Post on 05-Sep-2019
transcript
INVENTIA BREVETATA IN UNIVERSITATE
Norme pentru protectia creatiei stiintifice
Prof.Dr.Ing.Tudor IclanzanConsilier in Proprietate Industriala
12/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
DESCOPERIREA ŞTIINŢIFICĂPunerea în evidenţă a unei legi naturale
INOVAREAAplicarea unei soluţii tehnice noi până la realizarea
industrial-economică
INVENŢIAO soluţie tehnica nouă,inventiva, pentru
realizarea unui produs/procedeu
INOVATIAO solutie tehnica de perfectionare
Niveluri de creativitate
ValoareFrecventa 22/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Ce este INVENTIA Brevetata?
DEX:
INVÉNȚIE, invenții, s. f. 1. Rezolvare sau realizare tehnică dintr-un domeniu al cunoașterii care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut până atunci.
BREVÉT, brevete, s. n. Brevet de invenție = document pe care organul de stat competent îl eliberează inventatorului sau persoanei căreia acesta i-a transmis drepturile sale și prin care se recunoaște dreptul acestora de a exploata exclusivinvenția un anumit timp; patent.
INVENTIA
Neprotejata ProtejataInventie Brevetata32/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
ESENTA PROPRIETATII INTELECTUALEProprietatea Intelectuala = Proprietatea bunurilor spirituale
Principiul juridic al « teoriei obligatiilor reciproce »
Creator – dezvaluie societatii rodul muncii sale creatoare
SOCIETATEA – se obliga sa‐i respecte anumite drepturi speciale oferindu‐i drepturi exclusive de exploatare.
Titlul de proprietate(Brevet, Marca, Desen Ind….) 42/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Proprietatea Intelectuala
Proprietatea Industriala Proprietatea Lit-Art-Stiint
• Inventii brevetate • Modele de utilitate • Marci si indicatii geografice• Desene si Modele Industriale • Topografia circ.semiconductoare• Soiuri de plante
« Prin certificare » « Prin ele insele »Brevete,certificate Drepturi de autor
[OSIM] [ORDA]
Conventia de la Paris 1883 Conventia de la Berna 1886
Opere:• Literare•Artistice•Stiintifice•Derivate•Programe de calculator
52/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
IDEE (Neprotejabila prin DA sau BVI)
Exemplu de idee:
Magnetoterapia – efecte vasodilatatoare, analgezice, antiimflamatoare,……..
EXPRESIA IDEII - Articol de revista (DA)
SOLUTIA TEHNICA a IDEII – Inventie brevetabila (BVI)
Cum ? In ce fel ? Prin ce mijloace ? Solutia concreta si reproductibila industrial
Produs Produs/Aparat 62/26/2015
Inventia ≠ Brevetul de inventie
INVENTIA – Solutie Tehnica Noua si Inventiva pentru rezolvarea unei probleme tehnice
BREVETUL DE INVENTIE –Document juridic indicand un titlu de protectie pentru INVENTIE
Brevetare
72/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
82/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Gradul de inovare la nivel regional
92/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
CONCLUZIE
INVENTIA ca si categorie de proprietate industriala
Inventia Brevet de inventie
(Solutie Tehnica *) (Document juridic)
102/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Universitateasi
Brevetul de Inventie
112/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
FUNCTIILE BREVETULUI DE INVENTIE
3.2.PiataDezinformare/Licente incrucisate/Aparare piata
2.IMAGINEPerformantaCreativitate
3.SCHIMB DE VALORI
1.DREPTURI EXCLUSIVE DE EXPLOATARE
FabricareFolosire
Comercialzare
3.1.MonopolOfensiv/Defensiv
“Dreptul de a interzice”
Universitatea
NU
DA
?
NU
122/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
TRANSFER TEHNOLOGICCesiuneLicentaSpin-Off
FUNCTIILE BREVETULUI DE INVENTIE
Controlul unei piete
Evitarecontrafacere
Blocareaconcurentei
Exploatareexclusiva
Semnal
Relevantastiintifica
Competitie
UNIVERSITATEAentitate
“non-productiva”
ISI Granturi
NU NU DA?
132/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
1 2
Particularitatile mediului universitar in raport cu PI
•Universitatea = NPE (Non Practicing Entity) Brevetul ca titlu de proprietate si drepturi exclusive ( ? )
•Politica institutionala in PI (?)
