalaureat.
Activitatile desfasurate in cadrul Comisiei Metodice ,, Limba si comunicare pe semestrul al II-lea
In luna februarie 2018,am organizat un spectacol,,Caragiale contemporan,,Prezentare de scenete,concurs de interpretare-
Prof.organizator:Miu Simona si Draghici Antoneta si Marinescu Anca in colaborare cu ceilalti membri ai catedrei
Sarbatoarea Martisorului-spectacol literar-artistic,recital poezie,concurs de Felicitari si creatie literara tematica-toti profesorii Comisiei;
Organizarea serbarii omagiale,,De ziua ta,mamico,,fiind prezentate activitati care au avut in vedere cele doua aspecte la nivelul
beletristic:mama-exemplu pozitiv si mama(femeia)-exemplu negativ. In cadrul acestei serbari s-au prezentat scenete din opera lui Caragiale, s-au
recitat poezii tematice si s-au expus desene sugestive, marcand momentul omagial. La serbare au participat elevii claselor :a VII-a-,,O scrisoare
pierduta,, , a XII-a B ,, D-ale Carnavalului, a VI-a ,,Bubico, Bacalaureat, D-l Goe, -coordonati de prof.Miu Simona,Marinescu Anca,Draghici
Antonela.
In urma Simularilor Examenului de Bacalaureat si Testare Nationala rezultatele la disciplina limba si literatura romana nu au fost cele
scontate, de aceea, s-au organizat in fiecare saptamana ore de pregatire suplimentara care au fost afisate in clase, sustinute de catre prof.
Marinescu Anca si Drăghici Antoneta,Miu Simona si Dinu Diana.
In luna octombrie in cadrul activitatii ,, Scoala Altfel,, s-au efectuat la fiecare clasa in cadrul ariei curriculare ,,Limba si comunicare,, activitati
extrascolare incitante, atractive. Exemple de activitati:
-vizionarea unor spectacole de teatru in cadrul parteneriatului cu Tetrul ,,Anton Pann,, , Teatrul,, Ariel,,;
-excursii tematice;
-vizite cu scopul informativ, persuasiv (in vederea lecturii) la Biblioteca Judeteana ,,Antim Ivireanul,, ;
67
-vizionarea unor secvente din ecranizarile unor romane –in laboratorul de fizica;
-activitati avand drept scop stimularea lecturii si dezvoltarea simtului critic (interpretarea unor secvente de text)
-activitati care au avut drept scop transformarea calculatorului intr-un aliat in cadrul lecturii ,, Cum citim o carte on line,,
-Vizite la Muzeul Satului, Casa Memoriala ,,Anton Pann,, si Parcul Zavoi
-parteneriate cu Teatrul Anton Pann, cu Palatul de Cultura;
luna octombrie, am verificat testele initiale,am stabilit Regulamentul de functionare a activitatii comisiei metodice,,Limba si comunicare,,si
sarcinile membrilor comisiei in cadrul acesteia -responsabil prof.Miu Simona.
In luna mai au fost sustinute lectii deschise de catre prof. Draghici Antonela si Marinescu Anca.De asemenea am organizat un spectacol omagial
Arghezi la care elevii au recitat poezii incluse in tematica argheziana:
-poezia boabei si a faramei;( Buruieni, Martisoare, etc)
-poezia erotica (din vol.,,Versuri de seara,,);
-poezia sociala( Testament , Caligula, Plugule, etc)
Activitatea a fost coordonata de prof. Miu Simona in colaborare cu ceilalti membrii ai catedrei.
Cu ocazia sfarsitului de an scolar,am organizat un spectacol literar-artistic,un concurs de cunostinte generale,auditii muzicale,recital
poezie,concurs de dans-au organizat toti membri catedrei.
Avându-se în vedere înscrierea în standardele educaţionale ale rezultatelor educaţiei furnizate elevilor, unităţile de învăţare au fost
conectate la realităţile cotidiene ale dezvoltării societăţii umane. S-a evidenţiat caracterul aplicativ al noţiunilor predate.
Membrii comisiei metodice sunt implicaţi în diverse comisii de lucru ale şcolii comunicând foarte bine cu managerii unităţii de
învăţământ, fiind interesaţi de problemele cu care şcoala se confruntă, formulând propuneri pertinente şi realiste pentru rezolvarea lor şi având
iniţiative de participare activă în vederea rezolvării acestor probleme.
Examene, evaluare si concursuri scolare.
Evaluarea la limba si literatura romana s-a realizat prin elaborarea de
teste de evaluare in conformitate cu structura si matricea de specifica-
tie a evaluarii nationale si examenului de bacalaureat,putand fi considerate adevarate pretestari;
Selectarea grupelor de performanta si realizarea de consultatii de performanta.
Sesiune comunicari,,Antim Ivireanul-protectorul Ramnicului”
La această activitate elevii au primit:
20 de premii I;
10 premii II;
7 premii III;
68
10 menţiuni.
În urma susţinerii Olimpiadei de limba şi literatura română, s-au înregistrat rezultatele următoare:
-la clasa a VII-a -2 premii I,cu calificare la etapa judeţeană;
-la clasa a VIII-a-2 premii I,cu calificare la etapa judeţeană;
-la clasa a IX-a-4 premii I,cu calificare la etapa judeţeană;
- la clasa a X-a-4 premii I,cu calificare la etapa judeţeană;
- la clasa a XI-a-4 premii I,cu calificare la etapa judeţeană;
Activitatea ,,Eminesciana’’ În cadrul activităţii s-au acordat următoarele premii:
- 20 premii I;
- 12 premii II;
- 14 premii III;
- 13 menţiuni.
La Olimpiada de lectură ca abilitate de viaţă-etapa judeţeană- au participat un nr.de 12 elevi ,obţinând rezultate bune.
Monitorizat orele de recapitulare in vederea sustinerii testelor initiale.
S-au efectuat ore de pregătire suplimentară cu elevii pentru diversele concursuri, dar şi în vederea obţinerii rezultatelor bune la Testarea
Naţională şi Bacalaureat.
Membrii catedrei au fost prof. corectori la următoarele concursuri:
Olimpiada de limba şi literatura română-faza locală(decembrie 2017)
Olimpiada de lingvistică-faza judeţeană(ianuarie 2018)
Olimpiada de lectură ca abilitate de viaţă(ianuarie 2018)
Rezultatele la examenele naţionale ne-au plasat pe locul 4, pe judeţ(procent de 94%, prof. Miu Simona ) ,iar la Bacalaureat a fost de 90%.
Nivelul atingerii obiectivelor propuse
Asigurarea eficienţei activităţii comisiei metodice.
o S-a acţionat pentru organizarea clară a colectivului comisiei cu responsabilizarea fiecărui membru.
o Membrii comisiei au participat la activităţi de formare continuă în cadrul comisiei.
o S-a intensificat inovarea didactică.
o A crescut atractivitatea activităţilor didactice.
o S-a intensificat utilizarea calculatorului în cadrul predării – învăţării.
o Au fost efectuate analize ale rezultatelor elevilor la nivelul comisiei metodice.
69
Adaptarea conţinuturilor la problematica cerinţelor actuale.
o La nivelul comisiei metodice Limbă şi comunicare, s-a realizat iniţierea particularizării proiectării şi desfăşurării activităţilor în
conformitate cu cerinţele evaluării şi asigurării calităţii.
o S-au aplicat strategii didactice inovative.
