Post on 16-Feb-2018
transcript
- 1 -
Epigrame &
suratele ei
- 2 -
Colectivul de redacţie:
Ion Lazăr da Coza – redactor-coordonator;
Vasilisia Lazăr (da Coza) – corector şi copertă;
Gina Zaharia – tehnoredactare;
Sofia Sincă, Ana Cîmpeanu, Corina Militaru, Alexandru – asistenţi.
Copyrightul aparţine autorilor!
2015-10-12
ÎNSEMNE CULTURALE
- 3 -
Predoslovie
S-au scris biblioteci întregi despre umor şi umorişti încât e
greu, dacă nu cumva imposibil, să mai decelezi un aspect cât de cât inedit
în acest domeniu, cum de altfel în orice altă disciplină. Asta nu înseamnă
că trebuie să pastişăm, să plagiem, să compilăm cu bună ştiinţă, aşa cum
compilez eu acum, aducând de pe Wikipedia definiţia epigramei şi
istoricul ei: „Epigrama (din latină epigramma, prin franceză épigramme)
este o specie a poeziei lirice, de proporţii reduse, de obicei catren, care
satirizează elementele negative ale unui caracter omenesc, ale unei situaţii
etc. şi se termină printr-o poantă ironică, muşcătoare, la adresa unui
personaj, a unui fapt...
Epigrama este o formă fixă de poezie, cu un conţinut satiric,
umoristic, aforistic sau poetic, ce ţine de ascuţime şi de arta ingeniozităţii,
având o structură binară ce-i conferă simetrie şi opoziţie între argument şi
contraargument. Printr-un mecanism epigramatic, această structură naşte
o tensiune numită „epigramatică”, care se descarcă printr-o „scânteie”, o
surpriză ce poartă numele de poantă.
Epigramele constituie o modă a literaturii Epocii Luminilor,
prin care autorul satirizează defecte morale, mai puţin fizice, ale
individului. În special, se dezaprobă lăcomia, ipocrizia şi alcoolismul, prin
versuri cu un caracter etic, al căror model este preluat din Antichitate.
În literatura universală s-au evidenţiat epigramişti ca Marţial
(Roma), Simonide (Grecia), Voltaire (Franţa), Lessing (Germania),
Puşkin (Rusia) ş.a., iar în literatura română George Topîrceanu, George
Ranetti, Cincinat Pavelescu, Radu D. Rosetti, Alexandru O. Teodoreanu
(Păstorel), Tudor Arghezi, Alexandru Clenciu, Alexandru Macedonski,
Ion Th. Grigore, Mircea Ionescu-Quintus, George Zarafu, Mihai Pânzaru-
Pim ş.m.a.”
- 4 -
Răsfăţ epigrama deoarece ea a populat copleşitor Grupul de
UMOR al site-ului, de unde a rezultat acest E-Book. Nu neg faptul că au
fost şi sunt autori care au scris şi continuă să scrie umor sub diferite forme
(poezii, parodii, schiţe, anecdote…), însă l-au postat pe blog, forum sau în
alte grupuri, deşi au fost atenţionaţi să-l aducă (şi) aici. Vom vedea ce
vom face cu acest material…
Principiul după care au fost aşezate textele în carte e cel
cronologic, dar el nu a putut fi respectat întotdeauna.
Îmi place să cred că a ieşit o colecţie interesantă, unde
întâlnim, firesc, epigrame şi poezii slăbuţe, dar şi epigrame demne de
orice antologie pretenţioasă. Nu pot să nu semnalez duelurile
epigramistice înfiripate între doi, trei, patru epigramişti – sunt un deliciu!
Mulţumesc în acest cadru graficienei Adelaida Mateescu, pe
ale cărei eseuri în creion (doar o parte) le-am folosit întru înnobilarea
paginilor!
Veţi onora sau nu această carte citind-o, e strict problema
dumneavoastră, însă citez un clasic aflat la această oră în pârnaie: Nici nu
ştiţi ce pierdeţi!
Cu plecăciune,
Ion Lazăr da Coza
- 5 -
Epigrama – (o) definiţie
Publicată de Ion Lazăr da Coza, Mai 27, 2012
Când prostia nu-i discretă,
Fă la ficăţei să-l ardă –
Pune mâna pe floretă,
Nicidecum pe halebardă!
- 6 -
- 7 -
Urna veselă
• Publicată de Elena Mititelu, Iunie 6, 2012
Până mai ieri ne-a urmărit dictonul:
„Şi cei din urmă vor fi cei dintâi!”
Alegerile astăzi, schimbă tonul:
„Doar cei din URNĂ, îşi pun căpătâi!”
Gogoşi electorale
• Publicată de Elena Mititelu, Iunie 6, 2012
Din nou e ţara o gogoşerie,
Promisiuni deşarte-s peste tot,
De-atâţia ani, aceeaşi perfidie,
Minciunile se simt… doar după vot!
Vot… ca la pian
• Publicată de Elena Mititelu, Iunie 6, 2012
Pe scaune, în parlament,
Dacă s-au văzut stăpâni,
Cu tupeu şi virulent,
Au votat la patru mâini.
Se mai întâmplă… din păcate!
• Publicată de Elena Mititelu, Iunie 6, 2012
– Pe cine alegi, măi, vere?
– Merg aşa… să mă distrez,
Cine dă mai multă bere,
Pe acela îl votez!
- 8 -
- 9 -
Întrebare
• Publicată de Girel Barbu, Iunie 16, 2012
Madam, roşie ca jarul,
Mă-ntrebă politicos:
– Unde este dispensarul,
Că aş vrea să Făt-Frumos!
Păstorul român şi... turma
• Publicată de Girel Barbu, Iunie 22, 2012
Păstorul cel de pe urmă
Grijuliu cu a sa turmă
O mână prin frig şi ceaţă,
Spre un loc plin cu verdeaţă
Criticul literar
• Publicată de Girel Barbu, Iunie 24, 2012
Este negru-n cerul gurii
Şi întruna ofuscat,
Dar util literaturii...
Cum e musca la arat.
Excepţie
• Publicată de Girel Barbu, Iunie 27, 2012
La tot omul, pe pământ,
I se-arată câte-un sfânt.
Numai românul, săracul,
Nu-l vede decât pe... dracul!
- 10 -
Băutorului de vin
• Publicat de Girel Barbu, Iunie 27, 2012
Dacă mă gândesc puţin,
Şi mai fac o socoteală,
Pe Buzău, de-ar curge vin,
Tu ai fi... hidrocentrală!
Ateul şi preţurile
• Publicat de Girel Barbu, Iunie 27, 2012
Aflat, cred, la o răscruce,
Pentru prima dată-n viaţă,
L-am văzut făcându-şi cruce
...Când trecea prin piaţă.
Românul e născut poet
• Publicată de Girel Barbu, Iunie 30, 2012
Aşa l-a dăruit ursita
Şi aşa rămâne pe vecie,
Când vede că îşi pierde pita,
Românul scrie-o poezie.
După ce C. Antonescu va ajunge preşedinte, iar Ponta, premier:
• Publicată de Girel Barbu, Iulie 6, 2012
Să vezi atunci cotitură,
Spre un trai mult mai străveziu,
Cu un premier ce fură,
Şi-un preşedinte, chiulangiu.
- 11 -
Căpătuială
• Publicată de Girel Barbu, Iulie 21, 2012
A trecut peste hotare
Hotărât să se însoare,
A ajuns până-n Florida
Şi s-a-ntors .. ... .... *
*Propun un experiment: Completaţi cu ce s-a-ntors personajul epigramei. Pentru
ajutor, e vorba de trei cuvinte cu un total de nouă litere. [Nu s-au găsit viteji! N. r.]
Criticii mei
• Publicată de Girel Barbu, Iulie 20, 2012
Atâta energie risipesc
Ca să-mi citească-un aforism
Cam tot atât, cât globul pământesc
Ca să producă, un seism!
Căldură mare
• Publicată de Girel Barbu, Iulie 19, 2012
S-a dus cu ea pe litoral
Şi-a fost aşa căldură mare
Încât infernul estival
I-a topit tot din buzunare.
Ştefan cel Mare, văzut de români
• Publicată de Girel Barbu, Iulie 15, 2012
Oamenii din ţara mea,
Credeţi-mă pe cuvânt,
Unii zic că e un sfânt,
Alţii ştiu că-i o... Şosea!
- 12 -
- 13 -
Canonică
• Publicată de Girel Barbu, Iunie 25, 2012
Imitând Mântuitorul,
Domnii de la Bucureşti,
Vor să sature poporul
Cu trei pâini şi patru peşti!
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Iunie 26, 2012
Cu trei pâini şi patru peşti?!
Dar e un chiolhan, măi frate!
Urmând sfaturi FeMeIeşti
Au tăiat la jumătate!
A. Năstase către urmaşi:
• Publicată de Girel Barbu, Iunie 29, 2012
Azi pe plaiuri româneşti,
Cu atâtea închisori,
Este greu să mai trăieşti,
Da’-i mai greu să te omori.
Replica Elenei Mititelu, Iunie 29, 2012
Ce câştig e pentru ţară,
De-i închis sau dacă moare,
Iese, şi altă Tamară
Îi va da... asta ne doare!!
- 14 -
- 15 -
După suspendarea lui Băsescu
• Publicată de Girel Barbu, Iulie 14, 2012
Azi în jungla românească
Leu’-i sufocat puţin.