•Inventica / CreativitatePerformanta tehnica, Vizibilitate, Competitie pentru finantari, CV, Grile promovare (DA)
•Proprietate IndustrialaPerformanta manageriala, Transferul tehnologic ( ? sauuneori )
•Valorificarea industriala (ciclu lung… sau “treaba altcuiva”)142/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Particularitatile mediului universitar in raport cu PI
•Brevetul important ca instrument de certificare si imagine (ISI Thomson Derwent Index - acum…)
•Descrierea brevetului si revendicarile (o formalitateadministrativa…)
•Taxele + asistenta (descurajante….???)
•Domeniul IT - prejudecata ca softul nu se breveteaza (CII)
Ignorarea Consilierului de Proprietate industriala152/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Evaluare pentru perioada oct.2012 ‐ oct.2013 (BOPI – OSIM)
Nr Universitatea Cereri
De
Brevete
Brevete
Cesiuni
sau
Licente
Cheltuieli
‐Venituri
+1 Universitatea din Suceava 57 24 ‐ 1.500.000 ?
2 Universitatea Tehnica Iasi 22 5 ‐ 30.000 ?
3 Universitatea Brasov 19 6 ‐ 36.000 ?
4 Universitatea Tehnica Cluj‐Napoca
17 3 ‐ 18.000 ?
5 Universitatea POLITEHNICA Bucuresti
14 3 ‐ 18.000 ?
6 Universitatea Babes BolyaiCluj‐Napoca
8 2 ‐ 12.000 ?
7 Universitatea POLITEHNICATimisoara
4 2 2 12.000 123.000
162/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Ce este important pentru universitate ?Inventii – DA
Ceea ce este important pentru societate este inventia, brevetul nefiind decat un instrument de reglare a raporturilorsociale in aplicarea inventiei
Brevete de inventie - ?-daca DA, atunci se pune intrebarea “Ce face cu ele ?”
daca universitatea este o entitate non-productiva ?
- daca NU atunci in ce fel Universitatea participa in procesele de inovare ?
172/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Cum gestioneaza universitatea inovarea ?Cereri Brevet Inventie – CBI
• Universitatea incurajeaza inventarea deci cat mai multe CBI•Valorifica inventia ca imagine a performantei prin publicareCBI (ISI Derwent Index)•Imediat dupa depunerea CBI se poate publica inventia
Valorificarea – CBI
•Cesionare/licentiere catre aplicanti industriali•Infiintare de “Spin-Off”•Transfer tehnologic
Conditia valorificarii ? Valoarea inventiei si calitatea cererii de brevet (CBI)
182/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Transferul de tehnologie ?
Creatie tehnica originala
Inventii de valoare + Brevete de calitate
TRANSFER de TEHNOLOGIE
Inovare durabila
192/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
202/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
2012• Transfer tehnologic (contract de cesiune 2 inv)
UPT – SC NanoInteliform Timisoara• Aplicatie POSCCE axa 231• Venituri UPT :120.000 lei + redevente• Venituri SC NanoInteliform: prin program
TRANSFER TEHNOLOGIC REUSIT
212/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Technology Readiness Level (TRL)
Spin Off Start Up
222/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Valoare si Calitate
232/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
VALOAREA INVENTIEI BREVETATE ?
Brevetul de inventie BVI
INVENTIA
OSIM nu certifica o valoare ci un titlu de proprietate
•Valoarea este data prin aplicare
•Valoarea poate fi estimata inainte de aplicare (IPScore® )
Evaluare preliminara
242/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Valoaretehnico/stiintifica
+Valoare economica
Calitate
INVENTIEI
BREVETULUI DE INVENTIE
•Valoare este conjuncturala si/sau contextuala
•Valoarea tehno/st este degresiva in timp
VALOAREA INVENTIEI BREVETATE ?
*
252/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
VALOAREA INVENTIEI BREVETATE ?B (extensie)
D( Vulnerabilitate)
•Contestatie•Revocare •Anulare
R (val economica)
•Exploatare•Cesiune•Licenta
?
262/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Brevete “TARI” ? Brevete “slabe” ?(formulari inadecvate ?)