Adaptarea activităţii comisiei metodice la specificul unităţii de învăţământ.
o Profesorii au fost încurajaţi şi sprijiniţi pentru performarea în domeniul cercetării metodice şi ştiinţifice.
o În activităţile didactice s-a pus accent mărit pe utilitatea practică a cunoştinţelor transmise elevilor.
Asigurarea predării disciplinei limbă şi literatură corespunzătoare
o Utilizarea laboratoarelor pentru prezentarea unor proiecte power-point şi lectii Ael care au incitat imaginaţia elevilor şi i-au
determinat să participe activ la aceste lectii. De asemenea au fost vizionate filme(dramatizări ale unor opere literare), spectacole de
teatru care relevă atingerea nivelului de interdisciplinaritate.
o A crescut ponderea conţinutului interdisciplinar al activităţii instructiv – educative.
o Prin colaborare, s-au adaptat activităţile profesorilor astfel încât să se coreleze predarea la discipline diferite pentru a evidenţia
interferenţele interdisciplinare.
Analiza SWOT
puncte tari puncte slabe
– Experienţa didactică a profesorilor de limbă şi
literatură română;
– Stabilitatea pe post a majorităţii profesorilor comisiei;
– Dotarea îmbunătăţită a bibliotecii;
– Receptivitatea conducerii unităţii de învăţământ faţă
de problemele cu care se confruntă comisia;
– Nivelul excelent al formării continue a profesorilor
comisiei;
– Includerea în planul de şcolarizare la liceu a claselor
cu profil uman.
– Lipsa armonizării indicatorilor de performanţă pentru asigurarea
coerenţei unitare a nivelului de exigenţă al evaluării atât din punct de
vedere intracurricular, cât şi din punct de vedere crosscurricular;
– Număr relativ redus de activităţi interdisciplinare la nivelul şcolii;
– Lipsa unor concursuri sau sesiuni de comunicări organizate de şcoală;
– Elevii nu participă în număr majoritar la orele de pregătire
suplimentară in vederea examenelor naţionale;
oportunităţi ameninţări
– Oferta bogată şi diversificată pentru formare continuă; – Nivelul relativ scăzut al interesului elevilor pentru învăţare;
70
– Posibilităţi mărite de documentare şi de comunicare
prin internet.
– Programe şcolare încărcate şi, pe alocuri, improprii din punct de
vedere al cerinţelor examenelor naţionale;
– Lipsa de corelare a programelor şcolare de limbă şi literatură română;
– Inadecvarea multor manuale la programele şcolare şi la numărul orelor
de predare;
– Motivare cu totul insuficientă a cadrelor didactice.
ACTIVITĂŢI NECESARE PT. IMBUNĂTĂŢIREA OBIECTIVELOR
Continuarea acţiunilor de identificare a aptitudinilor şi abilităţii elevilor pentru a-i atrage în programe şi proiecte diverse
Derularea unor programe care să corespundă mai bine nevoilor de dezvoltare şi afirmare a elevilor
Realizarea unei mai bune cooperări între copii - familie –profesori pentru armonizarea intereselor privind valorificarea timpului liber
Atragerea părinţilor în derularea unor programe şi proiecte în care să lucreze împreună ( copil- părinte)
Valorificarea abilităţilor dobândite şi confirmate de elevi în derularea unor noi programe în care să se implice şi alţi elevi
Marcarea unor evenimente literare, culturale, prin derularea unor programe la care să participe cât mai mulţi elevi
Implicarea activă şi responsabilă a prof. şi elevilor în organizarea şi derularea Zilei Liceului în vederea mediatizării rezultatelor
obţinute la disciplina limba si literatura romana în vederea motivării învăţării permanente.
RAPORTUL CATEDREI DE LIMBI MODERNE
Proiectarea activităţii:
Activitatea Catedrei de limbi moderne în anul şcolar 2017-2018 a urmărit atât implementarea unei viziuni moderne în
conceperea şi realizarea activităţilor de care au beneficiat educabilii Liceului Sanitar "Antim Ivireanu", conform programei şcolare, a
normelor de elaborare şi proiectare a documentelor şcolare, cât şi adaptarea acestora la particularităţile fiecărei clase de elevi.
Proiectarea didactică (planificări, proiecte ale unităţilor de învăţare, planuri de lecţie) a fost întocmită de catre toţi membrii
catedrei pe baza rezultatelor la evaluarea iniţială de la începutul anului şcolar, a standardelor de performanţă corespunzătoare limbii
moderne predate -limba engleză/limba franceză, şi a nevoilor de cunoaştere şi dezvoltare ale elevilor. Astfel, fiecare membru al
catedrei şi-a adaptat activităţile propuse - îndeosebi sub raportul conţinutului si al formelor de organizare - la posibilităţile elevilor, la
71
capacitatea lor de inţelegere, la ritmul de lucru al unor grupuri de elevi, la nevoile lor de cunoastere si la abilităţile necesare abordării
unei limbi moderne.
În ceea ce priveşte activităţile cuprinse în planul de activităţi al Catedrei de limbi moderne, acestea au vizat formarea unor
competenţe transversale şi specifice în raport cu temele propuse si cu nevoile de cunoastere ale elevilor.
Manualele si materialele auxiliare alese de catre fiecare membru al catedrei au fost adaptate particularitatilor socio-culturale
ale grupului de elevi si comunitatii în care funcţionează unitatea noastră de învăţământ.
Realizarea activităţilor didactice:
În realizarea activităţilor didactice, membrii catedrei au utilizat strategii didactice care au asigurat atât caracterul aplicativ al
învăţării cât şi formarea competenţelor specifice necesare în vederea optimizării activităţilor la clasă, inclusiv resurse IT.
Formarea deprinderilor de studiu individual şi în echipă, folosirea unor metode activ-participative in procesul de predare –
invatare -evaluare, mobilizarea tuturor elevilor, inclusiv a celor defavorizaţi social şi a celor cu nevoi speciale, asigurarea
transparenţei criteriilor si procedurilor de evaluare, aplicarea testelor predictive, interpretarea şi comunicarea rezultatelor, folosirea unor
materiale auxiliare atractive, promovarea autoevaluării prin folosirea portofoliului educaţional ca element central al evaluării
rezultatelor învăţării, implicarea elevilor in activitati in cadrul proiectelor eTwinning (limba franceza), au condus la obţinerea unor
rezultate bune şi foarte bune la examenul de bacalaureat dar şi participarea la diferite concursuri organizate atât la nivelul şcolii
(Cangurul lingvist - limba engleză - martie 2018) cât şi la nivel local si judetean -limba engleză – sesiune de comunicari –Universitatea
„Constantin Brancoveanu”, Rm. Valcea - mai 2018).
Evaluarea rezultatelor învăţării:
În ceea ce priveşte evaluarea învăţării, toti membrii catedrei au aplicat normele standardelor curriculare de performanţă
prevăzute în Cadrul European Comun de Referinţă pentru fiecare nivel de limbă -A1;A2;B1;B2- aspect care a permis o notare
ritmică, conform numărului de ore alocate pe săptămâna disciplinei predate - limba engleză/ limba franceză. De asemenea, membrii
catedrei au ţinut cont de particularităţile clasei de elevi, de competenţele aferente fiecărui nivel de studiu, utilizând în acest sens
metode şi tehnici adecvate.
Testele predictive (testul initial) au avut un rol important in observarea progresului scolar al elevilor, acestea fiind in concordanta
cu programa si competentele specifice fiecarui nivel de studiu.
