Post on 19-Jan-2016
description
transcript
‚
CONSIDERAŢII ASUPRA ETIMOLOGIEI NEOLOGISMELOR DIN LIMBA ROMÂNĂ
www.referat.ro
SUMAR
INTRODUCERE........................................................................
CAPITOLUL I Noţiunea de neologism
1.1. Preliminarii.........................................
CAPITOLUL II Mijloacele externe de îmbogăţire a vocabularului
2.1 Împrumuturile lexicale................................................................................................
2.2 Adaptarea neologismelor de împrumut...............................................................
2.3 Adaptarea fonetică....................................................................................
CAPITOLUL III Neologismele în limba română contemporană...........................
3.1 Rolul neologismelor în limba română contemporană
3.2 Neologismele acceptate şi neacceptate în limba română contemporană
CONCLUZII..............................................................
BIBLIOGRAFIE .................................
INTRODUCERE
,,... Se scurge timpul trecător de parcă ar fi un izvor murmurător. Cu el şi anii vieţii ce
se strecor ca frunzele într-un copac roditor.
Omul e ca şi pomul ce-şi prinde rădăcinile, dă roada de care mai apoi se bucură,
dă fructul cel dulce care cu greu s-a făcut. Se întristează pomul cînd rămâne fără fructe
şi frunze, devine trist, dar are speranţă că sămânţa lui va încolţi şi va da viaţă altui pom.
Timpul fuge ca un gînd, tu vrei să-l opreşti dar el nu te aşteaptă. El parcă se varsă intr-
o mare sau ocean ce-şi duce valurile intr-o amintire din trecut. Ne amintim de acele
clipe fericite cînd am obţinut cu atâta râvnă să scriem cu alfabet latin. Ne-am bucurat că
vom păstra limba noastră ca pe un fagure de miere. Uităm ori poate nu conştientizăm ce
a zis marele nostru poet naţional şi universal Mihai Eminescu ,,Noi nu suntem stăpânii
limbii, ci limba e stăpâna noastră. Să păstrăm cu demnitate şi să luptăm, că avem o limbă
pe care ne-au lăsat-o ca un mărgăritar scriitorii şi strămoşii noştri”
Procesele de integrare europeană privesc atât structura, cât şi suprastructura
societăţii, referindu-se nu numai la baza economică, ci şi la cea socială, politico-juridică,
ştiinţifică, tehnică, avându-şi fiecare specificul şi diverse forme de manifestare.
Mijloacele de comunicare şi exprimare a gândurilor, sentimentelor au a-şi spune
şi ele cuvântul în această privinţă. E vorba aici, mai ales de înnoirea, îmbogăţirea,
desăvârşirea vocabularului în general şi îndeosebi a terminologiei diferitelor discipline
ştiinţifice, tehnice, dar şi literare propriu-zise. Luat în totalitate, vocabularul poate fi definit
ca un grup social şi care serveşte la descrierea, clasarea sau actualizarea anumitor aspecte
ale lumii exterioare. Se zice că fiecare semn lingvistic este un semn aparte în acest
univers de semne, fiindcă limbajul uman este un limbaj incorporabil mai bogat, mai
simplu, mai eficace ca oricare alt limbaj.
Orice lucrare ştiinţifică, tehnică sau artistică se cuvine a fi redactată într-o limbă
literară integrată în opera de creaţie respectivă, modificându-se de la o temă la alta
pentru a preciza prin ea însăşi atât intenţia, atitudinea autorului, cât şi însăşi realitatea
obiectivă ce este prezentată cu mijloacele expresive adaptate la conţinut.
În întrega istorie a dezvoltării limbilor – din antichitate şi până astăzi – s-a pus şi
se menţine până în prezent posibilitatea şi necesitatea sporirii mijloacelor expresive pentru
redarea nu numai a obiectivelor, faptelor, fenomenelor, situaţiilor noi, care nu le repetă, de
regulă, pe cele vechi. Se cer unităţi lingvistice noi, dacă e vorba de inovaţii.
Studierea profundă a problemelor de limbă nu poate fi realizată fără sprijinul
efectiv, real al operelor literare şi ştiinţifice, deoarece la fixarea şi ilustrarea valorilor
semantice şi expresive îşi aduc obolul, în primul rând, scriitorii. Mijloacele de redare a
gândurilor şi sentimentelor i-au preocupat şi pe savanţi, tehnicieni, pe oamenii de cultură
în genere, pe lingvişti, filologi îndeosebi, care s-au simţit datori să participe şi să intervină
în adoptarea şi adaptarea neologismelor.
Pentru unii lingvişti şi pentru majoritatea nespecialiştilor (literaţi) calificativul
„neologic” poate fi atribuit doar cuvintelor foarte recente intrate în limba română (în
secolul al XX-lea),care, nefiind asimilate şi adaptate, se simte ca atare. Sextil Puşcariu şi
Iorgu Iordan, Al. Graur, Florin Marcu şi C. Maneca, precum şi alţi lingvişti, consideră
neologisme cuvintele de origine neolatină, romanică sau de alte proveninţe, ce au pătruns
în limba noastră începând cu sec. Al XIX-lea. Limita aceasta coincide cu cea fixată de
Ion Coteanu pentru „Epoca actuală”, ca a treia (şi ultima, deocamdată) în evoluţia limbii
române. În concepţia autorului, epoca actuală începe odată cu modernizarea vocabularului,
factorul cel mai important, prin intensitate, dar şi prin extensiune, care a marcat trecerea la
această nouă fază.