•O inventie potential valoroasa poate fi protejata de un brevet calitativ slab (cazul frecvent al inventiilor universitarilor)
•O inventie modesta tehnic/stiintific poate fi valoroasa economic (gadget-uri,jucarii,…….)
•Nu sunt relevante
- brevetarea in strainatate sau brevetele “triadice”
- medaliile de la saloanele de inventii
- “evaluarile” din mass-media 272/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Valoare comerciala +tehnica+…..Document EPO 282/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Brevete “TARI” ? Brevete “slabe” ?(obiect ludic, brevetat pe plan european cu costuri
considerabile, dar cu efecte economice majore)
A ball that is fun to use, easy to catch and looks nice.
Documentatie EPO
292/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
CONCLUZII Brevetul este in primul rand un document juridic, iar
inventia o solutie tehnica noua. Inventia poate sa fie sau sa nu fie brevetata
•“Valoarea” poate fi asociata mai degraba inventiei
(Aplicarea inventiei da “valoarea” reala)
•“Calitatea” poate fi asociata brevetului
(Brevetul poate fi revocat sau poate fi anulat)
302/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
PROCEDURI
Bune practici
312/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Procedura de Brevetare a InventieiA. Proceduri premergatoare inregistrarii CBI
CBI-Cerere Brevet de Inventie
B. Proceduri ulterioare inregistrarii CBI• Cesionare,transfer tehnologic
• Spin-Off• Abandon
• Brevetare (Exceptional)
Evaluare +decizie in max 24 luni322/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
(rezumat)A.Proceduri premergatoare inregistrarii CBI
1. Identificarea solutiei tehnice brevetabile2. Cercetarea si analiza documentara
3. Perfectionarea solutiei tehnice4. Intocmirea depozitului
(0-6 luni) CBI-Cerere Brevet de Inventie
B. Proceduri ulterioare inregistrarii CBI
1. Evaluarea preliminara in vederea valorificarii2. VALORIFICAREA
3. Veghea tehnologica
(3-5 ani) Brevet de Inventie ? 332/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
1.Evaluarea preliminara a
brevetabilitatii
Luni2.Documentare
literature de Brevete 3.Perfectionarea
solutiei tehniceST 4.Intocmire
documentatieCBI
6..Prezentare in Expozitie
5.Asigurare prioritate
“Plicul cu Idei”
7.Inregistrarea CBI la OSIM
CBI
A.Proceduri premergatoare inregistrarii CBI
Max 6 luni
342/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
B. Activitati ulterioare inreg CBI
0 12 18
CBI BV
48 Luni
1.TAXA inregistrare CBI
(1‐3 luni) 1.TAXA Raport Documentare (1‐3 luni) 1.TAXA
publicare CBI (1‐3 luni) 1.TAXA
examinare CBI (4‐30 luni)
2.EVALUARE preliminara interna
3.Decizia valorificarii,extensiei,cesionarii,licentierii
Publicare CBI
BREVET
INVENTIE
5.TAXE de publicare + tiparire BV
4.Pregatirea implementarii si
valorificarii inventiei
Protectie provizorie
352/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
“Regula “ celor 24 de luniCERTIFICARE
DECIZIE
BREVETAREOSIM
DA
12
Inregistrare +TX
VALORIFICARE
DECIZIE
Costuri minime = 130 Euro
PCTEPO
TTCesiuneSpin-Off
DA
NU
NU
Publicare CBI +TX
Publicare CBI+TX
Examinare+TX
Brevetare +TX
0
4
24
18
12
0
24
ABANDON
Evaluare Inv
Costuri minime = 1000 Euro
Valoare+Calitate
362/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Cei “7” pasi in managementulbrevetului de inventie
1. Identificarea solutiei tehnice brevetabile
2. Cercetarea si analiza documentara
3. Perfectionarea solutiei tehnice
4. Intocmirea depozitului
5. Evaluarea preliminara in vederea valorificarii
6. Valorificarea
7. Veghea tehnologica372/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Activitate INVENTIVA
NOUA
Solutie Tehnica
Aplicabila
Iniţiativa de a-şi proteja INVENŢIA prin brevetare aparţine aproape în totalitate inventatorului.