La limba engleza, elevi ai claselor V-XI au participat la concursuri (Cangurul lingvist, Olimpiada de limba franceza/ limba
engleza –faza pe scoala ), au fost implicati in realizarea unor postere in cadrul unei expozitii (Halloween, activitatea Stop bullying –clasa a
VI-a, activitatea Feerie de iarna –decembrie 2017) si au realizat prezentari powerpoint cu prilejul Zilei Internationale a limbilor
72
moderne. De asemenea, in luna martie 2018, elevii au avut posibilitatea sa intre in universul cartilor, cu prilejul World Book Day (Zilei
Mondiale a cartii), descoperind astfel autori indragiti, avand posibilitatea sa isi imbogateasca astfel vocabularul limbii engleze si sa isi
dezvolte creativitatea.
La limba franceza, elevii au participat la concursuri (Faites de la lecture –clasa a XI-a E, Chansons sur scene -clasa a XI-a A -
C.N. Mircea cel Batran,, Olimpiada de limba franceza - faza pe scoala /faza judeteana), au realizat prezentari powerpoint ( Ziua liceului,
Ziua internationala a limbilor moderne) si s-au implicat in proiecte de corespondenta eTwinning, proiecte coordonate de doamna
profesoara Negoita Doina, in cadrul carora au obtinut certificate internationale si au putut sa-si foloseasca anumite cunostinte si
abilitati (‘’L’enfance en couleurs’’,’’ Vivons eco’’, ‘’A che serve avere le mani pulite se si tengono in tasca’’).
In luna mai, a avut loc activitatea ‘’ Le bullisme, c’est quoi ?’’, in cadrul proiectelor eTwinning coordonate de doamna profesoara
Negoita Doina.
In ceea ce priveste examenul de bacalaureat, elevii au reusit in mare parte sa-si demonstreze competentele acumulate in anii de
studiu, la limba engleza/limba franceza, majoritatea obtinand rezultate bune si foarte bune.
Managementul clasei de elevi :
Pe parcursul anului şcolar 2017-2018, membrii catedrei au desfăşurat activităţi curriculare şi extracurriculare stimulative în
care au fost implicaţi atât elevi de liceu cât şi de gimnaziu ("Ziua europeană a limbilor"- septembrie 2017,
"Ziua liceului’’ – septembrie 2017, ‘’ Ziua mondiala a educatiei ‘’- octombrie 2017 (activitatea atelier Mon ecole est eTwinning),
"Halloweenul –My Halloween night"- octombrie 2017, "Promovarea proiectelor eTwinning" - septembrie 2017, - mai 2018, ‘’World Book
Day- martie 2018 - limba engleza’’,"Zilele francofoniei" - martie 2018 (evenimentul eTwinning ‘’Haikunoi 2018’’), proiectele eTwinning
"Vivons eco’’ si ‘L’enfance en couleurs’’, octombrie 2017- mai 2018, expozitia cu titlul ‘’Stop bullying’’-clasa a VI-a-limba engleza, expozitie
de postere dedicata sarbatorilor de iarna –limba engleza/limba franceza), activitatea ‘’eTwinning Noel en couleurs’’, activitate dedicata
sarbatorilor de iarna.
Stabilirea unui cadru adecvat pentru desfăşurarea activităţilor în conformitate cu particularităţile clasei de elevi, monitorizarea
comportamentului elevilor, motivarea acestora prin valorizarea exemplelor de bună practică au fost strategii prin care membrii
catedrei au reuşit să realizeze la clasă un management eficient şi de calitate.
Managementul carierei şi al dezvoltării personale :
Având în vedere importanţa managementului carierei şi al dezvoltării personale, membrii catedrei :
- au contribuit la proiectarea tuturor activităţilor înscrise în planul de activităţi de pe cele două semestre la nivelul Comisiei
metodice a profesorilor de limbi moderne;
73
- au participat la cercurile pedagogice;
- au organizat şi coordonat faza pe scoala a Olimpiadei de limba engleză/franceză, implicând un număr considerabil de elevi;
- au participat la sesiuni de comunicări ştiinţifice organizate de Institutul Cultural Francez Bucureşti în colaborare cu Editura Sitka;
- au participat la programe de formare continuă organizate de ISJ Vâlcea , precum şi la cursurile, seminariile şi atelierele online
propuse de edituri (Macmillan, Cambridge, National Geographic Learning,Oxford etc.) precum si de platforma eTwinning.
Toate aceste activităţi menţionate se regăsesc în portofoliul profesional al fiecărui membru al catedrei şi, în plus, confirmă
preocuparea permanentă a membrilor catedrei pentru valorificarea prestigiului instituţional.
În ceea ce priveşte asistenţele la orele de limba engleză/limba franceză, acestea au avut ca scop atât îmbunatăţirea metodelor
de predare -învăţare-evaluare pentru fiecare membru al catedrei cât şi realizare unui schimb cât mai eficient de informaţii în vederea
eficientizării activităţilor propuse pe parcursul actului didactic. Relatia cu elevii este una buna, aceştia manifestând un interes din ce în
ce mai mare pentru limbile moderne studiate. Crearea unui mediu mult mai adecvat studiului limbilor straine este un alt obiectiv propus
dar care nu a fost atins in proportie de 100%.
Contribuţia la dezvoltarea instituţională şi la promovarea imaginii unităţii şcolare :
Prin participarea unor membrii ai catedrei la implementarea programelor eTwinning, a proiectelor de corespondenţă scolară
internaţională, a parteneriatelor colaborativ-educaţionale internaţionale am reuşit, împreună cu doamna profesor Negoiţă Doina,
coordonatorul acestor proiecte, să promovăm imaginea instituţiei atât la nivel local, cât naţional si internaţional.
Întâlnirile lunare cu protagoniştii educaţionali, conform graficului stabilit, şi-au propus atingerea următoarelor obiective :
- dezvoltarea capacităţii de documentare din multiple resurse de informare;
- stimularea capacităţii cognitive complexe;
- gestionarea eficientă a achiziţiilor informaţionale;
- dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi de lucru in echipă;
-motivarea educabililor prin activităţi de diseminare, promovarea şi asigurarea vizibilităţii rezultatelor prin intermediul massmediei
locale (Curierul de Râmnic, Viaţa Vâlcii), a platformei educaţionale eTwinning.
Membrii catedrei au coordonat si pregatit elevi pentru Olimpiadele, concursurile scolare si activitatile extraşcolare si
extracurriculare la care au participat, astfel contribuind la dezvoltarea institutională şi la promovarea imaginii şcolii.
Crearea unei culturi a calităţii la nivelul şcolii a fost o alta ţintă propusă la nivel de catedră, atelierele eTwinning organizate
lunar de doamna profesoara Doina Negoiţă precum si videoconferinta din luna mai - "Fetons la Journee de L’Europe" (astfel sarbatorind
si Ziua Europei – 9 mai 2018 ) contribuind pe deplin la promovarea unor valori si atitudini existente la nivelul elevilor.
74
De asemenea, incepand cu luna ianuarie, 2018, a fost lansata candidatura pentru obtinerea statutului de ‘’ Scoala eTwinning’’, statut
obtinut in luna aprilie, in etape, dupa ce au fost analizate obiectivele propuse, activitatile derulate si materialele realizate de elevii
implicati in aceste proiecte.
