Post on 21-Dec-2015
description
transcript
Artă antică
Arta egipteanăArticol principal: Arta în Egiptul antic.
Încă din cele mai vechi timpuri arta egipteană[1] a fost una dintre cele mai originale. Originile ei pot fi găsite
în preistorie și protoistorie. Egiptul antic înconjurat de Marea Mediterană, deșert și Marea Roșie, a fost
foarte rar atacat de dușmani. Izolarea, dezvoltarea economică și socială lentă precum și păstrarea
tradițiilor locale fac ca civilizația și arta egipteană să reziste de-a lungul timpului. Aceasta explică faptul că
arta egipteană nu are influențe din afară.
Piramidele lui Keops, Kefren şi Mikerinos
Conservatoare, evoluând foarte puțin în timp, arta egipteană și-a păstrat trăsăturile specifice, fiind profund
atașată puterii faraonului. În Egipt, faraonul, reprezenta puterea absolută în stat. Lui i se atribuie calități
supranaturale și origine divină. În timpul vieții, faraonul este fiul zeului soare, iar după moarte este
conducător suprem al armatei, al cultului, conduce ritualurile sacre și este judecător și legiuitor. În religia
egiptenilor se găsesc sute de zei, deoarece este politeistă. Egiptenii, considerau că zeii au creat lumea,
iar viața lor pe pământ este coordonată de ei. Cultul zeilor se oficia prin ritualuri secrete de către preoți în
lăcașuri de cult numite temple. Fiind cei mai credincioși oameni din antichitate, egiptenii credeau atât în
zei, dar și în viața de apoi. Egiptenii credeau că viața este veșnică, continuând și după moarte, pentru ei
moartea era o trecere într-o altă viață. În antichitate, egiptenii considerau că omul este alcătuit din trup ca
fiind partea materială, și suflet(Ka), partea spirituală. Astfel se considera că, sufletul se eliberează de trup
și continuă să trăiască liber, prin moarte întorcându-se, în fiecare dimineață în trup, după o călătorie
făcută noaptea în lumea morților. Pentru a trăi veșnic trupul era îmbălsămat și adăpostit în "casele pentru
enternitate" în care se aflau și statuile defuncților.
Arta egipteană are un profund caracter religios și funerar, acesta regăsindu-se
în arhitectură, sculptură și pictură. Arta egipteană este o „artă de curte”, prin care faraonul își arată
puterea și bogăția. Astfel, se pot întâlni construcțiile uriașe ridicate și statuile faraonilor și ale zeilor
supradimensionate. Datorită conservatorismului artei egiptene, fiind respectate anumite reguli ce limitează
libertatea de creație a artiștilor, aceasta are o evoluție lentă.
Arhitectura
Arhitectura religioasă și funerară reprezintă cea mai importantă secție din arta Egiptului antic. Aceasta
cuprinde morminte, temple de cult și temple funerare.
Templele de cult există în fiecare oraș, fiind închinate unui singur zeu(sau faraon). În templu se găsea
statuia zeului, și tot aici era locul pentru oficierea ritualurilor de cult, făcute de preoți și Marele Preot.
Templele sunt construite în plan rectangular și sunt formate din mai multe camere. La intrarea în templu,
se găsesc doi piloni în formă de piramidă. Tot aici observăm o alee de acces cu statui de sfincși iar lângă
intrarea principală, un Obeliscpe care se observă hieroglife, ce ne dezvăluie viața zeului.
Mikerinos şi regina sa.
Templul are o poartă îngustă și înaltă, pe care dacă o treci descoperi o curte interioară cu altare de
rugăciune aflate în coridoare acoperite și susținute de coloane. Pentru a aduce ofrande și a se ruga zeilor,
credincioșii au acces numai în această curte. După curtea interioară, ajungem în sala hipostilă ce are
multe coloane uriașe ce sunt decorate cu picturi, sau hieroglife. Sanctuarul este format din mai multe
camere și coridoare secrete. Statuia zeului poate fi găsită în cea mai îndepărtată și întunecoasă cameră
dintre acestea. Templul de cult este o construcție de mari dimensiuni, fiind construit pe baza sistemului
stâlp-grindă. Acest sistem era cel mai des folosit de constructorii din antichitate. Costructorii egipteni nu
foloseau arcul sau bolta. Coloana egipteană este constituită din piatră, are o înălțime impunătoare și are
rol de susținere dar și decorativ prin forma specială a fusului sau capitelului. Fusul coloanei are formă
cilindrică, iar suprafața este netedă sau fasciculată imitând tulpini de flori. Culorile folosite pentru coloane
sunt: roșu, albastru, verde sau galben. Pe coloane se observă hieroglife iar capitelurile au formă fie de
plante ce se găsesc prin zonă(lotus, palmier), fie reprezintă capete de zeițe(Hator și Isis).
Mormintele sunt cele mai importante deoarece acestea sunt considerate de egipteni "locuințe pentru
eternitate", folosite ca adăpost în viața veșnică. Ele sunt construite diferențiat în funcție de poziția socială
a defuncților. Astfel există mastabale și piramide. Mastabalele sunt construite în plan simplu, rectangular,
pentru oamenii bogați și clasele conducătoare. Ele sunt împărțite în două zone: terestră, și subterană. În
zona terestră se află camera ofrandelor unde se face oficierea ritualurilor de cult, și serdapul unde se
găsește statuia defunctului. Zona subterană este formată din camere mortuare unde sunt așezate
sarcofagele defuncțiilor și coridoare de acces.
Piramidele sunt construite pentru faraoni și familiile lor. Materialul folosit pentru construcția acestor fiind
piatra. Interiorul acestora este format din mai multe spații, astfel în acestea se găsesc: camera ofrandelor,
serdapul și camere mortuale, iar în partea subterană a piramidei întâlnim nenumărate coridoare, sau
camere mortuare separate la care se ajunge greu. Piramidele erau construite încă din timpul vieții
defuncților. Prima piramidă construită a fost în trepte și a aparținut faraonului Djoser de la Sakkarah,
urmând apoi forma romboidală, și apoi forma de piramidă propriu-zisă.
Templul funerar este o construcție de mari dimensiuni și foarte complexă. Acesta are rol de templu de
cult(dar și de mormânt în subteran). Templele sunt construite pentru faraoni și familiile lor, ele putând fi
săpate fie parțial în stâncă și se numesc semihipogee, sau integral în stâncă, numindu-se hipogee.
Arhitectura egipteană, mai cuprinde pe lângă tipurile de construcții descrise mai sus și altele cum ar fi:
palate, case particulare, forturi de apărare etc. La construirea acestora s-au folosit cărămizi uscate la
soare ce rezistă puțin în timp. Aceste tipuri de construcții sunt amintite în textele hieroglife.