[Baza legala :Legea 64/1991 +………]INVENTIE BREVETATA
Conditiile brevetabilitatii A1
382/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Spete/situatii Explicativ dejustificare a secretizarii
1 Inventia aduce o noutatetehnologica Echipament de productie Echipament si procedeu
de fabricatie
se recomanda secretizarea
2 Standuri de incercari Se secretizeaza. Ele nu suntproduse vandabile decat in cazurirare si mai ales in numar restrains sisunt concepute pentru a fi utile in proseul de productie realizat de titular
3 SDV-Scule, Dispozitive, Verificatoare
Se secretizeaza daca nu reprezintaproduse vandabile de tip mijloace de productie si servesc in special productiei titularului.Se breveteaza daca au fostconcepute ca produse destinatepietei.
A1Secretizare sau Nu ?
392/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
•Titlul Inventiei•Date de identificare inventator•Colaboratori•Cadrul institutional•Domeniul tehnologic al inventiei•Standarde conexe ?•Descriere rezumativa privind Problema-Scopul-Noutatea inventiei
•Stadiul tehnicii de referinta•Eventuale dezvaluiri•Referinte bibliografice[adaptare dupa Donal O’Connell‐ Cawton Innovation Service Limited]
Raport inventator catre Angajator/Titular A1
402/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Raportul real intre Inventator-Angajator
ANGAJATOR Inventator
Inv de serviciu
412/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Cei “7” pasi in managementulbrevetului de inventie
1. Identificarea solutiei tehnice brevetabile
2. Cercetarea si analiza documentara
3. Perfectionarea solutiei tehnice
4. Intocmirea depozitului
5. Evaluarea preliminara in vederea valorificarii
6. Valorificarea
7. Veghea tehnologica
A2
422/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Cercetare documentara din BV
• www.espace@net.com (EPO)• PATENT SCOPE• OMPI International Patent Classification• Google Patent Search• US Patent Application• RoPatentSearch
A2
432/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Stadiului Tehnicii – sansa brevetarii
ST1
STo
ST+
Stadiul Tehnicii – domeniu emergent
Stadiul Tehnicii – domeniu in saturatie
…..“n” posibilitati
Stadiul Tehnicii – domeniu in dezvoltare
….“n-3” posibilitatiST1 ST1
ST1 ST2 ST3 ST5
ST4
ST8ST7ST6 ….1 posibilitate sau “solutii ocolitoare”
Identificare Solutie Tehnica lipsa
Solutie Tehnica “ocolitoare” (Invent arround/conturning invention)
Solutie Tehnica “noua / superioara” Evolutia Stadiului Tehnicii”
A2
442/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Cei “7” pasi in managementulbrevetului de inventie
1. Identificarea solutiei tehnice brevetabile
2. Cercetarea si analiza documentara
3. Perfectionarea solutiei tehnice
4. Intocmirea depozitului
5. Evaluarea preliminara in vederea valorificarii
6. Valorificarea
7. Veghea tehnologica
A3
452/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Conceptia Solutiei Tehnice
Analiza si sinteza solutiilor tehnice
Studiul cerintelor problemei
Studiul posibilitatilor si
restrictiilor
Documentare•Carti monografii
•Articole de specialitate•Documentatii,standarde
Tehnica Deciziilor Impuse
Doc.Brevete de Inventie
Evidentierea lipsurilor si eventuala reformularea problemei tehnice
Cautare de solutii noi sau complementare
Tehnici intuitive de creatie
Metode logicede creatieSOLUTIA TEHNICAProtejare prin
BREVETARE
…..+++…. creativitate
+
+
+
+
A3
+
462/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Cei “7” pasi in managementulbrevetului de inventie
1. Identificarea solutiei tehnice brevetabile
2. Cercetarea si analiza documentara
3. Perfectionarea solutiei tehnice
4. Intocmirea depozitului
5. Evaluarea preliminara in vederea valorificarii
6. Valorificarea
7. Veghea tehnologica
A4
472/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Documentatia de brevetare CBI(depozitul OSIM) A4
• Cerere (Formular tip)
• Descriere + Revendicari• Desene• Rezumat
Elemente fundamentale ale brevetului de calitate
482/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Tipuri de revendicari
REVENDICARI
A. Pincipala B. Dependente
A
B1
B2
B3
B4
Fiecare revendicare se redacteaza intr-o singura fraza
A4
492/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Cei “7” pasi in managementulbrevetului de inventie
1. Identificarea solutiei tehnice brevetabile
2. Cercetarea si analiza documentara
3. Perfectionarea solutiei tehnice
4. Intocmirea depozitului
5. Evaluarea preliminara in vederea valorificarii
6. Valorificarea
7. Veghea tehnologica
A5
502/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
www.ip4inno.eu
Metode de evaluare a PI
• Metode bazate pe cost (1)− Costuri istorice− Costuri de recreare/înlocuire
• Metode bazate pe piaţă: comparaţia cu preţuri (2) obţinute cu ocazia unor tranzacţii de PI similare
• Metode bazate pe venit (3)− Fluxul monetar actualizat (DCF)− Metoda evitării plăţii de redevenţe (RFR)
A5
512/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
VALOAREA INVENTIEI BREVETATE ?
