transcript
45
Ctlin Cerntescu
Aspecte muzicale ale Prohodului Domnului între sec. XIV-XV
Manuscrisele muzicale de tipul Akolouthia de dup jumtatea
sec. al XIV-lea încep s încorporeze câteva strofe din Prohodul
Domnului, de obicei câte una din fiecare stare, apoi Slav...i
acum... cu reluarea strofei în variant calofonic, amplu ornamentat.
Aceste tropare sunt grupate laolalt cu cele închinate praznicelor
Adormirii Maicii Domnului, Tierii Capului Sf. Ioan Boteztorului sau
altor sfini apostoli, ierarhi i mucenici.
Aa cum am artat, din cele câteva codice scrise la cumpna secolelor
XIV-XV, imnul începe numai în trei dintre ele cu textul Μεγαλνομν
σε (ms. gr. EBE 2456, ms. gr. Sinai 1293 i ms. gr. Padova 1137), în
restul surselor debutând cu strofa ζω εν τφω (vezi supra), relevând
dou versiuni muzicale distincte, dar nu foarte diferite (vezi Anexa
2).
Ms. gr. Sf. Sava 602 (Papadichie, sec. XIV), una dintre cele mai
vechi surse muzicale ale Prohodului, face parte din grupul
caracterizat de incipitul ζω εν τφω (f. 82v). Rânduiala descris
relativ succint relev o practic cu totul deosebit, care ilustreaz
probabil tradiia monastic ierusalimitean. Modul în care se combin
stihurile Amomosului i cele ale Epitafului respect indicaiile din
tipicoanele vremii. Dup refrenul evloghitariilor (Ευλογητς ει,
Κριε),
BIZANTINOLOGIE
46
interpretat în ehul I plagal probabil de domestic1 απ’ξω2, adic în
registrul acut3, corul cânt în registrul normal (και ο χορς, χαμηλ)
primul stih al Psalmului 118 (Μακριοι οι μωμοι εν οδ, οι πορευμενοι
εν νμω Κυρου) împreun cu strofa iniial a primei stri din
megalinariile Maicii Domnului (Μακαρζομν σε Θεοτκε Παρθνε, την
αειμακριστον και παναμμητον και Μητρα του Θεο ημν). Dup strofa cu
notaie muzical închinat Nsctoarei de Dumnezeu, urmeaz textele
troparelor închinate Mântuitorului, Sfântului Ioan Boteztorul, unui
ierarh sau unui sfânt, însemnând c i la celelalte praznice cântrile
se combinau într-un mod asemntor. Aceast organizare poate
reprezenta în acelai timp un indicator al vechimii Prohodului
Maicii Domnului, care îl precede pe al Domnului Hristos.
Ms. gr. Sf. Sava 602, f. 82v.
1 Vezi ms. gr. EBE 906, f. 153v, ms. gr. Barberinus 392, f. 106r. 2
Evanghelia Spyrakou menioneaz c termenul απ’ξω, însoit de obicei de
completarea εις διπλασμν, însemna c domesticul cânta melodia la
octava superioar. O explicaie plauzibil ar fi c la majoritatea
slujbelor, împreun cu psalii din strana stâng cântau i copii,
orfanii de pe lâng Marea Biseric a lui Hristos din Constantinopol,
care erau de regul hirotesii citei la vârsta de opt ani i primeau o
educaie muzical aleas. Orfanii trebuiau s pregteasc sptmânal
împreun cu unul dintre domestici antifoanele tradiionale de rând.
Tot alturi de domestici luau parte la banchetele imperiale oferite
de autocrator, interpretând alturi de corul din strana stâng piese
destul de dificile din punct de vedere tehnic. Vezi Evanghelia
Spyrakou, Οι Χορο Ψαλτν κατ την βυζαντιν παρδοση, Μελται 14,
Institutul de Muzicologie Bizantin, Atena, 2008, p. 151, 197-203. 3
Vezi Spyridonos Antonopoulos, The Life and Works of Manuel
Chrysaphes the Lampadarios, and the Figure of Composer in Late
Byzantium, vol. 2, Tez de doctorat nepublicat, 2014, University of
London, p. 39.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
47
La finele fiecrei stri, slava treimic (Δξα Πατρ και Υι και Αγω
Πνεματι) apare notat în trei versiuni, cu câte o scurt cratim,
continuându-se cu reluarea în aceeai manier a unui fragment din
textul primului tropar. De menionat este lipsa cântrii i acum...
Fin- alul strofei din încheierea strii era destinat interpretrii
solistice (Συγκατβασιν δοξζουσαι την σην), dup cum precizeaz
indicaia de la f. 83v: Ετα καλλιφωνζει ο βουλλομνος κθεως τα του ει
των μακαρισμν. Και απολει η πρτη στ[ση] (Dup aceea, cel ce voiete
glsuiete frumos pe fiecare dintre makarisme [megalinarii]. i se
încheie prima stare).
Ms. gr. Sf. Sava 602, f. 83v. Potrivit aceluiai codice, dup ectenia
mic, domesticul cânt
în ehul I plagal trifonic (de la Di/Sol; vezi ff. 83v-84r), în
octava superioar (απ’ ξω), strofa φριξεν η γ, pe care o repet în
registrul normal i corul, împreun cu stihul nr. 73 din Amomos (Αι
χειρς σου εποησν με και επλασν με. Συντισν με και μαθσομαι τας
εντολς σου), de unde se poate deduce c la starea I au fost cântate
72 de tropare cu stihuri, fr a le socoti i pe cele repetate.
Finalul strii secunde de dup Slav... urmeaz tiparul strii I.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
48
Sfârindu-se ectenia mic, domesticul din strana dreapt începe s
cânte în acelai chip starea a III-a1 cu strofa Ηλιε της δξης, tot
în ehul I plagal trifonic, care se repet împreun cu stihul nr. 132
din Psalmul 118 (πβλεψον πεμ και ελησν με κατ το κρμα των αγαπντων
το ονομ σου), însemnând c la starea a II-a au fost cântate 60 de
strofe de strofe cu stihuri2. Schimbarea sau allagma la ehul al
III-lea se produce de abia dup stihul nr. 149 (Της φωνς μου κουσον,
Κριε, κατ το ελες σου, κατ το κριμ σου ζησν με), când apare strofa
Αι γενεα πσαι. Alte allagmata se întâlnesc dup stihul nr. 161
(ρχοντες κατεδωξν με δωρεν, και απ των λγων σου εδειλασεν η καρδα
μου): κατφλεκτε βτε..., Γην την παναγαν... 3, în ehul III (f. 86r),
apoi Ζωηφρε πανμνητε..., δηγτρια πναγνε...4 în ehul IV plagal
trifonic (f. 86v), urmate de textele câtorva tropare prosomiace.
Ultimele dou tropare sunt însoite de Slav...i acum..., în manier
aparent silabic, apoi se revine în ehul trei prin interpretarea
απ’ξω a formulei intonaionale Λγε i a strofei Αι γενεα πσαι (f.
87r), urmate de troparul calofonic de încheiere, Μακαρζομν σε πσαι
α γενεα Θεοτκε.
Celelalte codexuri muzicale din aceast perioad care cuprind
cântrile Prohodului, majoritatea de sorginte constantinopolitan,
reflectând deci o practic de catedral, aduc lmuriri interesante i
chiar propun uoare modificri de coninut. inând cont de faptul c
imnul era integrat primei pri a Utreniei, este de presupus c
rânduiala era oficiat în ritul catedral în narthex, adic în
pridvorul bisericii5. Atât manuscrisele EBE 899 (Papadichie, sf.
sec. XIV- înc. sec. XV), EBE 906 (Akolouthia, sf. sec. XIV- înc.
sec. XV), cât i ms. gr. Barberinus 392 (Papadichie, sf. sec. XIV-
înc. sec. XV) confirm c incipitul evloghitariilor era cântat de
domestic, iar stihul psalmic i prima strof erau cântate de ctre
cor. Ms. gr. EBE 899 consemneaz c la aceeai srbtoare, dup strofa ζω
εν τφω se cânt
1 Aici apare numai indicaia τρτη στσις απ’ξω. Vezi ms. gr. EBE 899,
f. 188v. 2 Diviziunea celor trei stri ale Prohodului este
condiionat de modul în care se împarte Amomosul în tot atâtea stri.
Pentru acest aspect se poate consulta Evanghelos Antoniadis, „Περ
το σματικο το βυζαντινο κοσμικο τπου τν κολουθιν”, în Θεολογα Τμος
ΚΑ (21), nr. 2, 1950, p. 199-200. 3 Vezi Sofronios Evstratiadis,
op. cit., p. 273, 662-663. 4 Ibidem, p. 274 5 Vezi Demetrios
Pallas, op. cit., p. 62, precum i Alexander Lingas, „The First
Antiphon of Byzantine Cathedral Rite Matins: From Popular Psalmody
to Kalophonia”, în L. Dobszay (ed.), Cantus Planus: Papers of the
Meeting Held at Esztergom and Visegrád, Hungarian Academy of
Sciences, Budapesta, 2001, p. 494.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
49
Μεγαλνομν σε, ζωοδτα Χριστ. Sub rândul de neume din ms. gr. EBE 899
apar mici variaiuni melodice înscrise cu rou.
Ms. gr. EBE 899, f. 183r. Primul stih din Amomos i incipitul strii
I.
Dup epuizarea strofelor strii I, în manuscrisele menionate
apar Slav...i acum... în idiomul calofonic. Spre deosebire de ms.
gr. Sf. Sava 602, încheierea strii readuce de aceast dat un
fragment din troparul Μεγαλνομν σε, ζωοδτα Χριστ în manier amplu
ornamentat. Pentru a demonstra isosilabia i omotonia troparelor sau
poate dorind s repare o simpl omisiune, copistul ms. gr. Barberinus
392 a suprapus textul acestui tropar peste cel închinat Maicii
Domnului, ilustrând o coinciden melodico-ritmic perfect.
Ms. gr. Barberinus 392, f. 109r.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
50
Reluarea calofonic solistic a ultimului stih din strofa I,
Συγκατβασιν δοξζουσαι την σην, pornete din difonia ehului I (ter
ascendend) i încheie starea I.