Dacă vrei să se trezească
Freacă-l pe la bot cu... Crin!
Preşedintelui suspendat
• Publicată de Ionel Mony Constantin, Aug. 9, 2012
Parlamentul adunat
În sfârşit l-a suspendat.
Eu doresc mai mult de-atât –
Suspendat c-un laţ de gât!
Curtea Constituţională a României
• Publicată de Ionel Mony Constantin, Aug. 10, 2012
Curtea asta pe cât pare
Are astăzi un cusur
Cu cât critica-i mai tare
Tot atât o doare-n c...
Critici europene
• Publicată de Ionel Mony Constantin, Aug. 10, 2012
Ne critică cei din Bruxelles
Şi nu acesta e ponosu’
Da’ mă tem că Frau Merkel
Iar ne loveşte cu „barosu”.
- 16 -
Întâmplare
• Publicată de Ionel Mony Constantin, Aug. 10, 2012
Un SPP-ist de la Palat
Pe când păzea în curte-afară
Trecea un câine şi-a strigat:
– Întinde-o, javră ordinară!
Supărare prezidenţială
• Publicată de Ionel Mony Constantin, Aug. 10, 2012
De când este suspendat
Nu mai are nopţi senine,
Nu mai are nici Palat,
Nici pe Nuţi să-l aline.
Lui Teo Cabel – „Potopul singurătăţii”
• Publicată de Ionel Mony Constantin, Aug. 27, 2012
Degeaba scrii despre potop
Că tot nu cade niciun strop.
La tine este, vrei nu vrei,
Doar secetă, dar de idei
Schimbări minore
• Publicată de Ion Lazăr da Coza, Iunie 26, 2012
De ce se plânge că-i un chin,
Căci iubita lui cea castă
S-a schimbat foarte puţin:
Din nevastă în… nefastă.
- 17 -
- 18 -
Degeaba (unui magistrat care se laudă că a citit vagoane de cărţi)
• Publicată de Janet Nică, August 31, 2012
Cărţi citit-ai milioane
c-adunate, fac vagoane…
dar, privit din perspectivă,
încă n-ai… locomotivă!
Elevele zilelor noastre
• Publicată de Any Drăgoianu, Septembrie 27, 2012
Cu haine de la firme tari,
Cercei în buză, nas şi poate
Vreun silicon de zile mari
La şcoală… când pe brânci, pe coate!
,,In vino veritas’’
• Publicată de Any Drăgoianu, Septembrie 27, 2012
El dup’ atâtea supărări,
La crâşmă, făcând un bilanţ,
Nu s-a întors pe trei cărări…
A poposit o noapte-n şanţ!
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Septembrie 27, 2012
Deşi n-a fost legat cu niciun lanţ
Şi n-a băut mai mult decât o sută
Ar fi dormit tot la hotelul-şanţ –
Că-n pat, acasă,-l aştepta o slută!
- 19 -
- 20 -
Unui vitezoman, de ziua lui
• Publicată de Găletar Gheorghe, Decembrie 24, 2012
I-am spus, privindu-l tandru cum se duce
Pe drumuri străjuite de castani,
Un călduros şi sincer „La mulţi ani!”
(Deşi mă îndoiesc c-o să-i apuce...)
Unui avocat prins cu mâţa-n sac
• Publicată de Găletar Gheorghe, Decembrie 24, 2012
La bară, demn şi spilcuit,
Pleda ades cu verva-i rară.
Acum, când l-au „înghesuit”,
Se zice că… a dat-o-n bară!
Pereche ideală
• Publicată de Găletar Gheorghe, Ianuarie 1, 2013
Cuplu pe măsură
(Reflectez amar):
Ea, tot dă din gură,
El... din buzunar!
Ministerul de finanţe
• Publicată de Găletar Gheorghe, Ianuarie 1, 2013
Diagnosticu-i valabil,
Astăzi, ca şi peste ani:
Minister de milioane,
Dar miniştri... de doi bani!
- 21 -
Unui demnitar „sincer şi onest”
• Publicată de Găletar Gheorghe, Ianuarie 7, 2013
Cinstit şi drept, fără dichis,
Te-ntâmpină cu firea-i francă:
El sufletul şi l-a deschis
(Aşijderea şi-un cont în bancă).
Unui scriitor bahic, refuzat de talent
• Publicată de Găletar Gheorghe, Ianuarie 7, 2013
E şi el poet, divinul,
Dar setos din cale-afară:
În pahar îşi toarnă vinul,
Iar în vers, doar apă chioară!
Urna veselă
• Publicate de Elena Mititelu, Decembrie 4, 2012
Până mai ieri ne-a urmărit dictonul:
„Şi cei din urmă vor fi cei dintâi!”
Alegerile astăzi, schimbă tonul:
„Doar cei din URNĂ, îşi pun căpătâi!”
Gogoşi electorale
• Publicate de Elena Mititelu, Decembrie 4, 2012
Din nou e ţara o gogoşerie,
Promisiuni deşarte-s peste tot,
De-atâţia ani, aceeaşi perfidie,
Minciunile se simt… doar după vot!
- 22 -
- 23 -
Apropos
• Publicată de George Safir, Martie 22, 2013
Eşti şi frumoasă, şi deşteaptă,
Picioare ştiu că ai doar două;
Ţi-aş fi cerut palma cea dreaptă,
Dar mi le-ai tras... pe amândouă!
Recunoaştere
• Publicată de George Safir, Martie 22, 2013
m-au făcut, pe rând, cam toate:
cal, bou, taur şi măgar.
numai una, „pe la spate”,
m-a ghicit că-s... armăsar!
Urare
• Publicată de Ion Lazăr da Coza, Februarie 25, 2013
Băbească pe masă,
Fetească la pat,
Casa fie-ţi casă
Şi eu – invitat!
Unui parvenit
• Publicată de Elena Mititelu, Iunie 24, 2013
Cât a fost un om ratat,
L-am ţinut la umbra crucii.
De când s-a văzut bogat...
Culeg... roadele măciucii.
- 24 -
Unuia care îşi ia colegii peste picior
• Publicată de Elena Mititelu, Iunie 24, 2013
Ironiile sunt bune,
Dacă-s fine, constructive,
De-s bâzoaie între strune,
Se transformă-n... sedative
Convingere
• Publicată de Elena Mititelu, Iunie 24, 2013
M-am convins – eşti ipocrit!
Cei din jur aveau dreptate.
Nici eu n-o să mai înghit...
Ca să-ţi faci... publicitate!
Încadrare cu cântec…
• Publicată de Elena Mititelu, Iunie 24, 2013
Cum s-o descurca tot anul,
Că de muzică,-i străină!
Azi, de vrei să iasă banul,
Important... să cânţi... în strună!
Ea… de ţuică, El… de vin
• Publicată de Elena Mititelu, Decembrie 19, 2013
Mi-e rău, deschide, abia viu,
Picioarele cu greu mă ţin!
Nevasta... beată de rachiu,
Îi ţipă: Bă, miroşi a vin!!
- 25 -
- 26 -
Pitagorice (I)
• Publicată de Adelaida Mateescu, August 5, 2013
Paralele, intersecţii,
Şiruri, limite, direcţii,
Adunare şi scădere,
RIDICARE LA PUTERE!
Pitagorice (II)
• Publicată de Adelaida Mateescu, August 5, 2013
Conjuncţii, disjuncţii,
Compunere de funcţii,
Rapoarte şi proporţii,
ÎMPĂRŢIRI DE PORŢII!
Pitagorice (III)
• Publicată de Adelaida Mateescu, August 5, 2013
Parametri reali,
Factori iraţionali.
Imaginar posibil:
SISTEM INCOMPATIBIL!
Parodie la „Căţeluş cu părul creţ”
• Publicată de Adelaida Mateescu, August 22, 2013
Diplomat cu capul creţ
Fură raţa din comerţ.
El se jură că n-o fură
Dar e la procuratură.
- 27 -
Parodie la „Pisicuţă, pis, pis, pis”
• Publicată de Adelaida Mateescu, August 22, 2013
Hoţomană... Miss, Miss, Miss,
Te-am visat azi noapte-n vis
Te prindeam, te arestam
Funie groasă îţi legam.
Scurtissime
• Publicată de Adelaida Mateescu, Septembrie 14, 2013
El la GRIRO, va să zică.
Şi la GRĂDI, aia mică.
Cu cea mare, catastrofă!
La BAC nu i-a mers cu-o PROFĂ.
Dicţionar de scurtissime:
GRIRO = Griviţa Roşie (denumirea actuală)
GRĂDI = grădiniţa
BAC = bacalaureat
PROFA = profesoara
Nu i-a mers = nu a reuşit să o mituiască.
Sărbători de iarnă
• Publicată de Adelaida Mateescu, Dec. 17, 2013
Azi, când Crinul nu-i ca neaua,
Capra, Sorcova şi Steaua
Au venit taman la Pont’
Şi-am rămas cu zero-n cont.
- 28 -
- 29 -
Vitejie
• Publicată de Bidulescu Constantin, Dec. 15, 2013
– Eu, când beau, de nimeni nu ascult
Şi de nimeni nu îmi este frică.
– Nu ţi-e teamă nici de nevestică?
– Hei, nu beau eu chiar aşa mult.