Punctele forte: -caracterul de noutate al activităţilor propuse şi desfăşurate; colaborarea cu autorităţile educaţionale locale: ISJ
Valcea, CCD Vâlcea, Biblioteca Judeţeană "A.Ivireanu";
- dezvoltarea competentelor digitale prin utilizarea tehnologiei IT;
- utilizarea metodei proiectului , ca demers de învăţare şi evaluare.
Puncte nevralgice: - lipsa unui spaţiu adecvat desfăşurării unor activităţi extracurriculare;
- lipsa programelor AEL.
Oportunităţi :
activităţile extracurriculare la limba engleză/limba franceză îşi propun să contribuie la creşterea accesului la un învăţământ de calitate
a tuturor educabilior, la nivelul UE, conform standardelor de calitate care se regăsesc în Cadru European Comun de Referinţă şi la
creşterea interesului şi a motivaţiei în studiul limbilor străine.
Având în vedere importanţa acestor activităţi la nivel educational, se poate spune că astfel de activităţi informale oferă multiple
oportunităţi intereselor elevilor si modalităţi flexibile de abordare a timpului şcolar, stimulează formarea competentelor profesionale
necesare pe tot parcusul vieţii.
Conduita profesională:
În calitatea de cadre didactice , toti membrii catedrei au respectat şi promovat deontologia profesională.
RAPORT-COMISIA METODICĂ MATEMATICĂ-TEHNOLOGII
În anul scolar 2017-2018, profesorii din cadrul comisiei metodice matematică-tehnologii au desfăşurat activităţi în următoarele direcţii:
- întocmirea planificărilor calendaristice și predarea lor la termenele stabilite;
- elaborarea programelor şi planificărilor pentru cursurile opţionale (CDS) aprobate şi a suporturilor de curs aferente;
- conceperea si administrarea testelor iniţiale pentru toate clasele cu profil real și de gimnaziu, în vederea stabilirii nivelului de pregătire a
elevilor şi pentru a se stabili eventualele măsuri de ameliorare;
- parcurgerea ritmică a materiei prevăzute în programa școlară pentru toți anii de studiu;
- notarea ritmica si planificarea tezelor in intervalul prevazut de reglemnetarile in vigoare;
75
- selectarea elevilor capabili de performanţă şi întocmirea bazei de date aferente;
- pregătirea elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a în vederea susţinerii cu success a examenelor naționale;
Planificarea pregatirilor suplimentare / remediale pentru examenele nationale:
Nr.
Crt. Clasa Profesor / disciplina Ziua / interval orar
1. XII A Predoană Tatiana – matematica Vineri 13-14
2. XII B Pigui Tiberiu – matematica Joi 13-15
3. XII C Predoana Tatiana – matematica Marți 13-14
4. VIII Neacșu Ramona – matematica Luni 13-15
- participarea la activitățile metodico-științifice, extrașcolare și de formare organizate la nivelul școlii, sau la nivel județean, national,
participarea la simpozioane:
o organizarea cercului metodic al profesorilor de informatică – 27 noiembrie 2017, cu activitățile: aplicații practice, referate,
exemple de bune practice. Organizatori: Fîrtățescu Paula, Ceaușu Cristina, Cărămidă Adrian. Au mai susținut activități : Neacșu
Ramona și Pigui Tiberiu – referat – “Formarea de priceperi și deprinderi matematice prin utilizarea mijloacelor IT”
o Fîrtățescu Paula și Neacșu Ramona –anul I cursuri de master – MEUS – Managementul Economic al Unităților Școlare –
Universitatea Constantin Brâncoveanu
o Evaluator Olimpiada Națională de Matematică, fazele locală și județeană, inclusiv contestații: Pigui Tiberiu, Neacșu Ramona,
Predoană Tatiana
o Propunător subiecte ONM, faza locală, clasa a VI-a : Pigui Tiberiu
o Cursuri de formare: Rolul facilitatorului în prevenirea abandonului școlar – CCD Vâlcea și Evoluția în cariera didactică –CCD
Vâlcea – prof. Marcu Liliana
o Cursuri de formare CCD Vâlcea – Instrumente online folosite în activitatea didactică și Egalitatea de gen și educație pentru
sănătate – prof. Sandu Ana-Maria
o Cursuri formare DPPD Pitești – Programul de studii psihopedagogice Nivelul II de certificare pentru profesia didactică – prof.
Draghici Elena
76
o Prof. Ceaușu Cristina:
Cursuri de formare: „Profesor în mileniul III” – 22 credite, Leaderschool: management, leadership, comunicare - 30
credite, Informatică şi TIC - 25 credite, Reconversie în Matematică, Universitatea din Piteşti - 90 credite
Articole, simpozioane și publicații: Simpozionul Internațional ”Tradiții și obiceiuri, Acasă și peste hotare”, 5 mai 2018;
Simpozionul Internațional ”Optimizarea procesului de învățământ”, aprilie 2018; Simpozionul Internațional ” WE CAN HELP
CHILDREN TO BILD THE PRESENT”, mai 2018; Simpozionul Național ”Plurilingvism şi multiculturalitate în secolul XXI”,
apr 2018, Arad; Simpozionul Național „Inițiative didactice”, Vaslui; Simpozionul Național de comunicări științifice în domeniul
informaticii „Info-Practic”, ediția a VIII-a, Slatina; Simpozionul Național „Performanţă şi prestigiu în educaţie,
transdisciplinaritate, creativitate”, 2018 , Prahova; Simpozionul Național Numerus, Rm. Vâlcea
o Metodist ISJ – Compartimentul Informatică
o Implicare concursuri, olimpiade etc
- Organizator Concursul interjudețean Oltul, sursă de energie
- Organizator Concursul Naţional Mister PI
- Organizator Concursul Judeţean E- Art
- Organizator Concursul National de Matematică Aplicată
- Organizator Olimpiada de Biologie, faza judeţeană
- Organizator Olimpiada de Pregătire Sportiva Teoretică, faza judeţeană
- Organizator Olimpiada de Fizică, faza judeţeană
- Organizator Olimpiada de informatică , faza judeţeană
- Organizator Olimpiada de Tehnologia Informaţiei, faza judeţeană
- Organizator Acad Net, faza judeţeană
- Evaluator Olimpiada de informatică , faza judeţeană
- Evaluator Olimpiada de Tehnologia Informaţiei, faza judeţeană
- Evaluator Examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor din învătământul postliceal, L.T. General
Magheru
- Evaluator Atestat profesional Informatică, Liceul Teoretic Brezoi
o Prof. Predoană Tatiana:
- Simpozion interjudețean Abordări multidimensionale în educația contemporana, ediția a II-a, Liceul G. Țărnea, Băbeni,
cu lucrarea Despre metodele de învățământ
77
- Simpozion national Calitatea învățământului preuniversitar între așteptări și proiecte- Școala Gimnazială Tudor
Vladimirescu, Drăgășani, noiembrie 2017, cu lucrarea Tendințe moderne în formarea initială a cadrelor didactice
- Simpozion national Say no to violence!, Rm. Vâlcea, aprilie 2018 – lucrarea Instruirea în societatea cunoașterii
- Articole Privind concurența și coliniaritatea și Metode de rezolvare a problemelor de geometrie în revista Magazin
Proșcoala nr. 23 supliment, Rm. Vâlcea
- Cursuri de formare: Rolul facilitatorului în prevenirea abandonului școlar – CCD Vâlcea, Evoluția în cariera didactică
–CCD Vâlcea, Egalitatea de gen și stilul de viață sănătos CCD Vâlcea
- Premii concursuri: Mențiuni – Nuțu Bianca, Căpruci Mihai Irinel,Ciutacu Renato Miha,Nițu Ana Maria la Concursul
regional de matematică memorial Preda Filofteia, CN Gib Mihaescu Dragașani, aprilie 2018, Premiul III – Ciutacu
Renato Mihai- faza județeana a Concursului Național de Matematică Aplicată Adolf Haimovici, Mențiuni – Vărăticeanu
Andreea, Căpruci Mihai Irinel, Nițu Ana Maria, premiul III – Nuțu Bianca, premiul II – Croitoru Ana Maria la
Concursul Regional Trepte în matematică, ediția a XV-a, Călimănești, ian., 2018
Situatia statistica a rezultatelor examenelor nationale – Evaluare Nationala, clasa a VIII-a si Bacalaureat – clasa a XII-a M_St_Nat:
1. Evaluare nationala – clasa a VIII-a , prof. Neacșu Ramona
Elevi inscrisi 18 elevi
Elevi promovati la proba de matematica (medie >5): 18 elevi.