Ms. gr. EBE 899, f. 185v. Ultimul stih din strofa I, cu indicaia de
interpretare din difonia ehului.
La starea a doua, ms. gr. EBE 906 arat c domesticul celui
de-al doilea cor cânt strofa φριξεν η γ, adaugându-i i troparul
ξιον εστν μακαρζειν σε τον Θεν Λγον (f. 156v), care lipsete atât
din ms. gr. Sf. Sava 602, cât i din ms. gr. EBE 899 sau ms. gr.
Barberinus 392.
Ms. gr. EBE 906, f. 156v. Primele dou strofe din starea a II-a a
Prohodului Domnului.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
51
Incipitul acestui al doilea tropar reapare dup Slav...i acum...
numai în ms. gr. EBE 906 (f. 158r) i ms. gr. EBE 899 (f.
189v).
Ms. gr. EBE 899, f. 189v. Reluarea calofonic a primei pri
din troparul iniial al strii a II-a. Starea se încheie cu coda
strofei I, Και την δυναστεαν του
δου καθελντα, interpretat solistic.
Ms. gr. EBE 906, f. 158v. Încheierea strii II cu coda primei
strofe. Α treia stare lipsete din ms. gr. EBE 906, care este
incomplet1. Aflm, îns, informaii suficiente în ms. gr. EBE 899.
Între strofa Ηλιε της δξης cântat de domestic π’ ξω în ehul I
plagal trifonic, i stihul πβλεψον πεμ...(f. 189r), apare indicaia
εσωτρα φων, adic cu voce „joas”, în registrul firesc al
psalilor.
În dreptul stihului nr. 149, Της φωνς μου κουσον, Κριε... se afl
cuvântul λλαγμα i indicaia ehului III. Stihul este urmat de
1 Aa cum observ Diane Touliatos, a doua stare se continu cu stihul
nr. 36 al Amomosului de la rânduiala înmormântrii mirenilor,
lipsind câteva file între ff. 158 i 159. Vezi Diane H.
Touliatos-Miles, A Descriptive Catalogue of the Musical Manuscript
Collection of the National Library of Greece: Byzantine Chant and
Other Music Repertory Recovered, Ashgate Publishing Limited,
Farnham, 2010, p. 86.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
52
strofa Αι γενεα πσαι i de textele a 13 tropare numite τερα προσμια
(f. 189v), adic tropare prosomiace sau contrafacta.
Cellalte allagmata sunt însoite de meniuni auctoriale. La f. 190r
este menionat: τερα λλγματα. Τα του ν γοις πατρς ημν Γερμανο
πατριρχου Κωνσrαντινουπλεως (Alte schimbri. Aceasta, a celui între
sfini printele nostru Ghermanos, patriarhul
Constantinopolului).
Însemnarea este urmat de stihul nr. 161, ρχοντες
κατεδωξν με δωρεν... i de troparele κατφλεκτε βτε..., Βτον
καιομνην..., Γην την παναγαν..., notate cu neume. Textele altor
patru tropare încheie aceast seciune a allagmei (ff. 190v- 191r).
În urmtoarea seciune de la 191r apar înc dou cântri atribuite lui
Ghermanos. Primul tropar Ζωηφρε πανμνητε... este notat în ehul al
IV-lea plagal, iar cel de-al doilea, Υμν σου την σταρωσν, în ehul
al IV-lea plagal trifonic. Dou meniuni interesante apar ctre
finalul strii, dup Slav...i acum....
Înainte de reluarea fragmentului din strofa Α γενεα πσαι, codexul
noteaz c domesticul, susinut de isonari, cânt pasajul în registrul
acut, la octav, în ehul III, ( Δομστικος μετ τν βαστακτν1 π’ ξω
διπλασμς. Vezi f. 192r; ms. gr. Barberinus 392, f. 121r), iar coda
Μακαρζομν σε este cântat de ctre tot corul la octava inferioar,
adic în registrul mediu în ehul IV plagal (Eις τον σω διπλασμν οι
ολοι π χορο; vezi f. 192v, precum i ms. gr. Barberinus 392, f.
121v).
Ms. gr. EBE 899, f. 192r. Indicarea interpretrii la octava
superioar
prin notarea heptafoniei ehului. Acest repertoriu, cu micile sale
variaiuni, va rezista în
coleciile muzicale pân în secolul al XVII-lea, supravieuind cu mult
cderii Constantinopolului, îns va fi din ce în ce mai slab
reprezentat în antologii. Printre puinele manuscrise care îl conin
se numr ms. gr. EBE 2406 (Papadichie, copist Matei monahul
domesticul, anul 1453) - ff. 179r-184r, ff. 363r-366v, ms. gr.
Sinai 1529 (Akolouthia,
1 Se refer la isonari, numii vastaktes. Vezi Spyridonos
Antonopoulos, op. cit., p. 43.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
53
sec. XVI) - ff. 128r-137v, ms. gr. Sinai 1506 (Stihirar al
Triodului, sf. sec. XVI-înc. sec. XVII) – ff. 363r-366r.
Imnul Prohodului în tradiia muzical cretan Între sec. XV-XVII se
constat o preocupare de adoptare a
cântrilor interpretate la ceremonia Epitafului i în zone în care ar
fi fost de ateptat ca influena bizantin s fie destul de limitat. Aa
este, de pild, cazul Cretei care, dei s-a aflat sub administraie
veneian vreme de aproape jumtate de mileniu (1211-1669), se
dovedete a fi un centru destul de bine racordat la practicile
muzicale constantinopolitane1, muzicienii insulari preluând
probabil repertoriul Prohodului din capitala imperiului.
Cu toate acestea, imnul din manuscrisele muzicale produse de
muzicienii cretani debuteaz invariabil cu strofa Μεγαλνομν σε,
ζωοδτα Χριστ, în acord cu majoritatea codexurilor liturgice. În
cadrul cercetrii de fa, din cele câteva sute de codexuri psaltice
analizate am identificat numai trei cu acest incipit (ms. gr. EBE
2456, ms. gr. Sinai 1293, ms. gr. Padova 1137). Printre altele am
constatat c imnurile megalinariilor din ms. gr. EBE 2456
(Antologie, sec. XV)2 se întâlnesc într-o dispunere identic în ms.
gr. Sinai 1293 (Antologie, sec. XV, autograf Ioannis Plousiadinos
Preotul). Asemnrile de form i de coninut sunt izbitoare,
conducându-m ctre concluzia c
1 Pentru formarea unei imagini asupra culturii muzicale insulare se
poate consulta Nicolae Gheorghi, „Between Byzantium and Venice.
Western Music in Crete”, în Latest Advances in Acoustics and Music.
Proceedings of the 13th WSEAS International Conference on Acoustics
& Music: Theory' Applications (AMTA '12), "G. Enescu"
University, Iasi, June 13-15,2012, WSEAS Press, p. 85-90, precum i
Emmanouil Giannopoulos, op. cit. 2 Muzicologii au opinii distincte
privind datarea acestui codice, oscilând între sec. XIV i XV. De
exemplu, în timp ce Achilleas Chaldaiakis consider c este scris în
sec. XIV (Achilleas Chaldaiakis, Πολυλεος στη βυζαντιν και
μεταβυζαντιν μελοποια, Μελται 5, Institutul de Muzicologie
Bizantin, Atena, 2003, p. 54), Evanghelia Spyrakou opineaz c timpul
scrierii este a doua jumtate a sec. XIV (op. cit., p. 26), iar
Grigorios Stathis îl plaseaz în sec. XV (Grigorios Stathis, Οι
αναγραμματισμο και τα μαθματα της Βυζαντινς μελοποιας, Μελται 3,
Ediia a V-a, Institutul de Muzicologie Bizantin, Atena, 2003, p.
277).
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
54
Plousiadinos este i copistul ms. gr. 2456 de la Biblioteca Naional
a Greciei.
Ms. gr. Sinai 1293, f. 146r. Ms. gr. EBE 2456, f. 108r. Meniunile
din aceste manuscrise vin în completarea
informaiilor de pân acum. Însemnarea de la f. 108r a ms. gr. EBE
2456 arat c megalinariile Prohodului se cântau împreun cu Amomosul
în locul polieleului:
μωμος ψαλλμενος εις την Θεσωμον τφον του Κυρου
μωv 'Ιησου Χριστου, εις την Κομησιν της πνυ πανγνου αυτο Μητρς, εις
την αποτομν [της Κεφαλς] του Τιμου Προδρμου, εις τους αποστλους,
εις ιερρχας, εις μρτυρας καi εις οσους.
Ψλλεται δε αντ του πολυελου.
Din punct de vedere melodic, alegerea unui incipit distinct
afecteaz în versiunea de fa finalul strofei I. De aceast dat, coda
interpretat solistic nu mai este Συγκατβασιν δοξζουσαι την σην, ci,
dup cum este firesc, ultimul stih al strofei Μεγαλνομν σε, adic Τν
νδοξον δοξζομεν ταφν, care în ambele manuscrise poart indicaia
ehului III (ms. gr. EBE 2456, f. 110r; ms. gr. Sinai 1293, f.
148r), prsind cadrul modal anterior.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
55
Ms. gr. EBE 2456, f. 110r. Coda strii I, interpretat în ehul
III.
i starea a doua debuteaz în alt manier, cu strofa ξιον
εστν care, comparativ cu ms. gr. EBE 906, prezint mici diferene de
text. În schimb, restul cântrilor i starea a III-a sunt identice cu
cele din varianta mai rspândit.
Cele dou codexuri ale lui Plousiadinos mrturisesc, aadar, c imnul
Epitafului a ptruns chiar i în tradiia muzical cretan. i
manuscrisele psaltice produse între sfâritul sec. XVI i pe
parcursul celui urmtor de ctre muzicieni locali de calibru precum
Benediktos Episkopopoulos (1540-1615), Dimitrios Tamias
(1585-1662), Kosma Varanis (înc. sec. XVII) sau Gherasimos Yalinas
(jum. sec. XVII) conin câteva dovezi relevante în acest sens1.
