transcript
ADJUD
Din cuprins:
zilele
Str. Libertii, nr. 32
Alexandra Matei, Adelina Ciobanu, Denisa Grindei, Ctlina
Grigore
Fotografii: Bianca Bulgaru
În acest numr:
Claudiu Nicolaiev Bianca Bulgaru
Mihai Petean Andreea Pleu
Sorina Gheorghiu Diana Tujan
Tzloanu Andreea Rzvan Paiu
Daniela Sandu Cristina Bostan
Mihaela Susanu Maria Lovin
Sorina Bitire Daniel Sava
Alina Stoica Nicoleta Frunz
Simona Drgoi Oana Olteanu
S.O.S – SALVAI CRILE!
În vremea când eram eu însumi elev de liceu (a trecut de atunci
aproape o
jumtate de secol!), mi-a czut în mân romanul „Fahrenheit 451” al
lui Ray Bradbury, o
carte despre care a putea spune c mi-a marcat evoluia ulterioar.
Autorul închipuie aici o
lume stranie în care crile sunt interzise, pompierilor
încredinându-li-se sarcina de a le gsi
prin casele oamenilor i de a le da foc. Numai c unul dintre
pompieri are ideea subversiv s
fure o carte i s o citeasc pe ascuns, rmânând profund impresionat
de tot ce gsete
acolo...Astfel c, în zilele urmtoare, face rost de alte i de alte
cri pe care le citete i
faptul acesta al lecturii îi deschide orizonturile unei alte lumi.
Hotrte, deci, s-i
prseasc oraul i vechea îndeletnicire i pleac undeva, într-un loc în
care sunt exilai toi
iubitorii de cri: aici descoper un grup de oameni care au memorat
cri întregi cu scopul
de a le transmite mai departe, de la om la om i de la generaie la
generaie. Erau, cum s-ar
spune, un fel de salvatori ai crilor.
Lumea în care trim în prezent seamn întrucâtva cu acea lume descris
de
Bradbury: pe de o parte, în pragmatismul ei nesbuit, a creat i
creaz nevoi artificiale care
caracterizeaz partea cea mai grosier a fiinei umane, manipulându-l
i
unidimensionalizâdu-l. Astzi devine din ce în ce mai mic numrul
acelora care, pui în
situaia de a alege între o bibliotec i o main de lux, ar alege
biblioteca. Astzi crile nu
mai sunt incendiate, dar se creaz o stare de spirit potrivnic lor,
astfel încât ele nici mcar
s nu mai fie luate în seam. Oamenii care astzi mai citesc sunt
considerai nite tipi ciudai
i nite indivizi care, în general, nu prea tiu pe ce lume
triesc.
Astzi devin din ce în ce mai puini aceia care mai au bucuria
lecturii unei cri
de la cap la coad; internetul (altfel o genial descoperire i un
uria ajutor al spiritului
uman!) le ofer în schimb nite penibili inlocuitori: referate,
rezumate, schematizri i înc
multe altele. Suntem în acelai timp i spectatorii i actorii unei
adevrate tragedii în care
Viaa este pus între paranteze i, în locul ei, ni se ofer,
negustorete, cliee moarte.
Pe de alt parte, au mai rmas i nite oameni ciudai care se mai bucur
de
fonetul i de mirosul de tu proaspt al paginii scrise, de lumea
aceea vie i autentic pe
care o gsesc între coperile unei cri i care, prin însui faptul
temerar al lecturii, se numr
printre salvatorii de carte. Într-un fel, ei sunt salvatorii de
carte din romanul lui Bradbury.
Voi cam pe unde anume v situai în toat povestea aceasta? Este
foarte
important s tii de care parte a baricadei te situezi: de partea
acelora care se simt bine s
triasc într-o lume mohorât, schematic i anost, din care visurile i
idealurile sunt
alungate, sau de cealalt parte?
Tertium non datur! Cred c a sosit momentul s alegem ce avem de
fcut:
salvm crile ori le dm foc?
Prof. PAUL SPIRESCU
GHEORGHE CALAMANCIUC –dramaturg, poet i prozator
Gheorghe Calamanciuc este cunoscut cititorilor prin articolele sale
incitante publicate în presa periodic, dar i prin piesele de
teatru. S-a nscut la 7 februarie 1945, în satul Mihoreni, inutul
Herei, fostul jude Dorohoi, teritoriu românesc ocupat de armata
sovietic în 1940, actualmente administrat de ucraineni.
A fost colaborator literar, redactor-ef adjunct la ziarul Patria,
Fleti, director al colii medii Clineti, Fleti, lector la
Universitatea de Stat „Al. Russo”, Bli. În prezent e redactor
literar la Teatrul Naional „V. Alecsandri” din Bli. Colaboreaz cu
revistele Literatura i Arta, Viaa Basarabiei, Contrafort, Semn,
Sud-Est (R. Moldova), Teatrul Azi, Teatrul Românesc, Dunrea de Jos,
Cronica (România).
A editat mai multe cri de dramaturgie, versuri, proz i basme pentru
copii: Ultima noapte de mileniu cu un copil îmbtrânit,
Deea-Fecioara din lacrima cerbului, Ispita înecului, Poemele
repaosului, Toamnele lui Adam, Ultimul Urma al lui tefan-Vod, S m
iubeti sinucigându-te, s te sinucizi iubindu-m, Paradisuri ironice
.a. Piesele sale au fost jucate pe scenele mai multor teatre din R.
Moldova i România.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova i al Uniunii
Scriitorilor din România. A fost distins cu Premiul Uniunii
Scriitorilor din Moldova pentru anul 2007.
Sfaturi pentru tristee Tristeio, ..., de-acum înainte vreau s m
frângi zilnic doar în culori Dimineaa, când îmi deschizi ochii,
vreau s mi-i deschizi într-un auriu pal - mi-ar aminti de-o iubire
pierdut-n aprilie. Peste zi, frânge-m-ntr-un albastru închis ori,
de-mi ud ploaia fereastra, poi s m frângi într-un gri cerind golul.
Cafeniul, culoarea spulberatelor mele -amintiri, mi-ar conveni când
amurgu-mi înghite grdina- o, cu ce ardoare mi te pui pe inim în
clipele astea! Tristeio, de gseti i alte culori potrivite pentru-a
m frânge util, vino i spune-mi-le – o colaborare-ntre noi m-ar
bga-n tine, ... nici mai mult, dar nici mai puin –doar atât cât
i-ar conveni s m frângi frumos i de tot, fr s te fac de
ruine.
i auzul bate-mi-l în cântri de vânturi, Tot mai înspre ceruri, tot
mai spre pmânturi. Scurg-se în tine simurile-mi toate, S-mi rmân
carnea, osul ruinate... Leagn-m, leagn-m umed i pâclos, Toamn, tu,
iubito cu chip aburos, cu mine vei fi venic. Cu mine vei fi venic.
Doar cu mine. i nicidecum cu altcineva. Cu oricine! Pentru c
sufletu-mi pentru tine are Leac de murire nevrednic, de uitare. Cu
mine vei zbura cel mai sus –tu s crezi, Pentru c aripile-mi
crescute-s din amiezi. Si vei iubi cum alii nu pot exista nici în
visare.
3
Redacia
Trezete-te Trezete-te! Eu sunt omul ce-n sine te-a zidit,
Înc-nainte, în pântece, de-a te fi zmislit. Aromele corpului tu cu
unduiri argintoase Mi-au crescut în carne, mi-au înflorit în oase.
Sorbindu-i mersul înnebunit de graie, Îmi înmuguresc neuronii,
pornii spre putrefacie. De la un timp, nu înfloreti când apar în
prag. Petalele buzelor nu-mi mai optesc c-i sunt drag. Ochii-i nu
mai dumnezeiesc aerul ce-l respir. Nu mai observi când te condamn,
când te admir. Trezete-te! Eu sunt omul ce-n sine te-a zidit,
Inc-nainte, în pântece, de-a te fi zmislit.
Elegie pentru vcua blaie În zorii aceti, cu ferestrele linse de
ploaie, Mi-am amintit, mam, de vcua noastr blaie. Care ne-a hrnit
cu lumina laptelui ei, În anii de foamete roie, fiind mititei.
Imaurile de secet pân’ la rdcini arse, Cu ce-o hrneai i-o adpai –cu
lacrimile noastre? De ce-a pierit, mam, în ’48, când imaul Iarb
vesel, dulce-a rodit, cum e caul? La groap-am bocit-o noi toi i
cerul de sus. i nu i-am pus nicio cruce... De ce nu i-am pus?! Aa,
strâni lâng tine, ca nite lipitori, Nu ne desprindeam de inima-i
pân-n zori. i-e cald acolo-n ceruri? Noi, jos, în frigul lumii,
Trim, fr inima ta, ca, fr ap, lstunii...
4
Câi dintre noi, cei care ne
autointitulm buni cretini, nu
cânta Prohodul, în Vinerea
de Pati la Biseric, atunci e musai
s mergem i noi ! De multe ori,
copiilor nu li se mai explic
importana Jertfei lui Hristos i
adevratul motiv pentru care
la Biseric în aceste zile sfinte;
deseori, prinii, preocupai de
probleme cotidiene, mereu grbii,
lumea merge la Biseric i nu e
bine s lipseasc tocmai ei; ce va
zice lumea?
succint prezentare a ceea ce se
întâmpl cu adevrat în zilele
sfinte pe care un bun cretin ar trebui s le petreac în rugciune i
pelerinaj. Dar aa ceva
nu întâlnim decât la adevraii buni cretini. Restul, sunt sezonieri;
sezonieri pe plantaia lui
Iisus Hristos. Doar c plata ne-a fost fcut de Acesta cu multe
secole în urm iar noi,
sezonierii, înc întârziem s aprem la lucru. Femei, mame, soii,
scufundate în munc, care
sper s termine pregtirile de Pati (mâncruri, curenie) suficient de
repede încât s
ajung la Biseric s asculte mcar sfritul Prohodului. Sfâritul?
Frumos ar fi s fim
prezeni acolo nu numai de la începutul Prohodului, ci duminic de
duminic, liturghie dup
liturghie, srbtoare dup srbtoare. Credina este ce stare practicarea
presupune
sustragere de la cotidian, trebuie practicat necontenit, în mod
constant.
Dac am privi cu atenie în jurul nostru, într-o zi de duminic, am
observa c, în
Biseric, ponderea persoanelor trecute de 40-45 de ani este mult mai
mare decât cea a
persoanelor tinere i a adolescenilor. Ce ne arat acest fapt? C
tinerii din ziua de astzi nu
tiu s preuiasc, cu adevrat, comoara spiritual pe care ne-o ofer
Biserica i de aceea
prefer s-i petreac timpul cu activiti, deseori inutile i
needucative. Acetia merg cu
mai mult bucurie la discotec, în cluburi ori prin baruri. Acum,
majoritatea tinerilor îi
Ilustraia –Violeta Musta, clasa a X-a A
5
Nota Bene
educ moralitatea i spiritul în medii nu tocmai cretineti. Dac
totui, reuim s-i aducem
la Biseric, vor considera c simpla lor prezen este suficient i c nu
mai au nevoie s se
roage pentru ei i pentru cei iubii. Poate c unii dintre ei nici nu
au fost învai s se roage.