2. Bacalaureat clasa a XII-a M_St_Nat – seria curenta, sesiunile iunie-iulie și august -septembrie
Elevi promovati la proba Ec) – matematica: 63 promovati din 75 de elevi înscriși.
Situatia promovabilitatii pe clase:
Clasa Profesor Inscrisi Promovati
Procent promovabilitate
XIIA Predoană Tatiana 22 18 81,81%
XII B Pigui Tiberiu 34 27 79,41%
XII C Predoana Tatiana 19 18 94,73%
Total înscriși 75 63 84%
78
ARIA CURRICULARĂ ,,OM ŞI SOCIETATE’’
RAPORTUL COMISIEI METODICE “ISTORIE, GEOGRAFIE,ŞTIINŢE SOCIO-UMANE ŞI RELIGIE”
Aria curriculara “Om si Societate” a avut in componenta sa. in anul scolar 2017- 2018 un numar de 9 cadre didactice: prof.Sandu Mihai,
prof. Piu Constantin Gheorghe, prof. Adam Daniel, prof. Vîlcu Alina, prof. Bîzîc Augustin, prof. Cîtu Mihaela, prof. Gîrban Simona,
prof.Proteasa Madalina, prof. Telespan Delia (specializarile geografie, stiinte socio-umane, istorie si religie). Comisia si-a desfasurat activitatea
pe baza unui program la care si-au adus contributia toți membrii cu urmatoarele obiective:
aplicarea curricumu-lui national prin armonizarea acestuia la oferta educationala a scolii;
monitorizarea elaborarii proiectarii didactice;
intocmirea planificarilor calendaristice personalizate in functie de fiecare clasa;
parcurgerea ritmica si de calitate a continuturilor scolare;
identificarea unor metode adecvate pentru ca elevii sa-si insuseasca temeinic cunostintele din programele scolare;
In primul semestru s-a urmarit in mod deosebit cresterea calitatii pregatirii elevilor si cresterea motivatiei pentru perfectionare a cadrelor
didactice.
Activitatea ariei curriculare a avut un spectru larg:
Participarea la consfatuiri si la cercurile pedagogice desfasurate conform graficului I.S.J. Valcea; acestea s-au desfasurat sub coordonarea
directa a inspectorului de specialitate in luna decembrie 2017 , respectiv aprilie 2018
Organizarea sedintelor ariei curriculare;
Intocmirea planului managerial si operational;
Redactarea fiselor individuale ale membrilor ariei si completarea mapei ariei curriculare;
Comunicarea si prelucrarea precizarilor I.S.J. Valcea si M.E.C.T.S privind reforma, continuturile programei școlare, structura probelor de
evaluare;
Proiectarea, aplicarea și analiza testelor initiale, în primele două săptămani de școală la toate disciplinele ariei curriculare; intocmirea
planurilor remediale pana la 15 octombrie 2017;
79
Efectuarea de interasistente;
Participarea la I.S.J. Vâlcea la sedinte de lucru in cadrul proiectului derulat de M.E.C.T.S impreuna cu SIVECO
Pregatirea si prezentarea serbarii “Pomului de iarna”-colinde cu elevii claselor program organizat de d-na prof.Proteasa Madalina;
Dezbaterea si analiza propunerilor elevilor privind activitatile ce se vor derula in cadrul Programului “Scoala altfel”;
Organizarea fazei pe scoala pentru olimpiadele de geografie si istorie in luna decembrie 2017.
In primul semestru s-a pus accent pe activitatile desfasurate in cadrul saptamanii “Scoala altfel” 16 – 20 octombrie 2017 si pe
pregatirea suplimentara a elevilor in vederea sustinerii examenului de bacalaureat.
In vederea atragerii elevilor catre disciplinele din aria curriculara “Om si societate”, cadrele didactice au folosit mijloace si tehnici de
lucru cat mai variate pornind de la lectii in format electronic (power point, prezi), pana la aplicatii practice in orizontul local.
In scopul orientarii si optimizarii procesului de invatare s-au realizat evaluari initiale, testele avand o structura asemanatoare cu modelele
elaborate la nivel national, dar adaptate conditiilor locale.
REPREZENTAREA REZULTATELOR LA TESTUL INITIAL SI MASURI PROPUSE PENTRU REMEDIERE LA DISCIPLINA GEOGRAFIE
1. Intensificarea exercitiilor de lectura geografica pentru alfabetizare si intelegerea textului;
2. Exercitii de scriere si interpretare a unui text cu continut geografic la prima vedere;
3. Utilizarea cu o mai mare frecventa a manualului si a unor suporturi de lectura variate (carti, reviste, albume) ce ating continuturile programelor
scolare;
4. Folosirea de intrebari diverse care sa controleze vocabularul, sa verifice retinerea informatiilor din text;
5. Teste de evaluare de 5 - 10 minute la inceputul orei;
6. Cursuri de recuperare a materiei (de doua ori pe luna) pentru elevii slabi dupa terminarea orelor de curs.
REPREZENTAREA REZULTATELOR LA TESTUL INITIAL LA DISCIPLINA ISTORIE
Lectura, intelegerea si interpretarea unui text au facut parte integranta din lectiile sustinute la clase pe toate nivelurile si la toate disciplinele
din arie. Cu toate acestea, venind din clasele V-VIII cu deficiente in limbaj si vorbire, nu toti elevii si-au format competente de lectura la nivelul
standardelor minimale (un procent de 10%).
In vederea imbunatatirii rezultatelor scolare, sustinerii examenelor nationale dar si pentru participarea la olimpiadele si concursurile scolare
s-au efectuat pregatiri suplimentare conform graficului:
In cadrul examenului de bacalaureat, elevii clasei a XII-a, au sustinut examenul pentru proba E la disciplina geografie. Rezultatele din prima
sesiune a examenului de bacalaureat (iunie –
80
iulie 2018) au fost bune tinand cont de statistici:
- 29 de elevi inscrisi (din care doi din serie anterioara);
- 2 elevii au obținut nota 10 la Geografie iar la Istorie , 3 elevii.