Stihira Τν λιον κρψαντα, alctuit de ctre marele logothet Gheorghios
Akropolitis (ms. gr. Sinai 1540, f. 3r), precum i cântrile
Prohodului din ms. gr. Sinai 1506 (Stihirar al Triodului, sf. sec.
XVI-înc. sec. XVII) sau din ms. gr. 1137 din Biblioteca Universitii
din Padova (Antologie, autograf Kosma Varanis, înc. sec. XVII)2
indic o familiarizare a insularilor cu aceast rânduial i relev
chiar o tendin de propunere a unor variante melodice alternative.
Aceast demers înnoitor se constat mai cu seam la începutul veacului
al XVII-lea la Kosma Varanis care semneaz o variant inedit a
cântrilor Prohodului (Anexa 3), identificat pân în prezent într-un
singur codex, ms. gr. Padova 1137, ff. 108r-113v3. Incipitul
descrie strofele imnului Epitaf drept stihiri doxastice care se
cânt la srbtorile sfinilor i
1 Pentru o istorie cuprinztoare a muzicii de tradiie bizantin în
Creta, se poate consulta Emmanouil Giannopoulos, νθηση της Ψαλτικς
Τχνης στην Κρτη (1566-1669), Μελται 11, Institutul de Muzicologie
Bizantin, Atena, 2004. 2 Ibidem, p. 690. 3 Manuscrisul este descris
integral în Emmanouil Giannopoulos, op. cit., p. 685-697. Îi
mulumesc pe aceast cale profesorului Giannopoulos pentru punerea la
dispoziie a unei copii digitale a Prohodului compus de
Varanis.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
56
makaristaria1, dup cum au fost scrise (compuse) de ctre Kosma (f.
108r):
Δοξαστικ ψαλλμενα ες πντας τος γιους τινα κα
ψλλονται εις τα μακαριστρια. Αρχεται δομστικος του δεξιο χορο, καθς
παρ’ μο Κοσμ γρφονται.
Ms. gr. Padova 1137, f. 108r. Incipitul Prohodului Domnului
compus
de Kosma Varanis. Remarcabil este c între aceste piese nu se mai
regsesc
stihurile din Amomos, ceea ar putea indica fie o eliminare a lor
din practica de stran, fie faptul c nu se mai cântau într-un mod
ornamentat, ci se recitau înaintea fiecrui tropar, caz în care
transcrierea lor în cadrul unei partituri muzicale ar fi fost
nejustificat sau redundant.
Dup refrenul evloghitariilor, Ευλογητς ει, Κριε, urmeaz direct
strofa strii I, Μεγαλνομν σε, ζωοδτα Χριστ, precum i strofa iniial
a Prohodului Maicii Domnului. Dup Slav... în variant calofonic (f.
108v) urmeaz i acum... în variant moderat ornamentat (f. 109r) i
reluarea integral a strofei I, Μεγαλνομν σε. Ca i în ms. gr. EBE
906, la starea a II-a apar dou tropare, φριξεν η γ i ξιον εστν, tot
în ehul I plagal.
1 Termenul makaristaria se refer la megalinariile diverselor
srbtori. Vezi Sevasty Mazera-Mamaly, Τα Μεγαλυνρια Θεοτοκα της
Ψαλτικς Τχνης, Μελται 16, Institutul de Muzicologie Bizantin,
Atena, 2008, p. 91-92.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
57
Ms. gr. Padova 1137, f. 110r. Cele dou tropare incipiente ale
strii a II-a. Slav..., i acum... (f. 111r) ale strii secunde
respect
procedeele compoziionale evideniate la starea I, prima cântare
fiind extins prin adugarea unei cratime iar a doua fiind moderat
ornamentat. Analog, strofa iniial reapare pe post de imn conclusiv
într-o form deosebit de elaborat. A treia stare debuteaz direct cu
troparul Α γενεα πσαι în ehul III.
Ms. gr. Padova 1137, f. 112v. Incipitul strii a III-a.
Dup allagma în acelai eh, Ζωηφρε πανμνητε, închinat
Maicii Domnului (f. 113r), nu mai întâlnim nici Slav... i acum...,
nici strofa I în form variat, imnul încheindu-se brusc.
Din puinele evidene rmase nu se poate cunoate dac Prohodul lui
Kosma Varanis a substituit cu succes versiunea constantinopolitan
în Creta i nici dac s-a bucurat de o larg difuzare. El rmâne îns
dovada exersrii talentului componistic într-o
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
58
zon geografic în care mentalul bizantin a coexistat cu cel apusean,
anunând un curent novator care va preface fundamental repertorii
aparent imuabile.
Între sec. XVI i XVII sursele muzicale încep s incud din ce în ce
mai rar cântrile Prohodului. În schimb, textul imnului continu s
fie copiat în tipicoane i mai ales în antologiile liturgice de tip
Triod sau Triod - Penticostar (vezi manuscrisele gr. Sinai 746,
757, 761).
Înnoiri i simplificri ale structurii i melodiilor Epitafului Ctre
jumtatea secolului al XVII-lea apar noi melodii ale
Prohodului, repertoriul complex din veacurile precedente reducându-
se la troparele iniiale ale celor trei stri. În acelai timp,
indicaiile interpretative sunt înlocuite cu altele mai puin
elaborate ori dispar definitiv. Fr a fi atribuite vreunui autor,
aceste noi imnuri împrumut pasaje muzicale din vechile megalinarii
din perioada bizantin. De asemenea, megalinariile Prohodului
Adormirii Maicii Domnului sau ale altor sfini sunt excluse din
coleciile muzicale.
Printre primele antologii care conin noile troparele incipiente ale
celor trei stri se numr ms. gr. Iviron 1074 (Anastasimatar –
Irmologhion, anul 1682)1, autograf al lui Kosma Iviritul i
Macedonul (cca. 1615-1692), domesticul mnstirii athonite
Iviron.
Ms. gr. Iviron 1074, f. 52r. Incipiturile strofelor Prohodului
compuse
probabil de Kosma Iviritul. Gheorghios Zisimos este de prere c
aceast versiune a
imnului ar fi alctuit de Kosma2, îns, în lipsa unor dovezi solide
cum
1 Se cuvin aduse mulumiri domnului prof. dr. tefan Aurel tefan
pentru facilitarea accesului la acest manuscris. 2 Gheorghios
Zisimos, Κοσμς Ιβηρτης και Μακεδν, Δομστικος της Μονς των Ιβρων,
Tez de doctorat, Universitatea Naional i Kapodistrian din Atena,
2007, p. 99.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
59
ar fi, de pild, o mrturie olograf de revendicare a cântrilor,
presupusa paternitate a creaiei trebuie privit cu rezerve pân la o
eventual confirmare.
Kosma ar putea fi totui creditat pentru dou variante ale troparului
conclusiv Α γενεα πσαι de la starea a III-a, distincte de cele din
ms. gr. Iviron 1074 ori din alte surse muzicale. În ms. gr. EBE
3467 (Ceasuri Împrteti, Sptmâna Ptimirilor, sec. XVIII, necatalogat
pân în prezent), troparul din debutul strii a III-a este notat în
trei feluri, ultimele dou versiuni fiind atribuite unui anume
Kosma, cel mai probabil muzicianul din lavra Ivironului. Aspectul
simplificat al scriiturii scoate din discuie o posibil atribuire a
acestor cântri lui Kosma Varanis, a crui compoziie se înscrie în
tiparul vechilor forme.
Ms. gr. EBE 3467, f. 66r-v.
Finalurile alternative ale lui Kosma nu sunt singurele de acest fel
întâlnite în codexuri. În ms. gr. BNR 17474 (Antologie, sec.
XVIII), la sfâritul strii a III-a este notat o variant a strofei Αι
γενεα πσαι care difer de toate cele identificate pân în
prezent.
Ms. gr. BNR 17474, f. 60r.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
60
τερον ψαλλμενον αλλεοτρπου εις το τλ[ος]. Alta, care se cânt în alt
chip la sfârit.
Probabil în primul deceniu al sec. XVIII, ieromonahul Filothei sin
Agi Jipei, celebrul antologist al Psaltichiei rumneti, noteaz în
ms. gr. Iviron 1160 o variant de limb greac a Prohodului1 uor
diferit de cea care circula în vremea sa. Pot presupune c
modificarea cadenelor din încheierea troparului primei stri i
simplificarea formulaic din incipitul strii a doua îi aparin
întrucât nu le-am mai aflat-o în nicio colecie muzical.
Ms. gr. Iviron 1160, f. 274r.
Prohodul prelucrat de Filothei sin Agi Jipei. Ca fapt inedit,
Filothei insereaz aceste cântri encomiastice
între troparul Οτε οι νδοξαι μαθητα (Când slviii ucenici) din Joia
Mare i slava Αναστσεως ημρα (Ziua Învierii) din Dumnica Învierii,
fr s le ataeze evloghitarii. Este notabil meniunea Εις του Αμμου
dinaintea troparelor, care sugereaz c i la Curtea Ungrovlahiei
strofele Prohodului se combinau cu stihurile Psalmului 118,
potrivit tradiiei bizantine. Filothei va încerca s pstreze
linia
1 În cadrul polihronionului lui Hrysafi în ehul IV este amintit
numele mitropolitului Theodosie al Ungrovlahiei (f. 280r), mort la
27 ianuarie 1708, ceea ce înseamn c autograful lui Filothei este
anterior acestei date.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
61
melodic a acestor cântri i pentru traducerile sale de limb român
din ms. rom. BARB 61 (Psaltichie rumneasc, anul 1713).
În pofida multiplelor ipostaze muzicale, varianta Prohodului care a
circulat cel mai intens în codexurile muzicale pân spre jumtatea
sec. XVIII este cel întâlnit ms. gr. Sinai 1263 (Stihirar al
Triodului i Penticostarului tip Hrisaf cel Nou, sf. sec. XVII –
încep. sec. XVIII), caracterizat de o melodie asemntoare cu cea din
autograful lui Kosma Iviritul. Ca i în vechea structur, poemul este
plasat între refrenul iniial al evloghitariilor i continuarea lor1.