DocumentatieEPO
A5
522/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
VALOAREA INVENTIEI BREVETATE ?
DocumentatieEPO
A5
532/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Cei “7” pasi in managementulbrevetului de inventie
1. Identificarea solutiei tehnice brevetabile
2. Cercetarea si analiza documentara
3. Perfectionarea solutiei tehnice
4. Intocmirea depozitului
5. Evaluarea preliminara in vederea valorificarii
6. Valorificarea
7. Veghea tehnologica
A6
542/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Valorificarea•Aplicare proprie (? in universitate)
•Cesionare ( DA in universitate)
•Licentiere (DA in universitate)
•Spin-Off (DA in universitate)
•Imaginea,prestigiu stiintific, (DA in universitate)
•Capacitate competitionala (? in universitate)
A6
552/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Cei “7” pasi in managementulbrevetului de inventie
1. Identificarea solutiei tehnice brevetabile
2. Cercetarea si analiza documentara
3. Perfectionarea solutiei tehnice
4. Intocmirea depozitului
5. Evaluarea preliminara in vederea valorificarii
6. Valorificarea
7. Veghea tehnologica
A7
562/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Veghe tehnologica
•Studiul permanent al pietei, tendintelor, evolutiilordin mediul industrial si academic (grup operational, TTO,..)
•Documentare tematica periodica (1 an)
•Evaluari periodice ale activelor intangibile (1 an)
•Urmarire tranzactii/abandonuri (6 luni RRPI)
•Expozitii, manifestari,lansare programe de finantare
A7
572/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
COSTURI
582/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Costuri ‐Taxe•Inregistrare CBI 134 lei 3luni de la data inregistrarii
•Publicare CBI 223 lei 6 luni de la data inregistrarii
•Intocmire raport documentar 360 lei Odata cu solicitarea
(“regula” celor 24 de luni)
•Examinare CBI 1338 lei din luna 4 pana in a 18 a
•Tiparire,publicare,eliberare BVI 446 lei 4 luni de la data comunicarii
•Taxa de mentinere in vigoare 1-5 ani 669+714+803 lei•TOTAL :4327 lei 592/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
602/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Minimizarea costurilor•O inventie trebuie sustinuta pentru brevetare numai daca in urmaevaluarilor interne ea indica un potential de aplicare sauvalorificare (transfer de tehnologie);
•Acest demers trebuie inceput imediat dupa intocmirea depozituluiOSIM si nu va depasi in nici un caz 24 luni de la inregistrare. Mentinerea procedurii si taxele ce urmeaza nu se justifica in cazulneaplicarii sau lipsei transferului de tehnologie;
•Taxele de brevetare in strainatate sunt asa de mari incat nu justifica brevetarea decat daca exista certitudinea valorificarii prinaplicare sau transfer de tehnologie;
(O brevetare la EPO costa in jur de 30.000 Euro, iar in sistemulPCT chiar 50.000 Euro)
612/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Minimizarea costurilor
•Brevetarea in strainatate pe criterii de vizibilitate siprestigiu este o risipa de resurse;
•Universitatea se manifesta prestigios in plan stiintificprin numarul si valoarea inventiilor pentru care a solicitat brevetarea si prin amploarea transferuluitehnologic realizat cu acestea;
•Patrimoniul de brevete este nerelevant sau poate ridicaproblema utilitatii lui.
