Post on 15-Jan-2016
description
transcript
Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi
Facultatea de Educatie Fizica si Sport
Traumatismele vertebro-medulare
lombare
-parapareza spastică-
Eva Aurelia-Veronica
Master KTS
An II
I. Notiuni generale
Traumatismele coloanei vertebrale produc leziuni grave, atât prin
complexitatea lor cât şi prin complicaţiile neurologice asociate ce apar la
40% din cazuri în leziuni cervicale şi 15-20% în fracturile toraco-
lombare.
TVM prin consecinţele devastatoare are impact asupra
pacientului, familiei, societăţii în general. Un mare număr de persoane
suferă de TVM ca urmare a accidentelor de circulaţie,căderilor,
agresiunilor. În cazul unor traumatisme grave, victimele decedează
înainte de a ajunge la spital.
Traumatismele vertebro-medulare, deşi mult mai rare comparativ
cu traumatismele extremităţilor, de exemplu, produc disfuncţii cu o rată
mult mai scazută de recuperare funcţională şi au cea mai scăzută rată de
reintegrare în muncă, comparativ cu toate celelalte organe sau sisteme.
Traumatismul medular este devastator, nu numai pentru cel accidentat,
dar şi pentru prietenii şi familia acestuia. Chiar dacă există multe
informaţii disponibile pe internet, majoritatea materialelor sunt
raspandite peste tot şi învechite. Un traumatism vertebro-medular sever
poate duce la decondectarea creierului de corp. Acest fapt duce nu
numai la pierderea simţurilor şi a controlului motor sub zona afectată,
dar poate fi asociat cu activităţi neobişnuite ale măduvei situate deasupra
şi dedesubtul zonei accidentate, manifestându-se în spasticitate, dureri
neuropatice şi reflexe vegetative. Multe funcţii ale organismului pe care
le îndeplinim fără să fim conştienţi de ele, ca de exemplu mersul la baie,
funcţiile sexuale, tensiunea arterială şi pulsul cardiac, digestia şi
controlul temperaturii organismului, transpiraţia, ca şi alte funcţii
vegetative e posibil să nu fie pierdute în totalitate, ci pot fi active în mod
neobişnuit.
Şi nu în ultimul rând, contrar noţiunilor vehiculate despre
traumatismul vertebro-medular, recuperarea este regula şi nu excepţia.
Recuperarea durează mult timp şi poate fi
încetinită sau blocată de atrofia muşchilor şi de uitarea diferitelor
acţiuni.
I.2. Scurt istoric
TVM constituie un fenomen larg răspândit în toată lumea şi în
toate timpurile.
Ele au constituit o preocupare constantă pentru:
medicii din toate timpurile aşa cum o dovedesc dovezile scrise din
antichitate;
vindecătorii din timpurile biblice;
artiştii Evului Mediu şi ai Renaşterii care au pictat scene biblice.
Fig 1.1 Fragment din papirusul Edwin-Smith în care este descris un
caz de TVM
TVM în Paleolitic
Traumatismele şi bolile degenerative sunt cele mai frecvente
afecţiuni observate pe resturile scheletelor excavate în diferite părţi
ale lumii.
Cea mai veche fractură cunoscută din preistorie este cea a unui
schelet vechi de 34.000 de ani (paleoliticul mediu când omul de
Neandertal dispare), descoperit în Germania.
Fig.1.2. Fotografia
vertebrelor L3-L4 care prezintă o fuziune osoasă pe partea dreaptă şi
o cifoză de 20-30° secundară unei fracturi prin impactare a corpului
vertebral L4: A-vedere laterală dreapta şi B- vedere anterioară
(Weber şi col, 2004)
TVM în picturi
Fig. 1.3. Lucrare anonima din sec. al XII-lea: “Vindecarea unui olog
de către Sf. Petru”
Traumatismele vertebro-medulare pot avea diverse cauze, însă
cele mai des întâlnite sunt traumatismele generate de următoarele
împrejurărări:
accidentele de ciculaţie care ating în prezent proporţii importante
şi care se soldeaza de cele mai multe ori cu TVM;
accidentele la locul de muncă unde o asociere dintre un
comportament cu risc şi un mediu periculos poate duce la TVM
grave;
accidentele sportive cand violenţele neaşteptate sau mişcările
necontrolate pot surprinde individul;
căderile şi agresiunile;
contracţiile violente, necontrolate şi mai ales nesedate preventiv
datorate unor boli cu caracter convulsivant.