O bătrână la magazinul de peşte
• Publicată de Bidulescu Constantin, Dec. 15, 2013
– Proaspăt este acest peşte?
– Dacă-i viu? Sigur că este!
– Lasă, nu-mi spune tu mie,
Că aşa şi eu sunt vie.
Băutura
• Publicată de Bidulescu Constantin, Dec. 15, 2013
Un beţiv se întâlneşte cu doi copii în cărucior.
– Tulai-Doamne, iar văd dublu, am băut cam multişor.
– Gemeni sunt, domnule dragă, şi te rog nu mai fă teatru.
– Înţeleg ce spui matale, dar cum încăput-au patru?
După două ore de ceartă, soţul obosit:
• Publicată de Bidulescu Constantin, Dec. 15, 2013
– Haide să cădem la pace:
Cum vrei tu, aşa vom face.
– Vezi dacă la timp, nu te-ai potolit
Acuma-i prea târziu, că m-am răzgândit.
- 30 -
- 31 -
Hotărâre
• Publicată de Bidulescu Constantin, Dec. 18, 2013
La TV acum ai parte
De tot felul de madame…
Mai bine citesc o carte
Ne-ntreruptă de reclame.
Măsură de prevedere
• Publicată de Bidulescu Constantin, Dec. 18, 2013
Cred în dragostea cea chioară,
Zisă „la prima vedere”,
Dar să nu am neplăcere
Aş privi şi-a doua oară.
Constatare
• Publicată de Bidulescu Constantin, Dec. 18, 2013
Peştele cel prins în nadă
Este foarte bucuros.
N-aţi văzut cum dă din coadă
Când din apă este scos?
Definiţia plagiatului
• Publicată de Bidulescu Constantin, Dec. 18, 2013
Odată ce s-a terminat
Plagiatul este parteneriat
Între doi oameni de ştiinţă
De care numai unul are cunoştinţă.
- 32 -
- 33 -
Pentru cei supărăcioşi
• Publicată de Ion Lazăr da Coza, Iunie 16, 2013
Unii scriu că talent au,
Alţii ca să scape de nevroze…
Eu le spun la toţi pe şleau:
Site-ul nu e-o seră de mimoze!
Replica Sofiei Sincă, Iunie 28, 2013
fii mai blând drag fondator
sunt persoane cu nevroze
şi te scot că eşti dator
la vreun leac de echimoze
Santa Claus
• Publicată de Adelaida Mateescu, Dec. 20, 2013
Puştii apăsând pe maus
Şi grăbiţi că trece pauza
Poate-n loc de Santa Claus
Să ne-aducă nouă Clauza.
Iarna grea
• Publicată de Adelaida Mateescu, Ianuarie 30, 2014
De ţi-e agravată starea
Chemi un doctor, dar Salvarea
Prin nămeţi n-are accesul.
Nu-i nimic, te duc cu preşul.
- 34 -
- 35 -
Rumânu’
• Publicată de Iordăchescu Dragoş Nicolae, Feb. 10, 2014
Tot rumânu' fură iară
Pescuind de pe afară,
Căci acasă stare n-are –
Fură toate... de vânzare.
Replica Elenei Şerban, Februarie 10, 2014
când se fură un ou mic
se închide hoţu-un pic
când se fură toată ţara
cine e proprietara?
U.E.
• Publicată de Iordăchescu Dragoş Nicolae, Feb. 10, 2014
Ne-am grăbit la aderare
Ca să prindem ajutoare;
Intrând toţi voioşi în U.E.
Noi ne-am procopsit cu... râie.
Replica Elenei Şerban, în Februarie 10, 2014
înghesuiţi întru fălire
alipiţi la turme vrem
dar uităm să dăm grăire
cât de genii noi suntem
- 36 -
Criza
• Publicată de Iordăchescu Dragoş Nicolae, Feb. 14, 2014
Criza a venit pe dată,
Peste noapte-abandonată;
Dată de peste ocean –
Ajutor american.
Aşteptând vara
• Publicată de Iordăchescu Dragoş Nicolae, Feb. 12, 2014
A trecut şi iarna asta
Cu-ale ei zăpezi zălude;
O veni şi vara 'ceasta,
Şi-om mânca iar... paie ude.
Replica lui Ion Lazăr da Coza, în Februarie 12, 2014
Mon cher, mata dreptate n-ai –
Să lăsăm pe iarnă orice pai.
Vara, trebuia să ştii:
Vom mânca doar bălării!
Replica Elenei Şerban, în Februarie 12, 2014
dar la vară, din import,
vom primi cu paşaport
lanuri de porumb cât brazii
şi de grâu cât leoparzii
- 37 -
Să vină... primăvara
• Publicată de Iordăchescu Dragoş Nicolae, Feb. 12, 2014
A venit un viscol mare;
Drumu-i nămeţit – ce boală?!
Tolăniţi pe lângă sobă;
Stăm pe lene – burta-i goală!
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Februarie 12, 2014
Lenea-i lene, burta-i burtă...
Am făină de o turtă
Dar să vină Europa
Să-mi frământe mie coca!
Replica Elenei Şerban, Februarie 12, 2014
de-ar fi goală-ar fi minune
s-ar munci la greu şi-am spune
că nămeţii sunt prea mici
şi am face drumul brici
Doamnelor cochete
• Publicată de Iordăchescu Dragoş Nicolae, Feb. 11, 2014
Toate doamnele cochete
Au plecat analfabete,
Pe trotuarul din Paris
Să ajungă-n... Paradis.
- 38 -
Replica Mihaelei Popa, Februarie 11, 2014
de cuvinte dezbrăcate
au plecat pe apucate?
nu, mon cher
cele fără caracter
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Februarie 11, 2014
Frate-al meu, tu ai dreptate –
Doamnele n-au facultate,
Dar ca s-ajungă-n paradis, se ştie,
Trebuie să vadă... meserie!
Jos guvernu'...
• Publicată de Iordăchescu Dragoş Nicolae, Feb. 11, 2014
Jos guvernu'! am strigat.
Şi ne-am dus la împărat;
Am dat votu' pe-un ulei
Şi acu' mâncăm... un clei.
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Februarie 11, 2014
Ne-a promis că viaţă dulce
Pe-al ţării plai, ne va aduce.
Pentru el, visu-i realizat –
Mănâncă şi acum... rahat!
- 39 -
- 40 -
Democraţie (pe principiul „unde-s mulţi puterea creşte”)
• Publicată de Iordăchescu Dragoş Nicolae, Feb. 11, 2014
Cât am fost la comunişti –
Unu’ plimba goală mapa
Şi altu’ dădea cu sapa;
Acu’ la capitalişti –
Numai trei ce plimbă mapa
Dar tot unu’ dă cu sapa.
Replica Elenei Şerban, Februarie 12, 2014
ei sunt bieţii bugetari
senatori, parlamentari
importanţi ca au o mapă
dar ce facem noi c-o sapă?
Munca
• Publicată de Iordăchescu Dragoş Nicolae, Feb. 14, 2014
Toată naţia română
Freacă duda-n săptămână.
Weekend-ul se odihneşte.
Că şi lenea oboseşte.
Prietenii noştri
• Publicată de Iordăchescu Dragoş Nicolae, Feb. 14, 2014
Ne-au adus prietenii noştri
Democratizarea ţării –
Noi rămas-am iar ca proştii,
Slugi la criza aderării.
- 41 -
Unei fete care se priveşte în oglindă
• Publicată de Csenger Marius Aurel, Feb. 15, 2014
Unii cred c-or să se prindă:
Fata asta-ţi seamănă!
Ori e vorba de-o oglindă,
Ori ţi-e soră geamănă!
Unuia ajuns la andropauză
• Publicată de Ion Lazăr da Coza, Februarie 18, 2014
Când bărbatul nu mai poate
S-ajungă la nurii Ei,
O califică pe dată –
O podoabă de doi lei.
PeNeLe-n zbor
• Publicată de Adelaida Mateescu, Martie 1, 2014
Ne resemnăm
Şi fără să ne doară
Zburăm... zburăm...
Cu câte-o aripioară.
Cadou sfânt
• Publicată de Elena Mititelu, Martie 8, 2014
De 8 Martie,-am primit,
Cel mai sfânt cadou din viaţă,
De la scumpul meu iubit...
Dumnezei de dimineaţă.
- 42 -
Cadou de criză
• Publicată de Elena Mititelu, Martie 8, 2014
N-am avut bani să-ţi cumpăr flori...
Mă iartă, scumpă soţioară,
Abia mi-am cumpărat ţigări,
Cadoul... ţi-l voi da diseară.
Mi s-a spus că la bătrâneţe inima se transformă în cord
• Publicată de Ion Lazăr da Coza, Aprilie 13, 2014
Sigur că sunt de acord:
Cât e inimă,-i plăcere
Când e cord
E doar durere!
Replica Valeriei Merca, Aprilie 13, 2014
Vă întreb, aşa,-ntr-o doară:
Când e foc la inimioară,
E durere? E părere?
Ori o dulce adiere?
Replica Adelaidei Mateescu, Aprilie 13, 2014
Când la inimioară-i foc,
S-ar putea să te şi doară,
Fiindcă nu-i exclus deloc
Să te frigi, de bunăoară.
- 43 -
- 44 -
Vivat modestia!