Îi vezi stând în spatele Bisericii, vorbind, râzând, uotind în
netire. La slujba de Înviere a
Domnului, aceti tineri nu stau în Biseric pentru a se ruga i a se
bucura alturi de ceilali. Ei
stau în curtea bisericii unde beau, vorbesc, râd, fumeaz. Deci,
putem concluziona c, pentru
ei, Srbtorile Pascale nu au importana i semnificaia cuvenit.
tim c, pentru a ajunge s ne bucurm de Învierea Domnului trebuie, cu
precdere, s ne primenim trupul i mai ales sufletul cu post; post i
rugciune. Câi dintre noi reuesc s in postul aa cum trebuie? S evite
alimentele „de dulce”, s se infrâneze de la ceart, pizm,
preacurvie, fumat, but, de la alte fapte ce pierd sufletul? Puini,
foarte puini, iar cei care reuesc sunt privii ca nite ciudai de
ceilali, „normalii”. Sunt multe persoane care adapteaz postul
nevoilor lor: Voi pune doar puin lapte în cafea, deoarece nu-mi pot
bea cafeaua fr lapte iar fr cafea m doare capul! Voi mânca doar
puin ciocolat c nu e ca i cum a mânca carne! Eu nu pot s in tot
postul deoarece îmi afecteaz sntatea, m simt slbit fizic! tiu c
este post i nu ar trebui s merg la discotec dar, în fond, nu e
nimic ru, e doar puin micare!, etc. Iat cât de uor ne gsim scuze
pentru a persista în pcat. i ce greu ne este apoi s gsim calea cea
dreapt.
Când mergem la spovedanie, nu mrturisim doar pcatele comise în
timpul postului
ci, toate pcatele svârite de-a lungul întregului an. Srbtorile
Pascale sunt ocazia inedit
de a ne mrturisi pcatele, de a ne îndrepta i trupul i inima i
atenia ctre adevrata via
spiritual, druit nou de imensul i neegalatul Sacrificiu al lui
Iisus Hristos.
Aadar, rolul nostru, al profesorilor de religie, i nu numai, este s
le artm tinerilor
i, prin ei, familiilor lor, cu fiecare ocazie pe care o avem c, dei
Sfintele Pati sunt
srbtorite an de an. Rstignirea lui Iisus a fost o singur dat, iar
Aceasta, trebuie rsplatit
i cinstit aa cum se cuvine pe întreg parcursul anului, nu doar
într-un week-end.
Prof. IOAN CTLIN BUCHIDU
6
Nota Bene
EMIL BOTTA VS. REGIMUL COMUNIST La încheierea celui de-al Doilea
Rzboi
Mondial, Emil Botta (nscut la 15 septembrie 1911 la Adjud) era
cunoscut atât ca actor, cât i ca scriitor. Totui, timp de mai bine
de dou decenii, i anume pân în 1966, exist exclusiv ca actor,
întrucât regimul comunist nu are nevoie de literatura sa. Volumele
de versuri Întunecatul April (1937) i Pe-o gur de rai (1943), care
îi încântaser la vremea apariiei lor pe iubitorii de poezie, sunt
scoase din circulaie.
Ca actor, apreciat pentru gravitatea tenebroas, pentru
sensibilitatea ieit din comun, aproape maladiv, Emil Botta
repurteaz mari succese, acceptate de autoriti cu o anumit reinere.
Joac pe scena Teatrului Naional din Bucureti în piese de W.
Shakespeare, A. P. Cehov, A. N. Ostrovski, M. Davidoglu, Al. Voitin
.a.. Interpreteaz în aceeai
perioad diverse roluri în filme nepropagandistice ca Pai spre lun
de Ion Popescu-Gopo sau Pdurea spânzurailor de Liviu Ciulei,
momentul culminant constituindu-l apariia sa în Reconstituirea lui
Lucian Pintilie.
În 1966, prin publicarea volumului retrospectiv Poezii, se
relanseaz ca scriitor. Ulterior tiprete texte noi, în ciclul Vineri
din volumul Versuri (1971) i în volumul Un dor fr saiu (1976), pe
care critica literar le întâmpin cu entuziasm. Moare la 24 iulie
1977, din cauza unui stop cardiac.
În perioada proletcultist, poezia lui Emil Botta a disprut din
contiina cititorilor; s-a evaporat ca o stafie la venirea "zorilor
unei viei noi". Indiferent care ar fi fost atitudinea autoritilor
fa de omul Emil Botta, chiar dac, prin absurd, l-ar fi agreat i
l-ar fi cooptat în rândurile nomenclaturii, poezia sa tot ar fi
rmas în afara capacitii de înelegere a responsabililor cu
literatura din epoc i nu i s-ar fi îngduit s ajung la public.
Dac vrem s ne amuzm, trebuie s ne închipuim ce grimase ar fi fcut
un propagandist al partidului comunist citind poeme din Întunecatul
April sau Pe-o gur de rai. Nefericitul activist, abia alfabetizat,
s-ar fi simit, înainte de toate, îngrozit de vastitatea culturii
poetului, de trecerile ameitoare de la parafrazarea folclorului
românesc la invocarea personajelor lui Shakespeare i de la
reprezentarea poetic a unor idei freudiene la parodierea
gesticulaiei romanticilor englezi. În Cursul scurt de istorie a
PCUS, în cuvântrile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej nu existau indicaii
în legtur cu atitudinea pe care ar fi trebuit s o adopte în faa
unui asemenea "fenomen", extrem de suspect. Apoi, propagandistul ar
fi constatat, cu stupoare, c în versurile respective se fac
frecvente referiri la moarte, c, în viziunea poetului, nu partidul,
ci moartea "e-n toate". În aceast privin ar fi tiut, îns, cum s
reacioneze. i anume, ar fi dezaprobat energic atitudinea
"demobilizatoare" a autorului, calificându-l, potrivit învturii din
brourile cu coperte roii, drept "decadent".
Abia în 1966, aa cum am menionat anterior, poezia lui Emil Botta
este repus în circulaie i i se organizeaz de ctre criticii literari
o primire triumfal. Apoi, în 1971 i 1976, apar volume cu poeme
scrise dup rzboi, care devin la rândul lor obiectul unor studii
apologetice, dei nu au frumuseea stranie a celor de altdat.
Admiraia fr echivoc a
7
Nota Bene
criticilor literari reprezint de fapt o sancionare tardiv a
obtuzitii forurilor culturale i o rscumprare a pcatului de a fi
simulat ei înii obtuzitatea ani la rând, de nevoie.
La campania de glorificare a poeziei lui Emil Botta au participat
Petru Comarnescu, erban Cioculescu, Alexandru Paleologu, Ovidiu S.
Crohmlniceanu, Nicolae Balot, Cornel Regman, Eugen Simion, Mircea
Iorgulescu, Alexandru Piru, Gheorghe Grigurcu, Al. Protopopescu,
Ion Pop, Cornel Ungureanu - practic, toi criticii literari capabili
s acrediteze o opinie în acea perioad. Frenezia exegetic i
apologetic a atins apogeul în 1984, când au aprut simultan dou
monografii scrise cu evlavie: Emil Botta - despre frontierele
inocenei de Radu Clin Cristea i Apocrife despre Emil Botta de Doina
Uricariu.
Cu acest prilej, despre poezia lui Emil Botta s-a spus tot ce se
putea spune i mai mult decât atât. Drept repere au fost invocate
nume ca Shakespeare, Cervantes, Eminescu, Poe, Coleridge, Nerval,
Arghezi i Bacovia. Cu excepia lui Nicolae Manolescu, care în
Metamorfozele poeziei a fcut câteva observaii exacte, pe un ton
detaat ("El împrumut poza de «strigoi» de la Bacovia i o
artificializeaz la maximum. Îl auzi monologând intermitent, vorbind
pe mai multe voci, punând în scen, strigând, exclamând, optind,
declamând. Prima impresie este de afectare."), comentatorii au
tratat textele lui Emil Botta ca pe nite mesaje enigmatice, dând
importan maxim fiecrui simbol i considerând simbol aproape fiecare
cuvânt.
Loredana Enachi, clasa a XII-a B
EMIL BOTTA A fost un mister Oare ce mi-a scris pe frunte afurisitul
destin cu litere fine, cu o pan de venin? Am întrebat savanii lumii
cu fee de iasc, dar nici unul n-a tiut s-mi citeasc. Fruntea e o
tain grav pe care abia o port, ochii în flcri stau mrturie c înc
nu-s mort, i mâinile vâslind nebunete prin via m apropie de un
liman, de o cea. Ce se vede acolo ca noaptea care se nate? E
moartea care te scruteaz i te recunoate. Ea terge scrisul de pe
frunte cu un burete i pleac apoi trântind uile de perete.
Ça a été un mystère Qu’a-t-il écrit sur mon front le maudit destin
Avec des lettres fines, avec des plumes de venin ? ai-je demandé
aux sages du monde au visage d’amadou mais pour eux aussi, le
message est resté inconnu. Le front est un profond mystère que je
porte à peine, mes yeux, deux flammes, raniment les débris de l’âme
terne et les mains, pleines de vie, tirant aux rames follement,
vers une contrée de brouillard me dirigent doucement. Mais
qu’est-ce qu’il surgit là-bas dans la nuit naissante ? C’est la
mort indomptable qui te scrute en te voyant. Elle passe l’éponge
dégradée de routine sur mon front
8
Nota Bene
Epitaf Sub lespede, înmrmurite, dorm isprvile mele, Atât cele bune,
cât i cele rele. Mâna care a dat i mâna care a luat s-au înfrit i
s-au cununat. Gândurile sunt foarte obosite. Zadarnic ascultai,
urechi ciulite, pasul meu nu va mai zdrobi viorelele inculte care
nu tiu ceti. Ochiul nu cat seme, safirul ochilor nu mai are pre.
Neantul a pus un sigiliu de zgur Pe frunte, pe pleoape, pe
gur.
Et s’en va en claquant les portes sans me rendre compte. Épitaphe
Au dessous des dalles, cloués, gisent mes faits, tant les meilleurs
que les mauvais. La main qui a offert et celle qui a pris se sont
fiancées à leur grand profit. Mes pensées deviennent assez
fatiguées. Les oreilles tendues ont beau écouter mon pas cesse
d’écraser à jamais les ternes violettes d’un champ illettré. Mon
regard ne gagne plus les hauteurs, Le saphir des yeux a perdu sa
grandeur. Un néant a mis son sceau de cendrée sur mon front, sur
mes lèvres étouffées.
(traducere – prof. Ionela Anghelina)
9
ANDRE GIDE – VERS UNE AUTRE AUTOBIOGRAPHIE
Elevé dans une famille aux mœurs très strictes, André Gide
(1869-1951) reçoit une éducation puritaine qui éveille en lui des
contradictions, des angoisses qu’il apaise par ses préoccupations
artistiques. André Gide, l’un des écrivains les plus controversés
de la France du XXe siècle, écrit l’autobiographie Si le grain ne
meurt (1924) où il raconte la période de sa jeunesse (les vingt-six
premières années) jusqu’à ses fiançailles. En fait, Georges May
observe ces traits caractéristiques des autobiographes: soit ils
retracent les années de l’enfance, soit les autobiographies sont le
produit de leur vieillesse1. Composée de deux parties, l’œuvre
gidienne relève les principaux moments de la vie du jeune Gide : la
première partie (dix chapitres) couvre ses souvenirs d’enfance,
l’atmosphère familiale, le désir de suivre les cours de l'École
alsacienne, les différents précepteurs, les jeux avec ses amis à la
campagne, le goût de la botanique et de l'entomologie, la passion
pour la musique et la littérature. La deuxième partie (deux
chapitres), de dimensions plus courtes, c’est l’aveu de Gide quant
à son penchant sexuel, découvert dans un voyage en Algérie.