Noutatea const în creterea numrului strofelor model (trei pentru
starea I, trei pentru starea a II-a i patru pentru starea a III-a)2
i înlocuirea vechilor evloghitarii anonime cu cele alctuite de
Hrysaf cel Nou (cca. 1650-1685).
1 O practic distinct în ceea ce privete momentul cântrii Prohodului
apare în ms. gr. Egerton 2391 din Biblioteca Naional a Marii
Britanii (Antologie, a doua jum. a sec. XVII - înc. sec. XVIII). În
acest codice troparele celor trei stri poart denumirea generic de
irmoase (ειρμο του Επιταφου, f. 119r) i sunt scrise dup
evloghitariile Învierii Domnului. Vezi Emmanouil Giannopoulos, Τα
Χειργραφα Βυζαντινς Μουσικς - Αγγλα, Institutul de Muzicologie
Bizantin, Atena, 2008, p. 127. 2 Imnul se regsete într-o form
asemntoare în ms. gr. BNR 17542 (Antologie, sec. XVIII, autograf
Evanghelinos Skopelitis), ff. 169v-171r, precum i în ms. gr. EBE
946, ff. 349v-350r.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
62
Ms. gr. Sinai 1263, f. 103 r-v. Incipiturile celor trei stri ale
Prohodului. Merit menionat c, spre finalul sec. XVIII, cele trei
strofe vor
fi incluse de ctre Petros Lampadarios Peloponnesios (1735-1778) în
Irmologhionul Catavasier, fiind plasate dup evloghitariile
Învierii1. Demersul nu este, îns, unul novator fiindc Filothei Jipa
realizase acest lucru înc din anul 1713 cu traducerile de limb
român, inserându-le in prima parte a Psaltichiei, pe care o numete
Catavasiari.
Comparând compoziiile din ms. gr. Sinai 1263 cu cele din
Irmologhionul standard al lui Petros Lampadarios2 se pot surprinde
diferene considerabile, mai ales în cazul primelor dou stri, care
nu pot fi explicate satisfctor numai prin preocuparea lui Petros de
a transcrie mai precis melodia, ci mai degrab prin intenia de a
impune noi linii melodice (a se vedea, spre exemplificare,
incipitul strii a II-a), intenie confirmat în contextul de fa i de
înlocuirea evloghitariilor lui Hrysaf cel Nou cu ale sale.
1 Vezi ms. gr. Sinai 1286 (Irmologhion Catavasier, sf. sec. XVIII,
ff. 100r-v), suppl. gr. BNF 1139 (Irmologhion Catavasier, autograf
Petros Vyzantios, 1782, ff. 52r-v). Unele colecii pot s cuprind fie
toate cele trei strofe iniiale, fie numai dou, cum este cazul Add.
MS 16971 (ff. 88r-v) din Biblioteca Naional a Regatului Unit, unde
nu întâlnim decât troparele iniiale ale primelor dou stri. 2 Pentru
o comparaie ampl între versiunile lui Kosma Iviritul, Filothei sin
Agi Jipei, varianta anonim din ms. gr. Sinai 1263 i cea a lui
Petros Peloponnisios , vezi Anexa 4.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
63
Suppl. gr. BNF 1139, Irmologhion Catavasier, autograf Petros
Vyzantios, 1782, ff. 52r-v
Interesant este c în ms. gr. Sinai 1287 (Irmologhion
Catavasier, sf. sec. XVIII), autograf al lui Petros Vyzantios, cele
trei tropare prelucrate de Petros Lampadarios sunt suplimentate cu
alte cinci, distribuite inegal, câte dou pentru prima i ultima
stare i numai unul pentru starea a doua (ff. 70v-71r). Între
troparele aceleiai stri se pot observa disimilariti, mai ales în
zonele mediane i finale. Cel mai probabil, autorul acestor
diversificri ale tiparelor propuse de Lampadarios este chiar
Vyzantios.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
64
Strofele celor trei stri în form variat.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
65
Megalinariile lui Petros Peloponnesios rmân singurele creaii din
vechea sistim care au ptruns în noua grafie1 prin erminia
viitorului protopsalt Grigorios Levitis, realizat între anii 1816 i
18172, îns fr variaiunile adugate de Petros Vyzantios. Acest mic
repertoriu va fi tradus i de ctre Macarie Ieromonahul i inclus în
Irmologhionul su3.
Traducerea lui Filothei sin Agi Jipei O prim posibil meniune a
cântrii Prohodului în ara
Româneasc apare în cea de-a doua jumtate a secolului al XVII-lea.
Arhidiaconul sirian Paul de Alep care a vizitat rile Române între
1653 i 1669, noteaz în jurnalul su de cltorie c în Sâmbta Mare a
anului 1654 clerul i poporul „s-au trezit în puterea nopii i au
ieit [din biseric] în zori, pentru Punerea în
Mormânt. Au ocolit cu toii mnstirea, trecând prin piee”4. Clericul
nu precizeaz, îns, dac la ceremonia amintit au fost cântate imnuri
i nici limba de cult în care s-a oficiat ritualul. Totui,
meniunarea momentului zilei în care avea loc ceremonia este
deosebit de important.
Cel care introduce pentru prima dat melodia Prohodului în
repertoriul scris al cântrilor de limb român este Filothei sin Agi
Jipei (sf. sec. XVII-încep. sec. XVIII), protopsaltul Mitropoliei
rii Româneti. Cele trei tropare, adaptate dup o variant de limb
greac prelucrat tot de Filothei (vezi ms. gr. Iviron 1160, f.
274r),
1 Un studiu cuprinztor despre variantele de limb elin în noua
grafie îi aparine lui John Plemmenos. Vezi articolul „Προφορικτητα
και ψαλτικ τχνη: Η γνεση και διαμρφωση της «κοινς εκδοχς»”, în «Απ
Χορο και Ομοθυμαδν». Εξελξεις και Προοπτικς της Διεπιστημονικς
ρευνας για την Ψαλτικ. Πρακτικ 2ου Διεθνος Μουσικολογικο Συνεδρου 9
- 11 Ιουνου 2016, Βλος. Τμος Εισηγσεων, editori Konstantinos
Karagounis i Kostis Drighianakis, p. 307-339. 2 Vezi ms. gr. ΒΚPs
Φκελος Α’ (Irmologhion Catavasier, exegez Grigorios Levitis,
1816-1817), ff. 106v-107r i Ειρμολγιον των Καταβασιν Πτρου του
Πελοποννησου μετ του συντμου Ειρμολογου Πτρου Πρωτοψλτοu του
Βυζαντου, Tipografia Britanic a lui Isaac de Castro din Galata,
Constantinopol, 1825, p. 215-216. 3 Macarie Ieromonahul,
Irmológhion sau Catavasieri musicesc, Viena, 1823, p. 184-185. 4
Paul din Alep. Jurnal de cltorie în Moldova i Valahia, trad. de
Ioana Feodorov, Editura Academiei Române Bucureti i Muzeul Brilei,
Editura Istros, 2014, p. 262. Vezi i Cltori strini despre rile
Române, vol. VI, Editura tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1976,
p. 128.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
66
apar la f. 25r în Psaltichia rumneasc (ms. rom. BARB 61,
definitivat în decembrie 1713), fiind apoi copiate de Ioan sin
Radului Duma Braoveanul în anul 1751 (ms. rom. BARB 4305, f. 286r).
Manuscrisele pe care le-am consultat pân în prezent par s confirme
c Filothei se înscrie printre primii compilatori care integreaz
imnul Epitafului într-o colecie de tip Catavasier1.
Ms. rom. BARB 61, f. 25r. Incipiturile Prohodului Domnului, traduse
de Filothei Jipa.
Adaptarea autorului Psaltichiei nu a fost, îns, niciodat
exighisit în Noua Metod. inând cont de puinele copii în care a
circulat colecia lui Filothei, se poate deduce c imnul Epitafului
prelucrat i apoi tradus de muzicianul autohton nu a avut o difuzare
prea larg.
În zilele noastre, traducerea lui Filothei a fost popularizat prin
facsimilele i transcrierile incluse de ctre Sebastian Barbu-Bucur
în primul volum al unei serii care trateaz in extenso problema
Psaltichiei rumneti, aprut în anul 19812 i distins cu premiul
Uniunii Compozitorilor i Muzicologilor din România în acelai an3,
precum i cu premiul Ciprian Porumbescu, decernat de Academia
Republicii Socialiste România în anul 19834.
1 Mai târziu, Petros Peloponnisios va face acelai lucru, fixând
definitiv locul strofelor Prohodului în acest tip de codex. 2
Sebastian, Barbu-Bucur, „Filothei sin Agi Jipei. Psaltichie
rumneasc. I. Catavasier” în colecia Izvoare ale muzicii româneti,
vol VII A, Editura Muzical, Bucureti, 1981, p. 109 (facsimila) i
256 (transcrierea). 3 Constantin Catrina, Sebastian Barbu-Bucur,
octogenar, Editura SemnE, Bucureti, 2010, p. 105. 4 Ibidem, p.
93.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
67
O versiune inedit a Prohodului în vechea sistim De la traducerea
lui Filothei Jipa pân la începutul secolului al
XIX-lea, în manuscrisele muzicale nu mai apar versiuni noi de limb
român ale Prohodului. De abia în anul 1803, un monah muzician va
nota imnul integral cu ajutorul semiografiei psaltice de
tranziie.
Meritul descoperirii acestui Prohod inedit de limb român îi revine
muzicologului Sebastian Barbu-Bucur. Cântarea se afl în ms. rom.
3666/1977 (fost 215) din Muzeul Mnstirii Cernica, un anastasimatar
copiat în 1803 de Iannuarie Protosinghelul dup traducerea lui
Mihalache Moldovlahul, cel care tlmcise în 1767 colecia omonim a
lui Petros Peloponnesios, dup cum afirm profesorul Barbu-Bucur1.