II. Mecanisme de producere
Mecanismele de producere a traumatismelor vertebro-medulare
(TVM) determina tipul leziunii vertebrale şi al leziunii
neurologice.Particularităţile anatomice şi funcţionale ale coloanei
vertebrale la nivelul porţiunii cervicale, precum şi diferenţa mare de
mobilitate dintre porţiunea toracică şi cea lombară, ultima având la
rândul ei o mare mobilitate şi fiind solicitată în permanenţă între masa
toracică şi cea pelviană,determină producerea fracturilor .
Indirect prin:
Hiperflexie: mecanism frecvent întâlnit, în special în
accidentele rutiere în care se produce o decelerare
bruscă.Leziunile se localizează cu precădere la nivel
cervical sau la joncţiunea toraco-lombară, la nivelul
corpului vertebral, cu o tasare maximă ventral. Fracturile de
acest tip sunt stabile.În asociere cu rotaţia, se produc leziuni
ale sistemului ligamentar şi ale proceselor articulare care
dau naştere unei fracturi luxaţie în cadrul unui focar instabil
Hiperextensia: mai rar întâlnită, produce mai frecvent leziuni medulare grave.Poate apare în cazul săriturilor în apă mică sau cu ocazia unor accelerări brutaleîn accidentele rutiere- autovehicul lovit cu puteredin spate.Afectarea maximă este la nivelul elementelor posterioare, astfel încât coloana vertebrală apare stabilă la examenul radiologic cu coloana
flectată, însă există posibilitatea ruperii ligamentului
vertebral longitudinal anterior.
Rotaţia-apare în asociere cu hiperflexia sau hiperextensia,
rar izolată.
Compresiunea verticală (în ax)-în cazul precipitărilor
(căderi de la înălţime) cu aterizare pe vertex, fese sau plante,
când forţa traumatică se transmite axial.Rezultatul este o
explozie a corpurilor vertebrale, cu constituirea unui focar
oarecum stabil, cu prezenţa elementelor compresive
încanalul vertebral.
Înclinarea laterală în asociere cu celelalte mecanisme, rar
izolată.
Forfecarea-apare de obicei la nivel toracic în cazul unui
impact unilateral şi constă în deplasarea intervertebrală prin
fracturarea proceselor articulare şi ruptura ligamentelor
Direct, mai rar întâlnit. Leziunile sunt produse prin înjunghiere
cu diverse obiecte sau de către proiectile ale armelor de foc, prin
împuşcare.
În funcţie de stabilitatea coloanei vertebrale:
stabile, produse de obicei prin hiperflexie sau compresiune
verticală, mai puţin severe;
instabile, cele mai frecvente, produse de obicei prin asocierea
mecanismelor.
III. Evaluare unui bolnav cu traumatism vertebro-medular lombar
Examenul clinic
- Anamneza – se poate efectua o anamneză subiectivă când pacientul
este cooperant sau anamneza obiectivă când pacientul este în comă – de
la apartinători.
- Examenul fizic – în cazul unui politraumatism examenul se efectueaza
de o echipă multidisciplinară: anestezist-reanimator, neurochirurg,
chirurg generalist şi traumatolog. Iniţial cel mai important pas este
stabilizarea funcţiilor vitale după care cu pacientul dezbracat se
examinează dinspre cranial spre caudal:
aspectul general (foarte important);
poziţia inertă a membrelor superioare şi/sau inferioare indică o
paralizie flască dintr-o tetra sau paraplegie;
incontinenţa sfincteriană vezicală sau anală este caracteristică
leziunilor medulare grave;
triada: hipotensiune, hipotermie, bradicardie – sugerează un
traumatism al
coloanei superioare cu leziune medulară deasupra lui T6.
Examenul local –durerea la compresiune toracică şi sau contractura
abdominală cu semnele evidente ale centurii de siguranţă, sugerează un
traumatism al coloanei toraco-lombare.
Apoi paceintul se intoarce în bloc, în decubit ventral, se palpează şi se
percută toate apofizele spinoase notăându-se orice denivelare, mărire sau
micşorare a spaţiului interspinos şi contractura paraspinală. La pacientul
cooperant se realizează topografia zonelor cu modificări senzitive şi
gradul de impotenta funcţională.
- Examenul neurologic-examinarea neurologică a unui pacient cu
leziune medulovertebrală se va concentra asupra celor două componente,
senzitiv şi motor, urmărind:
• determinarea nivelurilor senzitive şi neurologice.