L’épisode abonde en représentations détaillées des scènes de
débauche. Le titre de l’autobiographie renvoie à un vers de
l'Evangile selon Saint Jean (Jean 12, 24-25) suggérant la révolte
du jeune homme contre les contraintes imposées par son éducation
rigoureuse, la victoire de son esprit libre et créatif. L’enfant
d’autrefois doit s’effacer pour révéler le côté artistique de Gide.
C’est par sa renaissance qu’il peut jouir des bienfaits de
l’écriture comme le grain de blé qui ne porte pas de fruits s'il ne
meurt. L’auteur accepte son penchant sexuel et se confesse au
lecteur avec une sincérité désarmante. Par cette démarche hardie,
il donne une nouvelle perspective à la littérature autobiographique
comme Jean-Jacques Rousseau qui faisait preuve d'une réelle candeur
dans ses Confessions, mais d'une manière plus restrictive.
L’autobiographe nous fait entrer dans sa réalité la plus intime en
se confessant sur un épisode délicat de son existence et, au début
de son œuvre, il essaie de justifier sa hardiesse: «Je sais de
reste le tort que je me fais en racontant ceci et ce qui va suivre
; je pressens le parti qu’on en pourra tirer contre moi. Mais mon
récit n’a raison d’être que véridique. Mettons que c’est par
pénitence que je l’écris. »2. Dès le premier chapitre, Gide conclut
un pacte avec le lecteur par lequel il communique ses intentions,
l’auteur montre le fonctionnement de son autobiographie: «J’écrirai
mes souvenirs comme ils viennent, sans chercher à les ordonner.
Tout au plus les puis-je grouper autour des lieux et des êtres ; ma
mémoire ne se trompe pas souvent de place ; mais elle brouille les
dates ; je suis perdu si je m’astreins à de la chronologie»3. Il
doit faire face, comme n’importe quel auteur d’autobiographies, à
un dilemme: s’éloigner de la vérité pour suivre un tel ordre ou
bien raconter l’existence vécue sans se soumettre à la chronologie.
Gide assume la signature de son contrat, mais l’identité entre le
narrateur, le personnage et l’auteur dont parlait Philippe Lejeune4
est équivoque. Gide semble adhérer au pacte autobiographique, mais
en réalité, il s’y soustrait et reconnaît que le choix des
souvenirs a un caractère subjectif5, éludant les normes
autobiographiques; entre le narrateur et le personnage se crée une
distance grâce à l’écoulement temporel et à la 1 Georges May,
L’autobiographie, Paris, Presses Universitaires de France, 1979,
pp. 30-31 2 André Gide, Si le grain ne meurt, Paris, Gallimard,
1955, p.10 3 Ibidem, p.24 4 Philippe Lejeune, Le pacte
autobiographique, Seuil, 1975, p.15 5 Ibidem, p. 280
10
Nota Bene
ressuscitation d’une mémoire sélective, dépourvue de toute
objectivité. L’utilisation du pronom « je » masque la distance
entre le « je narrant » et le « je narré », entre le sujet de
l’énonciation et celui de l’énoncé. L’identité autobiographique est
donnée par la dimension temporelle de l’existence de l’auteur
révélant une pluralité de moi6. En fait, Gide recourt au équivoque,
à l’ambigüité pour construire en permanence son propre moi. Il se
détache en tant que narrateur du personnage par l’autoironie: « Ma
stupidité avait mis en joie toute la classe. Si j’avais voulu me
tailler un succès, il m’eût été facile, au retour de ma pénitence,
lorsque M. Vedel, m’ayant rappelé, me demanda pour la troisième
fois le synonyme de « coudrier », de répondre « chou-fleur » ou «
citrouille ». Mais non, je ne cherchais pas le succès et il me
déplaisait de prêter à rire ; simplement j’étais stupide. »7. Le
narrateur adulte prend distance de l’enfant d’autrefois essayant de
le traiter d’une manière objective. Quant à Gide, l’ordre
chronologique est traité d’infidèle à la réalité, le récit
biographique peut devenir inintelligible s'il tient compte de la
chronologie. On ne peut pas parler d'une reconstruction
chronologique de l'histoire personnelle s'il y a des déchirements
dans le récit grâce au foisonnement des souvenirs. L’écriture de
Gide est analogique et fragmentaire, on y rencontre un
fonctionnement aléatoire des souvenirs; les lois de la chronologie
donnent à l’œuvre un caractère artificiel, c’est la raison pour
laquelle Gide plaide pour une autobiographie qui s’échappe aux
contraintes de l’ordre chronologique et préfère adhérer à un
discours véridique. Le vœu d’authenticité et celui de vérité sont
les marques de la démarche autobiographique. D’ailleurs, Gide
affirme son désir d’authenticité «(…) ce n’est pas la vraisemblance
que je poursuis, c’est la vérité»8 même si on ne peut pas parler
d’objectivité dans le cas d’un écrivain qui décrit sa propre
réalité, une réalité soumise aux caprices de la mémoire et à la
succession naturelle du temps. Le temps et la mémoire sont des
engrenages essentiels dans le récit autobiographique. Georges May
constate que l'interférence du passé et du présent entraînent des
déformations et des troubles dans le récit: « L'acte même de noter
par écrit le souvenir qu'on a gardé d'un événement du passé amène
inévitablement un rapprochement ou un affrontement entre le passé
du souvenir et le présent de la rédaction»9. Le regard rétrospectif
de l’auteur suppose deux temporalités: celle du temps du discours
(le présent, le futur, le passé composé) et celle du temps de
l'histoire (l’imparfait, le passé simple, le plus-que-parfait)10.
Gide utilise les temps du discours pour faire preuve de sa
participation directe aux événements racontés, mais il réussit à
maintenir un équilibre dans son récit par l'offre des moments de
détente au lecteur en utilisant des temps du monde raconté.
L’alternance des deux temporalités retrace à la fois le passé
lointain et récent de Gide où la mémoire est un instrument précieux
et incontournable. Le récit autobiographique couvre l'histoire de
l’existence de l’auteur d'une perspective rétrospective. Les allées
et venues incessantes entre le passé et le présent, le retour
permanent en arrière constituent la matière essentielle de
l'écriture. L'œuvre Si le grain ne meurt porte les traces des
expériences vécues, peut-être, dépourvu d'une éducation puritaine,
Gide aurait-il un autre parcours sentimental. La mémoire aussi est
essentielle pour l’efficacité de l’autobiographie si capricieuse et
infidèle qu'elle soit parce qu'on ne peut pas recréer par écrit la
réalité d’autrefois.
6 Cf. Paul Ricœur, Temps et récit III, Seuil, 1985, p. 358 7
Ibidem, p. 64 8Ibidem, p.343 9 Georges May, L’autobiographie, op.
cit., p. 78 10 Emile Benveniste, Problèmes de linguistique
générale, Paris, Gallimard, 1966.
11
Nota Bene
L’écoulement du temps s’échappe à la mémoire qui rend la narration
autobiographique équivoque. Les desseins de l’écrivain force la
mémoire de ressusciter des bribes de ses souvenirs qui ont joué un
rôle décisif dans sa vie. Gide est conscient de la subjectivité de
son œuvre: «– C’est le fatal défaut de mon récit, aussi bien que de
tous les Mémoires ; on présente le plus apparent ; le plus
important, sans contours, élude la prise.»11. La résurgence d'un
souvenir est soumise au fonctionnement imprévisible de la mémoire
et aux intentions qu’anime l'auteur. La mémoire fonctionne d'une
manière sélective, les événements de l’existence prennent des
significations différentes par rapport à un tel contexte, en
fonction des priorités de l’auteur. La mémoire fait surgir les
souvenirs qui ont influencé le plus le parcours existentiel et
l'auteur recourt en permanence à la description minutieuse des
lieux pour ancrer mieux dans la réalité son existence passée. Gide
se souvient des vacances d'enfance en s'appuyant sur des références
spatiales:«Mes parents avaient pris coutume de passer les vacances
d’été dans le Calvados, à La Roque Baignard, cette propriété qui
revint à ma mère au décès de ma grand-mère Rondeaux. Les vacances
du Nouvel An, nous les passions à Rouen dans la famille de ma mère
; celles de Pâques à Uzès, auprès de ma grand- mère paternelle.
»12. Gaston Bachelard mentionne l'importance de l’espace dans le
récit: « Les souvenirs sont (…) d’autant plus solides qu’ils sont
spatialisés. »13. L’espace joue un rôle essentiel dans les
mécanismes de la mémoire. Il y a une interdépendance entre la
mémoire et l’espace. Les indices spatiaux attestent l’existence
physique de l’auteur. Ils renvoient à la véridicité des événements
racontés et ils concrétisent le rappel des souvenirs. C’est un
appui qui capte l’attention du lecteur et rend le contenu du récit
autobiographique authentique. Mais, il y a des séquences où la
mémoire va de paire avec l’imagination, Gide crée des espaces
illusoires, il montre une permanente fascination pour l’apparence
et pour cette frontière instable qui sépare la réalité de la
virtualité: « Les vagues de sons montent du premier ; il faut aller
voir ; et, à mesure que de marche en marche je me rapproche, je
distingue des bruits de voix, des frémissements d’étoffes, des
chuchotements et des rires. Rien n’a l’air coutumier ; il me semble
que je vais être initié tout à coup à une autre vie, mystérieuse,
différemment réelle, plus brillante et plus pathétique, et qui
commence seulement lorsque les petits enfants sont couchés »14. Il
se sent attiré par ce monde virtuel, qu’il voit comme un spectacle.
Le spectacle réel du bal qui se déroule au rez-de-chaussée de sa
maison devient dans son imagination un cadre illusoire puisqu’il y
a une différence d’attitude entre les mêmes personnes dans leur vie
quotidienne et dans le comportement au bal. Gide réussit à faire
une distinction nette entre les deux territoires : le sien, celui
de la réalité banale, et celui des participants au bal, un
territoire-spectacle : «Et quand je me retrouve dans mon lit, j’ai
les idées toutes brouillées et je pense, avant de sombrer dans le
sommeil confusément : il y a la réalité et il y a les rêves ; et
puis il y a une seconde réalité. »15. La conscience de cette
seconde réalité dans laquelle un autre moi s’épanouit c’est la
manière de Gide d'envisager le monde de ses souvenirs, de
construire son texte autobiographique, de transgresser un espace
illusoire. Par son effort de transfiguration de la réalité
objective en ce qu'il appelle une « seconde réalité », Gide prend
conscience que sa mission d’artiste est de garder une part
d'invention dans le récit autobiographique, tout en respectant un
principe de vérité référentielle.
11 Ibidem., p.204 12 Ibidem, p.21 13 Gaston Bachelard, La Poétique
de l’espace, Presses Universitaires de France,1958 p. 28 14 André
Gide, op.cit., p.26 15 Ibidem, p.27
12
Nota Bene
Prof. IONELA CODREANU (ANGHELINA) Bibliographie: Benveniste, Emile,
Problèmes de linguistique générale, Gallimard, Paris, 1966.
Bachelard, Gaston, La Poétique de l’espace, Presses Universitaires
de France, Paris, 1958 Gide, André, Si le grain ne meurt,
Gallimard, Paris,1955 Lejeune, Philippe, Le pacte autobiographique,
Seuil, Paris, 1975 May, Georges, L’autobiographie, Presses
Universitaires de France, Paris, 1979 Ricœur, Paul Temps et récit
III, Seuil, Paris, 1985
fotografie –Bianca Bulgaru, clasa a XII-a B
13
TEORIA ASTRONAUTULUI ANTIC
În a doua jumtate a secolului XX, câiva autori nonconformiti au
lansat în scrierile lor teoria fascinant a extrateretrilor antici.