• Publicată de Găletar Gheorghe, Ianuarie 2, 2013
Foaie verde trei magnolii,
Ne hrănim doar din orgolii:
Suntem mari, inegalabili,
Unici, neinterşanjabili,
Cu lipici la poante-alese,
Rime cu delicatese,
Iambii îi mâncăm pe pâine,
Suntem geniile de mâine!
Foaie verde şi-o sipică,
Pentru noi, lumea e mică.
Navigăm pe mări curate,
Înotăm sau dăm din coate
(Nu contează, scopul scuză
Chiar şi-un zbor de buburuză
Când aduce vreun folos):
Suntem sus, iar „ei” sunt jos.
Iar de-acolo, de pe piscuri,
Nu ne pasc erori sau riscuri
Şi, blamând de zor trufia,
Strigăm: vivat modestia!
Super-altruism
• Publicată de Ada Nemescu, Mai 8, 2014
mă bucur că te simţi ceva mai bine
din toată inima şi „bruma” de iubire,
de mine, IERI jurai că eşti „drogat”
AZI, m-ai lăsat ca pe-un banal... fumat
- 45 -
Ameninţarea
• Publicată de Bidulescu Constantin, Mai 6, 2014
– De un timp îmi este greu,
Supărat sunt tare,
Că primesc scrisori mereu
De ameninţare.
– La Poliţie ai fost?
– N-am ce face şi nu risc,
Dar acolo n-are rost
Că... vin toate de la fisc.
Vegetarianul
• Publicată de Bidulescu Constantin, Mai 9, 2014
– Bravo Nae, stai aici,
Bei o bere, mănânci mici.
Tu mi-ai spus acum un an
Că eşti vegetarian.
– Asta este-adevărat
Vegetale am mâncat.
Sunt, voi fi, rămân ce-am fost
Însă vinerea... ţin post.
- 46 -
Soţ model
• Publicată de Ion Lazăr da Coza, Mai 1, 2014
Sunt, mă jur, un soţ model
Mă răzbun numai pe el!
Dacă el e cât canatul...
Mă apuc să dărâm patul!
Replica Sofiei Sincă, Mai 8, 2014
Să-l dărâmi nu-i lucru mare
Poate face orişicare
Uzează tu chiar şi de arme
Numai când canatul doarme
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Mai 13, 2014
Nu am cum să-ţi urmez sfatul
Că lângă ea, în patul meu,
Nu prea adoarme „canatul”
Ca buşteanu' dorm doar eu.
După inundaţie, nişte guvernanţi s-au lăsat plimbaţi cu barca
• Publicată de Elena Mititelu, Mai 15, 2014
Grigorescu de-ar trăi,
Carul şi-ar înlocui,
Văzând şoimii prin noroi,
Ar picta „Barca cu boi”!
- 47 -
Unei poetese care se roagă să i se întoarcă iubitul
• Publicată de Ion Lazăr da Coza, Aprilie 29, 2014
Îţi spui ofu-n poezie
Şi crezi c-o faci cu mult har…
Hei, nu mai strica hârtie,
Ci urcă-te pe cântar.
Replica Sofiei Sincă Mai, 8, 2014
Ce contează o costiţă
sau vreo oca de spanac
că iubirea-i tot zeiţă
da' trece şi prin stomac
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Mai 13, 2014
Ce spui tu, nu-i un secret,
Însă trebuie să ştii:
Una e gurmand să fii
Alta e să fii gurmet.
Birocraţie şi „amabilitate”
• Publicată de Daniela Tiger, Mai 20, 2014
Ţâfnos mi se răspunde iar
Când la ghişeu, stingher, mă duc
Şi tot aşa mă plimbă, dar,
Alt drum să fac, alt act s-aduc.
- 48 -
- 49 -
10 epigrame „geniale” la poezii ocazionale
• Publicate de Ionel Mony Constantin, Mai 17, 2014
(Din parte Autorului:
Dacă te vezi „antologat”
Te rog să nu fi supărat
E o garanţie peste poate
Că intri în eternitate)
1) Luminiţa Scotnotis – Aş vrea să mă mai nasc o dată
De-ar fi să te mai naşti o dată
Şi vei fi iarăşi creştinată
Voi fi prezent, aşa visez,
Să te văd goală... la botez
2) Ion Sabin Pop – Pânza Penelopei
Priceperea-ţi nu e puţină
Şi ai ţesut o pânză fină
Dacă ar fi pe gustul meu
E bună pentru copârşeu
3) Elena Şipoteanu – Pianul
Te felicit şi nu în van
Că faci arpegii la pian
Te chinui însă şi-i păcat
Cu un pian dezacordat.
- 50 -
4) Odin – pentru că nu ştiu unde să mă duc prietene
Eu ştiu precis unde te duci
Şi pe ce cale-o să apuci
Dar n-am s-o spun, îmi pare rău,
Vreau să rămân prietenul tău
5) Cristian Popp – Jazz „în fumul ţigării destinului”…
Poţi să fumezi, e treaba ta,
Dar fără droguri te-as ruga
Să n-ajungi să vorbeşti curent
Cu-n inorog luminiscent
6) Vasile Pin – despre zidirea unei femei
Ne-ai dovedit ce sigur eşti
Când vrei femeia s-o zideşti
Smerit aici eu te-aş ruga
Zideşte-o şi pe soacră-mea
PS. Dacă nu poţi atunci măcar
Te rog s-o arzi în stil barbar
7) Petru Ioan Creţu – Resuscitare 2
Toţi cititorii-au constatat
Că vrei să fii resuscitat
Eu îmi menţin părerea mea
Mai bine te lăsăm aşa
- 51 -
8) Ungureanu – Plânsul zeilor
Când scrii poezii cu mâna stângă
Atunci îi faci pe zei să plângă
Dar dacă zeii te citesc
Se bucură şi-apoi zâmbesc
9) Ioan Grigoraş – Lăsaţi fluturii să zboare
Impresia care ne-o laşi
„Poetul are fluturaşi”
Dar ce păcat că din eroare
Nu lasă fluturii să zboare
10) Mihaela Roxana Boboc – Şevalet cu epilog.
Poeta scrie-un dialog
Ce-i va marca întreaga viaţă
Având poezia ca prefaţă
Şi şevaletul epilog.
Replica lui Petre Ioan Creţu, Mai 17, 2014
(Mony, Mony, chiar moartea-mi doreşti?)
nu ştiu cum ai observat
că aş vrea resuscitat
sunt de neam un bidiviu
ghinion sunt încă viu
- 52 -
Replica lui Ioan Grigoraş, Mai 17, 2014
Sunt sigur că de i-ar lăsa
Nu ar veni în curtea ta,
Că după cum bine se ştie
Ai păsărele-n ea, o mie...
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Mai 20, 2014 (Prefăcându-mă că n-am văzut ghilimelele din titlul ciclului)
Ţi-or fi catrenele superbe, şic,
Însă... nu ştiu cum să zic...
Modestia e de luat în seamă,
Mon cher, chiar şi-n epigramă.
La picnic, o poetă a comandat numai un mic
• Publicată de Ion Lazăr da Coza, Mai 1, 2014
Drăguţa noastră poetă,
Doar un mic? Zău, nu se poate!
E motiv de siluetă
Sau doar de... fidelitate?
Replica Ginei Zaharia, Mai 1, 2014
Şi de una, şi de alta,
Eu aşa am socotit:
Nu e greu, e poate (so)arta
Micului... catrenicit!
- 53 -
Unui doctor care nu primeşte foloase în natură
• Publicată de Daniela Tiger, Mai 20, 2014
Azi, un medic „bun” se jură
Că în timp ce îi trec anii
Nu ia nimic în natură,
Va primi, în schimb, doar banii.
Unuia certat cu inspiraţia
• Publicată de Daniela Tiger, Mai 20, 2014
Eşti poet fără pereche,
Nu că te-aş lua în răspăr,
Cu versul după ureche
Şi rimele trase de păr.
Replica lui Zarra, Mai 20, 2014
Cum aşa? Păi se cuvine
s-o pui la colţ pe mătuşa,
că nu-i meşteră în rime?
Acuşi vin şi trântesc uşa…
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Mai 22, 2014
(„Nu vorbi despre funie, în casa spânzuratului!” proverb
românesc)
Îmi însuşesc al tău perdaf
Cum că-n poezie-s praf,
Dar ia te uită la mata…
În casă, nu ai funia?
- 54 -
Nivelul de trai al urmaşilor lui Decebal
• Publicată de Ion Lazăr da Coza, Iunie 1, 2014
Îmi place, zău, de ţara mea,
Când, de pe păşunea dacă,
Un kilogram de telemea
Costă cât un sfert de vacă.
Replica Elenei Mititelu, Iunie 1, 2014
Şi mie-mi place că-i belşug,
E şi frumoasă ţara mea,
Ce nu-nţeleg, de ce în jug
Trag pentr-un kil de telemea?!
Unui parvenit cu împrumut la bancă
• Publicată de Iordăchescu Dragoş Nicolae, Sept. 17, 2014
Când oile şi le-a vândut,
A luat bmw-ul cu-mprumut…
Costum, pantofi, un parmezan
Şi aere… de ţopârlan.
Soţ conciliant
• Publicată de Ion Lazăr da Coza, Mai 23, 2014
N-am atins-o nici c-o floare!