Unul dintre primii muzicieni care a vzut manuscrisul chiar în
prezena copistului i, probabil, a remarcat i Prohodul cuprins în
el, este Anton Pann, dup cum însui mrturisete în prefaa Bazului
teoretic i practic2. La f. 240v a codexului de la Cernica (p. 457,
potrivit numerotrii printelui Barbu- Bucur), Iannuarie a lsat o
însemnare autograf:
Sfârit i lui Dum(n)ezeu mrire, Celui ce m-au îndemnat de a începe i
a sfîri m-au ajutat. Scrisu-s-au aceast d(u)h(o)vniceasc psaltichie
prin sârguina i osteneala smeritului i mai micului i nevrednicului
între monah(i) Iannuarie P(o)p(o)v(i)ci3 la anul ,αωγ (1803) în
sfînta lavr a paiseti obti.
Dei printele Barbu-Bucur atrage atenia c expresia paiseti obti se
poate referi i la centrele monastice de la Cernica sau Cldruani, nu
neaprat la mnstirea Neam4, ali cercettori
1 Sebastian Barbu-Bucur, Mihalache Moldovlahul, compozitor de Muzic
Bizantin i precursor al reformei chrisantice – sec. XVIII.
Anastasimatar, vol. I, Editura Muzical, Bucureti, 2008, p. 37. 2
„[…] Ianuarie Protosinghelul [...] pe la anul 1821 mi-a artat un
Anastasimatar foarte frumos potrivit în limba româneasc i un
Doxasticar, asemenea vrednic de toat lauda”. Vezi Anton Pann, Bazul
teoretic i practic al muzicii bisericeti sau Gramatica melodic,
Bucureti, 1846, p. XXIX. 3 Posibil ca literele PPVCI s fie
abrevierea numelui de familie. Adrian Sîrbu este de prere c ar fi o
abreviere din limba greac i c se refer la funcia
de protopresbiter (Ππβ). Vezi Adrian Sîrbu, «Υφος» και «υφ» στην
ψαλτικ παρδοση της Μολδαβας, με μφαση στο 18ο αινα ως σμερα, Tez de
doctorat, Salonic, 2019, p. 287, nota 218. 4 Sebastian Barbu-Bucur,
2013, „Un Anastasimatar necunoscut scris de Ianuarie Monahul”, în
Simpozionul internaional de muzicologie bizantin - 300 de ani de
românire, editori Nicolae Gheorghi, Costin Moisil, Daniel Suceava,
Editura Universitii Naionale de Muzic din Bucureti, 2013, p.
42.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
68
consider c Anastasimatarul a fost totui copiat în lavra Sf. Paisie
Velicicovski1.
Prohodul Domnului se gsete între filele 250r i 278r ale codicelui.
Imnului îi lipsesc titlul i indicaia ehului pentru prima stare,
sugerând c poate muzicianul nu a apucat s îi încheie lucrul la
aceast oper. De altfel, tieturile, corecturile i numeroasele
variante notate pe margine indic faptul c asupra cântrilor s-a
intervenit de cel puin câteva ori.
Incipiturile celor trei stri sunt traduse i prelucrate dup varianta
de limb greac a lui Petros Peloponnesios (vezi Anexa 6), în timp ce
restul strofelor sunt caracterizate de o oarecare libertate de
adaptare a liniei melodice. Întrucât copistul nu indic niciun autor
al traducerii, aa cum face pentru alte cântri, este posibil ca el
însui s fi adaptat imnul la graiul românesc.
Structura Prohodului respect împrirea din primele tiprituri ale
Triodului de limb greac. Astfel, starea I numr 75 de strofe (ff.
250r-262r), starea a II-a are 62 de strofe (ff. 262r-272r), iar
starea a III-a are 48 (ff. 272r-278v). Remarcabil este precedarea
troparelor de ctre stihurile Psalmului 118, pentru prima dat într-o
variant muzical de limb român.
Ms. rom. Cernica 3666/1977, f. 250r. Incipitul primei stri a
Prohodului de limb român.
1 Adrian Sîrbu, op. cit., p. 288.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
69
Ms. rom. Cernica 3666/1977, f. 262r. Incipitul strii a doua.
Ms. rom. Cernica 3666/1977, f. 262r. Incipitul strii a treia, cu
finaluri alternative notate marginal.
În urma traducerii au rezultat stihuri de lungimi diferite în
cadrul troparelor aceleiai stri, aspect care l-a determinat pe
traductor s întrebuineze procedee muzicale dintre cele mai diverse
pentru potrivirea melodiei la textul românesc. Una dintre
problemele de adaptare aprute este cea a surplusului de silabe,
necesitând utilizarea unor mecanisme precum repetarea sau
anticiparea unor trepte, dublarea unor formule sau adaptarea
liber1.
1 Vezi descrierea acestor metode de traducere în Ctlin Cerntescu,
Tradiia muzical a irmoaselor calofonice în limba român (secolele
XVIII-XXI), Tez de doctorat nepublicat, Universitatea Naional de
Muzic din Bucureti, 2019, p. 168-177.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
70
Dup cum sesizeaz muzicologul Sebastian Barbu-Bucur, sistemul
cadenial este uor afectat de aceste msuri adaptative, de multe ori
finalis-ul unor strofe situându-se pe o treapt mai sus decât
modelul (ex.: strofa nr. 11 din prima stare cadeneaz pe Ke, nu pe
Di, precum celelalte tropare).
Prohodul Domnului se continu în manuscris cu evloghitariile în
limba greac, dovad a plurilingvismului cultural i muzical
caracteristic obtilor paisiene, promovat de la numirea Sf. Paisie
ca stare al mnstirilor Secu i Neam (1775-1779) i pân spre jumtatea
veacului al XIX-lea.
O exegez în Noua Metod a Prohodului lui Iannuarie
Protosinghelul
Comparând traducerea din Anastasimatarul copiat de
Iannuarie cu Prohodul Domnului tonisit mai târziu în Noua Metod de
Visarion Protopsaltul (1794-1844) în ms. rom. BMN 4 (Prohodul
Domnului, autograf Visarion Protopsaltul, jum. sec. XIX), am
remarcat mai întâi materialul lexical identic, cu foarte puine
excepii, apoi conturul melodic asemntor1. Singura concluzie la care
am putut ajunge este c Visarion a avut cu siguran acces la
manuscrisul lui Iannuarie, ceea ce înseamn c cel din urm s-a aflat
probabil pentru un timp în obtea nemean. Ne aflm, aadar, în prezena
unei adaptri în noua notaie a Prohodului lui Iannuarie, Visarion
aezând pe note chiar i stihurile Psalmului 118 i intervenind la
rândul su asupra unor pasaje, în încercare de a crea impresia de
unitate formulaic. De aceea, protopsaltul nemean modific
incipiturile a cror melodie începe la Iannuarie sub tetrafonia
ehului, adic sub Ke/La, i chiar ine seama de însemnrile marginale
din colecia de la Cernica2. Aa procedeaz, de pild, cu strofa nr. 7
din starea I, alegând s exighiseasc mai degrab incipitul alternativ
notat ulterior decât secvena iniial original.
1 Vezi i ms. rom. 86m din Biblioteca Mnstirii Stavropoleos
(Antologie, sec. XIX), ff. 6r-49v, precum i Prohodul din
Antologhion Paisian. Tomul I. Perioada Triodului, ediie îngrijit de
monahul Filotheu Blan, Editura Sophia, Bucureti, 2005, p. 433-547.
2 Nu a exclude ipoteza existenei unei alte copii a Prohodului lui
Iannuarie, actualizat conform adnotrilor sale, înc nedescoperit, pe
care Visarion ar fi putut-o folosi pentru exegez.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
71
Ms. rom. BMN 4, f. 6r. Ms. rom. Cernica 3666/1977, f. 251r.
Posibil cea mai convingtoare dovad a faptului c Visarion a
exighisit varianta lui Iannuarie este relevat de compararea
ipostazelor strofei nr. 62 din prima stare, în ambele notaii.
În manuscrisul de la Cernica, alturi de clasicul incipit moderat
ornamentat, se poate observa notat marginal o linie melodic aparent
silabic ce evit cadenarea pe tetrafonia ehului i staioneaz în mod
repetat cu o tera mai jos, pe Ga/Fa, sugerând un pasaj
caracteristic ehului al II-lea inferior. Surprinztor, Visarion
renun i el la tiparul formulaic întrebuinat anterior strofei în
cauz i insereaz câteva pasaje cromatice, alternând ehul al II-lea
cu plagalul su.
Ms. rom. BMN 4, f. 25r. Ms. rom. Cernica 3666/1977, f. 260r.
Incipitul urmtoarei strofe din versiunea lui Iannuarie
debuteaz în aceeai manier, Visarion urmând i el acelai mers
melodic.
Parcurgerea întregului material muzical relev situaii similare, de
aceea consider c abordarea lui Visarion nu este nicidecum produsul
unei coincidene, ci o prob suficient de solid încât s valideze
prezumia exegezei versiunii lui Iannuarie.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
72
Concluzii Rezultat al unui proces de cristalizare de lung durat,
ale
crui prime rezultate devin vizibile ctre jumtatea sec. XIV,
Prohodul Domnului reprezint un produs imnografic care, prin fora
deosebit de ptrundere în ritualul religios standard din Sâmbta
Mare, arat remarcabile valene poetice i, mai ales, muzicale.
Oficializat prin includerea sa în tipriturile de limb greac ale
Triodului, imnul a devenit emblema ceremoniei îngroprii Domnului
Iisus Hristos. Transformrile pe care le-a suferit Prohodul de-a
lungul veacurilor atât din punct de vedere al rânduielii, cât i din
punct de vedere muzical, au culminat cu limpezirea liniei muzicale
i simplificarea indicaiilor interpretative (eliminarea sau omiterea
interveniilor domesticului sau canonarhului, a alternanei
cor-solist, etc.), în special sub condeiele muzicienilor dintre
secolele XVII i XVIII.
Tradus în limba român i inclus în prima psaltichie româneasc de
ctre Filothei Jipa, apoi copiat de braoveanul Ioan Duma, imnul a
fost probabil cântat cel puin în stranele conduse de aceti doi
muzicieni, cea a bisericii Curii Domneti, respectiv cea a bisericii
„Sf. Nicolae” din cheii Braovului.