- 28 elevi promovati (96,92%)
Activitatile din saptamana “Scoala altfel” pentru cadrele didactice din aria curriculara “Om si Societate” s-au derulat dupa programul intocmit
de d-na Draghici Antoneta: "Şcoala Altfel", privită iniţial ca o săptămână pierdută, a fost un pas spre întărirea relaţiei profesor - elev, în absenţa
presiunii clopoţelului, a lecţiei care trebuie parcursă în 50 de minute, a ceasului ce merge prea alert între momentul "Bună ziua, luaţi loc!" şi
"Sunteţi liberi, bună ziua!“
Cu toate ca pentru parinti aceste zile ale “Scolii altfel” au insemnat un gol financiar, deoarece au trebuit sa suporte cheltuielile de transport,
bilete la muzee, cinematografe, spectacole etc., pentru elevi au reprezentat "informaţie, cultură, amuzament", toate fiind o bună modalitate de
relaxare.
Atat pentru cadrele didactice cat si pentru elevi a fost un prim exercitiu, o experienta, si ca orice inceput tot timpul este loc si de ma bine.
I.În domeniul curriculumului.
Pentru anul şcolar 2017-2018 programele şcolare şi planurile de învăţământ nu s-au modificat substanţial. În acest context toţi profesorii
au avut în vedere proiectarea activităţii didactice în conformitate cu cerinţele programei şcolare, în funcţie de specializarea fiecărei clase.Şi-au
elaborat documentele de proiectare (proiectarea anuală şi semestrială, proiectarea pe unităţi de învăţare,proiectarea CDŞ-urilor, proiectarea
activităţii educative) respectând normele în vigoare. Deoarece o parte dintre profesori au obţinut certificatul ECDL au putut utiliza cunoştinţele
TIC în activitatea de proiectare.
La începutul anului şcolar profesorii de istorie şi geografie au întocmit planurile de recapitulare şi au conceput testele iniţiale pe nivel de
clase. S-a realizat testarea iniţială a elevilor, analiza rezultatelor obţinute de elevi şi stabilirea măsurilor de ameliorare. Toţi profesorii din cadrul
catedrei şi-au realizat portofoliile personale, conform cerinţelor metodologice. În proiectarea şi desfăşurarea activităţilor extracurriculare
desfăşurate au ţinut seama de planul managerial al unităţii de învăţământ. În anul şcolar 2017 - 2018 toate cadrele didactice din aria curriculară,,
Om şi societate” şi- au elaborat planificările şi anuale calendaristice precum şi proiectarea unităţilor de învăţare conform cu programele şcolare
aflate în vigoare.
Au fost elaborate, conform cu programele şcolare, teste de evaluare iniţială, pentru toate clasele şi la toate disciplinele din aria curriculară şi au
fost prezentate elevilor modele de teste pentru disciplinele alese la proba C, în cadrul examenului de bacalaureat.
În cadrul programului pentru depistarea elevilor talentaţi la disciplinele din aria
curriculară,, Om şi societate”, s-au identificat mai mulţi elevi doritori să participe la Olimpiadele de profil.
81
În cadrul comisiei s- a realizat şi o lecţie deschisă la disciplina geografie, lecţie
susţinută de către prof. Adam Daniel, cu tema ,,Masuratori cartografice” iar pe semestrul al II lea d- ra profesor Girban Simona a ţinut o lecţie
deschisă la disciplina,,Psihologie” la clasa a XI a B , fiind prezentat după aceea , de către d- na profesor Proteasa Madalina şi un referat pe teme
de metodică .
Profesorii din cadrul ariei curicculare au participat de- a lungul anului şcolar la toate activităţile organizate de către ISJ-Valcea.
II. În domeniul managementului.
În cadrul orelor , profesorii din catedră au căutat să realizeze un climat cald, propice predării şi învăţării disciplinelor din catedră, care să
confere o adevărată cultură umanistă acestora. Au fost folosite, ca materiale didactice: hărţi, planşe, culegeri de texte, fişe de lucru, iar la anumite
discipline lecţiile s-au desfăşurat în cadrul laboratoarelor AEL.
III. În domeniul ethosului, climatului şi culturii organizatoriale.
De-a lungul semestrului s-a avut în vedere realizarea unor acţiunii variate , care să
organizarea unor concursuri cu ocazia aniversării zilelor de Ziua liceului – Sfânta Antim Ivireanu - 27 septembrie, 22 decembrie – prăbuşirea
regimului comunist, 24 ianuarie- Unirea Principatelor Române, Ziua Copilului , Ziua Europei , precum şi manifestări referitoare la Ziua Eroilor-
Înălţarea, concursuri finalizate prina cordarea de diplome şi premii către elevi, precum şi cele religioase realizate în colaborare cu preoţii din
catedră şi cu prof. de educaţie muzicală,Petrescu Constantin: ziua liceului,, Sfânta Antim Ivireanu”, festivalul de colinde organizat cu ocazia
sărbătorilor de Crăciun.
În concluzie activităţile desfăşurate de-a lungul semestrului I, de către cadrele
didactice din cadrul comisiei ,, Om şi societate”, au urmărit obiectivele propuse în
planul managerial realizat la începutul anului şcolar, acţiunile fiind diverse şi extrem de
atractive pentru elevi.
82
1.ANALIZA SWOT A CATEDREI
PUNCTE TARI
-Un climat colaborativ excelent ;
- lectii deschise sustinute de profesorii de din catedra noastra in
prezenta şefului de catedră
- proiectarea activitatii didactice in conformitate cu programele
scolare
- respectarea proiectarii activitatilor instructiv- educative
- comunicarea eficienta intre membrii catedrei si conducerea
scolii, intre profesori si elevi
- pregatirea continua a elevilor pentru concursurile scolare
- implicarea cadrelor didactice in proiecte locale, nationale si
internationale
- perfectionarea continua a cadrelor didactice
- organizarea de activitati extrascolare: şi participarea cu elevii
la spectacole, expozitii si licitatii de pictura, teatru, etc.
PUNCTE SLABE
-lipsa de manuale la clasele mari,elevii nu pot fi obligati sa si le
cumpere ;
-lipsa softurilor educationale :materiale audio-video create pentru
disciplinele noastre ;
-utilizare insuficienta a lectiilor in sistemului AEL
OPORTUNITATI
-o echipa buna care poate fi stimulata usor;
-crearea unor programe pentru grupe de excelenta;
-potential pentru crearea unor softuri educationale ;
-orientare catre proiecte si parteneriate la nivel national si
international;
-perfectionarea metodelor de lucru cu elevii
-posibilitatea de a realiza activitati practice
AMENINTARI
-programele supraîncărcate diminuează alocarea de timp pentru
proiecte si parteneriate ;
-cadre didactice ocupate cu responsabilităţi multiple:inspectori
scolari-1 ;director educativ-1.
-număr redus de ore la discipline de invatamant din cadrul catedrei
-programul scolar incarcat ( numar foarte mare de ore pe saptamana
pentru elevi)
83
2.CURRICULUM
ASPECTE POZITIVE ASPECTE NEGATIVE
-este din ce in ce mai bun curriculumul de suport: software,
indrumatoare didactice,atlase,cd-uri,culegeri de probleme;
-curricumulul la decizia scolii este o modalitate foarte buna de
a te apropia de specificul scolii si de aprecia mult mai bine
necesitatile de dezvoltare pe care le are elevul
-varietate mare de informatie pentru elevi
-informatie actualizata
-posibilitati de adaptare in functie de nivelul clasei si a
particularitatilor individuale ale elevilor
-sunt inca probleme in ceea ce priveste curriculumul evaluat,sunt
insuficiente probele de evaluare,poate datorita numarului mic de ore
alocat predarii disciplinelor umaniste,astfel incat probele
sumative,predictive sunt efectuate in pripa.