O atenţie deosebită merită studierea limbii române, răspândită şi vorbită pe
teritoriul Republicii Moldova, al Bucovinei de Nord şi Transnistriei, din punctul de vedere
al circulaţiei mijloacelor neologice necesare în condiţiile social – economice şi culturale
orientate în prezent spre Vest, dar având în vedere, bineînţeles, rădăcini şi în relaţiile cu
Nordul, Sudul şi Estul european. Admiterea neologismelor în limba noastră – ca şi în
oricare altă limbă – nu se face în mod mecanic sau la întâmplare, din orice izvor
etimologic. Ele se cer a fi adaptate din punct de vedere noţional, fonetico – fonologic,
morfologico – derivativ, sintactico – stilistic, lexico – frazeologic la normele limbii debitoare.
În perioada interbelică oamenii de vază, intelectuali militau spre o ridicare
efectivă a nivelului de trai, a culturii, literaturii române printr-o sincronizare cu situaţia
similară a Europei Occidentale, precum şi spre o limbă literară română pe întregul
teritoriu al Ţării întregite. După 1940 tendinţa aceasta s-a continuat în alte împrejurări,
dar, de fapt, tinzînd spre aceleaşi obiective în condiţii social – economice şi culturale mai
dificile în Basarabia şi Bucovina de Nord.
Fenomenele de limbă ce existau în spaţiul glotic basarabean, bucovinean de nord şi
transnistrian trebuie cercetate şi ele din punctul de vedere al evoluţiei şi tendinţelor
normale de dezvoltare a limbii române în general, pentru că limba nu este numai un
sistem de semne, ci şi un fenomen social în continuă evoluţie. Ea nu poate să nu ţină
cont de apariţia unor realii şi de dispariţia altora. Aceastacere nu atât o restructurare
gramaticală, cât o revalorificare a mijloacelor expresive, limba fiind un adevărat
acumulator de cunoaştere a realităţii. Tot ceea ce în enunţul vorbitorului costituie o
abatere de la modelele existente în limba, în care se poartă conversaţia, se poate numi
inovaţie. Admiterea acesteia de către ascultător în calitate de model pentru enunţurile
următoare este numită de E. Coşeriu acceptare. E vorba aici de o cale externă de evoluţie
a limbii, care priveşte îndeosebi vocabularul, de îmbogăţire a lui pe contul împrumuturilor
lexicale din alte limbi.
Există şi o cale internă care priveşte tendinţele de evoluţie a structurii fonetice,
gramaticale şi lexicale. Sunt evoluţii în cadrul sistemului general al limbii date.
Calchierea după model străin constituie cea de a treia cale, când apar mijloace
expresive noi pe baza formanţilor morfologici proprii, dar după un model structural străin.
Intră aici în joc procesul de interferenţă a limbilor.
Tema tratată în continuare va fi expusă în genere în plan cronologico – descriptiv
pentru a înlesni evidenţierea proceselor în dezvoltarea lor istorică, privind directiile de
stabilire şi precizare a normelor literare în cadrul sistemului lingvistic român, în strâns
contact cu factorul social.
În cazul când în limbă se iveşte necesitatea unor cuvinte noi, aceasta alege una dintre
posibilităţile existente: crează cuvinte noi pe baza materialului lexical existent ; crează
cuvinte noi printr-o nouă îmbinare a sunetelor limbii împrumutată un cuvânt din alte
limbi unde acesta există, foloseşte cu sensuri noi cuvintele deja existente în limbă prin
inovaţie metaforică.
Din aceste situaţii, rezultă şi care sunt principalele căi de îmbogăţire a limbii literare.
Căile, sursele de îmbogăţire a vocabularului limbii literare, după originea materialului
lexical folosit, se grupează în două categorii mari:
1. Mijloacele interne şi externe
2. Neologismele
La rîndul lor, fiecare dintre aceste categorii cuprind multiple mijloace concrete de
îmbogăţire a lexicului cu cuvinte noi, care diferă între ele din punct de vedere al
productivităţii, al bogăţiei lor.
Tema în discuţie este actuală pentru că fără a cunoaşte toate formele unui cuvânt nu
putem avea o comunicare corectă.
De asemenea actualitatea teme este prezentată şi prin formarea şi introducerea noilor
cuvinte în vocabularul uzual al unei persoane.
Esenţa acestei lucrări constă în abordarea cuvintelor noi în vocabularul limbii române,
diversele influienţe exercitate asupra limbii noastre şi rolul acestora în îmbogăţirea
vocabularului.
Pentru elaborarea acestei lucrări ne-am propus următoarele obiective:
-să cunoaştem mijloacele de îmbogăţire al vocabularului;
-să identificăm cuvintele împrumutate din alte limbi;
-să depistăm factorii care determină pătrunderea neologismelor în limba actuală;
-să determinăm rolul neologismelor în limba română actuală;
-să evidenţiem abuzul de neologisme în limba română actuală;
-să identificăm neologismele acceptate şi neacceptate în limba română actuală;
-să evidenţiem calculul lingvistic în limba română actuală;
-să enumerăm tipurile de calc în limba română actuală;
-să depistăm semicalcurile din limba română actuală;
-să determinăm tipurile de abrevieri din limba română actuală;
-să identificăm cuvintele compuse din limba română actuală;
În acest scop am structurat lucrarea în trei capitole:
Capitolul I, intitulat „Noţiunea de neologism”
Al II-lea capitol al acestei lucrări intitulat „Mijloacele externe de îmbogăţire a
vocabularului”,este divizat în patru paragrafe.
În paragraful I „Împrumuturile lexicale” ne propunem să analizăm unele cuvinte
împrumutate din alte limbi, ca de exemplu din limba rusă, engleză, germană, latină,
franceză.
Fiecare cuvânt împrumutat are un rol aparte în vocabularul limbii noastre.
Paragraful II „Adaptarea neologismelor de împrumut”, paragraful III „Adaptarea
(neadaptarea)(orto) grafică” şi paragraful IV „Adaptarea fonetică” vom discuta despre
neologismele adaptate şi opiniile unor cercetători.
Cel de-al III-lea capitol este intitulat „Neologismele în limba română
contemporană”,aceste va conţine două paragrafe.