Sculptura
Sculptura fiind o secție importantă a artei egiptene, este formată din basoreliefuri, altoreliefuri și realizarea
statuilor de mari și mici dimensiuni. Materialele folosite pentru sculptură sunt: piatra, lemnul și
metalul(aur;argint). Și sculptura respectă regulile stricte ale egiptenilor, fiind realizată în așa fel încât să
exprime trăsăturile specifice egiptene. Credința în zei și viața veșnică, au determinat regulile stricte cum
ar fi: hieratismul, frontalismul și supradimensionarea.
Scribul
Egiptenii considerau că în pragul morții, sufletul este judecat de zei după faptele bune sau rele din timpul
vieții de pe pământ și în funcție de acestea, acesta poate să ajungă în lumea veșnică. Ceremonialul
funerar are 3 momente importante: momentul de așteptare a judecății când corpul este încremenit cu
privirea fix înnainte; al doilea este momentul deschiderii gurii pentru ieșirea sufletului și captarea energiei
sacre folosită în vederea trecerii în viața veșnică; al treilea moment fiind pășirea cu piciorul stâng în viața
veșnică.
Hieratismul ne prezintă calmul și liniștea, lipsa de expresivitate a chipurilor exprimând astfel delimitarea
personajelor de viața pământeană și așteptarea dreptului la nemurire. Acest canon se realizează prin
încremenirea trupurilor și lipsa de expresivitate a chipurilor, acestea fiind exectuate în așa fel încât bărbia
să fie ușor ridicată, calota craniană lăsată pe spate, ochii măriți și privirea ațintită spre orizont.
Frontalismul exprimă vederea frontală, din față a personajelor realizate. Astfel, o statuie tridimensională
te obligă să o privești frontal pentru a înțelege semnificația ei. Astfel de statui înfățișază
personaje(zei,faraoni) în picioare sau stând, fiind simetrice. Simetria se realizează prin așezarea formelor
anatomice identic de o parte și pe alta a unei axe de simetrie dusă ipotetic de la baza nasului la sol. Cu
toate acestea, simetria este relativă pentru că nu se poate realiza o identitate absolută între cele două
părți. Majoritatea statuilor egiptene realizate reprezentând personaje cu brațele lipite de corp și cu pumnii
strânși prezintă o asimetrie în cazul piciorului stâng care face pasul spre înnainte în relația cu piciorul
drept. O altă asimetrie poate fi observată în cazul când unul din brațe poate fi adus în dreptul inimii
nemaifiind simetric cu celălalt. În pictură și relief, frontalismul este realizat diferit: capul și picioarele sunt
reprezentate din profil, iar umerii, pieptul și ochiul sunt văzute frontal.
Masca lui Tutankamon
Supradimensionarea se realizează prin reprezentarea zeilor și a faraonilor mai mari decât celelalte
personaje pentru a exprima sacralitatea lor. Atât statuile cât și relieful este realizat pentru a decora pereții
mormintelor, templelor, sau palatelor regale. Compozițiile sunt sub formă de frize, iar tematica este
diversificată, astfel încât alături de procesiuni religioase sau funerare, ritualuri sacre și de înmormântare
pot apărea, subiecte din viața de zi cu zi(scene de muncă, vântoare etc.). În perioada Regatului Nou,
sculptura egipteană exprimă rafinament și eleganță prin stilizări și deformări anatomice, cum ar
fi: prognatism accentuat, susținerea exagerată a gâtului, proeminența abdomenului, fragilitatea și lungirea
membrelor. Câteva exemple pot fi: Statuia faraonului Kefren, prințul Rahotep și soția sa, Scribul, Portretul
lui Nefertiti, masca de aur a lui Tutankamon etc..
Pictura
La începutul artei egiptene, pictura se confunda cu relieful, dar pe parcurs pictura murală devine o secție
importantă, de mare amploare, luând locul acestuia în decorarea perețiilor de morminte, temple sau
coloane. Tehnica frescei este folosită des, iar scenele sunt așezate în frize pe tot peretele, de la sol, la
tavan. Tematica e bogată, variată cu scene din viața coditiană(banchete, dansuri, petreceri sportive, etc.)
sau ritualuri de cult și înmormântare. Și în pictură se folosește legea frontalismului, și uneori a
hieratismului. Personajele sunt statice sau în mișcare, încadrate în peisaj, sau așezate pe etaje sugerând
adâncimea. Formele din desen sunt delimitate cu o linie neagră, accentuată, iar culorile sunt fără
nuanțări, uniforme. Atât în relief cât și în pictură există o diferență între simplitatea și schematismul
reprezentărilor umane și corectitudinea și mulțimea detaliilor în realizarea animalelor. ÎnRegatul de Mijolc,
apar elementele simbolice sau magice și diversificarea paletei cromatice, astfel pictura realizându-se prin
folosirea culorilor primare, complementare, contraste închis-deschis și griuri colorate. O altă remarcă ar fi
că în Regatul Nou, când fresca era dominantă în decorarea templelor, mormintelor, sau palatelor
observăm modificarea culorilor, acestea devenind mai transparente, nuanțate determinând o picturalitatea
era deosebită în raport cu cele de până acum. Exemple de frește:Gâștele de la Meidum, Pisică la
pândă,Coțofana, Muzicienele, Dansatoare, Freștele de la Beni-Hassan etc.
Arta mesopotamianăArticol principal: Arta mesopotamiană.
Cultura Mesopotamiei datează din acelaș timp cu cea a egiptului antic. Mespotamia se află între
fluviile Tigru și Eufrat, de aceea, ea se consideră a fi "Țara dintre fluvii". În comparație cu Egipt aceasta nu
este foarte dezvoltată. Mesopotamia fiind localizată pe trasee importante comerciale dintre Iran și Marea
Mediterană având un avantaj asupra comerțului, însă din cauza marilor averi pe care le deținea, aceasta
influența noi atacuri din partea dușmanilor. Orașe-stat precum: Ur, Uruk, Lagash etc. s-au mărit datorită
economiei favorabile. Aceste orașe putând crea pe o perioadă limitată țări rezistente cum ar
fi: Sumerul, Babilonul. Mesopotamienii credeau în mai mulți zei, aceste culturi se oficiau în temple.
Perioada de dezvoltare este în:
- perioada sumero-akkadiană (din mileniul III î.Hr.)
- perioada asiriană (este ultima perioadă de dezvoltare aceasta fiind între secolele IX-VII î.Hr.)
- perioada Noului Babilon(între secolele VII-VI î.Hr.)
Arta sumero-akkadiană
Arta Sumero-akkadiană s-a extins din cauza unor centre de cultură aflate în orașele Uruk, Akkad și
Lagash. Arta s-a extins mai ales în domeniul religiei politeiste și puterii regale pentru a exprima gloria sa.