Este vorba de Erich von Däniken, Zecharia Sitchin, Robert K. Temple
i David Icke. Conform convingerilor lor, bazate pe analize
teoretice i probe fizice doveditoare, fiine extraterestre
inteligente, „extrateretri antici” au vizitat Pmântul în trecutul
îndeprtat i au stat, de fapt, la originea tuturor civilizaiilor
umane. Teoria sugereaz c zeitile prezente în miturile i religiile
de pe glob sunt, de fapt, astronaui venii de pe planete evoluate
din punct de vedere tiinific i spiritual, iar cunotinele lor
tehnologice au fost interpretate de oamenii primitivi ca dovad a
statutului lor divin. Bineîneles c ipoteza nu a beneficiat de
sprijinul comunitii tiinifice, fiind respins fr vreun
contra-argument solid. Cât despre revistele de profil, acestea
continu s o ignore. Surprinztor, în cartea lor, „Viaa inteligent în
Univers” (Intelligent Life in the Universe), aprut în anul 1966,
celebrii astrofizicieni I.S. Shklovski i Carl Sagan dedic un
capitol întreg ideii c oamenii de tiin i istoricii ar trebui s ia
în serios posibilitatea ca unele contacte extraterestre s fi avut
loc în istoria umanitii. Ei susin c o cltorie sub- luminic
interstelar a unor fiine extraterestre este posibil, din moment ce
i noi, oamenii, deinem tehnologia necesar pentru zborul cosmic înc
din anii ’60. Autorii mai spun c numeroasele mituri privind vizite
ale unor fiine venite din cer ar trebui analizate mai cu atenie i c
naraiunile în care sunt descrise contacte directe cu „zei” sunt
plauzibile. În acest sens, Shklovski i Sagan citeaz relatrile
despre Oannes, cel care ar fi adus sumerienilor tiina, agricultura,
matematica i artele, relatri ce ar merita o analiz profund,
deoarece, datorit coerenei i detaliilor, acestea descriu un posibil
paleo-contact cu o fiin evoluat. Ideea c extrateretrii au servit
umanitii timpurii pe post de zei a intrat în contiina opiniei
publice odat cu publicarea în 1968 a bestseller-ului autorului
elveian Erich von Däniken, „Carele zeilor” (Chariots of the Gods),
urmat de documentarul NBC din 1973 „În cutarea astronauilor antici”
(In Search of Ancient Astronauts), cu care i-a câtigat instantaneu
faima în Statele Unite. Dup cum am vzut, teza sa nu era una cu
totul nou. Oameni de tiin reputai avansaser ideea cu câiva ani
înainte. Dar puin lume tie c nici teoria acestora nu era întru
totul original. Pentru cei familiarizai cu literatura tiinifico-
fantastic a anilor 1940-1950, aseriunea revoluionar a lui
Shklovski, Sagan i mai apoi a lui
Astronautul de la Palenque - Mexic, anul 200 î.e.n.
Nota Bene
von Däniken îi are originea în scrierile anterioare ale altui
autor, care susinea c divinitile civilizaiilor strvechi erau de
natur extraterestr. Ipoteza astronautului antic îi gsete o paralel
în povestirile fantastice ale lui H.P. Lovecraft, din Providence,
Rhode Island. Opera sa literar îl plaseaz, pe merit, alturi de
Edgar Allan Poe i Stephen King, în panteonul scriitorilor de gen.
Lovecroft a fost de fapt cel care a venit cu ideea original a unei
intervenii extraterestre în trecutul îndeprtat, în povestirea sa
din 1926, „Chemarea lui Cthulhu” (The Call of Cthulhu). Cu toate
acestea, Erich von Däniken rmâne, incontestabil, cel mai cunoscut i
îndrgit promotor al teoriei extrateretrilor antici, datorit
pasiunii cu care îi susine afirmaiile. De când i-a publicat cartea
care l-a fcut celebru, a rmas consecvent convingerii c, în trecutul
îndeprtat, Pmântul a fost vizitat de extrateretri i c acetia au
intervenit în evoluia umanitii. Într-un interviu recent, afirm
chiar c, dac ar fi tiut în 1968 ceea ce tie astzi, aceast carte ar
avea acum 1000 de pagini, iar erorile ar fi eliminate. În prezent,
Erich von Däniken este unul dintre cei mai de succes scriitori de
literatur non-ficiune din toate timpurile. A scris 55 de cri i a
vândut 65 de milioane de exemplare, crile sale fiind traduse în 32
de limbi. A participat la realizarea multor filme documentare, a
scris nenumrate articole i a produs CD-uri foarte bine vândute.
Fluent în patru limbi, fostul proprietar de hotel de 5 stele este i
astzi un cercettor avid i un cltor plin de energie, care strbate
câte 150.000 de kilometri pe an, pentru a vizita cele mai
îndeprtate coluri ale Terrei. Cltoriile dau posibilitatea de a
examina cu propriii ochi documentele, sculpturile, picturile,
artefactele i construciile despre care scrie, extrem de avansate
tehnologic pentru a fi create în epoca respectiv. Erich von Däniken
este fondatorul Asociaiei de cercetri arheologice, astronautice i
SETI (Archaeology, Astronautics & SETI Research Association)
care cuprinde atât oameni de tiin, cât i profani.
Nicuor Cazan, clasa a XII-a B
Sculptur antic, semnând izbitor cu un astronaut, descoperit în
ruinele mayae de la Tikal - Guatemala
15
„EDUCAIE PENTRU SCHIMBARE“ I/SAU „SCHIMBAREA EDUCAIEI“? O
INTEROGAIE NECESAR...
Demersul nostru, având în vedere timpul istoric în care este fcut,
pare superfluu, fiind un laitmotiv preferat de practicienii din
educaie la seminarii, colocvii i congrese i, nu în ultimul rând, de
oamenii politici în campaniile electorale, în opoziie i niciodat în
timpul guvernrii. Dintotdeauna a existat o relaie esenial i
dialectic între cunoaterea cultural- structurat – pe care se
întemeiaz cunoaterea individual - i sistemul educaional –
principalul vector al transmisiei social-culturale. Într-un Raport
pentru UNESCO al Comisiei Internaionale pentru Educaie în secolul
al XXI-lea, educaia viitorului tinde a se centra în mod absolut pe:
„a înva s tii (s cunoti) a înva s faci a înva s fii a înva s trieti
împreun cu alii“16. Realitatea contemporan demonstreaz c rolul
educaiei devine tot mai accentuat, educaia însoind fiina uman pe
toat durata peregrinrii pe acest trâm. În acelai timp, coala nu mai
face fa ea singur cererii tot mai crescânde de educaie, în forme
tot mai complexe i particulare. coala înceteaz de a mai deine
monopolul educaiei, iar în aceste condiii este imperios necesar ca
mediul colar s devin mai deschis, mai cooperant, mai receptiv la
schimbare, mai apropiat de viaa social. Educaia dobândit în coal
este insuficient vieii, astfel c „educaia permanent“ este mai
aproape de cerinele educaionale ale omului contemporan:
„Organizarea concret a învtmântului în instituii trebuie s
corespund, pentru o educare neîntrerupt i alternant, principiilor
pluraliste i contrastante. Acestea pot realiza cu adevrat acordul
msurilor pentru simplificarea structurilor, lrgirea perspectivelor,
înlturarea informaiilor perimate sau inutile i, prin urmare, pentru
diferenierea tipurilor de învmânt, cu precauiuni i prin procedurile
de unificare a cunotinelor transmise ca i pe cile deschiderii în i
prin autonomie“17. În acest moment, intervine educaia pentru
schimbare, un concept care îi face greu, dar iremediabil, loc în
coala noastr, anchilozat înc dup terifianta experien a
comunismului: „În fond, exist trei mari direcii în care trebuie s
insiste educaia pentru schimbare: a) sesizarea i întâmpinarea
schimbrilor b) evaluarea acestora c) proiectarea schimbrii i
intervenia (controlul schimbrilor), toate trei vizând formarea
omului astfel încât acesta s poat face fa schimbrilor la care este
supus mediul su fizic“18. i totui, cum va arta educaia viitorului?
Redm un text tulburtor, scris în zorii Iluminismului de ctre unul
dintre cei mai mari iluminai ai umanitii, „invizibilul frate“
rozicrucian Jan Amos Comenius: „...Este cultura universal a
întregului neam omenesc. Cci pentru greci paideia (παιδεια) era
învtura i educarea prin care oammenii sunt formai, iar παγ se refer
la universalitate. Acest lucru pune problema aadar s fie instruii
toi, în toate, cu totul (πντες, πντα, πντως omnes, omnia, omnino).
Aceast aspiraie spre o cultur universal ne precizeaz i ne conduce
de obicei la consideraii privind noiunile de nimic, ceva i toate.
Prin prisma acestei triple consideraii, vrem s reias mai bine
aspiraia i raiunea aspiraiei noastre. Nimic înseamn, aici, totala
lips de cultur: ceea ce constatm, cu oroare i comptimire, la
neamurile barbare, unde srmanii muritori se nasc, triesc i mor ca
animalele. Ceva înseamn o oarecare cultur, referitoare la una sau
la alta, pe care o constatm la popoarele mai civilizate, care
comunic în ceea ce privete tiinele, artele,
16
Nota Bene
limbile i celelalte studii. Toate vor însemna cultur universal:
printr-o asemenea cultur vrem s îl ajutm pe om, care este dup
chipul i asemnarea lui Dumnezeu, s dobândeasc strlucirea suprem,
atât cât se poate atinge pe acest pmânt. Ceea ce se urmrete se
poate privi sub trei aspecte. Mai întâi, dorim ca în acest fel s
fie formai, pentru deplina umanitate, nu un singur om, nu puini, nu
muli - ci toi oamenii i fiecare în parte, tânr sau btrân, srac sau
bogat, nobil sau nenobil, brbat sau femeie, pe scurt, oricine s-a
nscut om astfel ca întreaga omenire s fie cultivat de-a lungul
tuturor vârstelor, pentru toate strile sociale, sexele i naiunile.
În al doilea rând, este de dorit ca fiecare om s fie deprins nu cu
un singur lucru, nu cu puine, nu cu multe, ci cu toate lucrurile
care desvâresc cu adevrat natura omeneasc. Omul trebuie s tie ce
este adevrul s nu se lase indus în eroare de neadevr. S iubeasc
binele s nu se lase sedus de ceea ce este ru. S fac ceea ce trebuie
fcut i s nu admit ceea ce este de evitat s fac atât cât este
nevoie, s vorbeasc în mod înelept, cu toi i despre toate, i în
nicio împrejurare s nu fie mut. În sfârit, s acioneze raional, nu
la întâmplare, fa de lucruri i fa de Dumnezeu, astfel ca în nicio
împrejurare s nu se abat de la scopul fericirii sale [...]“19. În
funcie de capacitatea umanitii de a rspunde acestor sugestii,
secolul al XXI-lea va fi unul al „educaiei integrale“ ori nu va fi
deloc!
NOTE BIBLIOGRAFICE
1. *** Raport to UNESCO of the International Comission on Education
for the Twenty, first Century, chaired by J. Delors, Learning: the
treasure within, Paris, UNESCO, 1996 (trad. rom., Iai, 2000, p.