• stabilirea unor scoruri care să caracterizeze funcţia senzitivă şi motorie.
• determinarea tipului de traumatism (complet, incomplet).
Examenul neurologic complet va cuprinde: examenul sensibilitatii,
examenul motricitatii si
examenul functiei reflexe a SNC.
Examinarea senzitivă
Se testează sensibilitatea:
-tactilă
-dureroasă
0 -absenţa sensibilităţii;
1 -hipo, hiperstezie;
2 -sensibilitate normală;
NE – neevaluabil.
Elemente necesare:
Testarea sensibilităţii se face prin atingere uşoară cu vată şi prin
înţeparea cu un ac cu gămălie, în următoarele puncte cheie:
•L1 - jumătatea distanţei între T12 şi L2
•L2 - mijlocul coapsei, pe faţa anterioară
•L3 - condilul femural medial
•L4 - maleola tibială medială
•L5 - partea dorsală a piciorului în dreptul metatarsului
Fig 6.1. Puncte cheie în testarea sensibilităţii
lombare.
Se vor cota după scala: absent, deteriorat, normal
IV. Parapareza
Parapareza apare ca urmare a lezarii maduvei spinarii, ea determinand paralizia membrelor inferioare, dar si diverse tulburari de sensibilitate sau tulburari sfincteriene.
Pacientul poate fi recunoscut dupa pierdera partiala a functiei motorii la nivelul picioarelor, mersul acestuia fiind uneori destul de dificil, cu pasii mici si tarati. Membrele inferioare sunt in extensie si adductie, fapt ce determina un mers asa numit ‘cosit’ bilateral, ce uneori se realizeaza doar pe varful picioarelor. Boala poate fi spastica sau flasca. Spasticitatea este frecvent remarcata in compresiuni medulare, in traumatisme, in leconevraxite sau in rani ale rahisului la persoanele mai in varsta.
De cele mai multe ori parapareza sa apara ca urmare a unor leziuni intraspinale produse la nivelul sau sub nivelul coloanei toracice superioare, in vreme ce paraplegiile se pot datora lezarii neuronului motor central sau periferic. Deficitul de neuron motor central, ce este caracteristic, poate fi de multe ori insotit si de o anumita amorteala a membrului inferior, de un tonus scazut, de absenta reflexelor tendinoase, de incontinenta urinara (dar si fecala).
In functie de origine, poate fi:
- traumatica,
- degenerativa,
- de origine vasculara,
- generata de compresiunea medulara,
- datorata unor tumori centrale,
- cauzate de fenomene inflamatorii ori dismetabolice.
Dintre afectiunile care pot determina aparitia paraparezelor pot fi enumerate tromboza venoasa corticala, ischemia arterei cerebrale anterioare, hidrocefalia acuta, dar si tromboza sinusului sagital superior. Mai rar, parapareza poate fi generata de o polineuropatie acuta demielinizanta sau de o miopatie.
Tot prin leziune la nivel neuromuscular se poate instala si parapareza flasca acuta, cu compresiunea cozii de cal, afectiunea putand fi generata de lezarea nervilor lombosacrati, de infarct medular acut, de prolaps de disc, de mielita, de stenoza de canal, de hipokalemie sau de diverse tumori.
La randul ei, parapareza flasca de tip cronic este tot o leziune neuromusculara ce poate fi cauzata de diverse traumatisme nervoase, de miopatii sau de neuropatii periferice. De asemenea, din cauza unor afectiuni ale neuronului motor, ale ataxiei Friedrich sau ale parezei tabetice se poate semnala si absenta reflexului rotulian si al celui achilian.
Pareza unilaterala poate aparea in cazul unui accident vascular cerebral, ea putand fi determinata si de diabetul zaharat, de discul prolabat, de paralizia nervului peroneal comun sau de scleroza multipla.
Tot scleroza multipla poate fi si cauza declansarii paraparezei spastice cronice, leziunea musculara ce mai pot fi generata si de diverse afectiuni ale neuronului motor, de un deficit de vitamina B 12, sau de o degenerescenta subacuta combinata a maduvei spinarii.
Tratament prin recuperare medicala
Cele mai eficiente metode de recuperare in acest caz sunt kinetoterapia, fizioterapia si masajul terapeutic, care trebuie realizate in centrele medicale specializate, pentru o eficienta maxima.