Că mi-s ăl mai paşnic tip…
Chiar dacă bătaia doare
Când mă bate, nici nu ţip.
- 55 -
- 56 -
Alternativă
• Publicată de Bidulescu Constantin, Oct. 24, 2014
Viaţa-i scurtă ca un fum,
Spunea cineva odată.
S-o lungim nu avem cum
Măcar să o facem lată.
Investiţie
• Publicată de Bidulescu Constantin, Oct. 24, 2014
O monedă-ai înghiţit,
Ce păţeşti acuma oare?
Faptul este dovedit
Îţi mai creşte din valoare.
Dacă tăceai…
• Publicată de Bidulescu Constantin, Oct. 24, 2014
Eu acuma vă spun drept,
Terminaţi cu tevatura.
Prostul este om deştept
Dacă nu deschide gura.
Furtuna
• Publicată de Bidulescu Constantin, Oct. 24, 2014
Corabia de vrei s-o uşurezi
Când furtuna este mare,
Nu e bine să începi
Chiar cu barca de salvare.
- 57 -
Întâlnirea cu şeful
• Publicată de Bidulescu Constantin, Oct. 24, 2014
Cu şeful azi la întâlnire
A fost totală mulţumire:
Şeful mulţumit de sine
Iar eu mulţumit de mine.
Un poliţist opreşte o şoferiţă
• Publicată de Bidulescu Constantin, Oct. 24, 2014
– Permisul, doamnă, îl aveţi?
– Da, şi doriţi să îl vedeţi?
– Nu, doar dacă nu posedaţi,
Atunci ceream să-l arătaţi.
Despre politicieni
• Publicată de Bidulescu Constantin, Oct. 24, 2014
Când eşti prins în mijlocul furtunii
Ca la şah e soarta pentru unii.
Când regină cu puteri o mie
Când un lemn aflat într-o cutie.
Mobil şi imobil
• Publicată de Bidulescu Constantin, Oct. 24, 2014
Când eşti tânăr, eşti agil,
Te mişti bine, eşti mobil.
Dar bătrân, e bine-a şti
Diferenţa stă în „i”.
- 58 -
Minciuna
• Publicată de Bidulescu Constantin, Oct. 24, 2014
Minciuna, o ştiu prea bine,
E un lucru foarte trist,
Dar mă mint chiar şi pe mine
Când mă cred epigramist.
Promisiune
• Publicată de Bidulescu Constantin, Oct. 26, 2014
– De te accept, ca soţ, jurai,
Duc viaţă dulce, ca-n rai.
– Nu fac eu aşa greşeală:
Şi desculţă, dar şi goală.
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Oct. 26, 2014
Mi-ai repetat de-atâtea ori că eşti fecioară
Şi eu credeam c-o spui fără vreun scop,
Dar, după nuntă,-n prima noastră seară,
Am observat că te referi la horoscop.
Semper fidelis
• Publicată de Adelaida Mateescu, Oct. 25, 2014
Ştii şi tu la fel ca mine:
Omul e iubit de câine;
D-aia s-a decis pro domo:
Câinele e sigur „homo”
- 59 -
- 60 -
După un mic succes literar
• Publicată de Ion Lazăr da Coza, Oct. 25, 2014
Râvneam la cireaşa mea,
De pe tortul de andivă…
Dar un confrate-mi dorea
Bomboana de pe colivă.
Replica lui Ionel Mony Constantin, Oct. 25, 2014
(Un posibil răspuns de la confratele anonim.)
Stând şi cugetând adânc
Îţi trimit acum misiva
Eu bomboana n-o mănânc
Vreau doar să-ţi degust... coliva
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Oct. 26, 2014
Glume de acestea, nu se fac.
…Mai sper să ne vedem la o agapă,
Dar până atunci nu pot să tac:
Nu-i bine ca să sapi vreo groapă!
Replica lui Bidulescu Constantin, Oct. 26, 2014
(Un mic succes literar?)
Dacă chiar aşa doreşte
Confratele cu ardoare,
Este sigur că succesul
Nu e mic, ci este mare.
- 61 -
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Oct. 26, 2014
Nu o spun cu modestie:
Succesul meu este mic.
Însă toată lumea ştie
Că a lui e… chiar nimic!
Replica lui Pop Dorina, Mai 16, 2015
E alertă-ntre „cireşe”
Coliva a obosit...
„Succesul” nu se stinsese,
Dar a devenit... pitic.
Tranziţia infinită
• Publicată de Enescu Constantin, Oct. 26, 2014
Au vândut gogoşi cu carul
Dând pe „gratis”, tot amarul
Şi având straşnic suport,
Ne-au pus „cireaşa pe tort”!
Tineri însurăţei
• Publicată de Bidulescu Constantin, Oct. 26, 2014
Dragule, tu poţi să crezi?
Trebuie s-apreciezi,
Că e prima mea ciorbică
Şi-am prăjit-o singurică.
- 62 -
- 63 -
Politicieni la TV
• Publicată de Bidulescu Constantin, Oct. 26, 2014
Se împung şi se acuză,
Uneori te mai amuză,
Când îi vezi şi cum se ceartă…
„Râde ciob de oala spartă”
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Oct. 26, 2014
Prietene, ţi-o spun cu zău,
Şi nu mă feresc de-o ceartă,
Candidata din Buzău
Se jura că nu e spartă!
Replica lui Bidulescu Constantin, Oct. 26, 2014
La oraş, când e să vină,
Este Nuţi cea blondină.
Când se duce înapoi
Este Leana din Pleşcoi.
Replica Adelaidei Mateescu, Oct. 26, 2014
Râd, jignesc pe orişicine
Oală, ciob, cu multă artă;
Asta nu-mi miroase-a bine
Că oliţa e cam spartă.
- 64 -
- 65 -
Grup UMOR - EPIGRAME
• Publicată de Adelaida Mateescu, Oct. 26, 2014
Mulţi venit-au la UMOR,
Râsul le-a stârnit extazul.
Cititorii râd de mor:
Umorişti-s de tot hazul.
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Oct. 26, 2014
S-au ales cu ceva cute
Când m-au citit pe întrecute,
Dar şi-au revenit, vezi bine,
C-o umoristă ca tine!
Replica Adelaidei Mateescu, Octombrie 26, 2014
Te-au citit şi-n orice caz
Cutele sunt de la haz,
Cu mine şi-au revenit
Fiindcă hazul le-a pierit.
Replica lui Bidulescu Constantin, Oct. 26, 2014
(Şi umorul poate face cute)
Greu umorul când e fin
Pentru unii-am constatat.
Este ca un film străin
Trebuieşte subtitrat.
- 66 -
- 67 -
Zgârcenie
• Publicată de Bidulescu Constantin, Oct. 27, 2014
– Nu mai vreau să mă mărit
C-un aşa mare zgârcit.
Nu ne potrivim noi doi
Ia-ţi inelul înapoi,
Zice tristă Alinuţa.
– Dar să-mi dai şi cutiuţa.
Replica lui Enescu Constantin, Oct. 27, 2014
Bine zice Alinuţa,
Să îi dai şi cutiuţa,
Dar ai grijă, sare gardul,
Dacă-n ea nu e pus cardul!
Vreme rea
• Publicată de Adelaida Mateescu, Oct. 26, 2014
Pe Vântu l-au luat pe sus,
Acum, alegerea-i cuvântul;
Vremea cuvântul şi l-a spus:
Panourile le ia vântul.
Replica lui Enescu Constantin, Octombrie 26, 2014
Azi, panourile ce cad
Poate ne mai ia avântul
Şi procentele mai scad
De-i luăm cu amănuntul.
- 68 -
Menirea profesorului
• Publicată de Bidulescu Constantin, Oct. 28, 2014
Scopul este pentru el
Să scoată copii model,
Că-i mai greu de reparat
Un matur gata stricat.
Replica lui Enescu Constantin, Oct. 28, 2014
Dar e greu de reparat
Şi-un copil gata stricat,
Că părinţii plini de ei
Vor să aibă urmaşi grei!
Replica lui Bidulescu Constantin, Oct. 28, 2014
Dacă nu e educat
Este greu de reparat.
Nu-l mai ajută nici sfinţii
După cum îl cresc părinţii.
Promisiunea unui condamnat
• Publicată de Gina Zaharia, Noiembrie 9, 2014
În celulă vă urmez
Şi promit, chiar pot să jur,
Că de-acuma nu mai fur
Până nu mă... liberez!
- 69 -
- 70 -
Întâmplare românească
• Publicată de Bidulescu Constantin, Oct. 29, 2014
Pe o stradă circulată
Mergea un şofer odată.
În urmă nu s-a uitat
Şi brusc banda a schimbat.
Dar necazul l-a păţit
Că în plin a fost izbit.
Celălalt, din întâmplare,
Nu avea viteză mare.
Şi s-au dat jos amândoi
Supăraţi fiind cei doi.
– La drum în orice moment
Trebuie să fii atent.
Nu prea eşti bun de şofat
Carnet cum ai căpătat?
– Domnule, eşti desuet,
Cin' ţi-a spus că am carnet?
Clarificare la zi
• Publicată de Adelaida Mateescu, Nov. 11, 2014
Precizez azi tuturora
Cum votează Diaspora
Lucru sigur aşadar
Este clar că nu e clar
- 71 -
- 72 -
Discuţie între doi pensionari
• Publicată de Bidulescu Constantin, Nov. 10, 2014
– Ioane, te mai duci la vot?