Pentru mai bine de jumtate de veac, perioad cuprins între copia lui
Duma (1751) i versiunea integral din manuscrisul caligrafiat de
Iannuarie Protosinghelul (1803), documentele muzicale de limb român
nu consemneaz alte încercri de compunere sau mcar de adaptare a
Prohodului, cunoscute pân acum. Absena oricrui demers în acest sens
este surprinztoare, mai ales c varianta prelucrat de Petros
Peloponnesios îi croise cu siguran loc în Principate, cel puin în
ultimele dou decenii ale secolului al XVIII-lea.
Dup mai bine de dou veacuri, varianta lui Iannuarie vede lumina
tiparului în condiii grafice excelente, constituindu-se într-un
important instrument de lucru pentru cei pasionai de sound-ul
muzicii post-bizantine produse local. Ecourile acestei versiuni se
pot auzi i astzi prin râvna corurilor care îi propun s abordeze
repertorii vechi i interpreteaz în Vinerea Mare Prohodul lui
Visarion Protopsaltul, în fapt o exegez în Noua Metod a cântrilor
îngroprii Domnului din manuscrisul de la Cernica.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
73
74
75
Stihir dup Evanghelia a V-a din Joia Patimilor când se
scoate Sfânta Cruce:
76
„Astzi a fost rstignit pe lemnul Crucii Cel ce a aezat pmântul
peste ape. Cu coroan de spini a fost încununat Împratul îngerilor.
Cu porfir mincinoas a fost îmbrcat Cel ce îmbrac Cerul cu nori.
Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam. Cu
piroane a fost pironit Mirele Bisericii. Cu sulia a fost împuns
Fiul Fecioarei. Închinmu-ne Patimilor Tale, Hristoase. Arat-ne nou
i slvit Învierea Ta”
Imnografie – cu ajutorul creia ne rugm. Una dintre creaiile
imnografice cele mai preioase ale bisericii
Ortodoxe este cea a Prohodului Domnului, adic Denia de Vineri din
Sptmâna Patimilor sau Sptmâna Mare, care de fapt este Utrenia din
ziua de Sâmbt.
„Dintre toate zilele Sptmânii Patimilor, neîntrecut în frumusee
rmâne ziua de Vineri. În aceast zi se retriete de ctre credincioi
jertfa Mântuitorului pe Cruce. În cadrul Utreniei Sâmbetei cei Mari
(Denia de Vineri seara) se cânt Prohodul, acel poem lung de cântri
bisericeti care rememoreaz scene din viaa Mântuitorului, începând
cu prinderea Sa în Grdina Ghetsimani i sfârind cu punerea în
mormânt [...]. Aceast slujb este cea mai cunoscut, mai popular i
mai iubit de credincioi”1.
Referindu-se la slujba Prohodului i la cea a Învierii, evlaviosul
poet cretin Vasile Voiculescu spunea: „Mai desfttoare decât orice
gal de oper din câte am vzut [...] mi-au rmas pentru totdeauna
Deniile Patilor, cu marea i minunata Vineri, când cântam Prohodul.
Cu luni de zile înainte îl învam împreun cu mama, fr greeal.
Ocolirea bisericii, slujba triumfal a Învierii au pus pecei pe o
amintire ce n-a vrea s o pierd niciodat”2.
Moment culminant al Sptmânii Patimilor, slujba Prohodului Domnului
ne ajut s retrim evenimentele petrecute la Ierusalim în Sfânta i
Marea Vineri, prin care s-a dobândit mântuirea neamului omenesc.
Jertfa Mântuitorului este dovada supremei iubiri a lui Dumnezeu fa
de fptura Sa. Rstignirea, Moartea i Îngroparea Domnului ne stau
mrturie i despre adânca smerenie a lui Hristos
1 † Nifon, Arhiepiscopul Târgovitei, „Sptmâna Patimilor în tradiia
ortodox”, postfa la Prohodul Domnului, Târgovite, 2002, p. 79. 2
Gânduri albe, Editura Cartea Româneasc, Bucureti, 1986, pp.
454-455, apud† Epifanie, Episcopul Buzului i Vrancei, prefa la
Prohodul Domnului, Editura Episcopiei Buzului i Vrancei, 2006, p.
5.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
77
Care „S-a smerit pe Sine, asculttor fcându-Se pân la moarte i înc
moarte pe Cruce” (Filipeni 2, 8).
Potrivit tradiiei, slujba Prohodului îi are originea în rânduielile
mnstirilor din Constantinopol.
Cel întâi român care a încercat aceast cale/ scabroas i dificil a
fost Ioan Pralea din Iai/ care, între altele a tradus i amândou
Prohoadele,/ al Domnului i al Maicii Domnului cu msurile
originalului grecesc; dar limbajul su fiind un erg/ ridicol, ce nu
s-au putut adopta s se cânte în Bi/seric. Mai în urm dasclul
Macarie, dup cererea/ rposatului episcop de Buzu Chesarie, a refcut
Pro/hodul Domnului într-un limbagiu serios i cuviincios/ unei
asemenea cântri, i acela este care se cânt/ pân astzi în biserici i
este i singura cântare/ msurat în românete, i pe care eu l-am
refcut din nou.//
Dup acetia, dasclul Anton Pann, cântre i rimator de anecdote
populare între altele, a fcut/ pe psaltichie i prosomiile celor opt
glasuri, îns/ tot precum erau lucrate cele de dasclul Macarie/,
încât i de ast dat melodia original rmase tot ascuns printre
rânduri. Cu toate acestea, massa/ cântreilor români i seminaritii
necunoscând/ limba greac, pre acestea le au de norm i înc/ din
acestea abia înva numai câte una dou de la/ fiecare glas; astfel c
încet, încet, cei mai muli/ dintre dânii s-au deprtat cu totul de
la adevratele melodii eclesiastice i cânt care cum îi vine/, încât
putem zice c aceasta este prima cauz care/ a rcit i deprtat pe
popor de la biseric, i/ prob la aceasta este c bisericile care au
cântrei/ buni chiar i astzi sunt mai frecventate de popor decât
cele ce au cântrei proti/.
Aceast necalculabil pagub sufleteasc vzând/ eu, i totodat vzând c
nimeni nu ia iniiativa/ de a umplea aceast mare lacun în sistemul
cânt/rilor noastre bisericeti, am zis: Cruce ajut i/ apucând pana
în mân m-am pus pe lucru; i cu ajutorul Sfintei Cruci i cu ostenele
nu puine/, am izbutit a face tipurile prosomiilor celor opt glasuri
a se cânta întocma ca în grecete. Dar îndat/ am vzut c aceste
tipuri puin vor folosi, dac celelalte cântri aa cum sunt nu se pot
aplica la/ acestea i m-am decis a face toate stihirile posomiace
ale Duminicilor i srbtorilor de peste an, ca s se cânte regulat dup
tipuri ca i în gre/cete. i luptând cu dificulti enorme, am terminat
în acest volum cântrile cele mai indispen/sabile din Triod,
Penticostar i Octoih i câteva din Minee. i dac aceast lucrare va fi
bine pri/mit, eu voi continua în acelai mod de a lucra i alte
cântri srbtorale/.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
78
În aceast cale înc ne mai calcat întru a/tâta întindere de veri un
alt român, am întâmpinat/ dificulti foarte mari la fiecare pas,
atât din/ cauza lipsei de accent la silaba propenultim, cât/ i mai
multe din cauza prolicsitii limbii române, provenit din
necapacitatea ei de a forma vorbe/ compuse ca cea greceasc, cci
vorbele compuse/ în grecete dau în românete calitate de silabe/
îndoit i întreit, încât nu încpeau toate silabele în scurtat spaiu
al melodiei i a trebuit s aleg/ numai vorbele care încpeau i care
da i accentual/ cerut de nota melodiei, i înelesul textului. Cei/
cunosctori de ambele limbi vor vedea cât de scrupulous/ am fost de
a da înelesul originalului în aceast/ traducie metric, adesea mai
inteligibil i de cât/ în prosa veche. Îns, cu toat silina mea de a
face/ cât s-ar fi putut mai bine, totui recunosc c am tre/buin de
mare indulgen din partea celor compe/teni pe care îi rog frete s
treac cu vede/rea oarecare inversiuni de sintax i transpozi//iuni
de vorbe, pe care nici cu un chip nu le-am putut/
încongiura/.
Avem o deplin conviciune, c aceast carte va/ da o no(u)
impulsiune muzicii bisericeti i o va de/tepta din amorirea în care
zace. Albina muzical/ va fi indispensabil a fiecrui cântre ce-i/
respect sacra sa profesiune, i sperm c, încet/, încet ea îi va
deprinde cu regula i îi va scoate din anarhia neregulei cu care
s-au deprins din copilrie i care a produs degradarea muzicii
bise/riceti. Aceast carte va fi înc i mai mult in/dispensabil
seminaritilor, cari, dup ce vor cu/noate cele opt glasuri
principale într-însa ei vor/ înva variile flecsiuni, care decoreaz
pe fiecare/ din glasuri; ele se pot înva i reine cu mult/
înlesnire, fiind compuse cu acea simplicitate antic/ care farmec
auzul. În fine, sperm ca aceast/ prim opera în felul su va fi bine
primit i sus/inut de toi cei cunosctori de muzica cea dulce/ i
venerabil a Bisericii noastre, cu aceeai bun/voin cu care eu am
lucrat-o, neavând alt spri/jin i conductor decât numai pe Sfânta
Cruce/, al crei ajutor l-am invocat de la început i c/reia pururea
cu respect închinându-m, în genunchi ador/ pe Hristos cel ce S-a
rstignit pre dânsa/.