Obiectivele recuperarii medicale sunt in stransa dependenta cu stadiile in care se afla pacientul, respectiv: • Stadiul I – Se are in vedere prevenirea escarelor, prevenirea tromboemboliei, in paralel cu asigurarea respiratiei diafragmatice corecte si cu asigurarea drenajului bronsic. Pentru aceasta sunt ideale posturari periodice, exercitii specifice de respiratie si diverse miscari pasive • Stadiul II – Se vizeaza in special reeducarea pacientului pentru pozitia sezand, in paralel cu reeducarea intestinului si a vezicii urinare • Stadiul III – Se urmareste renuntarea treptata a pacientului la scaunul cu rotile si pregatirea acestuia pentru pozitia de ortostatism si mers • Stadiul IV – Obiectivul principal consta in reeducarea mersului, la inceput sustinut, iar ulterior independent
Prin recuperare medicala se urmareste atat reeducarea sesibilitatii pacientului, cat si reeducarea motorie.
Sedintele de masaj sunt recomandate pentru recuperarea pacientilor diagnosticati cu parapareze, ele avand efecte benefice in tratamentul leziunilor de tip neuro-muscular, respectiv efecte analgetice si trofice, dar si efecte de stimulare si de decontracturare.
Si sedintele de fizioterapie (cu laserterapia, termoterapia, crioterapia si electroterapia) le sunt de un real ajutor persoanelor ce sufera de parapareza, prin intermediul curentilor diadinamici, interferentiali, de medie si de joasa frecventa fiind obtinute efecte analgezice, relaxante, stimulante si trofice.
Kinetoterapia se poate realiza inca din primele zile de la diagnosticare, prin imtermediul sau reusindu-se prevenirea escarelor, echilibrarea
tonusului muscular, prevenirea contracturilor si a retracturilor (la nivelul soldului si al genunchilor), mentinerea amplitudinii normale de miscare in fiecare articulatie, reeducarea cat mai devreme a pozitiei de ortostatism, dar si recuperarea mersului (ce poate avea diferite grade, in functie de nivelul traumatismului suferit sau al cauzei care a generat afectiunea).
PLAN DE RECUPERARE
B.A. 18.04.1998, 17 ani
Sex: M
Diagnostic: Parapareză spastică
Anamneza:
În noiembrie 2012 pacientul a suferit un accident rutier soldat cu
un traumatism vertebro-medular la nivel L2;
Prezintă tulburări de sensibilitate;
Incontinenţă sfincteriană;
Începând cu luna ianuarie 2013 pacientul beneficiază de tratament
kinetoterapeutic;
În completarea programului recuperator de kinetoterapie face şi
electrostimulare de la data de 18.01.2013- prezent.
Observaţile evaluării:
MI sunt în extensie şi în adducţie;
Nu prezintă retracturi tendinoase sau musculare remarcabile;
Târâre deficitară;
Forţa MS şi a trunchiului superior este scăzută;
Adoptă poziţia “şezând alungit” cu o bază largă de susţinere (cu
mâinile sprijinite înapoia trunchiului) şi prezintă o atitudine
cifotică.
B. Plan general de recuperare
Obiectiv general: Consolidarea poziţiei aşezat şi transferul în
fotoliul rulant
Obiective specifice de etapă I:
1. Obţinerea relaxării şi reducerea hipertoniei musculare
2. Menţinerea mobilităţii articulare
3. Prevenirea retracturilor musculo-tendinoase
4. Creşterea forţei musculare a MS. şi a trunchiului superior
5. Tonifierea şi ameliorarea mobilităţii controlate a trunchiului
inferior
6. Obţinerea echilibrului şi rectitudinii coloanei vertebrale în
poziţia “şezând alungit”
Program de etapă:
1. Manevre de masaj: effleurage, vibraţii cu efect relaxant şi
decontracturant.
Zona de aplicare este la nivelul:
• membrelor inferioare
• spatelui:
2. Kinetoterapia
• Membrele inferioare:
- kinetoterapie pasivă
• Membrelor superioare
- kinetoterapie activă
- kineoterapie activă cu rezistenţă
• Trunchiului
- kinetoterapie pasivo-activă
- kinetoterapie activă
3. Posturarea membrelor inferioare cu poziţionarea piciorului în dorsiflexie, genunchii şi şoldurile în extensie, coapsele în uşoară abducţie cu o pernă între ele.
Program de şedinţă:
Exerciţiul 1. – relaxarea musculaturii MI.
Poziţia pacientului – DD.