În paragraful I, intitulat „Rolul neologismelor în limba română contemporană”,vom
determina rolul acestora în limba română actuală.
Paragraful II este intitulat „Neologismele acceptate şi neacceptate în limba română
actuală”,vom discuta despre neologismele acceptate de vorbitori şi opiniile unor
cercetători.
Rolul pe care îl urmărim în această lucrare este de a vedea mijloacele de formare a
cuvintelor în vocabularul limbii române actuale şi rolul unor cuvinte împrumutate în
limba noastră.
CAPITOLUL I. NOŢIUNEA DE NEOLOGISM
Preliminarii
Baza etimologică a termenului de neologism o formează două cuvinte greceşti:
adjectivul neos-„ nou ,, şi logos- ,,cuvânt,,.
La crearea şi punerea în circulaţie a neologismelor se opun puriştii, inclusiv cei
francezi. În secolul al XVIII-lea erau criticaţi termenii :gratitudine, exactitate, iar în zilele
noastre mulţi nu admit cuvinte ca: accidente - ,,victima unui accident” , devisager - ,,a
privi” ş.a., deşi ele au fost admise de Academia Franceză.
În limba germană , Neologismus e tratat ca :,, neologism – vorbă nouă”, Neolog – neolog
,”cel ce întrebuinţează des termeni noi ” , Neologie – neologie,” introducere de noi termeni
în limbă”. În germană se diferenţiază Fremdwort de Lehnwort. Ele sînt împrumutate din
alte limbi , de fapt , sunt cuvinte tot străine , dar care s-au adaptat şi încadrat în sistemul
fonetico-gramatical şi lexical al limbii germane şi nu mai sunt sesizate ca negermane.
În limba rusă neologismele sunt considerate:
a) drept cuvinte şi expresii noi , create pentru a numi sau a reda sensuri noi.În
termenul de neologism se includ împrumuturile lexicale din alte limbi , care s-au
adaptat sistemului lingvistic rus. Această interpretare este foarte apropiată de sensul
termenului german Lehnwort – cuvânt integrat în sistemul lingvistic al limbii
debitoare – împrumutate.
b) cuvinte sau expresii a căror origine străină este uşor simţită de vorbitorii ruşi. Este
ceea ce nemţii numesc Fremdwort , iar ruşii – varvarism.
Dicţionarele româneşti tratează neologismul ca un cuvânt împrumutat de curând din
altă limbă sau creat recent din mijloacele morfologice proprii ale limbii respective. Se
citează derivatele neolog şi sinonimul neologist , neologic şi neologistic , cf.
neologismomanie , (a) neologiza , neologizare , neologizant. Se mai pomeneşte că
I.L.Caragiale întrebuinţa şi termenul novicism , rar folosit azi.
Sextil Puşcariu definea concis şi precis neologismul ca un cuvânt ” intrat în limbă pe
cale cărturărească ”adică ceea ce , în mod curent , se numeşte „cuvânt savant”. Nu se
specifică aici că neologismele se pot forma şi din mijloacele morfologice proprii.
Puţini autori consideră neologisme cuvintele ce lipsesc din dicţionarele generale. De
fapt , aceaste nu poate caracteriza esenţa şi specificul neologismelor. În cursul unui singur
an apar în diverse limbi sute şi chiar mii de inovaţii lexicale , impuse de o necesitate
socială de a numi şi percepe tot ce e nou în societate , în tendinţa oamenilor spre
economie , unificare , sistematizare a mijloacelor lingvistice , în scopul unei varieri de
nominalizare a ideilor , faptelor , acţiunilor noi , precum şi al diversificării stilistice şi al
diferenţierii semantice. Neologismul dispune de calităţi de precizare şi concizie cu caracter
inovator.Un exemplu grăitor în această privinţă este neologismul recent sponsor (engleză-
sponsor) , atestat acum şi dicţionarele generale cu sensul „persoană , organizaţie , firmă etc.,
care susţine financiar o acţiune în scop publicitar.
Şi iată în zilele noastre a apărut un nou termen , specializat mai ales în economia
politică:sponsor. În relaţii de sinonimie se află acest termen nou cu toate lexemele mai
vechi , dar ca la oricare alte sinonime nu e vorba de o identitate semantică , ci de o
diferenţiere între toate aceste sinonime. Sponsorul este un chezaş sau un garant , este el şi
un mecenat , protector (proteguitor) şi filantrop. Sponsorul – ca şi toţi ceilalţi – poate fi o
anumită persoană , dar – de cele mai multe ori – este o organizaţie ce finanţează o
interprindere ,afacere sau şi anumite persoane izolate , neuitând niciodată de interesele
proprii.
E clară , prin urmare , necesitatea apariţiei acestui termen economic , de la care s-au
format şi derivatele respective: a sponsoriza , sponsorizare , sponsorizat etc.
Aceste formaţii lexicale nu pot fi introduse imediat în lucrările lexicografice generale ,
dar ele au evident caracter şi situaţie neologică.
Neologismul este strâns legat de anumite perioade din istoria poporului. Fiecare din
ele dispune de un bagaj neologic specific , care cu trecerea timpului se include – în limita
necesităţilor expresive şi a adaptabilităţii – în sistemul limbii respective în aşa mod că , de
fapt , inovaţiile date nu mai sunt simţite ca neologisme , având circulaţie generală.
După Revoluţia rusă din octombrie 1917 , termenul duşman al poporului a devenit
termen juridic cu grave consecinţe pentru orice individ uman , căruia i se aplică în
instanţele judecătoreşti acea etichetă.