69). 2. A. de PERETTI, Educaia în schimbare, Iai, 1996, p. 165. 3.
L. ANTONESEI, Paideia. Fundamentele culturale ale educaiei, Iai,
1996, p. 81. 4. J. A. COMENIUS, Pampaedia, Bucureti, 1977, pp.
27-28.
Prof. CTLIN MOCANU
clasa a XII-a B
când El l-a fcut pe el a luat pmânt cu mult noroi i nu prea mult
carbon i a amestecat cum a vzut, Sracul, prin ochelarii plini de
urmele sfintelor Sale degeele pân a ieit ceva, o chestie nu
frumuic, cu mustcioara scurt i care voia s aib i s fie tot apoi El
s-a mâhnit, i-a ters divinii ochelari, iar când a fcut-o pe ea a
luat o coast, o coaps ori o caten de la el dar nu oricare, ci aia
cea mai mândr i amestec cu grij de 3 ori în sensul acelor de
ceasornic
i de 23 ori în sensul opus
pân a ieit frumuseea, dar care, îns, vai, era aa firav... el credea
despre ea c este omologul lui inferior i voia s-o apere de vânt i
de oxidri degradative ea, pe de alt parte, se credea omologul lui
superior i voia ca el s schimbe totul pentru a deveni tot ceea ce
ea-i dorea el i ea nu erau, dau eu cu seama, decât izomeri de
funciune: aceeai formul molecular îns erau din clase de substane,
aveau proprieti, suflete i raiuni, toate diferite.
18
NU TRI CUM ÎI ESTE SCRIS! George Nicolae Stroia
clasa a VII-a A Era o diminea firav de primvar. Vântul i roua se
împleteau maiestuos ca
o sârm de aur. Micua frunz atepta amorit de gerul blând de peste
noapte. Întreaga natur atepta parc razele dulci ale soarelui i
valurile albe ce-i tinuiesc lumina. Îns, tânra frunz era prea
nerbdtoare s atepte. Aa de nerbdtoare, încât a încercat s se caere
singur pe crengile de argint ale nesfâritului copac, parc frate cu
cerul.
Ddu tot ce putu, îns, când nici nu ajunse la jumtatea coroanei, fu
desprins de o pictur de rou sclipitoare ca argintul zorilor. Mica
frunz îi pierdu cunotina. Când se trezi, privea pmântul pictat cu
lumini albastre, era un lan de albstrele magice i îi ddu seama c
este purtat în zbor de ctre un porumbel alb ca laptele. - M scuzai,
domnule! spuse micua frunz; unde m aflu? Întorcând uor capul,
porumbelul o privi i îi spuse: - Cum adic unde te afli? Te afli în
zbor spre cuibul meu, unde vei fi aternut pentru puii mei. Într-o
clip au i ajuns la cuib i porumbelul a aezat-o cu grij la locul ei,
alturi de ali frai ruginii, lâng nite ou fumurii ca nite pietre. -
Semenii mei, cum ai ajuns aici? întreb micua frunz pe semenii ei,
trecui de floarea vârstei. - Cum adic? Aici am fost mereu, aa ne-a
fost scris, ne trim soarta. Refuzând gândul de a-i tri restul vieii
înctuat cu lanuri de plumb de soart, frunza îi adun puterile i se
târî spre vârful cuibului de unde fu din nou luat în zbor dar, de
data aceasta, de vântul blând de primvar. Fu purtat departe, în
norii albi ca spuma mrii, peste muni, dealuri, câmpii i sate,
ajungând în final, pe acoperiul unei case. Dou rândunele, abia
sosite, o comentar pe biata frunz: - Tu de ce eti aici? Ar trebui s
fii hran pentru pmânt, aa i-e scris! Refuzând, din nou, ideea de a
tri la mila soartei, îi lu iari zborul, peste muni i vi, prpstii,
pân ce simi c puterile îi scad, timpul mângâind-o cu biciul
usturtor de foc. Încet, încet, briza se domoli i frunza czu secerat
pe pmântul viu i parfumat. Simi cum viaa i se scurge i îi aminti de
clipele trite, de faptul c nu a trit ca o frunz obinuit, ci a
învins soarta. Frunza se stinse, cu gândul c nu a trit aa cum i-a
fost scris!
19
CUVINTE Ctlina-Ioana Ifrim
clasa a XI-a B Am lsat timpul s treac, Fu o lun, dou, trei... I-am
lsat s m priveasc,... Ca din neant aprinsus-au scântei. Oameni cu
prejudecat, Nu-neleg, nu ne-neleg Gur au doar pe la coluri Viaa
...-n infern. Se prefac a ne fi prieteni Puru-i una cu impurul, Nu
le pas, cum i când... i-i rnesc pe cei din jur. Ne rnesc adânc în
suflet, Iau cuvintelor din pre,... În nimicuri le transform Le
intesc cu lungi sgei. Am lsat timpul s treac, Am tcut, am ascultat,
i din viaa mea cea pur Iat ce ai transformat!
PRIMVARA Mihaela Mdlina Antohi
clasa a XI-a G Primvara vine, Mi-e trire gândul Zi de srbtoare Zbor
spre viitor. Tindem spre-mplinire Vieii s-i dm rost. Cutm pe cale
Taina ce se-ascunde Fr adpost... Restul din rostire Oare are
rost?
20
Despre Nimic. Mihai Petean, clasa a XI-a B
Ce a început cu nu mult timp în urm ca un simplu experiment a
devenit pentru mine o adevrat metod de relaxare, comunicare i
expunere a ideilor. Astfel dintr-o simpl “postare de blog”,am ajuns
de la a încerca la a m bucura de împrtirea, într-o manier
asemntoare unei introspecii filosofice, gândurilor mele. Gânduri #5
“Zgomot. Deranj. Distrageri. Linite. Frecvene joase m asigur. Vin
din nou i din nou,îmi alung raiunea. Gata. Aa e mult mai bine.
Percep haosul, dar aleg a n-o fac. Binecuvântarea protilor. Sau
altfel. Iar haos, acum din interior. O diferen de nuane. Putere
dispersat în condiii neplcute. Vrem control. De ce? Zgomot. Deranj.
Înapoi. Agonie repetitiv, pân când se d stingerea. Când se d
stingerea? M sfâresc la ultimea mea suflare, sau la ultimul gând?
ine-m în via, asta îi cer. Si ea tie. Zgomot. Distrageri. Dar nu
deranj. Sperane i comuniuni. Priviri goale i rezonane fade.
Singurti visând. Înapoi. Gânduri. Eternitate. Lupte efemere fr nici
un scop. Întradevr luptm pentru fals. Veridicitatea formelor. Dar
sunt viu. Tu mi-ai dovedit-o. Sau doar mi se pare. Un vis, în
aparene. Culori prea vii, nuane prea variate. Mintea m minte prea
frumos. Nimeni n-ar vrea s fie altfel. Sunet. Culoare. Energie în
micare. Unificator, ba chiar deloc. Una cu tot ce mic, fr a fi, în
fond, conectat. Acelai hu. Linite. Deranj. Concentrare difereniere.
Dar nu vrem diferene. Atât de fals. Pe lâng îmbriarea pulsaiilor
sonore,. E linititor cum m-am izolat. Intenionat sau circumstanial.
Pornind de mai sus sau chiar de aici. Aici, acolo pentru tine.
Acum, atunci pentru tine. Trecem peste vid, fr s facem pai. Plutim
în vibraii controversate. Încurajm debarasarea prin mtile se aeaz
blând. Nu poi s mini adevrul. Te-ai pclit vreodat mascându-te în
oglind? Linite. Distrageri. Gânduri divergente. Umbre suple, alearg
desfrânate. Curaj,fric,persoan,intelect. Vreau mai mult, dar vreau
degeaba. Ce conflict inutil. Linite. Lumini difuze, pai reci într-o
atmosfer cald. Pas cu pas, gândurile mor.” Gânduri #10 “Te-ai
gândit vreodat la cum totul cade? E trist, dar nu îneleg de ce
nimic nu ajunge nicieri. Doare s vezi acelai peisaj dezolant,
totui, unde se duce? Confuzia ultimelor cinci secunde. Videoclipuri
infestate redau aceleai clipe. Agonie. Nu merge nicieri. Nu mergem
nicieri. Tot aici, tot altfel în acelai fel. Ce cade? Ateptri,
vise, planuri atent furite. Ai încercat s repari o vaz spart? Nu e
la fel. Dar un labirint? Dac s-ar sparge vreodat pânza, ai ti ce s
pui la loc? i dac n-ai ti, conteaz cum arat ea acum? Poate nu
conteaz. Tot o s cad. La fel, mereu. Mereu va cdea altfel. Vectori
însufleii, ne arat entropia. Rcoarea ia amploare pe acelai motiv
absurd. Ne îndeprtm, în gând. Îmi demasc ignorana. Îmi demasc
puerilitatea. M apropii de origini, îns doar când v ascult. F s fie
i alt metod. N-ar putea fi doar aa. Piesele se ridic nenatural de
la podea. Cioburi converg. Vaza e alta. Dar suntem tot noi. Imatur
de ireversibil. Afecte fara efect, într-o realitate defectuoas. Fr
altceva, de data asta. Fr posibiliti i monezi graioase. Fr ecou i
cântri ale norocului, dualiti anevoioase sau alte scpri. Determinat
de mine prin vaga contiin, acreditez realitatea. Sunt bine.
Cioburile se hotrsc ce-ar trebui s fac acum. Ar putea s cad. Ar
putea s nu. Plutesc confuz, îi cer rspunsurile. De data asta nu am
rspunsuri.
21
Ilustraia –Denisa Grindei, clasa a X-a A
A putea la fel de bine s nu am în veci vreun rspuns. Poate nici nu
am nevoie. Labirinte de sticl. i nu degeaba de sticl. Frecvene
potrivite sunt tot ce avem. Peste rou dar sub violet. Vezi? N-ar fi
contat altfel. Nu conteaz nici acum. Dac vrei s fie aa. Eu vreau
doar s fiu. Cu tine. Fr porelanuri. Linite. Pace sau doar capt?
Capt de bucl. Doar ultimul punct pe care-l voi vedea mereu. Vom
vedea dac e capt. Dar niciodat peste. Dureros de liniar, într-o
camer în care ne desfurm coleciile. Colecionm degeaba. Vaze sparte.
Acum de mine. Se simt mai bine decât pân acum. tiu ce s fac. i mie
îmi convine. Le aud chemându-m s le sparg din nou. “ extrase de pe:
http://tortoise232.blogspot.ro/
22
PRIMVARA A SOSIT Tzloanu Andreea
clasa a XI-a G Plai înverzit, Gând spre rsrit, Ghioceii albi,
Gândul înflorit. Scriu o poezie, Lun i ogoare, Flori mirositoare,
Stare de trire, Gând de împlinire. Sunt cuprinsul ei, Joaca-mi e
temei.
UN COPAC I UN COPIL Paul Alexandru Popa
clasa a XII-a A Te-ai nscut aici, acum respiri, dar totui vei muri
i te vei scufunda în ceruri, fcând un pas subtil Nelsând nimic,
nici umbr de copac, sau de copil Ci doar trind în nepsare, fr de
rost, fr s tii... Ai ales alt drum i-ai preferat o via-ntre hârtii
Trind sub spini de trandafir, alergând agale Uitând c dincolo de
frunze se-ascundeau petale Uitând s dai viaa unor copaci, unor
copii... Ai clcat pmântul dar ai fost un simplu cltor Purtându-i
crucea-n spate i pe frunte o cunu Doar ele i-au fost martore la
nunta din rân i nicidecum o umbr de copac, sau de copil. Astfel,
pmântene, ai fi trit atâtea bucurii Daca-i fi-neles c viaa-i precum
un câmp de lupt C singura lumin din corola lumii sfânt E
plantarea-unui copac i naterea unor copii.