NU NEAPARAT BREVETATE
622/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Cateva concluzii•Pentru societate este importanta inventia si nu brevetul
•Inovarea eficienta si durabila este sustinuta de inventii de valoare si brevete de calitate
•Patrimoniul de brevete nevalorificate reprezinta un indicator nerelevant si poate chiar nedorit pentru o universitate
•Prioritar trebuie sa fie TRANSFERUL de TEHNOLOGIE (TT)
•Implicarea specialistilor PI poate sustine TT 632/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
• Rolul elitelor in inovare este determinant. Dar cine si unde sunt elitele ?
• Medaliile oferite in Saloanele de inventii chiar prestigioase (Geneva,Bruxelles,…..) n-au semnificatia valorii rezultata din concurs
• Mass media a ratat de mai multe ori subiectul valorii si calitatii inventiei brevetate
• Timisul nu exceleaza in inovare in ciuda potentialului
• Si domeniul PI este supus speculatiei
Cateva concluzii
642/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Ce ar trebui sa facaUNIVERSITATEA
•Sa INVENTEZE - DA
•Sa BREVETEZE - DA
•Sa constituie patrimoniu de BREVETE – NU
•Sa faca TRANSFER de TEHNOLOGIE - DA652/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Prof.Dr.Ing.Tudor IclanzanConsilier de PI
Universitatea POLITEHNICA TimisoaraFacultatea de MecanicaCladire SPM, birou 116
Tel:0744647875Email:tudor.iclanzan@upt.ro
www.iclanzan.roAsistenta gratuita pentru angajatii si studentii UPT
www.upt.ro-transfer tehnologic si inovare-
•Notiuni fundamentale de proprietate industriala•Etapele valorificarii prin brevetare a unei inventii
•Regulament de infiintare,sprijinire si monitorizare a spin-off-urilor
662/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
ANEXE
672/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
682/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
692/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Ciclul Brevetarii
Idee SOLUTIA TEHNICA
Plicul cu IdeiOSIM
PROBLEMA
Cerere de BREVET DE INVENTIE
APLICARE
1.Informare-Documentare2.Analiza inginereasca
3.Metode de creatie
4.Evaluari
5.PROIECT
+
NegociereCesiune sauLicenta
1 2 3 4 5
Proceduri de brevetare
+ Cercetare BV
702/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Sisteme de brevetare
OMPI
OEB
OSIM Administrare nationala
Eliberare BVCerere Brevet Inventie
RadiereCale nationala
Cale internationala
PCT
Cale europeana
712/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Procedura de brevetare EPO
Sol Tehn Cerere Brevet Inventie (CBI)
Exam de forma
Taxa examinareTaxa cercet Bv
Cercetarea stad tehn+ avizbrevetabilitate
Publicarea cererii CBI (18 luni)
Exam de fond
Taxa examinareTaxa desemnare
Eliberare + publicareBV
Protectie provizorie
Protectie integrala
Traducere BV +Taxe elib BV + tip
Posibilitate adaptari Taxe de mentinere
Validare in stateledesemnate
luni
1
0
18
24
36
722/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
Procedura de brevetare PCT
Sol TehnCerere BI in PCT
la OSIM
Depunere cerere la PCT
Taxa transmitereTaxa cercet in PCTTaxa de dep.intern
Raport de cercetareinternationala cu opinie scrisa
Publicareainternationala CBI
Cerere exam prelim internationala
(facultativ)
Cerere cercetareinternationala
(facultativ)
Deschidere fazanationala
Protectieprovizorie
Protectie integralaTaxe trad,of,cons
Posibilitate adaptari
Raportcerc.international
suplimentarRaport prelim international
brevetabilitate
luni
1
0
18
22
30
12
19
16
22
2828
732/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan
BREVET INVENTIE MODEL de UTILITATE
Noutate Da Da
Activitate Inventiva Da Nu
Aplicabilitate industriala Da Da
Ce se poate proteja Conf.Leg.64/91 Conf.Leg.350/2007
Ce nu se poate proteja Conf.Leg.64/91 Conf.Leg.350/2007
Cercetare Da Nu
Examinare Da Nu
Publicare Da Da
Durata proptectiei 20 ani 10 ani
Taxe (6ani) 3852 lei (depunere,publicare,examinare,anuitati)
1908 lei (depunere,publicare,examinare,anuitati)
Durata procedurilor Cca 3,5 ani 8‐12 luniDocumentatie OSIM
Analiza comparativa BREVET INVENTIE – MODEL de UTILITATE
742/26/2015 Prof.Dr.Ing.Tudor Iclanzan