Termenul privat fiinţează în limba română de pe mijlocul secolului al XIX – lea
(Gr.Alexandrescu , A.Russo). Derivatele acestui adjectiv(a privatiza , privatizare , privatizat)
au căpătat o largă circulaţie în perioada reformelor din zilele noastre , având semnificaţia
de trecere a bunurilor mobile şi imobile din patrimoniul statului sau din cel colectiv
(colhoz , sovhoz) în proprietate individuală , privată. De fapt , a împroprietări se referea cu
preferinţă la pământ , pe când a privatiza include şi locuinţele , întreprinderile , chiar şi
şcolile ( cărora pe vremuri li se atribuia în atare situaţii calificativul – particular , care în
ultimul timp a fost activizat).
Trecerea averii mobile sau imobile a unui proprietar particular în contul statului era
numită cu un termen mai vechi naţionalizare. Termenul neologic de astăzi sună etatizare ,
postverbal din a etatiza cu antonimele:(a) deetatiza , deetatizare , deetatizat. Improprii apar
formele: a stataliza , statalizare , statalizat – calchiere după termenul francez de largă
răspândire în forma adaptată la sistemul lingvistic român.
Note:
1. M.. Avram. Gramatica pentru toţi.-Bucureşti: Academiei, 2005
2. G. Adamescu. Adaptarea la mediu a neologismelor. -Bucureşti, 1938
3. Al. Graur. Tendinţele actuale ale limbii române. –Bucureşti : Ştiinţifică, 1968
4. Al. Graur. Neologismele. // Revista fundaţiilor. IV, nr.8, 1937
5. Th. Hristea, Contribuţia la studiul etimologic al neologismelor româneşti. // Limba română.
XXII, nr.1, 1973
Capitolul II. Mijloacele externe de îmbogăţire a vocabularului
„Limba română la sine acasă e ca o împărăteasă
bogată cărei multe popoare i-au plătit bani în aur...”
(Mihai Eminescu )
Preliminarii
În rândul mijloacelor externe de îmbogăţire a vocabularului se cunosc două căi, adică
împrumuturile lexicale şi neologismele. [1; 218]
În zilele noastre, între diferitele popoare care trăiesc pe glob, există multiple relaţii. Prin
intermediul acestor relaţii şi al vorbitorilor vin în contact diferite limbi, influenţându-se. Aceste
legături variate favorizează împrumuturile de cuvinte dintr-o altă limbă.
Când se împrumută obiectul, se împrumută, de obicei, şi denumirea lui.
Procesul însuşi al împrumutului este realizat de un vorbitor bilingv, dar răspândirea
cuvântului devine apoi un proces independent.
După modelul în care se desfăşoară, împrumuturile pot fi directe şi indirecte.
Împrumutul este direct atunci când, în urma unui contact nemijlocit cu un alt popor, se preia
un cuvânt. În acest fel, datorită convieţuirii poporului român sau legăturile cu românii, slavii,
turcii, maghiarii şi, pe cale culturală, cu francezii în limba română sunt numeroase cuvinte
împrumutate din aceste limbi.
Împrumuturile din alte limbi pot fi savante, luate din cărţi, şi populare. Împrumuturile savante
pot fi luate dintr-o limbă actuală sau din limbile clasice. Împrumuturile din limba română sunt
ajutătoare celor romanice care au adesea acelaşi cuvânt în două forme deosebite. [2 ; 165]
Aşadar în împrumuturi se ajunge la etimologii populare, care şi ele aduc la formarea de noi
cuvinte. Modificarea unui cuvânt pentru a fi introdus într-o familie străină lui, mai este numită şi
etimologie populară. Cu alte cuvinte se stabileşte o legătură etimologică falsă între aceşti
termeni.
Împrumuturile sunt indirecte atunci când un cuvânt străin pătrunde într-o limbă prin
intermediul unei a treia limbă.
Împrumuturile indirecte nu există, în fiecare limbă. O categorie aparte a cuvintelor
împrumutate o constituie cuvintele internaţionale. Datorită multiplelor relaţii între ţări pătrund în
limbă multe cuvinte a căror origine ar fi greu de precizat. Astăzi, când ştiinţa tehnică mondială
nu mai cunoaşte graniţi statale, existenţa în limbă a cuvintelor internaţionale constituie un real
folos pentru dezvoltarea culturii şi a limbii.
O altă modalitate de îmbogăţire a vocabularului este calcul lingvistic.
Calculul lingvistic este o formă specifică de împrumut, care constă în faptul că un cuvânt
dintr-o
limbă, sub influenţa corespondentului său din altă limbă, care are un sens în plus, preia acest
sens nou pe care nu l-a avut până la momentul respectiv.
2.1. Împrumuturile lexicale
Limba română s-a îmbogăţit nu numai prin valorificarea mijloacelor interne pe care le-a avut,
ci şi prin împrumuturi din alte limbi, a doua cale pe care o foloseşte o limbă pentru îmbogăţirea
lexicului ei. Împrumuturile din alte limbi au dus la îmbogăţirea lexicului limbii noastre, la
dezvoltarea limbii literare.
Prin împrumuturi lexicale înţelegem cuvinte intrate în limba noastră după constituirea ei ca
idiom desinestătător.
În vocabularul limbii române descoperim un număr mare de cuvinte împrumutate, diferite atât
prin structura lor, cât şi prin gradul de pătrundere în compartimentele acestuia şi al folosirii lor.
Sunt cazuri când cuvintele împrumutate nu sunt legate de noţiuni noi, ci coexistă în limbi cu alte
cuvinte, care exprimau şi mai înainte noţiunile respective. În acest caz, între cuvintele
împrumutate şi cuvintele mai vechi se stabilesc, în mod treptat, relaţii sinonimice: dragoste-
amor.
Ex: Sunt poezii de dragoste, sentimentul este transfigurat, este o carte specific feminină.
(Literatura şi Arta, 26 aprilie 2007, p.6)
Ex:…ziceţi “NU “alintărilor de amor…
(Adverb, 7 martie 2008, p.2)
După sursa din care provin, împrumuturile sunt directe şi indirecte.