TU Sorina Gheorghiu,
clasa a IX-a B Ploaia simt c nu i-a îndeplinit menirea, Se comport
ca i cum nu-mi datoreaz nimic. Dac mi-e necunoscut fericirea De ce
nu m-nghite câte-un pic? De ce priveti ca i cum m-ai ti? De ce
totul pare-atât de colorat, Când eu tiu c orice-ar fi, Cu privirea
ta m-ai încununat? De ploaie înc m rog s m învluie, S m alunge, s m
topeasc, S nu-i fie mil s m chinuie... De ce te-ari în faa mea cu o
masc?
23
ESTE LUMIN... ESTE ÎNTUNERIC? Andreea Scripcaru,
clasa a XII-a B Dac ar fi lumin, a putea vedea... O! A putea vedea
lumea, a putea vedea viaa,
a putea vedea oameni, zâmbete, flori i miresme, cerul cu stele,
muni i izvoare, mame i copii... a putea vedea întreaga Creaie, m-a
putea vedea pe MINE!
Dac ar fi întuneric, nu a putea vedea nimic. Nimic, ci doar golul
imens ce scald TOTUL... puncte de cenu, particule îneccioase de
praf ce acoper fiine... viei, triri pân acestea vor fi date uitrii,
pân ce nu va rmâne nimic decât negrul dens al lipsei... al celor ce
puteau fi...
Nu e bine! Nu e lumin, dar nici întuneric nu este... poate puin
cea, puin fum, câteva picturi de ploaie ici i colo, cât o ninsoare
timid pretutindeni. Nu mi-e fric... vederea nu-mi este obturat, pot
vedea... dac deschid atent ochii i rmân atent câteva secunde...
minute... pot vedea prin pâcla de copaci îngheai, pot vedea prin
perdeaua de fum, pot strpunge cu privirea cealalt parte a lumii,
unde este soare... unde lumina nu se termin niciodat, dar foarte
vag, doar cât a putea zri pe gaura cheii unei ui foarte micue i nu
pentru foarte mult timp, pentru c lumina e prea puternic, îmi rnete
retina, îmi strpunge sufletul. Oare nu sunt pregtit pentru o
asemenea lumin, nu pot simi aceast cldur?...
E frig... niciun soare, nicio raz... doar înghe i vânt crunt ce îmi
taie respiraia i îmi umezete ochii. Continui s merg, încep s vd din
ce în ce mai puine lucruri, nu mai pot distinge formele ce m
înconjoar: acela pare a fi un stejar... iar aceia, aceia din
capt... cu acel contur grav, sunt munii, nu? Trebuie... trebuie s
ajung... UNDE?! Poate mcar s m aez o clip... o venicie, puin. S
zâmbesc... m-a mai putea înclzi... s-mi zâmbeti... a putea vedea
lumina. Unde s ajung? De unde am plecat de fapt?... unde sunt
acum... asta nu conteaz, sunt între UNDE ERAM i UNDE TREBUIE S FIU,
deci a putea fi oriunde. Oare a putea fi chiar unde trebuia s
ajung? Pe cine a putea întreba, cine mi-ar rspunde?... Da, NIMENI!
Cine s-i rspund?... Hmm, toi au fugit, e frig i plou... cine s mai
fie lâng tine pe o vreme ca asta? Când era soare... i erau flori...
vedeam destul de des fee zâmbitoare în jurul meu, vedeam ochi,
vedeam buze i mâini binevoitoare. Când era frumos?! – Când? ...
[...]
Nu tiu cât a durat acest delir... teama, angoasa... am clacat, am
czut, nu mai tiu... totul se învârte, o spiral rapid i ameitoare
pare c înghite totul... nimicul... cad în continuare. E întuneric.
[...]
Lumina?! Este lumina parc... parc vd, da... simt cldura, ahh...
cldura m ptrunde, îmi dezghea fiina... e aa plcut, ca o mântuire
prematur, ca un srut...
Foc... vd flcri în fa, arde... arde atât de linitit... fiecare
flacr îi urmeaz direcia, fr urm de greeal... vd fulgi, ninge!
Într-un ptrat de sticl, vd frigul... e acolo, afar! Dar eu unde
sunt?... aici e cald i bine i miroase a vanilie, iar aternuturile
sunt aa mtsoase i parfumate... îmi place, mi-e fric...
Oare asta e lumina pe care o cutam? Aici trebuia s ajung, nu?...
acesta este locul... hmm, atunci nu m mai agit... lucrurile îi
urmeaz cursul.
Se apropie de pat... întunecat, dar plcut, delicat i atât de
slbatic... ce mâini calde, ahh... mai atinge-m, atinge-mi sufletul!
M srut... îmi soarbe toat fiina... din nou, aceeai spiral
ameitoare, totul se învârte... dar nu-mi mai este fric s cad, nu!
Acum vd lumina, acum sunt sus, dar ating solul... cad i m ridic iar
si iar, sus i jos... ahh, e cald... cred c mai rmân aici puin... O
VENICIE.
24
ÎN ABIS... Ana Maria Pduraru
clasa a XI-a G E rece... e pustiu i m simt rece Când tiu c pe lâng
mine timpul trece i câte flori de mr s-au risipit în vânt i n-au
lsat pe lume mcar un cuvânt. E rece... i m topesc de al tu dor
Copilrie, un vis etern dar trector Arunc valuri de iubire i stropi
de fericire S nu m hrnesc iar din trista amgire. i vreau s cresc
prin suflul tu S uit c-afar este ru S am doar un suflet i un vis
Tu, s nu uii c mi-ai promis! C am s rmân tot mic Nu s fiu doar un
nimic. i de a crete tot mai mic, tiu... n-a mai pierde nimic. Dar
nu uita c eu i-am zis C un copil e doar un vis i c voi fi iar în
abis Cutând ce mi-ai promis...
SUFLET CLTOR Paul Alexandru Popa
clasa a XII-a A Probabil noaptea m închide acolo, departe...
Într-un vis rnit de adevr, iar vocea mea, Te cânt pierdut ca o
pagin-ntr-o carte Simind cum gândul tu iari m desparte De
canapea... Aceeai sear, acelai gând, acelai zbor, M poart prizonier
pe scena de argint Doar dorul meu rmâne-acum nemuritor Iar eu, în
visul meu, rmân mereu un cltor Prin labirint... Dar dac te-a gsi, a
pune capt unui vis Te-a privi în ochi i ti-a întinde-o mân Te-a
chema s-aprinzi lumina din abis Cci în lipsa ta nici soare nu mi-a
fost prescris Ci doar furtun...
25
EU CRED ÎN DUMNEZEU!
"Nu l-am vazut pe Dumnezeu, deci nu exist". Este clasic. Nu trebuie
s vezi un lucru pentru a crede în el. Dumnezeu este abstract: nu îl
vedem, nu îl putem pipi, dar totui îl simim i credem în El. Poate c
noi nu credem în El, ci în rostul su.
Nu tim cum i când ne natem, nici când murim. Dac Dumnezeu nu ar
exista, atunci tot ce ni se întâmpl, tot ce gândim, ar trebui s fie
controlat în totalitate de noi. Aa, ar trebui s hotrâm când ne
natem, când murim. Dar, totui, nu suntem contieni de aceste
fenomene. Iar dac noi nu hotrâm, atunci cine o face?!
Tot ce se întampl ru, "este vina lui Dumnezeu". Se petrece un
cutremur, o tornad, un tsunami. Apare întrebarea aceasta: "Unde a
fost Dumnezeu atunci?!". Într-adevr, mor muli oameni, vinovai,
nevinovai, dar poate i-a vrut lâng El. Nimic nu se întampl fr un
motiv.
În opinia mea, dac Dumnezeu voia s se arate pe pmânt, ar fi fcut-o
pân acum, îns ne las pe noi: s alegem s credem, sau s nu credem în
El.
Faptele pe care omul le face în via reprezint oglinda sufleteasc a
acestuia. Dac faci fapte bune, în oglind o s apar cineva fericit,
împlinit, iar dac faci opusul, atunci o s apar cineva trist,
sumbru. Acel cineva este sufletul, creaia spiritual a lui
Dumnezeu.
Întotdeauna a existat o lupt între bine i ru: în basme, poveti, în
viaa real i cel mai probabil, i în lumea abstract, de
asemenea.
În ultima vreme, mai multe persoane au spus c au fost între via i
moarte, ba chiar au trecut grania spre partea etern, îns au
revenit. Ei spuneau c L-au putut vedea, i în unele cazuri, I-au i
vorbit. Eu consider asta o explicaie tiinific. Desigur, nimeni nu a
putut demonstra c, aceti oameni spuneau adevrul gol-golu, dar
fiecare minciun are un bob de adevr.
Eu cred în Divinitate. Cred c exist Dumnezeu i cred în Puterea Lui.
De mic, am fost învat de prini cine este El. Eram un copil, nu
contientizam esena credinei în Dumnezeu. Acum, c a trecut timpul, i
mi s-au întâmplat mai multe lucruri, i totui, rugându-m, simeam...
Parc ptrundea în sufletul meu ceva ce nu toat lumea simte. Erau
iubirea i pacea. Iubirea fa de El. Rugându-te, uii de toi i de
toate. Eti doar tu, dar în faa Marelui Creator, al universului, dup
cum scrie în Biblie.
În orice ar trebuie s existe un preedinte. Aa i cu lumea, cu mine;
de aceea spun: conductorul meu este însui DUMNEZEU.
Orfeus
26
Ilustraii –Denisa Grindei, clasa a X-a A
DE-AR FI POSIBIL... De-ar fi posibil s revin la cine-am fost odat.
De-a putea... A schimba total a mea pctoas via! De-a putea... De-ar
fi posibil s-i ajut pe ceilali când nu am fcut-o. De-a putea... N-a
sta pe ganduri, a face-o! De-a putea... De-ar fi posibil s-i salvez
pe cei ce-au luptat pentru patrie. De-a putea... A incheia rzboiul,
a muri pentru pace! De-a putea... De-ar fi posibil s-i mai vd o dat
pe cei ce s-au dus, pe care-i iubesc. De-a putea... Mcar un
moment... s nu-l irosesc. De-a putea... De-ar fi posibil s nu
existe moarte. De-a putea... S trim cât o eternitate! De-a putea...
Nu a avea regrete, Nici lacrimi, nici plâns. M-a bucura din plin
de-a mea tineree, S nu uit ce-nseamn "râs".
Krypton
27
TEATRU CONTEMPORAN ONLINE Bianca Bulgaru,
clasa a XII-a B B: în fine. B: gesturile tale mi se par deplasate,
mi-au dat de îneles mai mult decât ar trebui; eti de treab, eti ok,
dar suntem prieteni. F: pffff... B: crede-m, m faci s m simt prost.