-programe scolare prea incarcate
-teoretizarea continuturilor
-informatii inutile
-grad ridicat de dificultate al informatiilor pentru elevi.
3.SITUATIA SCOLARA PE FIECARE COLECTIV DE ELEVI
La nivelul catedrei nu au existat situaţii şcolare neîncheiate.
4.PREGATIREA PENTRU EXAMENE NATIONALE DE BACALAUREAT- REZULTATE
Profesorii din catedră care predau discipline din care se dă bacalaureatul, au pregatit foarte bine elevii pentru acest examen, fapt ce reiese din
rezultatele obtinute.
La examenul de bacalaureat elevii din clasa a XII. d au susţinut examenul la proba E la Istorie si Geografie, cu rezultate foarte bune.
5.PREGATIREA PENTRU CONCURSURI SCOLARE
Au fost alcatuite loturile olimpice la inceputul anului scolar, fiind anuntati elevii asupra locului, timpului desfasurarii pregatirii,li se
comunica bibliografiile si programa fiecarei discipline de catre profesorul care ii indruma, iar in urma pregatirii si participarii la etapele judetene
si nationale s-au obtinut multe premii si mentiuni, in special de domnul prof. Bizic Augustin
84
6.PARTICIPAREA LA CONCURSURI SCOLARE
Elevii au participat la etapele locale, judetene si nationale a olimpiadelor pe discipline, precum si la alte concursuri scolare obtinand rezultate
bune si foarte bune.
7.ASIGURAREA CONDITIILOR NECESARE DESFASURARII ACTIVITATILOR DIDACTICE
-preocupare pentru achizitionarea de atlase si documente istorice;
- manuale scolare pentru clasele a XI a si a XII-a
-preocupari pentru perfectionarea continua.
- utilizarea bazei didactice existente
- folosirea mijloacelor didactice modern
- aplicarea noilor metode de instruire
- adaptarea continuturilor si a metodelor de instruire la nivelul de pregatire al emevilor si la baza materiala existenta
8.ACTIVITATI LA NIVELUL SCOLII
-1 Decembire 1918-cea mai înălţătoare zi din Istoria Românilor, marti 29 noiembrie 2016 unde au fost activitati:
I. Expoziţia „ La 1 Decembire 1918- românii au făurit România Mare”
- Centrul de Informare şi Documentare al C.N.S.- ora 13:00-
II. Simpozion: Marea Unire reprezintă încununarea năzuinţelor marilor noştri voievozi şi visul de aur al românilor din toate
timpurile
- Cabinetul de Istorie- ora 13:30( Participă cadre didactice şi elevi din clasele a IX-a şi a X-a) –
III. Sălajul şi Marea Unire (Proiectarea unui film documentar)
Revolutia adevar si mistificare
85
13.ANALIZA REZULTATELOR TESTĂRII INIŢIALE
Geografie
CLASA A IX – A Istorie
CLASA A IX – A
0
2
4
6
8
10
IX A IX B IX C IX D
MEDIA PE CLASE
MEDIA PE CLASE
0
2
4
6
8
10
IX A IX B IX C IX D
MEDIA PE CLASE
MEDIA PE CLASE
86
Religie
CLASA A IX – A Logica
CLASA A IX – A
Progesul şcolar a fost evident prin compararea rezultatelor obţinute de elevii claselor de
“Ştiinţe ale naturii” la testele iniţiale şi finale.
Clasa
Media clasei la testarea iniţială Media clasei la testarea finală Profesor
IX D
7,76 9,12 Adam D.
X D
8,65 9,34 Adam D.
XI E
6,04 8,63 Adam D.
XII D
7,04 8, 72 Adam D.
0
2
4
6
8
IX A IX B IX C IX D
MEDIA PE CLASE
MEDIA PE CLASE
0
2
4
6
8
10
IX A IX B IX C IX D
MEDIA PE CLASE
MEDIA PE CLASE
87
Profesorii Adam Daniel, Bizic Augustin Piu Constantin, Proteasa Madalina au conceput “Procedura operaţională privind evaluarea
rezultatelor învăţării”.
Prin aplicarea de chestionare atât elevilor cât şi părinţilor s-a asigurat evaluarea satisfacţiei beneficiarilor educaţionali. Prin furnizarea
promptă a rezultatelor s-a asigurat elaborarea portofoliului educaţional al elevilor.
14. MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI
În calitate de profesori diriginţi s-a încercat stabilirea clară a regulilor de conduită ale elevilor, atitudinilor si ambientului necesar desfăşurării
tuturor activităţilor şcolare şi extraşcolare. S-a realizat monitorizarea în permanenţă a comportamentului elevilor şi au fost gestionate situaţiile
conflictuale. Au fost consiliaţi elevii şi trataţi diferenţiat.De asemenea s-au prezentat în cadrul orelor de diriginţie exemplele de bună practică.
RAPORTUL COMISIEI METODICE ARTE, EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT,
Componența catedrelor (încadrarea), a fost alcătuită în baza normelor aprobate pentru anul școlar 2017-2018. Datele de interes
privind cadrele didactice încadrate (statutul cadrelor didactice, studii, vechime totală/în școală, gradul didactic, nivel de studii, ultima
perfecționare), fiind cuprinse întru-un document special aprobat și anexat Comisiei metodice.
La raportul semestrului I al anului școlar 2017-2018, prin ședință ținută în data de 2 februarie 2018, anterior planificată, s-au discutat
probleme de interes didactic după cum urmează:
-Calendarul Competițional intern, Calendarul ONSȘ, înscrieri la diverse cupe și competiții organizate de alte instituții din domeniul sportului;
-Stabilirea și eliberarea deciziilor privind componența Comisiei Metodice;
-Prezentarea Planului Managerial Anual și Semestrial;
-Întocmirea Fișei postului pentru fiecare cadru didactic
-Documentele de planificare semestriale/anuale, precum și cele de evidență și evaluare
-Repartizarea claselor / orelor pe fiecare cadru didactic conform deciziilor de încadrare
-Stabilirea activității didactice, metodice – referate, lecții deschise, delegații în competiții.
88
Analiza SWOT:
Puncte tari:
-Susținerea referatelor s-a desfășurat conform datelor stabilite și conform tematicilor.
-Lecțiile deschise au fost repartizate conform specializărilor fiecărui cadru didactic, astfel încât lecțiile au fost de o înaltă ținută
organizatorică, metodică și de noutate în domeniul specializării respective.
-S-a constatat o îmbunătățire sensibilă a bazei materiale astfel încât s-au putut desfășura un număr mai mare de ramuri sportive având
asigurate materiale sportive necesare.
Puncte slabe:
-Baza sportivă lasă mult de dorit, aceasta fiind de competența organelor locale (asigurarea investițiilor de infrastuctură necesare).
-Pentru creșterea calității pregătirii echipelor reprezentative solicităm conducerii liceului aprobarea orelor necesare prin Formațiuni sportive.