Poziţia kt. – lateral de membrul ce urmează a fi mobilizat
Priza – la nivelul ⅓ distale a gambei
Contrapriza – la nivelul spaţiului popliteu
Acţiunea – rotaţii ritmice lente dreapta, stânga în axul segmentului
Dozare: 30 – 60 sec.
Exerciţiul 2. – flexia dorsală a plantei
Poziţia pacientului - DD
Poziţia kt. - lateral de segmentul ce urmează a fi mobilizat
Priza – ⅓ distală a gambei
Contrapriza – la nivelul călcâiului cu degetele II-V, iar policele este
aşezat în scobitură; planta sprijinită pe antebraţul kt.
Acţiunea – flexia dorsală a plantei
Indicaţii metodice – genunchiul pacientului se flectează uşor în
vederea creşterii amplitudinii dorsiflexiei prin relaxarea musculaturii
posterioare a gambei.
Dozare: 15 R.
Exerciţiul 3. – mobilizarea rotulei
Poziţia pacientului - DD
Poziţia kt. - lateral de membrul ce urmează a fi mobilizat
Acţiunea – mobilizarea rotulei în axul MI precum şi realizarea
mişcărilor de translaţie internă şi externă a acesteia.
Exerciţiul 4. – tripla flexie
Poziţia pacientului - DD
Poziţia kt.- lateral de membrul ce urmează a fi mobilizat
Priza – palma kt. susţine călcâiul, sprijinind planta pe antebraţ
Contrapriza – la nivelul genunchiului
Acţiunea – mişcarea de triplă flexie se realizează prin dorsiflexia
plantei, flexia genunchiului pe coapsă şi a coapsei pe trunchi urmată de
revenirea în extensie a MI.
Dozare: 15 R
Exerciţiul 5. – abducţia MI
Poziţia pacientului –DD
Poziţia kt.- lateral de membrul ce urmează a fi mobilizat
Priza – kt. plasează un antebraţ sub gamba pacientului şi apucă
coapsa; policele şi indexul sunt aşezate pe faţa internă, iar degetele III-V
pe partea dorsală a coapsei.
Contrapriza – la nivelul crestei iliace.
Acţiunea – abducţia şoldului cu revenire în adducţie
Indicaţii metodice – pentru a evita apropierea celuilalt MI. în timpul
mobilizărilor acesta este ancorat la marginea mesei de lucru.
Dozare: 15 R.
Exerciţiul 6. – extensia coapsei
Poziţia pacientului – DV cu mâinile aşezate sub bărbie
Poziţia kt. - lateral de membrul ce urmează a fi mobilizat
Priza – faţa anterioară a genunchiului
Contrapriza – la nivelul bazinului
Acţiunea – extensia coapsei
Dozare: 10 R.
Exerciţiul 7. – rotaţia externă în articulaţia CF
Poziţia pacientului – DV, genunchiul flectat
Poziţia kt. - lateral de membrul ce urmează a fi mobilizat
Priza – ⅓ inferioară a gambei
Contrapriza –la nivelul bazinului
Acţiunea – kt fixează cu o mână bazinul iar cu cealaltă face priză pe
gambă (genunchiul flectat) şi realizează mişcarea de rotaţie externă în
articulaţia CF.
Dozare: 10 R
Exerciţiul 8. – diagonala Kabat D2F. (exemplu pt MI dr.)
Poziţia pacientului – DD.
Poziţia kt. – stând lateral dreapta faţă de pacient, la nivelul coapsei
acestuia
Priza – kt prinde cu mâna dreaptă faţa dorsală a piciorului, încât
policele este plasat pe marginea medială, iar degetele II-V exercită
presiuni asupra degetelor şi marginii laterale a piciorului
Contrapriza – deasupra genunchiului pentru a-l menţine extins
Acţiunea – kt execută pasiv mişcarea de flexie dorsală a piciorului cu
eversie, abducţie, flexie şi rotaţie internă a coapsei, genunchiul
menţinându-se extins
Indicaţii metodice – în punctul maxim al mişcării se vor realiza
tensionări în vederea alungirii musculo-tendinoase.
Dozare: 10 R
Exerciţiul 9. – diagonala Kabat D2E.