Arhitectura era bazată în special în domeniul apărării, deoarece, sumero-akkadieni erau războinici, cel
mai des construit fiind tipul de palatul-fortăreață care este apărat de ziduri înalte, groase, neavând
deschideri, terase artificiale, și așezate foarte sus.
Regele Gudéa
Palatele erau construite pe plan dreptunghiular , acestea sunt clădiri complicate, cu camere, recepții,
bucătării, băi etc. . Camerele erau localizate pe lângă curtea interioară acestea nevaînd ferestre ci find
acoperite cu tavane și bolți. Palatul-fortăreață avea un templu și un zigurat.
Templul cuprindea vestibulul și sanctuarul în care se afla statuia de cult. Ziguratul este un turn construit în
7 etaje, fiecare colorat diferit conform unor simbolouri mistice iar la ultimul etaj are o capelă folosită pentru
a oficia slujbele religioase sau pentru cercetările astrologice. Atât palatelele, templele cât și ziguratul, se
construiau din cărămidă și foarte puțin din piatră și lemn. Acestea erau decorate cu cărămidă smălțuită și
reliefuri.
Sculptura pune în evidență atât statuile ce înfățișau regi și personalități importante ale statului cât și
relieful având o tematică inspirată preponderent din lupte și războaie. Prin prezentarea victoriilor obținute
împotriva dușmanilor relieful prezenta defapt gloria statului. Exemple pot fi: Statuile lui Gudéa, Stela
regelui Naram Sim, Stindradul din Ur.
Arta asiriană
Arta asiriană se întâlnește și înflorește în orașe importante ca Assur și Ninive. Această artă are influențe
sumero-akkadiene și babiloniene datorită extinderii teritoritoriilor ocupate de asirieni.
Relief din Ninive
Arhitectura este reprezentată în mare parte de construcții impunătoare cum sunt palatele ridicate pe
terase artificiale înalte. Palatele aveau porți de intrare înalte, scări monumentale, turnuri și creneluri.
Turnurile erau decorate în relief având scene cu animale reale sau fantastice. Palatele se întindeau pe
suprafețe foarte mari, iar între zidurile acestora se găseau curți interioare precum și camere de locuit și
anexe grupate. Nelipsitul și importantul zigurat, ridicat pe șapte etaje,s e afla în mijlocul palatului.
În sculptură ca piese de rezistență se evidențiază statuile și basoreliefurile. Astfel se pot întâlni statui
importante, impunătoare, de 3-4 metri înălțime, înfățișând regi sau figuri de animale fantastice cu trupuri
de animal, aripi și capete de om. Relieful contribuie la ornamentarea perețiilor palatelor sub
forma frizelor ce înfățișau de obicei regi pe tron, șiruri de prizonieri, scene de lupte sau vânătoare și zeități
înaripate. Exemple: Statuia regelui Assurnasirpal al II-lea, Assurbanipal la vânătoare, Leoaică rănită, Leu
argonizând.
Arta babiloniană
Începând cu mileniul II î.Hr. Babilonul ajunge a fi cel mai important oraș comercial și militar datorită
victoriilor obținute de regii babilonieni asupra mesopotamiei.
Poarta zeiţei Iştar
Arta babiloniană cunoaște două etape de dezvoltare: arta Vechiului Babilon, între secolele XVIII și XV
î.Hr. și arta Noului Babilon, seceolele VII și VI î.Hr..Datorită bogăției imense acumulată prin obținerea
victoriilor în războaiele lor, babilonienii au ajutat la dezvoltarea artei lor.
Arhitectura. Și în Babilon se construiau foarte mult palatele de tip fortăreață ce erau decorate cu cărămizi
construite policrome sau reliefuri din aceleași materiale. Ca motive decorative babilonienii foloseau
animale, flori sau figuri geometrice. Cu toate că Babilonul a suferit nenumărate distrugeri, acesta a fost
reconstruit de către Nabucodonosor al II-leacare a refăcut vechile fortificații și a pus în fața acestora, la
intrare Poarta zeiței Ishtar. Tot în această perioadă sunt realizate și minunatele grădinile suspendate ale
semiramidei șiTemplul lui Marduk(sau Turnul Babilonului).
Arta persanăDupă stăpânirea Asiei occidentale și Egiptului, și formarea în secolul al VI-elea î.Hr. a unui imperiu
important, arta persană cunoaște o dezvoltare deosebită în orașe ca Susa,Ekbatana și Persepolis
Arhitectura este reprezentată de palatele așezate pe terasele artificiale de dimensiuni mari și decorate
din abundență.
Arcaşii din garda lui Darius I-Susa
Persanii au construit și morminte săpate în stâncă numite hipogee. Cultura persană fiind deosebit de
bogată, ne dă date privind primul alfabet, cunoștințe despre matematică, astronomie primele legi juridice
ș.a. În domeniul arhitecturii, persanii sunt creatorii arcurilor și bolților ce reprezintă o alternativă la sistemul
stâlp-grindă mult mai simplu. Tot aceștia realizează pentru prima dată construcții folosind un liant pe bază
de bitum care asigură solididatea construcților. Persanii au fost primii care foloseau pentru decorarea
perețiilor cărămida smălțuită și policromă.
Arta cretano-micenianăCreta
Civilizația cretană se dezvoltă odată cu cele egiptene și mesopotamiene cunoscând apogeul între
secolele XVI și XV î.Hr. și de aceea are influențe atât din partea Egiptului cât și din cea a Mesopotamiei.
Creta este o insulă așezată la distanțe egale de Europa, Asia și Africa. Ea a avut o importantă contribuție
la formarea culturii și artei grecești. Civilizația Cretană fiind o civilizație urbană, se dezvoltă prin înflorirea
orașelor cum ar fi: Cnossos, Phaistos, Haggia-Triada și Gurnia.
Palatul din Cnossos
Dezvoltarea acestor orașe este posibilă datorită înfloririi meșteșugurilor și comerțului, iar din punct de
vedere religios acestea au o religie politeistă. Datorită lipsi datelor, nu se știe și numărul zeităților cretane
dar cele mai importante par a fi zeitățile feminine reprezentând fertilitatea și renașterea naturii, și taurul,
ca animal sfânt. Ritualurile religioase ale cretanilor erau desfășurate în aer liber, în mici capele sau în
anumite săli din interiorul palatului regal.