F: tiu. F: de aia F: vreau s corectez asta F: am vzut i eu F: i nu
am cum s corectez asta dac nu vorbesc cu tine F: de aia am vrut s
ieim. B: nu va trebui s corectezi nimic dac nu vorbeti cu mine. F:
nu face asta, te rog... B: tocmai de aceea eu nu vreau s ieim. B:
ai prietenii ti, gaca ta, cum o am i eu pe a mea. iei cu ei. F: dar
nici nu am apucat s vorbim i s ne cunoatem pe bune... F: adic nu ai
cum s tii F: i nu vreau s te simi prost din cauza mea. F: acum, pe
bune, ne-am vzut o dat i aia a fost aa, s zic, un început cu
stângul. B: mi se pare deplasat s ieim numai noi doi, nu suntem
nici cei mai buni prieteni. plus c m-ai fcut s m simt prost când
mi-ai zis c ai vrea s mergem dimineaa la coal i c acum, de ce m duc
cu fetele... la era programul meu. plus, replica "pff, cum crezi c
m simt eu când te vd c iei numai cu ele?", sau ceva de genul... F:
ok, nu mergem nicieri dimineaa. F: tu nu vrei s vorbeti mai nimic
cu mine... F: cum ai vrea s tiu? B: dac o fac pe proasta, nu
înseamn c sunt i c nu mi-am dat seama, dar ar fi trebuit i tu s-i
dai. când vezi c eu nu-i dau replic în aceeai manier ar trebuit s
dai în defensiv deja... B: simi o persoan, iar eu nu cred c i-am
dat de îneles altceva, iar dac i-am dat, îmi cer scuze. B: aa c te
rog s nu te oftici, am fost sincer cu tine, dac nu vrei s mai
vorbeti cu mine, e ok. dac vrei, acum tii cum s vorbeti. F: mi-ai
zis c dac ar fi s stai cu cineva vreodat, înseamn c acea persoan
trebuie s in pe bune la tine, cu sentimente reale. B: dar nu e
numai asta... F: ideea e c nci nu ai habar cam câte sentimente am
eu pentru tine... B: în primul rând, trebuie s simt ceva... B: s
fie chimie. F: da...tiu i asta. F: i de aia am vrut s vorbim. F:
nici n-are cum s fie, la cum m-am purtat eu cu tine. F: dar asta se
întâmpl din cauz F: c in prea mult i nu vreau s te supr... B: eu
m-am comportat cu tine ca i o prieten. B: nu trebuie s te
îngrijorezi de sentimentele mele, eu sunt ok. B: doar c trebuie s
fii atent i la felul cum reacioneaz cei din jur la aciunile tale.
F: de ce îi pas atât de mult de cei din jur? F: sau ce anume F: nu
i-a plcut F: din ce am fcut?
28
Nota Bene
B: când flirtezi cu cineva, îi dai seama dac i persoana aceea e pe
aceeai frecvena cu tine. eu nu i-am dat asta de îneles, ar fi
trebuit s nu mai insiti. B: asta e... F: tiu, mi, si totui... F: tu
înelegi c-s în cap? F: mi-e ciud c nu am arealul... sau nu tiu,
ocazia... F: s-i demonstrez într-un fel... F: pfff... B: nu e
nevoie. B: degeaba. B: la chestiile astea nu e nimic de demonstrat.
dac este, este. dac nu, nu. F: o s fie... la un moment dat. F:
sper. F: sau nu tiu... F: m-ai dezumflat de tot... F: nu mai tiu...
B: n-o s fie. F: mereu am crezut F: c tu eti genul cu sentimentele
pe bune F: i nu am vrut s exagerez F: niciodat, în nimic... F:
acum, mcar zi-mi dac ai avut mcar un moment, sincer, în care ai
avut mcar puin interes. F is typing... F: dar sincer... B:
niciodat. B: tu îmi erai prieten, coleg... F: i înc sunt. F: n-am
murit... B: cu muli vorbesc, ar trebui s capt sentimente pentru
fiecare? B: m refer la acele sentimente. F: nu, doar pentrut
mine... F: vai, plâng, frate... F: nu faci decât s m încpânezi. B:
credeam c ai îneles ceva din asta... F: deci, îmi zici c tu ai
vorbit atât de mult cât ai vorbit cu mine i cu ali biei? adic, te
tot chinui de câteva luni bune... B: atât de mult nu înseamn în
aceei manier. F: mcar zi-mi F: dac exist acel cineva F: pentru tine
F: i e pe bune treaba... B: a putea zice da, doar ca s m lai în
pace, dar nu vreau s fie sta motivul. F: zi-mi adevrul. F: atât...
B: sunt lucruri intime, nu trebuie s insiste nimeni pe chestiile
astea. B: nu trebuie s-i dau socoteal. F: nu vreau s-mi dai
socoteal, nu o lua aa... F: a vrea doar s tiu care e norocosul i
s-l stimez pentru asta. F: mcar s vd care e diferena... F: dar nu
trebuie s te superi... B: ce este între noi e politee, nicidecum
ceva colocvial. F: i tot eti suprat? B: nu sunt, aa c nu m face s
fiu. F: iart-m...
29
Iubire Alexandru Chiril
clasa a XI-a G Cânt psrile-n crâng, Flori albastre, dalbe, plâng.
Pe pmântul sec de via, Ce se ine-n fir de a. Dar sperana vie-i înc,
Poate nici nu ai plecat! Cânt-n crîng o ciocîrlie Stelele s-au
revrsat. Te-a iubi ca pe-o zei Doar s-mi fii în via ritm Nzuiesc
s-i fiu bdi Vieii cursul ca s schimb. Durere Durerea parc n-a
trecut, M zguduie nervoas. Din vis în vis mi-ai aprut Precum pe
câmp o raz! Eti umbra vieii pe pmânt i înc ce frumoas. M-a trezi i
din mormânt Doar ca s-mi fii aleas. Sper s nu fie în zadar S m
desprind de via Tu ia-o doar ca pe un dar D-mi zâmbetul
speran.
NATUR MOART Paul Alexandru Popa
clasa a XII-a A Flori de salcâm au plâns, au coborât pe pmânt i-au
cântat în frig ascunse, catrene reci în oapt Prin crengi uscate
astzi respir natura moart Plângând s-au ridicat la cer...
suflete... plângând Conduse pe un ultim drum de btrânul negru,
vânt.
30
IMNUL ELEVILOR Nicoleta Frunz,
clasa a XII-a B Frumoas-i viaa de licean Când la ore ai habar Cu
profesorul de mate Noi le-am învat... pe toate. Exerciii i probleme
Calculm pân la stele. Profesoara de român E o zân... zân bun? Când
greim, Este o art! La englez i francez Spicuim în dialect Nu tiu
chiar limba chinez Deh, elevii au talent! Muzica ne-ncânt-n strune
Ca-ntr-un ritm demult jucat La chimie, geografie, i-nc la biologie,
Învm, e de-nvat! Istoria ne-nva restul, Neamului i-a lumii cale,
E-o reflecie-n trecuturi i cu patimi i cu jale. La religie cu
Domnul, Ne-ntâlnim ades pe cale Nu tiu dac pân’ la ceruri Sfinii
s-au pierdut pe cale. Toate sunt i-s trectoare Le-ai purta ca
marea, valul, coal-a tinereii mele Amintiri, cam cât noianul!
ÎNTREBRI Godot
De ce nu eti îndrgostit, Când Cupidon e arma ta? De ce rnim când
vrem un singur lucru, i-acesta este foarte simplu,... O clip, tot
trecutul.
31
COPILA Andreea Pleu,
clasa a XII-a E i ce minunat e când ne privim Fiina ne devine rug
Unde ne aflm... de ce?... Ea se ridic, sufer, respir. Respir greu,
iar pleoapele i-s stânc E sus, ca punul cenuiu i ters Doar nu mai
poate, cade iar,... Eu va trebui s-o sprijin i cât de iubitor se
las i furioas vrea s lupte i cât de pctos o srut! Sufr eu pentru
ea, ea pentru alii, Dar nimeni nu ne-oprete. Ochii ei i-s mai
albatri. Regret! ÎNTREBARE Nu e sus? Nu e jos? Nici în stânga? Nici
în dreapta? Nu e-n ap pe pmânt, nici în soare lâng stele? Careva cu
ochii limpezi s îmi spun un’ s-aude. Careva cu urechi goale s îmi
spun unde-l vede. A mai cutat ca mine, pe lumin i pe bezn A mai
fost i-a mai trit, a fugit, nu s-a oprit Când m-a cunoscut acolo i
tristee a primit A crezut c-am s-mi iau zborul i-am s-o duc la
rsrit Dac-i alb sau murdar, nu mai tiu demult cum sunt Când o
floare la lumin cere ap i se-nchin Ca o pasre ce-n zbor capul i-l
ridic Eu tot caut i n-adorm, dei muli demult sunt lenei Pân cînd s
tot ascult, nu e unde nu gseti Nu. Nu e unde nu doreti!!!
32
Nota Bene
DULCE DURERE… LINITE Picturi amare Un gând, o oapt, o clip minunat
Gusturi trectoare Se nate o stea îneleapt Vorbesc cei ce-au trecut
Din vecinicii ani. Printre ani de demult Printre frai i
dumani
S-aude vântul cum plânge Dulce durere, Ezit un moment i fuge.
Pasiune-nvins Bucurie oarb Doar visul mai poate spune Lumin-aprins
Cum este de fapt aceast lume Colorat precum curcubeul Dorina-i
viclean Hazlie precum zmeul. Dorina-i srman Nu tie omul, i-n al
nopii parfum Dorina-nseamn dram Vis pierdut în fum
În al cerului splendoare Nimic mai preios nu este Lumea-i plin de
culoare Ca sufletul omului Plin de poveste. Aa cum dragostea-i
magie
Iar în suflet glgie Atâta chin i-amrciune Perfeciunea nu se tie
Dulce durere, Dar se las a fi aflat Tu eti pasiune… Azi, mâine,
încercat.
Tiberiu Heinel, clasa a XI-a G
ADOLESCENT ÎN LUMEA DE AZI
Mdlina Pînzaru, clasa a XII-a B
Adolescena nu este doar o perioad important a vieii, ci singura
când putem vorbi despre via în sensul complet al cuvântului. A fi
adolescent în ziua de azi, dup cum bine spunea Traian Coovei,
înseamn a fi un cruciat al ideii sfinte de Coca-Cola i de Blue
Jeans. În opinia mea, adolescentul din lumea de azi este doar o
creatur-copil, înc rutcios cu ceilali. i toi copiii trec prin
aceste faze. Suntem în cretere, ne îndreptm spre adolescen acum.
Când ne vom maturiza, vom fi într-adevr ceva! În primul rând,
generaia de astzi este influenat i manipulat de diverse curente.
Aadar, putem observa în jurul nostru adolescenii, acele persoane
caracterizate de gadgeturi, tehnologie i tot ceea ce înseamn nou.
În al doilea rând, majoritatea tinde s-i creeze un univers virtual,
idolatrizând în mod prostesc calculatorul, iPad-ul i telefoanele.
Spre exemplu, cei neînelei într-un anumit grup îi dau paste într-un
altul a crui abilitate de cibernetic este mai crescut. Unii prefer
s rmân incognito, alii doresc s se afirme în aceast nebunie,
devenind fashion, victime ale timpului modern. Adolescentul de azi
transcende între curentele societii, încearc s practice tehnica
quiproquo-ului în sperana c va reui s par un geniu, un artist,
cineva la care trebuie s ne închinm. Naivitatea îi spune cuvântul,
el fiind dominat de cei din jurul su, în esena sa fiind, dup prerea
unora, o eroare a societii. Concluzionând, adolescentul de azi este
întrucâtva o întruchipare a defectelor îmbibate în alcool i tutun,
în inexperien, un novice al touchscreen-ului, o Gioconda
imortalizat cu un zâmbet misterios, menit s îi ascund adevrata fa.