Împrumuturile directe sunt cuvintele care pătrund nemijlocit dintr-o limbă în alta.
Împrumuturile indirecte sunt cuvintele care dintr-o limbă ajung, prin intermediul altei limbi, în
limba noastră. Împrumuturile duc la îmbogăţirea vocabularului limbii, a mijloacelor de
exprimare, a ideilor în procesul comunicării. Împrumutarea unor cuvinte din limbile străine a fost
favorizată şi influenţată de condiţiile istorice, social-economice de dezvoltare a poporului nostru,
precum şi limbii. Faptul se explică prin legătura strânsă dintre dezvoltarea limbii şi dezvoltarea
societăţii, fiind totodată, o confirmare a acesteia.
În limba română au fost împrumutate cuvinte de origine greacă, latino-romanică, franţuză,
turcă şi din limbile apusene. [3 ; 92]
Unele cuvinte franceze au fost împrumutate prin intermediul limbii ruse.
Aşadar, condiţiile istorice analizate au făcut posibilă şi necesară împrumutarea unor cuvinte
din limbile respective, ca urmare a creşterii nevoilor de comunicare, în raport cu dezvoltarea
societăţii.
2.1.1. Împrumuturile din limba greacă
Împrumuturile din limba greacă au fost introduce în limba noastră de cronicari pe cale
cărturărească. [1; 265]
Asemenea împrumuturi sunt: alfabet, teatru, caracter, simpatie.
Ex: …tocmai asta îl face să turbeze pe denigratorii care nu au scris şi nu vor scrie niciodată
un poem, o nuvelă, o piesă de teatru care ar merge la inima întregului popor.
(Literatura şi Arta, 10 mai 2007, p.1)
Ex:…pentru limba română şi alfabetul latin, şi avertisment ecologic în care citim ...
(Literatura şi Arta, 26 iulie 2007, p.6)
Cea mai mare parte a împrumuturilor a folosit calea cultă: partidă, caligrafie, tipografie,
care se întâlneşte în enunţuri ca :
Ex: ... şi resemnării noastre le revine în foarte mare parte liderilor de partidă naţională.
(Literatura şi Arta, 7 iunie 2007, p.2)
Ex: Multe dintre care în prima partidă s-au dus în mai multe părţi.
(Literatura şi Arta, 7 iunie 2007, p.8)
Ex: Eu mă gândeam la kilogramele de manuscrise ce urma să le trimit la tipografie.
(Literatura şi Arta, 19 iulie 2007, p.4)
În câteva domenii există infiltrări de grup ale cuvintelor neogreceşti, viaţa socială şi
individuală: agale, orfan, plic, politicos, mutră, nostim care se întâlnesc în diferite exemple:
Ex: Puneţi-l întru-n plic, şi puteţi câştiga unul dintre cele două premii ale acestei ediţii a
concursului. (Povestea mea, 11 martie 2008, p.9)
Ex: La vârsta de patru anişori, rămâne orfan de tată.
(Povestea mea, 7 martie 2008, p.2)
Ex: Şi, de vor munci agale,
I-om pocni mai jos de şale.
(Adverb, 28 decembrie 2007, p.2)
De asemenea se mai întâlnesc asemenea împrumuturi în medicină, comerţ, viaţă politică şi
cultură: tifos, costisitor, saltea, dascăl, teatru, calapod, prosop, scrumbie.
Ex:…în anii 1947-1950 să se transforme în spital pentru bolnavi de tifos şi distrofie.
(Adverbul, 29 februarie 2008, p.2)
Ex:…utilaje şi aparataj medical, care pentru societate au o valoare foarte costisitoare.
(Adverbul, 14 martie 2008, p.1)
Ex: Fica sa stătea zile întregi tolonită pe o saltea de puf şi mâncă prăjituri…
(Povestea mea, 11 martie 2008, p.11)
Ex:…pe un Ştefamn dascăl aici la Chişinău de învăţat copiii…
(Literatura şi Arta, 10 mai 2007, p.1)
Ex:…dacă-şi invita oaspeţii la plimbare sau mergea la teatru-era numai pentru a se arăta.
(Literatura şi Arta, 17 mai 2007, p.3)
Ex:…ţesături de informaţii e recepţionată de aceste calapode.
(Literatura şi Arta, 10 mai 2007, p.6)
2.1.2. Împrumuturile din limba latină
Împrumuturile din limba latină sunt foarte importante din mai multe puncte de vedere domină
câmpul influenţelor lexicale externe ale limbii române din ultimele două secole; pătrunderea lor
în limba română a îmbogăţit, modernizat şi realizat lexical, cu atât mai mult cu cât ele au luat
locul unor împrumuturi mai vechi de origine slavă, maghiară, turcească, grecească; fluxul masiv
de cuvinte latine savante şi romanice au creat modele formative uşor de imitate apoi de către
limba română pentru formarea de cuvinte noi; terminologia ştiinţifico-tehnică românească, în
curs de formare în această perioadă, este preponderent latino-romanică şi, prin formaţiile interne,
după model romanic, românesc acând un nivel apreciabil de rigoare şi coerent. [4 ; 98]
Aşadar, amploarea împrumuturilor latino-romanice este mare. Numărul cuvintelor încadrate în
această categorie poate ajunge la 40-50 de mii. Ele sunt răspândite în toate sferele lexicale.
Acum vom analiza câteva împrumuturi de dublete sinonimice:
Substantivale: tavan-plafon, ceas-oră, dovadă-argument, glas-voce, părere-opinie, prilej-
ocazie, soartă-destin.
Ex: Cu lista produselor supuse limitelor cantitative sau plafoane de preţ.
(Adverb, 29 februarie 2008, p.2)
Ex: A-ţi părea ziua ceas şi ceasul clipă. (Proverb.)