Arhitectura
Arhitectura cretană are ca piesă de rezistență palatul cretan, ca fiind centrul administrativ și religios al
orașului, precum și reședința regală. Construcția este impunătoare, cu 1-2 etaje fiind așezat pe o colină,
planul său urmărind configurația terenului. La exterior, palatul cretan este înconjurat de ziduri din
cărămidă fără a avea aspect de fortăreață ca palatul mesopotamian. Datorită poziției geografice
favorabile și a reliefului acesteia, stâncos fiind prezintă o mai mare siguranță nefiind nevoie de a se
construi ziduri groase de apărare împotriva invaziilor exterioare. Palatul este deschis spre peisaj prin
nenumărate loggii și terase de unde se pot admira frumusețiile naturii. Construcția palatului este gândită
în așa fel încât să ofere locuitorilor săi confort și delectare prin picturile, reliefurile și coloanele colorate ce
îl împodobesc. Această construcție este foarte complicată, chiar labirintică, de formă neregulată. Palatul
cuprinde una sau mai multe curți interioare din care una este curtea centrală, cu dimensiuni de 52x25
metri, iar în jurul acesteia sunt construite camere în număr mare, coridoare întortochate ca niște
labirinturi, galerii și pe alocuri terase și loggi. Există camere pentru recepție, tron, sanctuar, camere de
locuit separat pentru femei și bărați, depozite ateliere etc.. Existau săli de baie dotate cu instalații de
canalizare. În construcția palatului este folosit sistemul simplu stâlp-grindă, iar coloanele sunt diferite de
cele egiptene sau grecești, fiind mai supțiri la bază și mai mari spre capitel. Baza acestora este simplă,
sub formă de tor iar colorația apare în roșu pentru fus și negru pentru bază și capitel.
Prinţul cu flori de Crin, Palatul din Cnossos(frescă)
Decorarea perețiilor palatului este făcută cu nenumărate picturi murale, tehnica folosită fiind cea a frescei
combinată uneori cu relieful în stuc. Aceste picturi sunt realizate pe suprafețe mari de perete sau sunt
delimitate de benzi decorative. Tematica este diversificată întâlnind de cele mai multe ori scene sportive,
de dans și mai rar de ritualuri. Compozișiile cuprind persoane puține bine executate corespunzător din
punct de vedere anatomic și păstrând legea frontalismului. Personajele sunt surprinse în mișcare, în
diverse poziții și atitudini. Desenul personajelor este schematic, fără detalii fiind simplificat. În comparație
cu trupurile umane redate simplistic, animalele domestice sau sălbatice sunt realizate cu mult mai corect
și realist fiind surprinse mai ales în mișcare. De nenumărate ori se întâmplă ca scenele să fie incluse în
peisaje sugerate prin detaliile de vegetație. Culorile folosite la realizarea desenelor sunt luminoase, vii iar
raportul închis-deschis, și uneori nuanțarea culorilor sunt folosite pentru delimitarea și chiar modelarea
formelor. În civilizația cretană, o secție importantă reprezintă ceramnica ce se dezvoltă cu o mare
rapiditate, aceasta fiind de cea mai bună calitate. ceramnica cretană este pictată sau decortă în relief,
motivele ornamentale fiind geometrice, florale și zoomorfe așezate pe toată suprafața vasului. Printre cele
mai frumoase obiecte de ceramnică întâlnim vasele Kamares care au pereții supțiri cât coaja de ou, de
exemplu Vasul cu caracatiță.
Micene
Poarta leilor-Micene
Între secolele XV-XII î.Hr. micenienii așezați în Pelopenez au o civilizație originală diferită de cea cretană.
Micenienii sunt un popor de războinici despre care se știe foarte puțin din punct de vedere al religiei,
obiceiurilor, sau a istoriei. După cucerirea Cretei, micenienii realizează o dezvoltare rapidă atât economic
cât și cultural artistică. Unul din cele mai importante orașe Micene este cunoscut pentru bogăția și
frumusețea sa. Palatul și mormântul reprezintă singurele tipuri de construcții despre care putem afla mai
multe date. Palatul este diferit de cel cretan prin accentuarea funcției de protecție a locuitorilor. Astfel
acesta este construit ca o fortăreață înconjurat de ziduri înalte și groase din piatră brută, nefasonate
numite ziduri ciclopice și prevăzut cu turnuri de apărare. palatele au porți de intrare(exmplu:Poarta leilor-
Micene), coridoare boltite din piatră, o cameră centrală de formă dreptunghiulară numită megaron și curți
interioare. Megaronul este o sală de dimensiuni mari de obicei 12-10 metri care are în mijloc vatra.
Deasupra vatrei acoperișul sprijinit de coloane este întrerupt de o porțiune pentru a lăsa să iasă fumul
printr-o deschidere. Decorarea perețiilor palatului este realizată prin picturi în frescă, iar tematica acestpra
este bogată cuprinzând scene de război de vânătoare, sportive și procesiuni de înmormântare sau
religioase. Compozițiile sunt realizate pe suprafețe mari de perete și sunt delimitate de ancadramente
florale sau geometrice. Personjele sunt bine redate anatomic au poziții, altitudini și mișcări variate,
respectă legea frontalismului. Culorile folosite sunt în deosebi:ocru, galbenul albastrul, albul și negrul,
exemple:Palatele de la Micene și Tirind;Fresce:Vânătoarea de mistreți, Doamna cu caseta, Doamne în
trăsure-Palatul din Tirind. Mormintele miceniene sunt de formă circulară(tholos), și acoperite cu cupole.
Diametrul bazei circulare este de 15 metri iar înălțimea deasemenea. Cupolele sunt construite din blocuri
de piatră fasonate așezate în cercul concentrice și în retrageri succesive, fără mortar.
Masca mortuară de aur a lui Agamemnon
Aceste morminte ascund obiecte de podoabă, măști mortuare, scuturi și arme ceea ce duce la concluzia
că luptătorii erau înmormântați cu întregul echipament militar, exemple de morminte regale
sunt:Mormintele regale de la Micene(Mormântul lui Atreu).În comparație cu cretanii, foarte buni
ecramniști, micenienii se evidențiază prin faptul că sunt foarte buni meșteșugari în prelucrarea
metalelor(aur, argint, bronz) astfel ei executau diverse obiecte din aur și argint cum ar fi:bijuterii, vase,
arme, scuturi și măști mortuare de exemplu Vasele de aur de la Vafio, Masca mortuară a lui Agamemnon.
Arta greacăVechea Grecie-Ellada așezetă în bazinul oriental al Mării Mediterane cunoaște o dezvoltare economică
deosebită. Datorită acestui fapt, arta greacă atinge un nivel superior de dezvoltare nemaipomenit la
celelalte popoare din antichitate. Civilizația greacă este o civilizație deschisă, diferită de celelalte
civilizații(egipteană, mesopotaminaă ș.a.) deoarece prin fenomenul de colorizare se realizează schimburi
comerciale și cultural artistice. Prin colonizare, civilizația greacă suferă influențe din alte zone geografice,
dar la rândul ei este cunoscută în lume. Grecia este un stat organizat în orașe-state, sau polis-uri. Între
aceste orașe existau conflicte majore pentru realizarea celor mai frumoase construcții sau sculpturi.