– M-aş duce, dar nu prea pot,
N-am cu cine să votez
Între-un neamţ şi-un albanez.
Dacă mă gândesc un pic
Nu s-a prea făcut nimic
Pentru oameni din popor,
Ci mai mult pentru ai lor.
Cel aflat la guvernare
A făcut mult zarvă mare
C-a avut un mare dinte
Pe actualul preşedinte.
Şi-au condus la o adică
Ca un câine c-o pisică.
Celălalt, tăcut de fel,
A lucrat mult... pentru el.
– Da, dar neamţul, din ce ştiu,
A muncit pentru Sibiu.
Celălalt cu promisiuni
Nu cumva sunt doar minciuni?
A promis la pensionari
Pensii uite-aşa de mari!
– Asta e o veste bună
Ne mai dă cinci lei pe LUNĂ.
Partea rea este, de-i vrei,
Trebuie să mergi să-i iei.
Iar aicea, pe pământ,
În buzunare tot vânt.
Oricine e preşedinte
O să fie ca-nainte.
– Pesimist eşti, măi, bădie,
- 73 -
Vom vedea ce o să fie.
Să mergem cu toţi la vot
Că aşa e peste tot.
De nu-i bun preconizăm
Peste cinci ani să-l schimbăm.
(Asta de mai apucăm).
Replica Adelaidei Mateescu, Noiembrie 15, 2014
Fii pe pace că-apucăm
Şi din mână n-o s-o dăm
Tragem tare să se vadă
Cum tragem mâţa de coadă.
Replica lui Bidulescu Constantin, Nov. 15, 2014
Şi eu cred că apucăm
Ar fi rău să abdicăm.
Numai că de-atâta tras
Fără coadă-o fi rămas.
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Oct. 5, 2015
– Ca şi Titanicul, se-afundă
Ţara, în sinistra undă!
– Ce te plângi aşa, măi, vere,
Sunt ai noştri la putere?
- 74 -
- 75 -
Onomastică
• Publicată de Adelaida Mateescu, Martie 28, 2015
De cu toamnă până-n vară,
Tot trăgându-ne pe sfoară,
Numele nu şi-l dezmint:
Se prezintă „Parla-mint”
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Nov. 16, 2014
Zvonul umblă ca nebunul:
„Cade, cade că-i plăpând!”
M-am şi luat în piept cu unul:
„Cade, domnule, dar când!?”
Confruntarea finală Ponta-Iohannis
• Publicată de Csenger Marius Aurel, Nov. 13, 2014
Pumni şi palme şi săgeţi…
– Luptăm pentru România!
Dar de fapt, sunt doi băieţi
Ce-şi dispută… jucăria!
Replica Sofiei Sincă, Noiembrie 13, 2014
se mai bat în infractori
peste piepturi, cu eresuri
lacomi, duri devoratori
îşi dispută interesuri
- 76 -
- 77 -
1+1=1 (Adeziune)
• Publicată de Csenger Marius Aurel, Nov. 13, 2014
Eu vă dau o veste acuma,
Matematica o scapă:
Una şi cu una-s una,
Doua picături de apă!
Replica Adelaidei Mateescu, Noiembrie 14, 2014
Una şi cu una-s una
Socoteala nu-i totuna
Unu şi cu unu-s doi
Şi fac unu... Vai de noi!
Dor de Tepeş
• Publicată de Csenger Marius Aurel, Nov. 13, 2014
Ne rugam: Tu, Tepeş Doamne,
Până la sfârşitul lunii
Să vii şi să stai cinci toamne,
Să ne scapi de toţi nebunii!
Replica lui Bidulescu Constantin, Nov. 14, 2014
Doar el mai poate să-i condamne.
Chemarea ta este de geniu,
Dar nu ajung numai cinci toamne
Ar trebui, cred, un deceniu.
- 78 -
- 79 -
Replică întârziată la o discuţie despre Grupul UMOR
• Publicată de Lilioara Macovei, Nov. 12, 2014
Cum să fie gălăgie,
La Umor şi Epigrame,
Dacă mustu-i vinişor
Şi oiţele pastrame?
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Nov. 12, 2014
Le-am dat vin, le-am dat pastramă
Şi-aşteptam dans, hărmălaie...
Dar ei fac o mare dramă
Că n-au şi-o iadă bălaie
Replica Lilioarei Macovei, Nov. 13, 2014
Este şi iada brunetă
Dar stă doar pe la grătar,
Bagă mici la măseluţă
Şi pahar după pahar.
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Nov. 13, 2014
Ce-ai spus, rău m-a supărat
Şi n-am pus geană pe geană:
Bruna bea, i-adevărat,
Însă doar din damigeană!
- 80 -
Replica Lilioarei Macovei, Nov. 13, 2014
Da, paharu-i cât damigeana
Asta să mă crezi pe dată
Şi dacă întorci privirea
Vezi bruna mangă de beată.
Şi încă ceva:
Supărat n-aş vrea să fii
Mai bine pofteşti la asta –
Masă plină cu de toate
Dacă… te lasă nevasta!
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Nov. 17, 2014
Doar ştiţi şi voi cum e nevasta...
Dar ca să scap de sub zăvor
Îi spun că m-a lovit năpasta
Şi-s la citit, pe la Umor.
Replica Lilioarei Macovei, Nov. 18, 2014
Aşa sunteţi voi bărbaţii,
Mai spuneţi şi minciunele,
Dar când vă prinde nevasta
Staţi cu ochii în podele.
- 81 -
Liniştiţi şi cuminţei,
Staţi aşa încremeniţi
Săpuneala când e gata
Pe la „Grupuri” vă opriţi.
La „Salonul de lectură”
Sau la cel de ,,Degustări”
Prologu-i vinul tare
Epilogul cu jumări.
Şi tot staţi la lecturare
Şi recenzii câte-o noapte
Chiar de ştiţi ce vă aşteaptă
Voi le înduraţi pe toate.
Alegerile
• Publicată de Bidulescu Constantin, Nov. 16, 2014
Ponta: – Alo! B.E.C.-ul? Care este rezultatul alegerilor?
B.E.C.: – Domnul Iohannis 52%.
Ponta: – Aoleou!
B.E.C.: – Staţi liniştit, dumneavoastră aveţi 56%.
Replica Adelaidei Mateescu, Decembrie 2, 2014
Categoric – cu eşecul...
Metaforic – s-a ars B.E.C.-ul!
- 82 -
- 83 -
Dându-se mare berbant
• Publicată de Ion Lazăr da Coza, Nov. 25, 2014
Când şi-a exprimat dorinţa,
L-a-ntrebat juna bălaie:
– De ce să-mi ridic fustiţa?
Eşti ginecolog, tataie?!
Replica lui Bidulescu Constantin, Nov. 25, 2014
A fost tinerel odată,
Ce putea să-i facă el?
Doar să-i dea o ciocolată
Şi să vadă-un chiloţel.
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Nov. 26, 2014
Tu m-ai făcut să înţeleg, vezi bine,
Că de-o trata c-un cherry şi c-o soda,
El nu avea vreun gând pervers (ca mine),
Ci doar dorea să afle cum e moda.
Admirând...
• Publicată de Ion Lazăr da Coza, Aprilie 25, 2015
Sunt sedus de mândra-ţi poezie.
De nurii tăi… alţii or fi!
Nu că eu, oftând, nu i-aş râvni...
Dar are făcăleţ a mea soţie!
- 84 -
- 85 -
Grup UMOR (revenire)
• Publicată de Adelaida Mateescu, Nov. 12, 2014
Umorişti avem câţi vrei
Una sută treize’ş’trei
Grupul ăsta-i un tezaur
Că tăcerea e de aur.
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Noiembrie 12, 2014
Apropouri ştii să işti,
Aducând o „nouă” ştire
Cum că sunt mulţi umorişti...
Sunt, dar... sub acoperire.
Unii îşi exprimă păreri asupra cărţilor pe care nici nu le citesc
• Publicată de Ion Lazăr da Coza, Noiembrie 29, 2014
Îmi spui că toţi confraţii la greu ţi-au lăudat
O carte despre care am zis c-ai încropit-o
Şi că-i o catastrofă, un mare fâs barat…
Mă ierţi amice, zău, dar eu ţi-am şi citit-o!
Replica Valeriei Merca (Adelaide), Nov. 29, 2014
(Reversul – Răspuns celor care laudă peste măsură)
Se-ntâmplă şi la case mari, vezi bine,
Însemn de periaj, cum s-o numi...
Să-ţi spun că-mi place-atât de mult de tine,
De-mi vine, zău, a nu te mai ceti.
- 86 -
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Nov. 29, 2014
(Apreciez că ai vrut să-mi fii fidelă cititoare)
După trei pagini şi un rând,
Simţind că tare oboseşti,
M-ai înjurat cumplit în gând
Că poze sunt doar pe coperţi!
Replica Valeriei Merca (Adelaide), Nov. 29, 2014
Un personaj din „Pietre” îmi zâmbeşte:
Valeria – nume predestinat!
E semn că vrerea mea nu oboseşte,
Când şi coperta e spre lecturat.
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Dec. 2, 2014
Îţi neg tenacitatea-ţi etalată
Şi te întreb (nu ca s-o fac pe zmeul):
Să-mi spui, de-ai lecturat coperta toată,
Care e, cu ochi-nchişi, ISBN-ul?