Cum poi într-o zi s schimbi în oameni mari nite copii?
33
Ilustraii – Denisa Grindei i Adelina Ciobanu, clasa a X-a A
MINUNI NECENZURATE Rzvan Paiu
clasa a XI-a G
De ce nimeni nu vrea s mai vin? Din negura vremii de lâng
strbuni... De ce din nori negri nu se nate lumina... De ce nu mai
cred în minuni? De ce din senin se nate furtun? Cuvintele sfinte se
transform-n minciuni Închis-n zbrele prizonier e luna, Oare de ce
nu pot crede-n minuni? M simt o epav plutind printre stele,
Ce-nfrunt imense furtuni, S-au spulberat toate visele mele... De
mult nu mai cred în minuni.
ZIUA DE IERI A SUFLETULUI DE AZI Diana Tujan
clasa a XI-a B i vine o zi când pare c s-a sfârit, Când nu mai
gseti putere s-i faci un incipit Te gândeti doar la ce-a fost i nu
realizezi C-n trecut trieti, prezentul îl pierzi… În loc s dai ans
zâmbetului s apar, Când clipe dulci, apuse, în minte se strecoar
Tu-i speli din nou obrazul, cu ape srate i, dorul nu te las, mereu
te trage-n spate… Dar poi s fii puternic, dei nu crezi, poi! De
voie îi ceri singur ca s deschizi noi pori. Nu-i cer s-i uii
trecutul, s lai ce-a fost frumos, Nimic nu-i cer, te-ndemn doar s-i
caui un folos… Tu azi trieti, suflete, dei te uii la ieri Nu mai
ofta, s nu ajungi s disperi! Privete înainte, gsete-i un alt el
Trecutul s-a sfârit, dar tu trieti în el…
34
Nota Bene
A MOMENT AS LONG AS ETERNITY... My name is Angela. I have a
boyfriend, his name is Chuck. We are a beautiful couple. Chuck is
my best friend, too. Besides Chuck, Demi is my best friend forever.
I have known her since we were four years old. She is very popular,
like me.We are the smartest girls of our school, maybe this is the
reason we have this status. I have loved her and she has loved me
since we met for the first time. I love Chuck and he loves me. I
know he is my soulmate.
It's Friday, in the evening. Demi and I are so excited because the
prom is tonight. My partner is Chuck and her partner is Josh, a
beautiful boy. He's not rude like the other boys in the highschool.
Josh is Chuck's best friend. The time passed so quickly and the
boys knocked on the door to take us to the party.
The prom started. At half of it, there were announced the king and
the queen of the prom. It was a big surprise because... Chuck and I
were chosen. We went on the stage and thanked our friends and our
teachers. Chuck was so nervous. He had to tell me something.
-Excuse me, he said visibly nervous. I have to say something! He
breathed deeply a few times and then...
-Angela Williams, will you marry me?
From that moment, I was the one nervous. I didn't know what to say,
but I knew... he is the one, so I said "YES!". It was the most
beautiful moment of my life. All my friends and all the teachers
congratulated us, but there was one person who really hated me, but
I found out too late... Actually, she is one of my friends, a
really good friend and she loves Chuck...
Time passed quickly enough and the big day is so close. The wedding
should take place tomorrow, but before this, it's time for the
bachelorette party. Demi took me in her car, insisting to drive.
That was a big mistake... It seems that she is the one who hates
me. While driving, she loosened my belt and then suddenly pulled
the wheel. We toppled, and that was fatal for me. I was thrown out
through the windshield. It's incredible how my life has elapsed so
fast... It happened in a moment, but a moment as long as
eternity!
I was lying on the ground, full of splinters. I felt an
overwhelming pain, which was slowly fading. I would detach my soul
from my body so I can feel the rain caressing my face. I would run
from myself, from my smitten body and go to Chuck to tell him who
did it to me. I can't believe Demi did that, I can't believe she
was my friend!
It seems I will never get married, I will never have children. I
will be just a memory, a faded memory.
Eve
35
PREGTETE-TE S STUDIEZI ÎN STRINTATE!
Dac vrei s te asiguri c ai cele mai potrivite condiii pentru a
ajunge cu succes s
studiezi în strintate, trebuie s începi s te pregteti pentru asta
din timp. Primul pas ar trebui s fie alegerea universitilor i
programelor de studiu la care vrei
s aplici. Pornete iniial de la domeniile tale generale de interes i
de la rile în care i-ai dori s studiezi. Dac nu eti sigur ce opiuni
ai la dispoziie, serviciul de consiliere gratuit EDMUNDO poate fi
un punct de pornire. Pe site-ul EDMUNDO poi obine în doar
câteva
minute o list personalizat cu programe, pornind de la rile i
domeniile care te intereseaz. Acesta poate fi un moment bun pentru
a analiza variantele disponibile i din perspectiva costurilor pe
care le implic studiul în strintate. i-ar putea fi de ajutor în
acest punct i experienele celor care studiaz deja în strintate:
EDMUNDO îi ofer, pe space.edmundo.ro, o platform în care s
interacionezi cu actuali studeni internaionali.
Atunci când ai luat o decizie asupra destinaiilor de studiu care te
intereseaz, poi trece la a-i construi aplicaia. E important s
începi s lucrezi la dosarul tu din timp: va fi nevoie s obii
documente precum foaia ta matricol sau scrisori de recomandare de
la profesori; va trebui s dai un test de cunoatere a limbii
engleze, dac nu ai deja o diplom care s ateste acest lucru; i va
trebui s lucrezi la eseul tu personal, prin care vei convinge
universitatea care te intereseaz c eti un student potrivit pentru
ea. Un consilier EDMUNDO te poate ajuta în mod gratuit s-i pregteti
aplicaia, fie c este vorba de a te asigura c dosarul tu este
complet sau de a avea sigurana c eseul tu personal va fi cu adevrat
convingtor.
Fii atent i la termenele-limit: în Marea Britanie poi aplica pentru
programe de licen pân în 15 ianuarie; în Danemarca pân în 15
martie; în Olanda pân în luna iunie.Chiar i acolo unde termenele nu
sunt la fel de restrictive, e bine s te grbeti s-i trimii dosarul,
pentru a fi sigur c programul care te intereseaz mai are locuri
disponibile. Dac acum eti clasa a XII a atunci vom cuta pentru
tine, în rile menionate anterior, programele care i acum au mai
rmas deschise pentru aplicaii.
Iar, dup ce dosarul tu va fi acceptat, va trebui s începi s te
pregteti pentru anii ti de studenie în strintate. Va fi momentul
pentru a începe s-i caui cazare i a-i planifica mutarea în
strintate. Din nou, experienele celor care studiaz deja în
strintate i-ar putea fi de folos – iar EDMUNDO îi va oferi i sansa
de a-i cunoate pe viitorii ti colegi români de la universitatea pe
care ai ales-o.
SERGIU SCRIPC, PR & Marketing EDMUNDO Prof. MARIANA GRUBER,
colaborator EDMUNDO în Liceul Teoretic ”Emil Botta” Adjud
36
INTERVIU...
i pentru c în liceul nostru sunt foti elevi admii la faculti din
Germania, Elveia, Anglia, ne-am gândit s aflm câte ceva despre
aceast experien. ...cu tefania Diaconu, student anul II, HTMI
–Luzern, Elveia
Ce te-a determinat s alegi o facultate în strinatate?
Motivele pentru care am ales s studiez în strintate sunt multiple i
deopotriv solide. A putea începe cu experiena acumulat pe parcursul
anilor de studiu, unde se încadreaz învarea uneia sau a mai multor
limbi strine, de asemenea sistemul de studiu oferit care se bazeaz
pe 4 luni petrecute în universitate unde studenii sunt instruii
pentru practica din urmtoarele 6 luni. Un alt avantaj pe care îl ai
ca student într-o ar strin este acela c ai ansa de a cltori oriunde
îi doreti pentru practica
de 6 luni, care este pltit permiându-i astfel s ai independena
financiar, fr s mai ai nevoie de ajutorul prinilor, mcar pentru
aceast perioad de timp.
Ce pai ai urmat în vederea aplicrii pentru a deveni student în
Elveia?
Pot spune c paii necesari pentru a putea s te înscrii la o
facultate în strintate sunt foarte simpli: certificat de limb
englez, scrisoare de intenie, formularul oferit de facultatea
aleas, i cât mai multe diplome obinute în urma activitilor de
voluntariat.
Care a fost impactul asupra ta s trieti într-o ar cu realiti
diferite de ale noastre?
Impactul asupra mea este unul pozitiv, am învat s m conformez cu o
mulime de reguli, în acest mod reuind s devin o persoan mult mai
sociabil, organizat, punctual, responsabil. Consider c sunt înc în
formare i pe parcursul celor 3 ani de studiu voi asimila în
continuare, reuind s-mi modelez caracterul în direcia în care mi-a
dori, precum i în modul pe care societatea îl impune.
Ce perspective profesionale i personale îi ofer aceast
decizie?
Dup terminarea studiilor, locul de munc 50% asigurat este unul
dintre avantajele pe care cei care studiaz în institutul meu, îl
au. Restul de 50% depinde de parcursul tu pe timpul studiilor i
practicii fcute, cu cât mai multe recomandri primeti de la
persoanele cu care ai colaborat, cu atât îi va fi mai uor s îi
gseti un loc de munc. Cât despre perspectiva personal, dup cum am
menionat i mai sus, beneficiile sunt acelea c învei mai mult de o
limb strin, cltoreti foarte mult i în permanen eti deschis spre a
înv lucruri noi.
Ai încuraja pe cineva s urmeze calea pe care ai ales-o?
Consider c decizia de a pleca în strintate la studii, dei nu este
una uoar (trebuie menionat c implic mult efort, munc fizic, dor de
cas...), este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat pân acum,
ansele de reuit fiind mult mai mari, incomparabile fa de cele pe
care le-a fi avut rmânând în România, în concluzie, din partea mea,
nu poate fi altceva decât un mare DA celor care au înc semne de
întrebare în ceea ce privete studiile în strintate.
37
Ce te-a determinat s alegi o facultate în strinatate?
Am ales aceast cale mai mult din dorina mea nebunatic de aventur.
Mi se prea ceva total nou, diferit, i simplu! Cel puin aa gândeam
eu atunci… timpul mi-a dovedit contrariul. Trebuie s recunosc c am
fost i puin cam ambiioas i încpânat, pentru c toi încercau s m
conving contrariul, s îmi vd de lungul nasului, pân i unii
profesori m dezamgeau doar cu simplul zâmbet descurajator când
venea rândul meu în clas s rspund la întrebarea: “Ce facultate
urmezi dup liceu?”. Dintr-un motiv sau altul, ASE sau SNSPA sun mai
bine în limba român decât în englez, “Westminster”. Dar mama m-a
susinut de prima data, cât timp am fost în ar, atât financiar cât i
moral i asta a însemnat mult pentru mine. Îi mulumesc!
Ce pai ai urmat în vederea aplicrii pentru a deveni student în
Anglia?
Prin clasa a X-a am început s primim vizite din partea
colaboratorilor români ai facultilor din strintate, pentru a ne
informa în legatur cu examenele de limb englez, care echivalau i
Bacalaureatul. Prima o in minte c a fost din Anglia, se compara
examenul Cambridge cu diploma de bacalaureat i ne explicau cum
putem s ne folosim de acest examen