Adjectivale: credincios-fidel, lacom-avid, cinstit-onest.
Ex:…primele încercări literare ale căruia au fost încuviinţate de către acest fidel prieten al
unchiului său… (Adverb, 14 martie 2008, p.2)
Verbale: a începe-a debut, a se căi-a regreta, a înfăptui-a realiza.
Ex: În oraşul Cahul săptămâna trecută a debutat cu o acţiune …
(Adverbul, 18 ianuarie 2008, p.1)
Împrumuturile latino-romanice pot fi distribuite în mare parte, după limba de provenienţă
din :latina savantă, aceste cuvinte sunt reprezentate prin aprobat: colocviu, dormitor, pictor,
rege.
Ex: ...documentul strategic vizat a fost aprobat la şedinţa consiliilor din 29 noiembrie anul
trecut. (Adverbul, 18 ianuarie 2008, p.1)
Ex: În cetatea de scaun a acestui rege al nostru traiul era uşor vrsel...
(Literatura şi Arta, 4 iulie 2007, p.7)
Ex: ...cert este că ne-am trezit amândoi în dormitorul meu ţinându-ne în braţe.
(Povestea mea, 11 martie 2008, p.15)
din: limba franceză: care are cea mai mare contribuţie şi cea mai lungă extensiune în timp:
automobil, bacalaureat, certificat, cinema, debut, influenţă, parfum, faleză, totalitarism.
Ex: Bondăresc motoare de automobile...o săptămână...două...trei.
(Adverb, 14 martie 2008, p.2)
Ex: În 1931 la Bologna, susţine bacalaureatul...
(Adverb, 7 martie 2008, p.2)
Ex:...este necesar un certificat de stare familiară.
(Adverb, 7 martie 2008, p.1)
Ex:...diferit de cel de la cinema cu care am fost obişnuiţi până nu demult.
(Literatura şi Arta, 28 iunie 2007, p.8)
Ex:...al reportajului literar al scriitorului cea debutat ca poet în 1928.
(Adverb, 15 februarie 2008, p.1)
Ex:...unde se cuibărise garda fostului regim totalitarism, apărând viaţa nouă lipsită de
totalitarism. (Adverb, 24 august 2007, p.2)
2.1.3.Împrumuturi din limba italiană
Împrumuturile din limba italiană, sunt active în domeniile artelor, financiar-bancar,
arhitectură: bilanţ, chitară, contabil, operă, teracotă.
Ex: Consiliul local ce realiza un bilanţ sumar şi oare cum dispersat al anului precedent.
(Adverb, 29 februarie 2008, p.1)
Ex: ...a menţionat contabilul-şef Viorica Antohi.
(Adverb, 14 martie 2008, p1)
Ex: Doar câteva replici dintr-o operă de dragoste modernă.
(Literatura şi Arta, 4 iulie 2007, p.6)
Ca urmare a multiplelor dificultăţi de a distinge, mai ales în cazul terminologiilor ştiinţifice,
influenţele diverselor limbi, pentru această categorie lexicală se acceptă frecvent etimologia
multiplă, adică provenienţa unui cuvânt din mai multe limbi. [3; 265]
Cuvântul busolă este provenit din limba italiană, franceză şi germană.
Ex: Va şti cum să pună în mişcare două elemente: busola şi cârma, pentru că una nu costă
nimic fără alta. (Literatura şi Arta, 7 iunie 2007, p.8)
2.1.4. Împrumuturile din limba latină
Împrumuturile din limba latină au fost şi mai pronunţate în Transilvania. Aici capitalismul
începe să se dezvolte mai timpuriu decât în Principate. Se fac numeroase studii de istorie şi de
limba pentru a se dovedi originea latină a românilor. Pe lângă aceasta, în urma trecerii la
catolicism, românii primesc dreptul de a continua studiile la şcolile din străinătate, unde continuă
munca de cultivare a ideii latinităţii poporului nostru căutând să o dovedească prin opere istorice,
filologice. Reprezentanţii Şcolii Ardelene, dovedind înrudirea dintre limbi, nu au exagerat atît de
mult pe linia latinizării. Urmaşii acestora şi unii reprezentanţi ai curentului latinist au căzut în
exagerări care alterau limba română.[ 5; 403]
Aşadar, după cum arată D. Macrea, în studul citat cu alte prilejuri, dacă la cuvintele moştenite
din limba latină adăugăm cuvinte de origine romanică împrumutate, în lexicul „Scânteu” sunt
folosite elemente latine şi romanice, în proporţie de 75,92% în vocabular şi 85,13% în circulaţie.
Acest procentaj ridicat de cuvinte latine şi romanice este foarte caracteristic pentru lexicul
ziarului investigat, deoarece ele reflectă compoziţia lexicală a limbii noastre moderne.
Aceste cifre mai arată că din vocabularul românesc al ultimilor decenii au fost eliminate,
aproape în întregime, cuvintele exprimând formele de cultură materială şi spirituală ale epocii de
influenţă veche slavă, turcească, greacă şi care la începutul secolului al XX-lea aveau încă o
viabilitate destul de mare în lexicul nostru. [6; 43]
Foarte multe cuvinte de origine slavă erau legate de viaţa religioasă, administrativă, socială,
economică şi tehnică din trecut.
De asemenea, de realităţile trecute erau legate şi cele mai multe cuvinte de origine turcească,
neologică şi maghiară.
Cuvinte slave vechi au mai fost menţionate şi în numiri de animale, amenajări şi instrumente
casnice, calităţi şi defecte, armată: plug, brazdă, nătâng, nicovală, veveriţă, ţeavă, război, sabie.
Ex: Păcatul intră râzând şi iese nătâng. (Proverb)
Ex: Am văzut mai multe ciocane frânte decât nicovale sparte. (Proverb)
Ex: Nu te uita la cer printr-o ţeavă de trestie. (Proverb)
Ex: Pace-n ţară şi război în casă. (Proverb)
Ex: ... curelile la puşcă erau deja roase...