Bebe XXI
• Publicată de Adelaida Mateescu, Martie 24, 2015
Bebeluşii, la născare,
Urlau OA! în gura mare;
Aflu-acum că treabă n-au,
Dau de viaţă, strigă WOW!
- 87 -
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Martie 25, 2015
Eu îţi spun aşa... pe şleau:
E-nvechit... bebele-WOW.
Vine pe lume – vedetă,
În mână cu o tabletă!
Între doi scriitori
• Publicată de Bidulescu Constantin, în Dec. 14, 2014
– Nu vreau să te amăgesc,
Când o carte eu citesc
Mi se pare tot mereu
Că puteam s-o scriu chiar eu.
– Acuma să fim oneşti
Doar cărţi proaste tu citeşti.
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Dec. 14, 2014
Dialogul e firesc
Şi îmi pare cunoscut...
Eu sau tu... nu-mi amintesc
Cine să-l fi început?
Replica lui Bidulescu Constantin, Dec. 14, 2014
Poanta cred că-i înţeleasă,
Însă nu am nicio vină
Că memoria te lasă.
Trebuieşte lecitină.
- 88 -
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Dec. 14, 2014
Cu sau fără lecitină,
Mai sar gardu' la vecină.
Tu nu-ţi părăseşti ograda!
Ai nevoie de viagra?
Replica lui Bidulescu Constantin, Dec. 14, 2014
Îmi cam trebuie, la salt,
Dacă gardu-i prea înalt.
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Dec. 15, 2014
Când cu barbă albă-om fi,
Când garduri n-om putea sări,
Ca să scăpăm de greu necaz,
Vom face, neică, un pârleaz!
Replica Bidulescu Constantin, Dec 15, 2014
Noi acuma mai glumim,
Dar când mult îmbătrânim
Şi ne va lovi necazul
Degeaba sărim pârleazul.
Replica Ion Lazăr da Coza, Dec 15, 2014
Frate, nu m-ai înţeles –
Fă pârleaz, nu amâna,
Să poată veni mai des
Vecina cu... prişniţa.
- 89 -
- 90 -
Pluguşorul de pe ÎNSEMNE CULTURALE
• Publicat de Ion Lazăr da Coza, Decembrie 25, 2014
Aho, aho, poeţi-fârtaţi
Staţi pe site şi nu mânaţi
Chiar de gându-i la cârnaţi
Şi la ţuica piperată
Descântată lung în vatră
Ori la berea cu broboană,
Ori la vinul fiert din cană,
Sau la vreo blondă codană…
Şi voi, poetese fine,
Nu vă gândiţi la tartine,
Nici la blănuri, ori botine
Şi-ascultaţi puţin la mine,
Sau citiţi astă postare
Numai de o fi răbdare –
Că n-am mai scris poezie
De mulţi ani (parcă vreo mie)
Ce-o ieşi… nimeni nu ştie!
Mânaţi, măi!
– Hăăăăăi!
Rotofei ca un bostan
Iaca mai trecu un an
Tot pe-Însemne culturale
Că în timpuri anormale
Arta-i drog şi e nectar
Pentru omu’ cu-ales har,
Pentru guvernanţii mei
Parc-ar fi fum de ardei
Mânca-i-ar benga pe ei
- 91 -
Fie şi fără mujdei!
Mânaţi, măi!
– Hăăăăăăăăăăăi!
Dar să zicem de-ale noastre
Că nu toate ni-s albastre
Ba sunt gri… negru-catran…
De când scriem pe ecran
Pare, cu prea mult elan
Ignorăm gramatica
(Cic-aşa-i poetica)
Nu recunoaştem că-i grea,
Ori habar n-avem de ea!
Înşirăm cu graţie
Orice-aliteraţie
Vacs, tu, punctuaţie
Şi epatăm cu toptanu’
Greşeli câtu-i Bărăganu’
Cacofonii, „dezacoarde”,
Neuronul de ţi-l arde
Gafa dacă i-o remarci
Mai bine era să taci
Că nu cere el clemenţă,
„Este vorba de licenţă
Şi de mult avangardism!…”
Zău, mă paşte-un pesimism…
Aşa că schimb şi eu fila
Şi zic: „Dumnezeu cu mila!”
Şi mai zic: Fete, flăcăi,
Ia sunaţi din zurgălăi
NING-ul să se sperie
De aşa istorie
- 92 -
Mânaţi, măi!
– Hăăăăăăăăăi!
Sunt unii, măi, frăţioare
Dacă le ceri şi valoare
Le stârneşti grea indignare
Şi-ţi aruncă-n gura mare
Că ei scriu aşa cum simt…
Dar eu asta nu consimt
Şi-l întreb atunci pe el
Eşti abonat la Nobel,
Eşti cumva luminos far,
Eşti vreo bornă de hotar,
Ca să-ţi admir poezia
Ce-i soră cu nerozia,
Fără să-i fac necropsia?
Şi de n-are vreun răspuns
Că prea tare-a fost împuns
Lesne face-o piruetă
Şi o dă într-o şuetă –
Că scrie metafora
Doar pentru inima sa.
Atunci stau şi mă tot mir
Ca un fir de calomfir
De ce nu faci tu aşa
Că mai mult eu te-oi stima:
Pe oglinda de la baie
Să înşiri versuri – o droaie
Şi când te ferchezuieşti
Stihurile să-ţi citeşti?
Dar cum te ştiu eu pe tine
Sigur n-o să fii cu mine
Ca să mânăm plugul bine
- 93 -
Aşa c-o să strig prin văi
Singur-singurel:
– Hăi! Hăăăăăi!
În contrast, cum să n-admiri
Bobocii de trandafiri
Însetaţi de-a progresa
Că au de unde-nvăţa
Prieteni mulţi, cu minte multă
Ei cotidian ajută
Parcă-s năimiţi în valută
Şi chiar dac-ar fi plătiţi
Tot n-ar fi aşa uniţi
Cum literatura-i leagă
Prin dragoste, viaţa-ntreagă…
Cu ei s-o luăm peste văi
Şi sunând din zurgălăi
Să mânăm pluguţul, măi:
– Hăăăăăăăăăăăi!
Sunt unii, se cred vedete,
Şi chiar sunt – Domnul, mă ierte! –
Nu dau mână de-ajutor
Şi mă-ntreb: La rândul lor
Nu au primit niciun sfat
Când pe ăst drum au plecat?
…Treaba lor, nu-i treaba mea,
Dar tare s-ar supăra
Mentorul de i-ar vedea.
Le-ar zice „Bravo, flăcăi!”?
Sau poate un: – Hăi-hăi-hăi!
- 94 -
Mai vezi unul dintre-aceia
În care zace scânteia
Dar nu-şi finisează versul
De s-ar zdrobi Universul,
De capul lui de te ţii
Te-acuză de gelozii
De parcă ajungi mai mare
De îi faci vreo sesizare
Şi-ţi aruncă: „Ia, mă duc
Cu opera pe feisbuc!”
Şi acolo laicuieşte
Şi laicuri din greu primeşte…
Însă stau nedumerit
Că-s la minte găurit
Şi nu prea-nţeleg defel
Dai laic tu, laic dă şi el
Sute într-un minuţel…
Când pustia aţi citit
Un poem cu gabarit
A!... M-am prins cam târzior –
Laicul este de decor
Dar cu el mi te mândreşti
Rudele îţi fericeşti
Şi capeţi sponsorizare
De la unchi, de la mam’-mare
Că doar ea este experta…
Şi vii şi-mi arăţi coperta
Că de ţi-aş citi volumul
Greşeli ar fi cu duiumul
Şi-aş pleca năuc pe văi
Fără a-ndemna:
– Hăi! Hăăăăăăăăăăăi!
- 95 -
Ce am spus aici, pripit
Nu e lucru inedit
Sfaturi de-astea aţi primit
De când pe-Însemne-aţi venit
Şi le fel vă vom toca
Cât pe-Însemne veţi mai sta!
Opriţi plugul, măi flăcăi,
Şi sunaţi din zurgălăi!
S-audă tot NING-ul, măi! Ahooooooo!
Replica Veronicăi Pavel Lerner, Ian. 2, 2015
„NING-ul” sare ca o minge
Tare-i ocupat… doar ninge
N-are timp de-ortografie.
Tot mai bine să ne fie...
Replica lui C.Titi Nechita, Ianuarie 3, 2015
Anul nou cu bine,
Cu zile senine,
S-aveţi bunătate
Şi noroc în toate!
Ploi la timp,
Lanuri pe câmp,
Bucurie şi belşug
Pentru brazda de sub plug,
Iar la toate mesele
Inimile vesele!
S-ajunge-ţi bătrâni cu toţii,
Să vă vedeţi strănepoţii
Şi în anul ce-am intrat
Să fiţi cu gândul curat,
Să trăiţi pe-ndestulate,
La mulţi ani şi sănătate!
- 96 -
- 97 -
Să nu iasă din tradiţii (Pamflet)
• Publicat de Elena Mititelu, Iunie 13, 2015
Am în curtea mea doi boi,
Botezaţi Plăvan şi Ţântu,
Nu-i înjug cum bate vântul,
Că mă bagă-n popuşoi.
Plăvan ştie că-i de dreapta,
Ţântu – stânga, că ia foc,
Nu e cale de mijloc,
Fiecare-şi vede treapta.
