Post on 25-Aug-2018
transcript
Școala Altfel ‐ "O activitate de succes"
Prof.înv.primar Ifrim Nicoleta Școala Gimnazială "Ion Creangă", Buzău
Coordonatorul activității: Prof.înv.primar Ifrim Nicoleta
1. Titlul activității: "Obiceiuri de Paști, în Europa"
2. Domeniul în care se încadrează: cultural‐artistic
3. Scopul activității:
‐Cunoaşterea, păstrarea și promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor pascale românești, ca parte integrantă a culturii europene, prin publicarea unei reviste școlare multilingve, on‐line, de schimb
cultural "Primii pași spre carte"‐ Număr special de Paști/"Le magazine en ligne pour les échanges
culturels", în cadrul proiectelor eTwinning
4. Obiectivele educaționale ale activității:
‐realizarea unei expoziții cu: desene, picturi, colaje, felicitări de Paști, ouă încondeiate, ouă de Paști în tehnica Quilling și Origami etc. ‐realizarea de către elevi, a unor prezentări Power‐Point cu tema: "Tradiții pascale românești"; ‐redactarea unor articole de revistă, cu tema: "Tradiții pascale românești";
‐stimularea comunicării şi colaborării cu elevi și cadre didactice din Europa, prin intermediul spațiului virtual Twinspace, din cadrul proiectelor eTwinning; ‐ stimularea interesului elevilor pentru tradițiile pascale românești și ale altor țări europene; ‐învățarea unor limbi străine în mod dinamic, interactiv și amuzant; ‐promovarea comunicării intercultural;
5. Elevii participanți: 30 elevi‐ Școala Gimnazială "Ion Creangă", Buzău
6. Durata și locul desfășurării activității: o zi; sala de clasă; on‐line‐ Twinspace, în cadrul proiectelor
eTwinning: "Пасхальный стол и обряды у разных народов"/ "Velykų papročiai ir tradicijos",
"Fêtes et traditions populaires" et "Le magazine en ligne pour les échanges culturels"
7. Descrierea activității:
S‐a amenajat o expoziție cu lucrări cu tematică pascală, realizate de către elevi, în cadrul disciplinei de Arte vizuale și abilități practice și de către părinți, în cadrul Programului "Școala Părinților": desene, picturi, colaje, felicitări de Paști, ouă încondeiate, ouă de Paști în tehnica Quilling și în tehnica Origami
etc., s‐au realizat fotografii cu rezultatele muncii lor și prezentări Power‐Point cu tema: "Tradiții pascale românești", care au fost postate în spațiul virtual eTwinning.
Partenerii de proiecte eTwinning‐ "Пасхальный стол и обряды у разных народов"/ "Velykų papročiai ir tradicijos", "Fêtes et traditions populaires" et "Le magazine en ligne pour les échanges culturels", cadre didactice și elevi din diverse țări europene (România, Republica Moldova, Franța, Grecia, Italia, Polonia, Armenia, Lituania, Ucraina și Georgia) au acceptat cu mult entuziasm, invitația noastră de a redacta în colaborare cu noi, în cadrul revistei clasei noastre, "Primii pașI spre carte", în limba maternă, o revistă on‐line, de schimburi culturale, cu tema "Datini și tradiții de Paști în
diverse țări europene", în cadrul proiectului eTwinning‐ "Le magazine en ligne pour les échanges culturels". Revista a fost ulterior, postată pe Twinspace , în cadrul proiectelor eTwinning : "Пасхальный стол
и обряды у разных народов"/ "Velykų papročiai ir tradicijos", "Fêtes et traditions
populaires", "Le magazine en ligne pour les échanges culturels", "e‐Cultural Kaleidoscope", pe
site-ul didactic.ro/ reviste școlare: (http://staticlb.didactic.ro/uploads/magazines/33/8/18//revista_primii_pasi_spre_carte_nr.special_de_pasti.pdf) , pe blog‐ul clasei noastre (http://cristeanicoletaifrim.blogspot.ro/) și a fost de asemenea, publicată
în presa locală, "OPINIA‐ Buzău", la rubrica " Învățământ‐Cultură", în data de 5 mai 2016.
8. Descrieți rezultatele obținute în urma activității:
‐ Implicarea elevilor în activități de cunoaștere a elementelor de tradiție pascală locală și din alte țări europene; realizarea unui schimb de informații si experiență cu alți colegi din Europa; elevii au învățat cum să pregătească o prezentare într‐o limbă străină, să lucreze cu texte și cu imagini, și‐au îmbunătățit competențele TIC; au realizat fotografii cu principalele momente ale activității desfășurate care au fost apoi, postate în spațiul virtual eTwinning;
‐Editarea revistei multilingve, on‐line, de schimb cultural internațional‐ "Primii pașI spre carte", în
cadrul proiectului eTwinning, "Le magazine en ligne pour les échanges culturels"‐ Număr special
de Paști (cu tema "Datini și tradiții de Paști, în Europa") și postarea acesteia, în spațiul virtual eTwinning, pe blog‐ul clasei noastre (http://cristeanicoletaifrim.blogspot.ro/), pe site-ul didactic.ro/ reviste școlare: (http://staticlb.didactic.ro/uploads/magazines/33/8/18//revista_primii_pasi_spre_carte_nr.special_de_pasti.pdf) și publicată în ziarul local, "OPINIA‐ Buzău", la rubrica " Învățământ‐Cultură", în data de 5 mai
2016.