(Literatura şi Arta, 31 mai 2007, p.6)
O altă categorie de elemente slave au intrat mai târziu în limba română, pe cale cultă, prin
intermediul administraţiei şi al bisericii. Ele se mai numesc elemente slavone: călugăr, apostol,
hram, icoană.
Ex:... unul dintre cei care a făcut din numele mamă o icoană la care să se închine toţi copiii
plecaţi în cele patru colţuri ale lumii.
(Literatura şi Arta, 10 mai 2007, p.4)
Ex: În tinereţea mea am văzut cum un bătrân călugăr, oploşit pe la mănăstirea de la
Ţigăneşti...
(Literatura şi Arta, 26 aprilie 2007, p.4)
Diversitatea împrumuturilor slave se observă şi în legătură cu gruparea lor lexico-gramaticală,
fiind în deosebi substantivale: babă, glas, grădină, izvor, vrăjmaş; adjectivale: bogat, sărac,
drag; verbale: a grăi, a croi, a trăi. [4; 97]
Ex: Apoi o fi uitat baba pe unde a umblat, pe unde n-a umblat...
(Ramuri, nr.3, martie 2007, p.10)
Ex: ... ca un raţoş de drum mare, grădina publică numită...
(Adverb, 14 martie 2008, p.2)
Ex: Săracul după ce iese din casa bogatului, se descalţă de sandale să vadă dacă nu s-a lipit
cumva de talpa bocancului vreo bancnotă boierească.
(Literatura şi Arta, 7 iunie 2007, p.4)
Ex: Banul nu te învaţă a grăi, şi nici hainele a merge. (Proverb)
2.1.5. Împrumuturile din limba maghiară
Împrumuturile maghiare au intrat în limba română în urma convieţuirii românilor cu maghiarii
în Transilvania. Cele mai importante, au reuşit să pătrundă în limba literară, acestea denumesc
aspecte de organizare administrativă, obiecte şi noţiuni din comerţ şi industrie: hotar, oraş, ban,
meşter, belşug, chip, gazdă, lacăt, beteag, gingaş, a făgădui. [4; 97]
Ex: ...pleacă oamenii peste hotare, confesionă directorul adjunct Maria Niculescu.
(Adverb, 15 februarie 2008, p.2)
Ex: Noaptea are un aspect de furie îmbrăţişată în liniştea de oraş părăsit.
(Adverb, 15 februarie 2008, p.2)
Ex: Basarab, banal la chip...
(Adverb, 28 decembrie2007, p.2)
Ex: Pune-ţi frâu la gură şi lacăt la inimă. (Proverb)
Ex: Înţeleptul făgăduieşte şi nebunul trage din casă. (Proverb)
Ex: Musafirul obraznic scoate gazda din casă. (Proverb)
2.1.6. Împrumuturile din limba turcă
Împrumuturile turceşti au pătruns în limba română în perioada veche începând cu secolul al
XVI-lea şi continuînd până în secolul al XVIII-lea, atât prin contactul direct, pe calea comerţului
şi a organizării administrative, cât şi pe filieră culturală. Fiind majoritatea termenii militari,
administrativi, privind îmbrăcămintea, au fost mărginalizaţi sau chiar înlăturaţi o dată cu ieşirea
ţărilor romane de sub influenţa turcească. [4; 97]
Deci s-au păstrat , totuşi, suficient de mulţi, pentru a da o anumită tentă de culoare
vocabularului românesc, în deosebi în domeniile alimentaţiei, faunei şi florei, substantivelor
abstracte: pereţi, iaurt, caşcaval, catâr, dovleac, zambilă, başcă.
Ex: Apă şi dulceţi, cu capul de pereţi; cafea amară şi pe uşă afară. (Proverb)
Ex: S-a majorat cu 6 la sută cea de produse panificaţie, cu 15,2 la sută produsele de iaurt şi
lapte... (Adverb, 14 martie 2008, p.2)
Ex: Dacă nu a mâncat el caşcaval...cine a fost?
(Literatura şi Arta, 10 mai 2007, p.5)
Ex: Nu râde de catâr, că vine vremea să încaleci pe el. (Proverb)
Ex: Cu alte cuvinte, în luna martie, când înfloresc zambilele...
(Literatura şi Arta, 26 aprilie 2007, p.6)
Ex: Una vorbim, başca ne-nţelegem. (Proverb)
Aşadar, productivitatea cuvintelor de origine turcească este foarte scăzută, faţă de alte cuvinte
împrumutate.
2.1.7. Împrumuturile din limba germană
Împrumuturile germanice sunt întâlnite în deosebi în dialectele din Transilvania, iar în limba
literară cunosc o concentrare mai mare în terminologia tehnico-ştiinţifică. [7 ; 196]
Foarte multe cuvinte de origine germană prezente în română sunt cuvinte compuse: abţibild,
unicat, recenzent, laborant, corectură.
Ex: ...care au confecţionat 100 de abţibilduri la un preţ rezonabil.
(Literatura şi Arta, 26 aprilie 2007, p.8)
Ex: Ne trebuie un laborant pentru sofisticatele mijloace tehnice de astăzi.
(Adverb, 10 august 2008, p.1)
Ex: Scopul şedinţei este unicat şi presupune efort în combaterea maladiei foarte primejdioasă
pentru societate.
(Adverb, 10 august 2008, p.1)
2.1.8. Împrumuturi din limba engleză
Împrumuturile englezeşti sunt mai noi, dar destul de numeroase şi active. Cele mai multe sunt
preluate din lexicul internaţional, dominat în ultimele decenii de limba anglo-americană. [7; 197]
Domeniile preferate sunt sportul, cultura şi tehnica şi uneori arta: fotbal, motel, blugi, start,
mass-media, radar...