Nu trage unul ’nainte,
Riscă să răstoarne carul
Şi de-aici întreg coşmarul,
Când coboară cele sfinte.
La imaş le-am scos chitanţă,
Stau cu ceilalţi la un loc,
Însă nu le intră-n joc,
Şi... n-au fir de aroganţă.
Zilnic se duc la păşune,
Cei din stânga stau deoparte,
Dreapta rumegă aparte,
Nu gândesc la uniune.
- 98 -
Chiar de sunt în opoziţii,
Trag la car cum e mai bine,
Nu-şi dau cinstea pe ruşine,
Să nu iasă din tradiţii,
Ţântu-n dreapta să-l înjugi
Şi Plăvan în stânga pus,
Jugul dracului s-a dus,
Cu proţapul unde-ajungi!?
* * *
Tare-s cumpătaţi ţăranii,
Trag în jug, cum boul trage,
Nu au timp pentru hârţoage
Şi nu sunt precum profanii.
Greu lucrează la pământ,
Nu dau legi, nu dau decrete,
Săturaţi de-amendamente,
Le suportă-aşa cum sunt.
Supărări în ei mocnesc,
De proteste timp nu au,
Dar şi când dau, apoi dau,
Cât tot neamul românesc!
- 99 -
- 100 -
Încâlcirea ideilor (încastrarea î-ului în iaurtul i-ului)
• Publicate de Pop Dorina, în Iunie 21, 2015
Iarba încălzită în ibric invită iedera în iatac. Împunsă în iasomie, iedera
începe imnul inclus în iubirea învechită:
– Irina iubeşti îndrăzneala ienicerului îndrăgostit? întreabă Iancu.
– Iscusinţa îmblânzită, Iancule.
– Ieşim?
– Ifose ieftine, îmbârligătorule!
Involuntar, iedera înhumează iepuri în intersecţia î-ului în i. Iarba
integrează inamicul încărunţit impropriu. Isteţimea imitaţiei inundă inima
iederii intoxicată:
– Ioane, îmi iei inel? insistă Ileana.
– Înnegreşte, isteaţo.
– Interzici inelul în iubire?
– Inflaţie, Ileană. Încolţeşte inflaţia...
Incertitudinile înmugurite în iarbă îngrijorează iluziile încălzite în iniţiala
înjunghiată ipohondric. Instantaneu, iedera instalează iureşul izometric:
– Impresionezi, Isabela!
– Invită-mă în Istanbul, Iustin!
– Imediat. Îmi iau iataganul ideologic îmbibat în ignifugarea izmenelor.
– Inhalezi iarbă, iubiţel?
Insist în încurcarea iţelor: Interpretarea „ideilor încâlcite” impune
imigrarea impostorului în infinitul întunecos!
- 101 -
- 102 -
Declaraţie de avere
• Publicată de Bidulescu Constantin, Dec. 13, 2014
Cu opt zerouri, pe hârtie,
Toată averea mea se scrie.
Mai rău că-n faţa lor, vă zic,
Nu-i nicio cifră, nu-i nimic.
Replica Adelaidei Mateescu, Februarie 3, 2015
N-ai niciun ban, pluteşti în nouri,
Trăieşti mizer în deficituri,
Noi însă ştim: În opt zerouri
Se-ascund „doar” patru infinituri.
Despre „Să te sărut”, autor S.D.
• Publicate de Ionel Mony Constantin, Mai 21, 2015
(Deoarece autorul S.D., pe blog, îmi şterge cu obstinaţie comentariile critice la
poezia sa „Să te sărut”, îi răspund aici unde nu mai poate face nimic.)
Ştergând ce scriu, bine să-ţi fie,
Tot ce afirm de poezie
O spun aici fără-nconjur
E ca şi cum mă ştergi la...
Poezia n-are „ciocolată”
Şi pentru cititor i-un vax.
Iubita, cred că-i dezgustată
Că îi oferi un ciocolax
(ciocolax = laxativ)
- 103 -
- 104 -
Unui pretins poet al zilelor noastre
• Publicată de Valeria Merca, August 20, 2015
De versu'-ţi alb îmi dă dureri de şale
E pentru că exist şi-am simţământ.
Cu zelul plus talentul dumitale,
Spori-va TVA-u'... la cuvânt.
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Oct. 3, 2015
Că ai dureri de şale, nu e fals,
Dar mai schimbă şi matale rolul –
Nu întruna, la Viena, vals…
Gustă de prin viaţă rock’nd-roll-ul.
Speranţe medicale (volum colectiv „Cu epigrama la asalt”, 1998)
• Publicată de Gina Zaharia, Mai 14, 2015
Examinând un muribund,
Un medic ricană puţin:
„Tu fii pe pace, în curând,
Te voi scăpa de orice chin!”
Replica lui Pop Dorina, Iunie 9, 2015
Sentinţa i-a spus-o „mişelul”
Apelând chiar la umor,
Dorind să-ndulcească amarul
Luând fraza din… abator.
- 105 -
- 106 -
Şarjă prietenească la poezia „Poduri spre iad”, autor da Coza
• Publicată de Ionel Mony Constantin, Aprilie 29, 2015
Citind această poezică
Am constatat că la adică,
La o lectură mai atentă,
E doar o toxică placentă!
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Aprilie 29, 2015
Lectura, zău, ţi-a fost atentă…
Dar eu mă trag din acea gintă
Ce vrea o toxică placentă
În loc de-o prea dulce plăcintă
Replica Cameliei Ardelean, Aprilie 29, 2015
Chiar am citit cu interes
Despre placentă şi... plăcintă,
Parcă mă simt la un congres
De medicină... într-o gintă.
Versul clasic
• Publicată de Valeria Merca, în August 16, 2015
De versul clasic n-am să mă dezic!
Ades găsim un loc pentru mai bine;
La coada vacii mai rămân un pic:
Nu pita şi cu slana-s la-nălţime?!
- 107 -
Replica lui Ion Lazăr da Coza, August 19, 2015
Eşti depăşită, sister, eu îţi spun
Dar dacă vrei la coada cow să stai
Pe my God, cel sfânt, nu mă opun...
Chiar dacă bread şi bacon ai!
Dicţionar (conform Google Traducere):
Sister = soră
Cow = vacă
My God = Dumnezeul meu
Bread = pâine
Bacon = slănină
Replica Valeriei Merca, August 20, 2015
Zici depăşită? E pe placul meu!
Nici coada de purcel nu-i de-aruncat!
Îţi jur şi eu, pe-acelaşi D-zeu,
Că Ion da Coza s-a născut la sat.
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Oct. 3, 2015
Mă ştii că mi-am negat străbunii,
Cum limba şi-o reneagă unii?
M-am născut şi o să mor la sat,
Chiar dacă veşnicie n-am gustat!
- 108 -
- 109 -
La bacalaureat
• Publicată de Pop Dorina, Iulie 2, 2015
Bac-ul l-am dat în toamna vieţii.
M-am descurcat, dar am scris puţin cam strâmb;
Îmi trebuiau mai multe exerciţii
Pentru-a-mi ascunde... cultura de porumb.
Replica lui Ion Lazăr da Coza, August 19, 2015
Aş zice multe despre-această epigramă
Dar astăzi vreau să fiu columb
Totuşi întreb, fără să risc vreo dramă:
Care cultură? Văd numai porumb!
Disperare
• Publicată de Ion Lazăr da Coza, Oct. 5, 2015
Zău că fac atac de cord
Că-ntruna glasu’-l ridici
Chiar şi când sunt de acord
Tu şi-atunci mă contrazici!
Replica Rădiței Răpeanu, în 6 Oct. 2015
E o plăcere, n-am ce-ţi face!
La ceartă sunt deschisă ca un unghi
– să nu-ntrerupi femeia dacă tace
că te scuteşte de-orice junghi! –
- 110 -
Fiecare cu limba sa
• Publicată de Ion Lazăr da Coza, Oct. 3, 2015
Că eu am limba ascuţită,
Mi-a spus nevasta mea odată,
Dar, ca fiinţă – vai! – păţită,
Nu-i spun c-a ei e bifurcată!
Replica Rădiței Răpeanu, Oct. 7, 2015
Femeia, de la Domnu-i dată
să aibă limba bifurcată!
o parte-n draci de înţepată
şi-a doua numai miere toată!
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Oct.9, 2015
Ce spui tu, e tare bine
(Că doar ai mintea diamant!),
Dar nu știi care-i pentru mine
Și care e pentru amant.
Replica Adelaidei Mateescu, Oct. 8, 2015
Că are limba bifurcată,
Chiar poţi a-i spune, dacă vrei;
Cum e poetă talentată,
Va scoate-o carte minunată,
Una... bilingvă.
Bravo ei!
Replica lui Ion Lazăr da Coza, Oct. 9, 2015
Of, că rău mai sunt de gură!...
M-ai lămurit - i-o nerozie!
Ca să evit o altă-ncurcătură
În Esperanto-i cer să scrie.
- 111 -
- 112 -
Epilog
• Publicată de Ion Lazăr da Coza, în Oct. 12, 2015
De-ţi văd privirile cam cătrănite
E că în Grupul de Umor n-ai prea venit
Iar de-ai citit şi-această carte pe sărite
Poţi să te superi, dar te declar… sărit.