Poziţia pacientului - DD
Poziţia kt. - stând lateral stânga faţă de pacient, în dreptul coapsei
pacientului
Priza – kt prinde cu mâna dreaptă faţa plantară, policele este sub
degete, iar cu eminenţa tenară exercită presiuni asupra marginii laterale a
piciorului
Contrapriza : la nivelul genunchiului
Acţiunea – din poziţia finală a diagonalei D2F kt execută succesiv
mişcarea de extensie,adducţie şi rotaţie externă a coapsei, flexie plantară
a piciorului cu inversie
Indicaţii metodice – MI opus este abdus
Dozare: 10 R
Obseravaţie: Toate exerciţiile menţionate mai sus vor fi aplicate la
ambele membre inferioare.
Exerciţiul 10 – “târârea”
Poziţia pacientului - DV
Poziţia kt. - kt se află în preajma pacientului fiind atent la realizarea
corectă a exerciţiului intervenind atunci când este nevoie
Acţiunea – pacientul se lasă pe o parte, în timp ce MS opus cu cotul
flectat “păşeşte” înainte, trăgând hemicorpul şi hemibazinul respectiv.
Dozare: 8 - 10 R
Exerciţiul 11 - dezechilibrări pe mingea Bobath
Poziţia pacientului – pe minge în poziţia DV
Poziţia kt. – lateral de pacient
Acţiunea – kt. dezechilibrează pacientul în toate direcţiile acesta
opunându-i rezistenţă echilibrandu-se
Dozare: 2-3 R pentru fiecare direcţie
Exerciţiul 12 - “ridicarea şezutului”
Poziţia pacientului – “şezând alungit” cu mâinile sprijinite pe palme
lateral de marele trohanter
Poziţia kt. - kt se află în preajma pacientului fiind atent la realizarea
corectă a exerciţiului intervenind atunci când este nevoie.
Acţiunea – din poziţia de ridicare a bazinului cu sprijin pe mâini se
execută mişcări de lateralitate, rotaţie şi mişcări antero-posterioare ale
pelvisului.
Indicaţii metodice – pentru o posibilitate de manevrare mai mare a
trunchiului inferior, mâinile se pot sprijini pe un suport (ex. 2 cărţi mai
groase)
Dozare: 10 -15 R
Exerciţiul 13 – tonifierea musculaturii abdominale
Poziţia pacientului – DD, cu genunchii flectaţi
Priza – kt fixează plantele
Acţiunea - pacientul realizează activ mişcarea de ridicare a umerilor şi
omoplaţilor de pe suprafaţa saltelei cu MS întinse spre înainte; îşi
menţine câteva secunde poziţia apoi se relaxează uşor.
Dozare: 10 -15 R
Exerciţiul 14 – flexia trunchiului
Poziţia pacientului – DD, cu genunchii în flexie
Priza - kt fixează plantele
Acţiunea - realizarea pasivo-activă a mişcării de flexie a trunchiului.
Dozare: 15 R
Exerciţiul 15 - “patrupedia”
Poziţia pacientului - DV
Poziţia kt. - lateral de pacient
Acţiunea – pacientul se împinge în braţe până ajunge în patrupedie
susţinut de bazin şi ajutat de kt. Mişcarea finalizându-se cu ducerea
bazinului pe călcâie
Dozare: 10 R
Exerciţiul 16 – exerciţiu la aparatul multifuncţional
Poziţia pacientului – aşezat, sprijinit de spătar, prinde bara cu mâinile
în pronaţie, coatele sunt în extensie
Poziţia kt. – înaintea pacientului
Acţiunea – pacientul aduce bara la nivelul pieptului prin flexia
energică a coatelor, revenind apoi în poziţia iniţială
Dozare: 10 R x 2
Exerciţiul 17 – exerciţiu la aparatul multifuncţional
Poziţia pacientului – aşezat, sprijinit de spătar, prinde în mână
mânerul scripetelui, braţul este retrodus iar cotul în flexie
Poziţia kt. - înaintea pacientului
Acţiunea – pacientul duce mânerul în plan anterior cât mai departe
posibil prin extensia totală a cotului.
Dozare: 10 R x 2
Observaţie: Exerciţiile 14 si 15 s-au realizat iniţial cu o greutate de 5
kg , greutate care a crescut progresiv pe parcursul şedintelor de
tratament ajungându-se în final la 15 kg.
Exerciţiul 18 – abducţia şi adducţia MS
Poziţia pacientului – aşezat, sprijinit de spatar
Poziţia kt. – lateral de pacient
Priza – la nivelul ⅓ inferioare a braţului
Contrapriza – la nivelul umărului
Acţiunea – pacientul execută abducţia MS urmată de realizarea
mişcării de adducţie, mişcare la care kt. opune rezistenţă.