Templul Erectheion, Arcropole, Atena
Între secolele V-IV î.Hr. polis-urile cunosc o formă superioară de conducere, democrația sau conducerea
conlectivă, prin care cetățenii liberi ai cetății erau consultați în probleme importante ale acesteia. Arta
greacă precum și artistul grec devine astfel un artist-cetățean care este legat de viața cetății și exprimă
îndoiala și morala acesteia. În civilizația greacă, denumirea artistului este confundată cu cea
a artizanului pentru că în greaca veche ignoră această diferență. elenii consideră că artistul(artizanul) este
cel mai bun, cel mai iscusit, cel mai credincios. Primele sculpturi semnate dartează de la sfârșitul
perioadei arhaice dar, abia în sec. V î.Hr. operele de artă apar semnate în mod curent de personalități
artistice cum ar fi: Policlet, Fidias, Scopas și alții. Religia joacă un rol important în arta greacă. Grecii
având o religie politeistă, credeau că toți zeii lor trăiesc în Olimp. Zeii sunt umanizați, aceștia având
calitățile și defectele oamenilor, dar pentru greci divinitatea întruchipa perfecțiunea, astfel acest lucru va fi
reprezentat prin statuile de zei ce înfățișau trupuri armonioase, tinere și frumoase. Față de religia
egipteană politeistă, religia greacă are un politeism antropromorf. Idealul perfecțiunii umane a fost ridicat
la rang înalt în cultura și arta greacă, astfel grecii aveau un ideal uman "omul frumos și bun". Grecii
puneau un deosebit accent pe sănptatea fizică și morală a omului și prin aceasta considerau omul, centrul
universului. Arta greacă este prima artă ce pune bazele unei concepții antropocentriste. Tot omul, devine
sursă de inspirație pentru sculptură, arhitectură sau pictură. Cunoașterea exactă a anatomiei umane și a
trăsăturilor de caracter ale omului le regăsim în operele de artă pentru că, grecii își doreau să creeze în
același timp frumosul și perfecțiunea redând realitatea. În arta greacă, sunt eliminate toate realitățile
urâte, cum ar fi: bătrânețea, boala, defectele etc. și sunt păstrate realitățile frumoase ale omului cum ar fi:
frumusețea, perfecțiunea, binele etc.. Artistul grec în realizarea operei sale, urmărește atât redarea
obiectelor și ființelor așa cum sunt, realist, cu toate trăsăturile particulare dar, în același timp se
concentrează pe calitățile esențiale ale obiectelor și ființelor. Realismul artei, ne îndeamnă la cunoașterea
și redarea omului așa cum este, iar idealizarea ne arată așa cum ar trebui să fie, tinzând spre perfecțiune.
Perfecțiunea în arta greacă ajunge la apogeu în perioada clasicismului, fiind o perioadă în
care idealismul este la el acasă. Astfel templul este considerat un lăcaș idealizat, demn pentru o ființă
perfectă cum este zeul. În sculptură, statuile de zei sau atleți sunt idealizate prin realizarea perfectă a
trupului într-o armonie a părților. Statuia trebuia să exprime legătura dintre sănătatea fizică, trupească și
cea spirituală. În sculptura greacă, aspectele generale tipice ale personajelor sunt puse în valoare, iar
cele particulare sunt eleiminate. De aceea sculptura va fi reprezentată de personaje în floarea vârstei, cu
trupuri armonioase, sănătoase și nu de copii sau bătrâni penru că aceștia erau imperfecți și nu erau
compatibili cu idealul.
Arta greacă cuprinde 4 perioade de dezvoltare:
- perioada homerică(sec. XII-VIII î.Hr.)
- perioada arhaică (sec. VII-VI î.Hr.)
- perioada clasică (sec. V-IV î.Hr.) care cuprinde 2 perioade:
- clasicismul dezvoltat (sec. V î. Hr.)
- clasicismul târziu (sec. IV î.Hr.)
- perioada elenistică (sec. III-I î.Hr.)
Arhitectura
Arhitectura greacă urmărește realizarea unor construcții funcționale ce participă la organizarea orașelor-
cetate.
Ordinele de arhitectură. Pentru greci arhitectura exprimă spiritul raționalist al artei și se adresează unor
ființe raționale convingând prin ordine, echilibru și armonie. Grecii au realizat construcții simple cu linii
clare, simplitate ce se impune pentru că grecii au un simț accentuat al ordinii. Construcțiile dau impresia
de durabil, calm, stabiltate și de echilibru. Pentru realizarea acestor edificii, grecii au folosit matematica,
calculând precis raporturi dintre verticale și orizontale, plin și gol, structură și decorație. Ca și în sculptură,
și în arhitectură există o armonie matematică între întreg și părțile lui componente. Ordinele de arhitectură
au fost inventate de greci pentru pentru a stabili numrul, mărimea și modul cum sunt dispuse coloanele în
ansamblul clădirii(mai ales în construcția templelor). Ordinul exprimă așezarea într-un raport armonios a
platformei, coloanei, antablamentului și frontonului, raportându-se în permanență la dimensiunile omului.
Sunt trei ordine: doricul,ionicul, și corinticul. Aceste ordine au apărut în perioade diferite, în locuri diferite
și au trăsături diferite.
Ordinul doric a apărut în perioada arhaică și s-a dezvoltat în Peloponez și în sudul Italiei(Sicilia). Acesta
exprimă robustețete, prin forme puternice, profile și decorații sobre.
Ordinul ionic este al doilea ordin, în ordine cronologică apărut în perioada arhaică dezvoltându-se în
coloniile din Asia Mică și în insulele din Marea Egee. Față de doric, ionicul este mai bogat decorat și are
proporții mai elegante.
Ordinul corintian apare la sfârșitul perioadei clasice, în Asia Mică, și este caracterizat ca fiind o expresie
a bogăției decorative și a eleganței. El se aseamănă în mare parte cu ionicul, doar capitelul este mai înalt
și mai decorat.
Doricul-platforma pe care este așezat templul are mai multe trepte înalte, iar coloana este așezată direct
pe stilobat(ultima treaptă a platformei), fără bază, are fusul tronconic, cu sau fără caneluri (șențulețe
verticale), și capitel simplu format din echină și abacă. Antablamentul este format din arhitrava continuă,
friza-cumetope(decorate cu bazoreliefuri sau colorate) și triglife-și cornișa. Frontonul reprezintă triunghiul
format de cele două pante ale acoperișuri și este decorat cu basoreliefuri sau statui adosate timpanului.