Catera de Educație fizică și Sport:
Profesor Sima Niculina, profesor Onoge Rodica și profesor Folescu Liviu:
-27.09. 2017 - Ziua Liceului competiții sportive la tenis de masă, ʺCel mai bun tenismanʺ, fotbal ʺCea mai buna echipăʺ
-4.10.2017 - Onogea Rodica a susținurt o lecție deschisa la clasa a IV-a step by step
-5.10.2017 - Ziua Internațională a Educației acțiuni organizate de I.S.J. Valcea în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea - flash mob și zumba
-16-21.10.2017 - competiții handbal fete si fotbal baieti la gimnaziu și liceu
-în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului s-a participat la următoarele discipline sportive: fotbal băieți - Liceul Tehnologic Oltchim, handbal
fete - CSPM, tenis de masă băieți, 25.11.2017, Liceul Tehnologiv ʺCăpitan Pleșoianuʺ.
-14.11.2017, profesor Sima Niculina a susținut referatul cu titlul ʺPregătirea tehnică în handbalʺ.
Catedra de Educație muzicală:
89
Profesor Stoian Ion
-2017, 27 septembrie – 5 octombrie, organizator corul și programul muzical consacrat Zilei Liceului, Liceul Sanitar „Antim Ivireanu”, Râmnicu
Vâlcea și Zilei Internaționale a Educației
-2017, 1 decembrie- program muzical dedicat Zilei României
-2017, „Colinde românești în prag de Crăciun”, program muzical – coral.
Catedra de Educație plastică / Educație vizuală
Profesor Spiridon Rodica – Gabriela
Alături de elevii clasei a X-a E am pictat 12 panouri pentru redecorarea clasei (proiect nefinalizat).
Redecorarea laboratorului de informatică de la etajul III al liceului s-a realizat prin executarea a 9 lucrări de pictură acryl/pânză.
În perioada ʺSăptămâna altfelʺ elevii participanți la atelierul de pictură au realizat 10 pânze și 4 panouri de lemn pictate cu motive
bizantine.
-Expoziție de icoane pe sticlă, ICOANA din SUFLETUL COPILULUI, Liceul Sanitar ʺAntim Ivireanuʺ, septembrie 2017.
-Școala Anti Corupție, realizare banere publicitare.
-Ilustrație cartea ʺCând îngerii își scutură aripileʺ, ISBN 978-973-750-276-6, Editura Conphis, Râmnicu Vâlcea, 2017, Campanie
caritabila Împreună pentru Eva.
-Expoziție de proiecte Patrimoniul mobil al României – costumul popular, 1 decembrie 2017, elevii clasei a XI-a E
-Expoziție de desene Marea horă a României dodoloațe, elevii claselor V-X
-Târg caritabil, Daniela Oncescu, Galeriile Artex, Râmnicu-Vâlcea, decembrie 2017.
-ʺTârgul de Iarnăʺ, Expoziție județeană, Galeriile Artex, Râmnicu Vâlcea, 19 decembrie 2017.
-Articol revista liceului, coordonator profesor Dinu Diana.
90
-membru al juriului concursului de desene In memoriam Mihai Eminescu, 15 ianuarie 2018.
-Expoziția AlbNegru – Copacul, Galeriile Artex, Râmnicu Vâlcea, 16 martie 2018.
-Bienala Artelor ʺPoveștile inoroguluiʺ, ediția a III-a, Masca și Perla in memoriam Ioan Octavian Penda, sala ʺConstantin Brâncușiʺ,
Palatul Parlamentului, București, 18 martie 2018.
-articol – ʺIcoana din sufletul copiluluiʺ, revista ʺAntim Ivireanul – personalitate complexă a culturii naționaleʺ, nr.2, pag. 33,34,
ISSN 2501-5184, Editura Proșcoala, Râmnicu Vâlcea, 2018.
-articol – ʺEducarea copiilor în spirit creștin prin picturăʺ, revista ʺEcouri didactice în alternativa step by stepʺ, nr.2, pag. 40-42,
ISSN 2392- 9618, Editura Proșcoala, Râmnicu Vâlcea, 2018.
-Expoziția de proiecte ʺDesignʺ - Liceul Sanitar ʺAntim Ivireanuʺ, Râmnicu Vâlcea, aprilie 2018, organizator, coordonator.
-Expoziția ʺÎntre bi și tri Dimensionalʺ - Liceul Sanitar ʺAntim Ivireanuʺ, Râmnicu Vâlcea, mai 2018, organizator, coordonator.
-Concursul județean de creație literară și plastică,ʺVâlcea artisticăʺ, ediția a XXII-a, 7 iunie 2018, premii la secțiunea Pictură
religioasă, Fotografie și pictură de șevalet.
-Album Ioana Enescu Truică, „Il nostro destino – Arca di Noe”, pag.27, ISBN 978-973-0-24905-7, Editura Truicartevents, Colecția
Arta Noastră, București, 2017.
-iunie, voluntariat, Cupa Izvoarelor, Organizația Națională Cercetașii României, Centrul Local ʺMircea cel Bătrânʺ – Râmnicu
Vâlcea, Costești, Vâlcea, 24 iunie 2018.
-Alexandru Cebuc, Ruxandra Papa, Sorin Papa, Enciclopedia Artiștilor Români Contemporani, volumul VIII, Editura ARC 2000,
București 2018, pp. 66-67, ISBN 978-973-7703-34-7.
-Expoziția internațională, iulie, Biennale dʼArte Adriatica ʺIon Truicăʺ, Ediția I 2018, Trofeo ʺManoleʺ, Circolo Aternino, Pescara,
Italia
-Salonul Județean de Artă, Galeriile Artex, Râmnicu Vâlcea, 28 iulie 2018
-Festivalul de Arte Vizuale VSLO Vama Veche, 19-26 august 2018.
91
Concluzii/ sugestii/ recomandări
Responsabilii comisiilor metodice și de lucru, dar și fiecare cadru didactic, trebuie să-și organizeze activitatea ținand cont de:
• sprijinirea şi încurajarea dezvoltării individuale a elevilor şi formarea atitudinii pozitive a acestora faţă de educaţia pe care le-o furnizează
şcoala;
• îmbunătăţirea comunicării intra şi interinstituţionale şi la nivelul comunităţii;
• aplicarea corectă a legislaţiei în vigoare şi a regulamentelor;
• creşterea calităţii serviciilor educaţionale ( accesibilizarea conținuturilor și adaptarea strategiilor didactice la nivelul colectivului de elevi,
claritatea informațiilor, modul de organizarea a activitaților, imbunătățirea comunicarii profesor-elev-părinte, etc.);
• pregătirea atentă și îndelungată a activităților propuse pentru a determinat atingerea majorității obiectivelor propuse;
• implicarea activă, în activităţi, a elevilor şi a cadrelor didactice, crearea unui climat educaţional deschis şi stimulativ prin relaţiile
interpersonale;
• gândirea unui număr mare și variat de activități, care să trezescă interesul;
• o mai bună colaborare între toți factorii implicați in procesul educativ, întrucât s-a observat slaba implicare a părinților pentru activitatea
scolara și extrascolara, dezinteresul tot mai crescut în rândul elevilor pentru studiul individual, pentru implicare activă, reticenţa unor
elevi în a participa la acţiuni de voluntariat datorita mentalităţii şi în special a comodităţii unora.
In plus, responsabilii comisiilor metodice, conform atribuțiilor pe care le au, trebuie să:
- monitorizeze, mai atent, parcurgerea programei la fiecare clasă şi modul în care se realizează evaluarea elevilor;
- monitorizeze aplicarea codului de etică profesională pentru membrii catedrei/comisiei;
- analizeze și monitorizeze implementarea standardelor de calitate specifice.
Intocmit,
Dir. Adj. Neacșu Daniela Ramona Dir. Firtățescu Paula