9. Precizați dacă elevii/ profesorii/ părinții și‐au manifestat dorința de continuare a acestei activități și
modalitatea în care puteți asigura acest lucru:
Elevii, profesorii și părinții și‐au manifestat dorința de continuare a acestei activități începută de altfel, în luna ianuarie 2016, în numărul anterior al revistei clasei noastre, "Primii pași spre carte‐ Număr special de Crăciun", de asemenea, prin colaborare cu alte școli din Europa (Republica Moldova, Franța, Grecia, Polonia, Belgia, Ucraina, Lituania și Bulgaria), în cadrul proiectelor eTwinning: "Mind Mapping et la création littéraire", "eCultural Kaleidoscope", "Дед Мороз/Kalėdų Senelis /Santa Claus/Moș Crăciun", "Salut, père Noël !", ,,Crăciunul în lume"/ "Christmas in the world"/ "Le Noël dans le monde”, "Christmas traditions and greetings‐ Christmas card chain"/ "Tradiții și urări de Crăciun‐ Crăciun‐ Card în lanț".
Astfel, numărul următor al revistei clasei noastre, "Primii pași spre carte", va fi completat până la
sfârșitul lunii mai 2016, cu articole redactate de către elevi, părinți și cadre didactice din școala noastră,
în colaborare cu alte școli din Europa, pe tema "Europa în centrul atenției", alături de care am sărbătorit
"9 Mai‐ Ziua Europei", în cadrul proiectelor eTwinning: "eTwinning Day"/ "Celebrate Diversity", "Le
magazine en ligne pour les échanges culturels", "Whe do you come from"/ "De unde ești?", "We
are Union friends"/ "Suntem prietenii Uniunii", "Mind Mapping et la création littéraire", "eCultural
Kaleidoscope" și "Fêtes et traditions populaires".
Elevii noștri au participat cu multă plăcere și entuziasm la acest gen de activități, deoarece au înțeles că pe această cale, li se oferă astfel, posibilitatea să comunice cu alţi elevi din ţările europene, să afle elemente de specific cultural sau de specific al educaţiei în ţările partenere, să înveţe utilizând noile tehnologii şi să îşi perfecţioneze competenţele de comunicare în limbi străine; părinții elevilor au înțeles de asemenea, că înfrăţirea online a şcolilor poate fi însoţită de înfrăţirea comunităţilor, prin alte proiecte‐ vizite, activităţi culturale pentru adulţi etc.
10. Motivația propunerii activității ca fiind cea mai bună :
Promovarea comunicării interculturale, promovarea imaginii școlii, atragerea unui număr mare de
colaboratori din diverse țări europene: Republica Moldova, Franța, Grecia, Armenia, Lituania, Ukraina,
Italia, Polonia și Georgia; publicarea revistei pe blog‐ul clasei (http://cristeanicoletaifrim.blogspot.ro/) ,
pe site‐ul didactic.ro‐ Reviste școlare
(http://staticlb.didactic.ro/uploads/magazines/33/8/18//revista_primii_pasi_spre_carte_nr.special_de_
pasti.pdf)și în presa locală ("OPINIA"‐ Buzău, la rubrica " Învățământ‐Cultură", în data de 5 mai 2016) și
pe Twinspace (https://twinspace.etwinning.net/files/collabspace/7/47/547/19547/files/c112a95ee.pdf;
https://twinspace.etwinning.net/files/collabspace/3/73/973/18973/files/c41200ce0.pdf);
Argumente ale cadrelor didactice, ale elevilor, ale părinților:
Profesorii împărtășesc noi instrumente web, pun elevii în centrul predării lor și creează contacte diferite și pozitive pentru elevi, trecând dincolo de cadrul tradițional al școlii; comunicarea şi colaborarea între şcoli din ţările membre ale Uniunii Europene, implicând cadrele didactice şi elevii în activităţi noi de învăţare; crearea de diverse produse educaţionale care implică utilizarea noilor tehnologii; îmbunătăţirea comunicării în limbi străine (competenţă de bază în Uniunea Europeană), cunoaşterea şi dialogul intercultural; stimularea cooperării dintre şcoli din Europa, schimbul de practici şi de resurse educaţionale; școala dezvoltă astfel legături cu Europa și se deschide către internaționalizare, susținând învățarea limbilor străine și a competențelor secolului XXI; dezvoltă la elevi o serie de abilităţi specifice: comunicare, discuţii de grup, împărtăşirea informaţiilor, compararea/ construirea/ organizarea informaţiilor, schimbul de experienţe, realizarea de publicaţii/ lecţii/ vizite virtuale, rezolvarea în comun sau individual de probleme, feedback între colegi; crearea unui mediu atractiv de învăţare, diversificarea situaţiilor de învăţare, combinarea mai multor teme în activităţi relevante, elaborarea de material didactic adecvat (prezentări Powerpoint, blog, pagini wiki, pagini web); dezvoltarea unor calități precum: toleranţă şi comunicare interculturală, respect reciproc, flexibilitate, creativitate, capacitatea de a soluţiona probleme etc. Programul eTwinning răspunde obiectivelor majore europene în domeniul promovării şi valorificării TIC în educaţie, contribuind la formarea continuă a cadrelor didactice, oferă materiale
didactice şi exemple de utilizare pedagogică a TIC, facilitează şi stimulează cooperarea dintre şcoli din întreaga Europă, schimbul de practici şi de resurse educaţionale. Acţiunea eTwinning facilitează accesul profesorilor la un mediu virtual de colaborare şi de schimb de experienţă, la parteneriate cu alţi profesori şi la activităţi de formare profesională, alături de colegi din ţările europene, iar prin derularea de proiecte eTwinning, cadrele didactice au posibilitatea de a se familiariza cu sistemele de educaţie din celelalte ţări membre ale Uniunii Europene. eTwinning încurajează performanţa, nu şi competiţia. Competiţia este doar cu noi înşine, pentru a ne perfecţiona propriile competenţe, cunoştinţe şi atitudini!