Ionicul este caracteristic platformei formată din mai multe trepte dar mai puțin înalte fațp de doric, coloana
sprijinindu-se de stilobat cu ajutorul unei baze. Fusul coloanei este cilindric și mult mai zvelt și elegant
având obligatoriu caneluri care sporesc senzația de verticalitate. Capitelul este format din frunze de
acand(1-2 șiruri) și volute răsucite(inspirate după coarnele de berbec. Antablamentul este format din
arhitravă(cu profile așezate în retrageri succesive), friză continuă(simplă sau decorată cu basoreliefuri) și
cornișă. Frontonul nu se deosebește fundamental de cel doric.
Corinticul are un singur element diferit față de ionicul cu care se aseamănă, capitelul ce este format din
trei șiruri suprapuse de frunze de acant și volute(obținute prin răsucirea frunzelor de la colțuri sub forma
volutelor).
Ordinul ionic
Ordinul doric
Ordinul corintic
Programul constructiv
În antichitate, grecii au realizat construcții tipice ce au fost adevărate exemple pentru civilizația romană.
Agora
Agora din Thessaloniki
Agora sau piața publică este cel mai vechi complex civic din antichitate. Aceasta era numită și "zona
urbană centrală", fiind centrul spiritual, juridic, politic și comercial al comunității. Agora îndeplinea mai
multe funcții, astfel era considerată loc public pentru adunările cetățenilor, loc sacru pentru desfășurarea
ritualulilor de cult, loc de depozitare și schimb de mărfuri, dar și loc de recreere și plimbare. Această piață,
avea diverse forme în funcție de configurația terenului, dar obligatoriu avea temple portice(suită de
coloane unite între ele prin antablamente sau arcade), casa sfatului, teatre, altare etc..
Templul
.
Templul lui Apolo
Templul(sau casa zeului) reprezintă cea mai importantă construcție din arhitectura greacă.Până în
perioada arhaică, ritualurile se desfășurau în jurul unui copac considerat sfânt, sau la intrarea unei grote,
apoi a apărut ideea construirii unui loc special închinat unui zeu. Față de templul egiptean care era plin de
mister și în care statuia zeului nu putea fi văzută de credincioși, templul grec este deschis acestora având
statuia zeului la vedere, pentru a-i aduce ofrande. Templul grec nu are secrete, sanctuarul unde se
păstrează statuia zeului este o cameră luminoasă și ușor de găsit. Fiind un loc public important pentru
orașul-cetate, oamenii se adunau în fața sau în jurul acestuia pentru a participa la diverse ritualuri
religioase sau adunări, din cetate cu diverse prilejuri. Pentru fiecare oraș-cetate, exista cel puțin un templu
dedicat unui zeu. Templul putea fi în două planuri: dreptunghiular(perioada arhaică), dar cel mai adesea
fiind construit în plan circular sau tholos(clasicismul târziu).
Templul în plan dreptunghiular este alcătuit dintr-o singură cameră sau 3 camere, pronausul(sau
vestibulul), naosul(cella), și opistodomul(sau camera tezaurului). Camera statuii zeului numită cella se
desprinde dintre vechiul megaron micenian(sala centrală a palatului). În funcție de numărul și așezarea
coloanelor, templele se deosebesc putând fi: aptere(fără coloane pe laturile lungi, prostil(cu coloane în
fața templului, amfiprostil(coloane în față și în spatele templului) și periptere(înconjurate de jur împrejur de
coloane.). Ca unitate de măsură pentru dimensiunea generală a templului, grecii au folosit dimensiunea
omului necompându-se cu templele egiptene impunătoare și misterioase. exemple de temple dorice:
Templul zeiței Demeter (sinonim Ceres) și zeul Poseidon (sinonim Neptun) din Paestum (Italia), Templul
lui Zeus - Olympia, Panthenonul-Acropole Atena; exemple de temple ionice: Templul zeiței Arthemis-Efes,
Erechteion și Templul zeiței Nike Aptheros-Acropole Atena.
Tholosul din Delphi
Temple circulare: Tholosul din Delphi, Tholosul din Epidaur.
Parthenonul este un monument important aflat în Acropole, Atena. Acesta este un templu doric închinat
zeiței Athena, protectoarea cetății, devenind reprezentativ prin arhitectura greacă și fiind un simbol al
încrederii în zei și virtuți morale. Acest templu este celebru datorită proporțiilor lui perfecte dar și
sculpturilor realizate de Fidias la metopele și frontoanele de la exterior și de la friza ionică la interior.
Parthenonul-Acropole, Atena
Teatrul
Teatrul din Epidaur
Teatrul, construit pentru prezentarea spectacolelor sau a serbărilor în cinstea diverșilor zei. Este un loc
public, în aer liber. Acesta este construit pe panta naturală a unui deal, urmărind configurația terenului și
este format din: locul pentru spectatori(tribune sau gradene din piatră) și scări de circulație, avanscena și
scena(având altare de rugăciune și spații funcționale pentru desfășurarea spectacolelor. Vizibilitatea și
acustica erau foarte bune datorită pantei dar, pentru a se auzi mai bine se folosea un sistem de
amplificare a sunetului cu ajutorul unor vase de arame, de formă specială, amplasate la baza gradenelor.
Odeonul este o construcție de dimensiuni mici, în plan circular, folosită pentru desfășurarea spectacolelor
de teatru și a audiților muzicale. Alte exemple pot fi:Teatrul lui Dionyso, Atena și Teatrul din Epidaur,
Teatrul din Efes, Teatrul din Pergam și Teatrul din Milet.
Stadioanele
Stadioanele sunt locuri publice ce folosesc la diverse activități sportive, concursuri, olimpiade. Ele sunt
amplasate în pantă, având la început dormă dreptunghiulară, iar apoi cu colțurile rotunjite, ca în zilele
noastre. Exemple pot fi: Stadionul de la Delphi sau Olimpia.
Sculptura
În arta greacă, și sculptura este reprezentativă având origini legate de obiceiul reprezentării chipului
uman, acesta înfățișând fie defuncți pe stelele funerare, fie învingători în concursurile sau întrecerile
sportive ori, reprezentând zeități divinizate decorând templele.
Statuara
Această categorie a sculpturii ne demonstrează experiența acumulată de artiști de-a lungul vremii. Astfel,
de remarcat este statuara de mari dimensiuni reprezentând oameni sau zeități cu o anatomie perfectă.
Începând cu secolul al VI-lea î. Hr. pentru realizarea statuilor se folosește piatra. O influență a artei
egiptene în sculptura greacă este prezența frontalismului, adică statuile sunt parcă încremenite și le
lipsește expresivitatea chipurilor.