Scris-am în Bucureti la anul mântuirii 1875/. Autorul.* *Din prefaa
crii Albina muzical, Ghenadie, fost Episcop de
Arge, Bucureti, Tipografia Toma Teodorescu, 1875, p. IV-VII.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
79
80
81
82
83
84
85
86
87
88
BIBLIOGRAFIE
Biblioteca Academiei Române din Bucureti Ms. rom. BARB 61
(Psaltichie rumneasc, anul 1713, autograf Filothei sin Agi
Jipei);
ms. rom. BARB 4305 (Psaltichie rumneasc, 1751, copist Ioan Duma
Braoveanu). Biblioteca Apostolic a Vaticanului Ms. gr. Barberinus
392 (Papadichie, sf. sec. XIV- înc. sec. XV); ms. Vat. gr. 731
(Miscelaneu, sec. III-XIV); ms. Vat. gr. 1072 (Orologhion et alia,
sec. XII); ms. Vat. Palatinus gr. 367 (Miscelaneu, sec.
XIII).
Biblioteca Konstantinos Psachos a Universitii Naionale i
Kapodistriene din Atena Ms. gr. ΒΚPs Φκελος Α’ (Irmologhion
Catavasier, exegez Grigorios Levitis, 1816-
1817). Biblioteca Mnstirii Cernica Ms. rom. 3666/1977 (fost 215,
Anastasimatar, copist Iannuarie Protosinghelul, 1803).
Biblioteca Mnstirii Dionysiou din Sf. Munte Athos Ms. gr. Dionysiou
172 (Stihirar, sec. XII).
Biblioteca Mnstirii Iviron din Sf. Munte Athos Ms. gr. Iviron 1074
(Anastasimatar – Irmologhion, anul 1682, autograf Kosma Iviritul i
Macedonul); ms. gr. Iviron 1160 (Antologie, înc. sec. XVIII,
autograf Filothei sin Agi
Jipei între 157r i 348v).
Biblioteca Mnstirii Marea Lavr din Sf. Munte Athos Ms. gr. Lavra Γ
67 (Stihirar, sec. XII); ms. gr. Lavra Γ 72 (Stihirar, sec.
XII).
Biblioteca Mnstirii Neam Ms. rom. BMN 4 (Prohodul Domnului,
autograf Visarion Protopsaltul, jum. sec. XIX).
Biblioteca Mnstirii Rousanou - Meteora Ms. gr. Rousanou 19
(Akolouthia, anul 1380/1381).
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
89
Biblioteca Mnstirii „Sf. Ecaterina” Sinai din Egipt Ms. gr. Sinai
734-735 (Stihirar al Triodului, sec. X); ms. gr. Sinai 740 (Triod,
sec. XIII); ms. gr. Sinai 743 (Triod, sec. XV); ms. gr. Sinai 745
(Triod, sec. XIV-XV); ms. gr. Sinai 746 (Triod, anul 1519); ms. gr.
Sinai 747 (Triod, sec. XV); ms. gr. Sinai 750 (Triod, sec.
XV); ms. gr. Sinai 752 (Triod, anul 1492); ms. gr. Sinai 753
(Triod, sec. XV); ms. gr. Sinai 754 (Stihirar al Triodului i
Penticostarului, anul 1177); ms. gr. Sinai 756 (Triod i
Penticostar, anul 1205); ms. gr. Sinai 757 (Triod, sec. XVI); ms.
gr. Sinai 761 (Triod i
Penticostar, sec. XV); ms. gr. Sinai 764 (Triod i Penticostar, sec.
XV); ms. gr. Sinai 1097 (Tipicon savait, anul 1213); ms. gr. Sinai
1098 (Tipicon savait, anul 1392); ms. gr. Sinai 1099 (Tipicon
savait, sec XIV); Sinai 1241 (Stihirar al Triodului i
Penticostarului,
sec. XII); ms. gr. Sinai 1244 (Stihirar al Triodului i
Penticostarului, sec. XIII); Sinai gr. 1246 (Stihirar al Triodului,
1680, copist Nectarie Ieromonahul Sinaitul); ms. gr. Sinai 1263
(Stihirar al Triodului i Penticostarului tip Hrisaf cel Nou, sf.
sec. XVII-înc. sec.
XVIII); ms. gr. Sinai 1286 (Irmologhion Catavasier Petros
Lampadarios Peloponnesios, sf. sec. XVIII); ms. gr. Sinai 1287
(Irmologhion Catavasier, autograf Petros Vyzantios, jum. sec.
XVIII); ms. gr. Sinai 1312 (Papadichie-Antologie a Mathimatarului,
jum. sec.
XV, autograf Ioannis Plousiadinos); ms. gr. Sinai 1478 (Stihirar al
Triodului i Penticostarului, anul 1690, Kosma Iviritul); ms. gr.
Sinai 1493 (Stihirar al Triodului, sec. XV); ms. gr. Sinai 1506
(Stihirar al Triodului, sf. sec. XVI-înc. sec. XVII); ms. gr.
Sinai
1529 (Akolouthia, sec. XVI); ms. gr. Sinai 1540 (Triod, autograf
Gherasimos Yalinas i Dimitrios Tamias); ms. gr. Sinai 1563
(Antologie Vecernie-Utrenie-Liturghie-Stihirar,
autograf Kosma Varanis, cca. 1630).
Biblioteca Mnstirii Stavropoleos Ms. rom. 86m (Antologie, sec.
XIX).
Biblioteca Medicea Laurenziana - Florena, Italia Ms. gr. Plut.
10.15 (Tipicon ierusalimitean savait, sec. XIV).
Biblioteca Muzeului Benaki din Atena, Grecia Ms. gr. Benaki TA 44
(Miscelaneu, s. XVI).
Biblioteca Patriarhiei Ortodoxe Greceti din Ierusalim Ms. gr.
Hagios Sabas 312 (Tipicon, înc. sec. XIII); ms. gr. Hagios Sabas
602 (Papadichie, sec. XIV); ms. gr. Hagios Sabas 610 (Stihirar,
sec. XI); ms. gr. Panagios
Taphos 528 (Stihirar, sec. XII); ms. gr. Panagios Taphos 533
(Stihirar, sec. XII);
Biblioteca Naional a Franei Ms. gr. Coislin 38 (Tipiconul Marii
Lavre, 1431); ms. gr. BNF 400 (Miscelaneu, sec.
XIV); Suppl. gr. BNF 516 (Miscelaneu, sec. XIV); ms. gr. BNF 1569
(Tipiconul mnstirii Stoudion i Mineiul lunii Iunie, sec. XII);
suppl. gr. BNF 1139 (Irmologhion Catavasier, autograf Petros
Vyzantios, 1782); ms. gr. BNF 3041 (Miscelaneu, sec. XIV).
Biblioteca Naional a Greciei Ms. gr. EBE 899 (Papadichie, sf. sec.
XIV- înc. sec. XV); ms. gr. EBE 906 (Akolouthia, sf. sec. XIV- înc.
sec. XV); ms. gr. EBE 946 (Irmologhion Balasie Preotul, sec.
XVII-
XVIII); ms. gr. EBE 2406 (Papadichie, copist Matei monahul
domesticul, anul 1453); ms. gr. EBE 2456 (Antologie, sec. XV); ms.
gr. EBE 2458 (Akolouthia, anul 1336); ms. gr. EBE 3467 (Ceasuri
Împrteti, Sptmâna Ptimirilor, sec. XVIII).
Biblioteca Naional a Marii Britanii Add. MS 32011 (Euchologion,
sec. XIII); Add. MS 11861 (Euchologion – selecii, sec.
XVI).
Biblioteca Naional a României Ms. gr. BNR 17542 (Antologie, sec.
XVIII, autograf Evanghelinos Skopelitis); ms. gr. BNR 17474
(Antologie, sec. XVIII).
Biblioteca Universitii din Padova Ms. gr. Padova 1137 (Antologie,
autograf Kosma Varanis, înc. sec. XVII).
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
90
II. CRI I ARTICOLE
ALEXANDROU, Dymara, Σγκριση των Βακχν του Ευριπδη με τον Χριστ
πσχοντα,
Lucrare de licen, Universitatea „Aristotel” din Salonic, 2011.
ALEXIOU, Margaret, The Ritual Lament in greek Tradition, Ediia a
II-a, revizuit de
Dimitrios Yatromanolakis i Panagiotis Roilos, Rowman &
Littlefield Publishers, 2002. ANTONAKOS, Angelika, The Early
Christian Passion Cycle. Word, Raza, and Emotion.
Tez de doctorat, Atena, 2009. ANTONIADIS, Evanghelos, „Περ το
σματικο το βυζαντινο κοσμικο τπου τν κολουθιν”, în Θεολογα, Τμος
ΚΑ(21), nr. 2, 1950, p. 180-200.
ANTONOPOULOS, Spyridonos, The Life and Works of Manuel Chrysaphes
the Lampadarios, and the Figure of Composer in Late Byzantium, vol.
2, Tez de doctorat
nepublicat, 2014, University of London. BARBU-BUCUR, Sebastian,
Filothei sin Agi Jipei. Psaltichie rumneasc. I. Catavasier, colecia
Izvoare ale muzicii româneti, vol VII A, Editura Muzical,
Bucureti, 1981. _____, Mihalache Moldovlahul, compozitor de Muzic
Bizantin i precursor al reformei chrisantice – sec. XVIII.
Anastasimatar, vol. I, Editura Muzical, Bucureti,
2008.
BELTING, Hans, „An Image and Its Function in the Liturgy: The Man
of Sorrows in Byzantium”, în Dumbarton Oaks Papers, nr. 34-35,
Dumbarton Oaks Center for
Byzantine Studies, Washington, 1980-1981, p. 1-16. BILIOU,
Athanasia, Τα Εγκωμα στη Λειτουργικ μας παρδοση (τα δεδομνα της
αγιορετικης παρδοσης), Tez de doctorat, Universitatea „Aristotel”
din Salonic, 2011. BOGDANOS, Theodore, „Liturgical Drama in
Byzantine Literature”, în Comparative
Drama, vol. 10, nr. 3, Western Michigan University, 1976, p.
200-215. BOUDOURIS, Anghelos, Οι μουσικο χορο τς Μεγλης του Χριστο
Εκκλησας κατ τους κτω χρνους, Constantinopol, 1935.
BÓVEDA, Francisco Javier García, Πθος και Aνστασις: ιστορικ εξλιξη
της βυζαντινς Υμνογραφας της Mεγλης Eβδομδας και της Eβδομδας της
Dιακαινησμου, Tez de doctorat, Universitatea „Aristotel” din
Salonic, 2007.