Kouroi și Kore
Aceaste statui sunt realizate în perioada arhaică și reprezintă băieți și fete înfățișați nud cu o arhitectură a
corpului bine proporționată și dezvoltată, dar cu o atitudine încă încremenită în majoritatea cazurilor. Fața
este ușor expresivă prin schițarea unui surâs, "surâsul arhaic". Băieții sunt numiți Kouroi iar fetele Korele.
Fetele tinere sunt înfățișate cu siluete zvelte, dar de data aceasta toate sunt îmbrăcate în veșminte
bogate. Față de băieți, reprezentarea fetelor se face în poziții și atitudini mult mai variate, punând în
evidență ideea de mișcare. Mâinile sunt reprezentate depărtate de corp, mimând mișcarea brațelor.
Există o grijă pentru detalii, podoabe, bijuterii sau aranjarea părului. Pentru accentuarea detaliilor este
folosită policromia(buze, ochi, păr, bijuterii). Și statuile reprezentând fete ca și cele ce reprezintă băieții au
același surâs arhaic, dar expresiile chipurilor sunt mai variate, sugerând veselia, ironia etc.. Evoluția
sculpturii atinge apogeul, în perioada clasică, stabilindu-se canoanele de frumusețe și perfecțiune. Astfel
în această perioadă, artistul are libertate necondiționată în fața regulilor rigide. Image:Kore55.jpg|tDe
aceea apar mari personalități artistice și mari școli de arte. Artistul pune în evidență diversificarea
mișcăriilor și ai expresiei feței. Trupurile tinere sunt atletice și viguroase, reprezentând idealuri morale ale
societății conștientie de puterea ei.
Kore, Muzeul Acropole-Atena
Kouroi, Muzeul Britanic-Londra
Kore, Muzeul Acropole-Atena
Arta grecă, în general și sculptura în particular exprimă emoția colectivă, civilă și religioasă a cetățiilor
grecești preamarind omul. Punctul culminant al interesului pentru om este atins de Sofocle ce spune că
omul este "cea mai mare minune". Nu numai în sculptură ci și în pictură, în dramaturgie, se aduc omagii
omului.
Apoxiomenos, Lisip
Apoxiomenos de Lisip
Lisip din Siciona este contemporan cu Praxiteles, Alexandru cel Mare și Scopas și Policlet. El are un stil
mai sever și auster, preferând personaje reprezentând atleți. Lisip aduce noul în sculptură prin alungirea
proporțiilor și realizarea canonului de 8 capete și jumatate. Ca urmare, trupurile devin foarte zvelte, cu
capete mici și picioare subțiri, musculatură bine dezvoltată. Tot Lisip renunță la vederea frontală, obligând
privitorul să admire sculptura din mai multe unghiuri.
Una dintre operele sale este și Apoxiomenos. Acesta reprezentând un atlet surprins într-un
moment de relaxare după alergare curățându-se de nisip. Lisippune în evidență oboseala atletului
acumulată în timpul alergării lor, prin ploapele întredeschise, părul în dezordine și poziția relaxată
a trupului.
Sculptura monumentală și reliefurile decorative
Sculptura monumentală și reliefurile decorative, fac parte din decorațiunile arhitecturale astfel,
sculptura monumentală se întâlnește pe frontoanele templelor iar reliefurile decorative le găsim
pe frize,metope, socruri de statui, stele funerare și altare. Pentru realizarea acestora este necesară
respectarea anumitor reguli. Prima regulă importantă se numește legea cadrului și constă în
adaptarea compoziției la forma și dimensiunile cadrului. A doua regulă importantă pentru a realiza
monumentul arhitectural trebuie să țină seamă de realizarea unității compoziționale, în așa fel încât în
ansamblu compoziția să fie echilibrată. Temele alese reprezintă aspecte din legendele mitologice, în
cazul templelor sau a altarelor, și din viața defunctului în cazul stelelor funerare.
Frontonul templului zeiței Arthemis
Frontonul templului zeiței Arthemis din Corfu este realizat în perioada arhaică. În această perioadă,
se punea o mare importanță pe detaliu sacrificând ansamblul, iar unitatea compozițională era greu de
obținut. În altă ordine de idei, sculptorul acordă o importanță mai mare problemelor de mișcare
personajele, fiind surprinse în poziții și atitudini mult mai diverse.
Decorațiile Parthenonului
Reprezentând apogeul sculpturii clasice, decorațiunile Parthenonului se numără printre cele mai
importante realizări ale sculptorului Fidias. Acesta decorează cele două frontoane, metopele frizei
dorice exterioare și friza interioară din naos-ul templului. Frontoanele ne povestesc despre două
episoade importante din viața zeiței Athena cum ar fi nașterea zeiței din capul lui Zeus realizată pe
frontonul de est, și cearta dintre Athena și Poseidonpentru stăpânirea Atticii, întâlnită pe fontronul de
vest. Statuile ce decorează timpanul templului sunt încadrate foarte bine în triunghiurile frontoanelor,
astfel în centru se găsesc statuile cele mai înalte, realizând un as de simetrie, iar spre margini se
întâlnesc personaje singulare sau în grup, care de luptă trase de cai, orientate în așa fel încât să se
integreze perfect în unghiurile laterale. Acțiunea personajelor legate între ele prin gesturi, poziții,
atitudini și mișcări realizează unitatea ansamblului. Sculpturile lui Fidas sunt realizate astfel încât se
observă trăsături dominante cum ar fi: firescul atitudinilor, corectitudinea mișcărilor și pozițiilior, starea
faldurilor veșmintelor care nu împiedică mișcarea personajelor, calmul, solemnitatea și gravitatea
figurilor. Metopele arhitecturale sunt decorate în relief înalt(altorelief), și reprezintă aspecte din luptele
centaurilor cu lapiții, ale zeilor cu giganții sau ale grecilor cu amazoanelor. Metopele înfățișând luptele
dintre centauri și lapiți au fost cele mai bine păstrate până în zilele noastre. Fiecare metopă prezintă
câte două personaje, Fidas înfățișându-le realizând o varietate de mișcări și atitudini având o bună
corelare între acțiunile personajelor și expresivitatea chipurilor lor. În interiorul cellei găsim o friză
realizată în bazorelief reprezentând „Procesiunea Panntheneelor” cu ocazia festivitățiilor de
sărbătorire a întemeierii cetății Atena. Astfel putem admira cum zeiței protectoare i se aduce în dar un
văl imensnumit Peplos, țesut special pentru ea de fecioarele ateniene numite ergastine. Înconjurând
templul la partea superioară și fiind înaltă de un metru, friza prezintă peste 400 de figuri de oameni și
200 de animale. Procesiunea este cuprinsă în mai multe etape: cortegiul ergastinelor, purtătorii de
ofrande, cortegiul animalelor de sacrificiu, cabalcada cavalerilor atenieni și participarea tuturor zeilor
din Olimp la sărbătoare. Fidas, realizează un ritm al desfășurării acțiunilor prin succesiunea scenelor,
la început mai alert prin pregătirile pentru serbare și apoi mai lent și solemn(șirul fecioarelor), pentru a
urma un nou ritm alert prin agitația dată de participarea zeilor la serbare. Trupurile de oameni și
animale de pe friză sunt realizate în dimensiuni corecte cu o expresivitate a chipurilor în corelație cu
acțiunea realizată, având o paletă largă de gesturi, atitudini și mișcări naturale bine diferențiate.
Parthenon-Metopă de sud Lupta lapiţilor cu centaurii
Parthenon Procesiunea Panatheneelor-fragment din purtătorii de Ofrande.
Reliefurile decorative de Mausoleul din Halicarnas
Un alt sculptor grec pe nume Scopas, realizează în secolul al IV-lea î.Hr. reliefurile decorative de la
Mausoleul din Halicarnas. Acestea înfățișează aspecte din lupta grecilor cu amazoanele. Sculptorul
realizează sculpturile având o viziune schimbată față de până acum punând accent pe dinamismul și
expresivitatea chipurilor. El așază personajele în mai multe grupuri unitare, pe axe oblice și
diagonale, pentru a sugera încleștarea luptelor și violența mișcărilor. Pe fețele personajelor se citește
tensiunea înfruntărilor și stărilor emoționale, deasemenea atitudinile, gesturile acestora transmit
pasiunea luptelor.
Templul lui Zeus
Templul lui Zeus, un simbol al cetăților elene, a fost construit în Olimpia, în perioada clasică, după un
plan în acord perfect cu peisajul din jur. Cele două frontoane ale acestuia, sunt decorate în ronde-
bosse iar metopele frizei dorice sunt decorate cu bazoreliefuri. Din punct de vedere compozițional și
stilistic, sculpturile frontoanelor și metopelor formează un tot unitar. Realizarea acestora constituie un
moment important pentru a defini trăsături ca: încadrarea compozițiilor în triunghiul frontoanelor sau
dreptunghiul metopelor cu respectarea legii cadrului, tratarea sculpturilor în planuri mari eliminând
detaliile și reliefând volumele cu ajutorului jocului de umbră și lumină, exprimarea mișcării prin gesturi
și poziții variate sau jocul faldurilor, realizarea de chipuri sobre fără expresivitate. Frontoanele
prezintă aspecte din legendele mitologice, „Cucerirea Peloponezului”(Frontonul de est), „Luptele
centaurilor cu lapiții”(Frontonul de vest) și „Muncile lui Hercule”
Ceramica și pictura
Un alt domeniu important al artei grecești, este și secțiunea „ceramnică și pictură”. Ceramnica fiind
specifică atei grecești, ea se regăsește în viața de zi cu zi. Grecii fiind foarte buni meșteșugari
realizau obiecte de ceramnică în număr foarte mare, de bună calitate dar și ieftine determinând
înflorirea negoțului. Ceramnica era folosită în gospodărie dar, oricare ar fi fost destinația ei aceasta
era întotdeauna pictată. Datorită faptului că picturile monumentale realizate de greci nu s-au păstrat
până în prezent, ceramnica pictată constituie singura dovadă a picturii grecești prezentând asemănări
de tehnică și tematică cu pictura. Atelierele de pictură și ceramnică erau foarte numeroase iar vasele
erau decorate de pictori renumiți. Întâlnim diverse forme de vase cu destinații multiple fiind folositoare
în gospodărie(Phitos, Hidra, Crater, Riton, Cupe etc.). Compozițile pictate pe vase sunt realizate într-o
unitate organică făcând legătura între forma vaselor și decor. În perioadele de început ale ceramnicii,
decorul pictat era realizat în registre suprapuse pe anumite zone sau întreaga suprafață a vasului și
reprezentau motive geometrice, florale, zoomorfe și antropomorfe, cu personaje inspirate din
mitologie. Mai târziu, decorul pictat devine exclusiv figurativ, realizându-se pe toată suprafața vasului
iar subiectele vor fi luate din legende sau din viața de zi cu zi uneori fiind însoțite de texte explicative.
În funcție de perioada în care sunt realizate vasele au anumite caracteristici astfel, în perioada
arhaică acestea sunt pictate cu figuri negre pe fond roșu sau invers, în perioada clasică întâlnim cele
două stiluri, sever și liber iar în perioada elenistică se practică stilul înflorat. Exemple pot fi:„Vasele
Dypilon”, „Vasul François”, „Amfora lui Exekias”, „Craterul de la Luvru”, „Craterul din Orvieto” etc. .
Pictura monumentală nefiind cunoscută decât din descrieri și copiile romane mai ales cele de
la Pompei și Herculanum sau prin intermediul ceramnicii pictate, era folosită pentru decorarea
caselor și mai târziu a palatelor elenistice. Tehnica de lucru folosită este similară cu cea a frescei
sau a encausticii aceasta însemnând realizarea picturilor cu pigmenți de culoare ce sunt
amestecați cu ceară, aceasta conferind culorilor calități speciale cum ar fi transluciditatea și
luminiozitatea. Exemple pot fi: „Lupta lui Alexandru cel Mare cu Darius”(mozaic, copie romană).
Pe lângă pictură întâlnim și mozaicul fiind preferat pentru strălucirea culorilor. Subiectele sunt
inspirate din legende mitologice sau din viața coditiană iar compozițile sunt ample cu multe
personaje, încadrate în peisaje sau interioare cu detalii realiste sugerând profunzimea prin
plasarea personajelor în planuri diferite. Pictori renumiți se pot considera: Polignot, Exekias,
și Apelles
Vas Dypilon
Vas Hidra
Arta greacă în Dacia
Între secolele al VII-lea și al VI-lea î. Hr. pe țărmul Mării Negre se întâlneau coloni grecești cum ar
fi Histria, Tomis, Callatis. Prin prezența acestor colonii se determină realizarea unui schimb
comercial între autohtoni și greci ce are o dezvoltare rapidă, dar și a unui important schimb de
cultură și artă elenă. Prin descoperirile arheologice făcute la Histria, au fost scoase la iveală vechi
cetăți cu ziduri de incintă și de temple de cult, fragmente de coloane, frize și basoreliefuri
decorative. Prin aceste descoperiri se demonstrează existența unei vieți economice, sociale și
religioase, active pe teritoriul românesc. Atât la Callatis cât și la Tomis au fost descoperite
fragmente de vase ceramnice din perioada arhaică, cu figuri negre sau roșii, urne funerare,
statuiete din ceramnică arsă, bijuterii, stele funerare etc. .
Sursa:
http://ro.wikipedia.org