CABROL, Fernand, Les églises de Jérusalem, la discipline et la
liturgie au IVe siècle. Étude sur la "Peregrinatio Silviae",
Librria Religioas H. Oudin, Paris, 1893. CATRINA, Constantin,
Sebastian Barbu-Bucur, octogenar, Editura SemnE, Bucureti,
2010. Cltori strini despre rile Române, vol. VI, Editura tiinific i
Enciclopedic,
Bucureti, 1976. CERNTESCU, Ctlin, Tradiia muzical a irmoaselor
calofonice în limba român (secolele XVIII-XXI), Tez de doctorat
nepublicat, Universitatea Naional de Muzic
din Bucureti, 2019. CHALDAIAKIS, Achilleas, Πολυλεος στη βυζαντιν
και μεταβυζαντιν μελοποια,
Μελται 5, Institutul de Muzicologie Bizantin, Atena, 2003.
DETORAKIS, Theoharis, „Ανκδοτα μεγαλυνρια του Μεγλου Σαββτου”, în
Επετηρς
Εταιρεας Βυζαντινν Σπουδν, ΜΖ (1987-1989), p. 221-246. DE MATONS,
José Grosdidier, Romanos le Mélode, Hymnes, vol. I (Sources
Chrétiennes 99), Les Éditions du Cerf, Paris, 1964. DIMITRIEVSKIJ,
Alexei, Opisanie liturgieskich rukopisej, vol. I - Τυπικ, Kiev,
1895. _____, Opisanie liturgieskich rukopisej, vol. III - Τυπικ,
Petrograd, 1917. DOUGLASS, Robert, Jesus before Pilate, a monograph
of the crucifixion, including the
reports, letters and acts of pontius Pilate concerning the trial
and crucifixion of Jesus of Nazareth, Indianapolis, 1891.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
91
ELLIOTT, J. K., The Apocryphal New Testament. A Collection of
Apocryphal Christian
Literature in an English Translation, Oxford University Press,
2005.
EVSTRATIADIS, Sofronios, „Η ακολουθα του Μεγλου Σββατου και τα
Μεγαλυνρια του Επιταφου”, în Να Σιν, vol. 32, Ierusalim, 1937, p.
16-23, 145-152, 209-226, 273-
288, 337-353, 455-480, 529-545, 593-608, 657-673. FIRMIN-DIDOT,
Ambroise (editor), Fragmenta Euripidis, iterum edidit, perditorum
tragicorum omnium nunc primum collegit F. G. Wagner: Accedunt
indices locupletissimi.
Christus patiens. Ezechieli et christianorum poetarum reliquiae
dramaticae. Ex codic. emendavit et annotatione critica instraxit
Fr. Dübner¸ Institutul Tipografic Regal al
Franei, Paris, 1846. GHEORGHI, Nicolae, „Between Byzantium and
Venice. Western Music in Crete”, în Latest Advances in Acoustics
and Music. Proceedings of the 13th WSEAS International Conference
on Acoustics & Music: Theory' Applications (AMTA '12), "G.
Enescu"
University, Iasi, June 13-15,2012, WSEAS Press, p. 85-90.
GIANNOPOULOS, Emmanouil, νθηση της Ψαλτικς Τχνης στην Κρτη (1566-
1669), Μελται 11, Institutul de Muzicologie Bizantin, Atena,
2004.
HATCH MARSHALL, Mary, „The Dramatic Tradition Established by the
Liturgical Plays”, în PMLA, Vol. 56, Nr. 4, 1941, p. 962-991.
IONESCU, Gheorghe C., „Prohodul - Laudele Îngroprii Domnului.
Studiu comparat”, în
Studii i cercetri de istoria artei, Seria Teatru, muzic,
cinematografie, tomul 37, Editura Academiei Române, Bucureti, 1990,
p. 17-39. JANERAS, Sebastia, Le vendredi saint dans la tradition
liturgique byzantine. Structure
et histoire de ses offices (Studia Anselmiana 99/ Analecta
Liturgica 13), Pontificio
Ateneo S. Anselmo, Roma, 1988. KLENTOS, John Eugene, Byzantine
Liturgy in twelfth-century Constantinople: An
analysis of the Synaxarion of the Monastery of the Theotokos
Evergetis (codex Athens Ethnike Bibbliothike 788), Tez de doctorat,
Universitatea Notre Dame Indiana, 1995. LA PIANA, George „The
Byzantine Theater”, în Specumul. A Journal of Medieval
Studies, vol. XI, nr. 2, April 1936, p. 171-211. LAVRIOTOU,
Spyridonos; EVSTRATIADOS, Sofronios, Κατλογος τον κωδικν της
Μεγστης Λαρας (Της εν Αγω ρει), Librairie ancienne Honoré Champion,
Paris,
1925. LINGAS, Alexander Leonidas, Sunday Matins in the Byzantine
Cathedral Rite: Music and Liturgy, Tez de doctorat, Universitatea
British Columbia, 1996.
_____, „The First Antiphon of Byzantine Cathedral Rite Matins: From
Popular Psalmody to Kalophonia”, în L. Dobszay (ed.), Cantus
Planus: Papers of the Meeting Held at Esztergom and Visegrád,
Hungarian Academy of Sciences, Budapesta, 2001, p. 479–
500. MAAS, Paul; TRYPANIS, C. A. (editori), Sancti Romani Melodi
Cantica. Cantica Genuina, Clarendon Press, Oxford, 1963.
MAGUIRE, Henry, „The Depiction of Sorrow in Middle Byzantine Art”,
în Dumbarton Oaks Papers, nr. 31, Dumbarton Oaks Center for
Byzantine Studies, Washington, 1977,
p. 123-174. MARAVAL, Pierre, Égérie. Journal de voyage
(Itinéraire). Sources Chrétiennes 296,
Éditions du Cerf, Paris, 1982. MAZERA-MAMALY, Sevasty, Τα
Μεγαλυνρια Θεοτοκα της Ψαλτικς Τχνης, Μελται
16, Institutul de Muzicologie Bizantin, Atena, 2008. MEYENDORFF,
Paul (ed.), On the Divine Liturgy. St. Germanus of
Constantinople
(Popular Patristic Series 8), St. Vladimir's Seminary Press,
Crestwood, Ney York, 1984. MITSAKIS, Kariophillis, Βυζαντιν
υμνογραφα. Απ την Καιν Διαθκη ως την Εικονομαχα, Editura Grigori,
Atena, 1986.
Revista MUZICA Nr. 2 / 2021
92
MYERS, Gregory, „Slavonic witnesses to Evergetine liturgy and
music: the order of the Washing of Feet on Great and Holy
Thursday”, în Work and worship at the Theotokos Evergetis.
1050-1200 (Belfast Byzantine Text and Translations, 6.2), editori
Margaret
Mullett i Anthony Kirby, Belfast Byzantine Enterprises, 1997, p.
367-385. NIKOLAKOPOULOS, Konstantin, Imnografia ortodox la început
i astzi. Dicionar de termini liturgici i imnologici, trad. de diac.
Alexandru Ioni, Editura Basilica, Bucureti,
2015. PALLAS, Demetrios I., Die Passion und Bestattung Christi in
Byzanz. Der Ritus - das Bild, Institutul de Studii Bizantine i
Greac Modern, Munchen, 1965. PANN, Anton, Bazul teoretic i practic
al muzicii bisericeti sau Gramatica melodic ,
Bucureti, 1845. PANTELAKIS, Emmanouil, „Να εγκμια του Επιταφου
(A’)”, în Θεολογα, Τμος ΙΔ’
(14), nr. 3, Atena, 1936, p. 225-250. _____, „Nα Εγκομα του
Επιτφιου (Β’)”, în Θεολογα, Τμος ΙΔ’ (14), nr. 4, 1963, p.
310-329. PAPADOPOULOS, Gheorghios, Συμβολα εις την ιστοραν της παρ’
ημν εκκλησιαστικς
μουσικς, Atena, 1890. _____, Ιστορικ Επισκπησις της Βυζαντινς
εκκλησιαστικς μουσικς απ των αποστολικν χρονν μχρι τν καθ’ ημς,
Atena, 1904.
PETRESCU, I. D., „Cuviosul Roman cântreul”, în Predania, anul I,
nr. 3, 15 martie
1937, p. 3-5. PLEMMENOS, John, „Προφορικτητα και ψαλτικ τχνη: Η
γνεση και διαμρφωση της «κοινς εκδοχς»”, în «Απ Χορο και
Ομοθυμαδν». Εξελξεις και Προοπτικς της Διεπιστημονικς ρευνας για
την Ψαλτικ. Πρακτικ 2ου Διεθνος Μουσικολογικο Συνεδρου 9 - 11
Ιουνου 2016, Βλος. Τμος Εισηγσεων, editori Konstantinos
Karagounis i Kostis Drighianakis, p. 307-339. POPESCU, Nicolae M.,
Ediia Prohodului Ieromonahului Macarie i ediiile altora,
Tipografia Crilor Bisericeti, Bucureti, 1908.
RAASTED, Jørgen, „The Evergetis Synaxarion as a chant source: what
and how did they sing in a Greek monastery around AD 1050?”, în
Work and worship at the Theotokos Evergetis. 1050-1200 (Belfast
Byzantine Text and Translations, 6.2), editori
Margaret Mullett i Anthony Kirby, Belfast Byzantine Enterprises,
1997, p. 356-366. SMOLDON, Wm. L., „The Easter Sepulchre
Music-Drama Author(s)”, în Music & Letters, Vol. 27, Nr. 1,
Oxford University Press, 1946, p. 1-17.
SPYRAKOU, Evanghelia, Οι Χορο Ψαλτν κατ την βυζαντιν παρδοση,
Μελται 14,
Institutul de Muzicologie Bizantin, Atena, 2008. STATHIS,
Grigorios, Οι αναγραμματισμο και τα μαθματα της Βυζαντινς
μελοποιας,
Μελται 3, Ediia a V-a, Institutul de Muzicologie Bizantin, Atena,
2003. _____, &Tau