Ex: Ceea ce aşteptau toţi iubitorii de fotbal adevărat sa întâmplat...
(Literatura şi Arta, 28 iunie 2007, p.8)
Ex: Când am ajuns în faţa acelui motel, am văzut cum erau adunaţi cei care toată vremea au
fost împotriva mea. (Literatura şi Arta, 26 aprilie 2007, p.6)
Ex:...un băiat cu blugii suflecaţi se chinuia să ademene câteva biciclete...
(Literatura şi Arta, 19 iulie 2007, p.4)
În general, împrumuturile de cuvinte este un proces necesar în dezvoltarea limbii. Sunt
necesare cuvintele de ordin tehnic şi alte cuvinte pentru care nu avem corespondente în limbă.
Limba română, în decursul veacurilor, venind în contact cu alte limbi, s-a îmbogâţit cu o serie de
cuvinte pe care le-a asimilat şi însuşit, deoarece nu avea echivalente în vocabularul propriu
pentru a exprima toate noţiunile.
De aceea împrumuturile din alte limbi trebuie făcute cu circumspecţie, în funcţie de nevoile
limbii noastre şi de posibilităţile ei expresive, aşa cum preconizau toţi scriitorii noştri, încă din
secolul trecut, în rândul cărora, îndemnul lui I. Heliade-Rădulescu rămâne deplin valabil. Trebuie
să luăm numai ceea ce trebuie şi de acolo de unde trebuie. [7; 198]
Aşadar, cuvintele împrumutate din alte limbi, clasice sau europene, au suferit modificări în
timpul folosirii lor în limba noastră, adaptându-se la sistemul fonetic şi morfologic al limbii,
asigurându-şi, astfel, trăinicia în limbă. Aceste cuvinte împrumutate nu îşi păstrează forma lor,
aşa cum există în limba de origine, ele sunt modificate după conţinut.
Deci, dintre toate împrumuturile, cele care au o circulaţie internaţională precum şi cele cerute
şi impuse de nevoile comunicării, au o sferă de răspândire şi se împământesc în limba română.
2.2. Adaptarea neologismelor de împrumut
În vremurile noastre când omenirea se află la începutul celui de-al treilea mileniu-
societatea umană tinde , din ce în ce mai mult , spre o adevărată avalanşă de cunoştinţe ,
bazate pe cele mai recente succese ale ştiinţei , tehnicii , culturii actuale. Toate acestea se
cer a fi transmise prin mijloace expresive în fiecare limbă vorbită şi scrisă de pe
întregul mapamond. Asemenea mijloace nu pot fi născocite imediat , la cererea , în fiece
moment , în fiecare dintre aceste limbi. De aceea , asemenea mijloace de comunicare , într-o
formă , mai mult sau mai puţin , modificată , sunt puse în circulaţie generală la cele mai
diverse popoare sub forma neologismelor , care la acest început de mileniu îşi fac tot mai
mult loc în limbile lumii , cu toate protestele – uneori chiar violente – ale celor , care nu
sesizează momentul istoric actual , în care adevărul este odrasla timpului.
Nu toate neologismele , pătrunse în limba română au scos din uz sau apar paralel cu
elementele lexicale de alte origini. Lat. culpa n-a eliminat slav. vină , iar culpaş (care
apare la V. Alexandri) , culpeş (B. P. Haşdeu , Al. Odobescu ) n-au devenit semanticeşte
egale cu vinovat. În felul acesta culpă , culpaş , culpeş – deşi au fost puzse în circulaţie de
scriitori de mare prestigiu n-au fost acceptate de uzul general , care – cum se ştie vorbim
aici de formula mea culpa , care apare uneori în anumite situaţii ca expresie stabilă
latinească , exprimând „ recunoaşterea unei greşeli împreună cu cererea de a fi iertat , Cf.
titlul poeziei lui Andrei Lupan – „ Mea culpa”
Ceea ce trebuie avut în vedere îm mod special este folosirea neologismelor la locul
şi momentul potrivit , cu valoarea semantică ce le este proprie. Adjectivul comparativ latin
superior înseamnă „ aşezat mai sus pe o treaptă mai înaltă ”. Deci alăturarea adverbului
mai în asemenea situaţii este superfluă , dovedind că autorul nu cunoaşte valoarea
semantică a adjectivului superior.
Alteori neologismul e inclus în contexte improprii din punct de vedere semantic .
Privitor la formaţiuni politice , partide , se preconizează ca ele să găsească tonalităţi
lucrative , depunând eforturi pentru a scoate ţara din impas.În genere , tonalitate este un
termen eminamente muzical , uneori având şi nuanţe cromatice , mai rar referitoare la
scrieri. Cu atât mai puţin e adecvată , în cazul dat utilizarea adjectivului lucrativ , care
înseamnă„ aducător de profit , profitabil , rentabil ”, referindu-se , în mod adecvat , la
activitatea întreprinderilor , industriei etc. Lat. lucrum , fr. lucre are sensul „ profit” rus.
pribîli.
În cursul dezvoltării istorice a popoarelor procesul de interacţiune lingvistică depindea
totdeauna de contactele sociale , economice , cxulturale ale populaţiilor respective. Scriitorul
latin clasic Horaţiu – deşi activa în perioada de culminaţie a culturii şi limbii latine – era
consrtâns a recunoaşte că: „ Grecia , deşi cucerită prin sabie , a contribuit la introducerea
artelor în Latiul victorios”, ceea ce a condiţionat puternica influienţă a limbii , literaturii ,
culturii greceşti asupra celei latine. Chiar şi scrisul latin ( prin intermediul etruscilor) a fost
împrumutat de la greci , folosindu-se la început doar majuscule şi abia în secolul al IX-lea
p. Hr.n. , introdu-se minusculele.
Latina , care stă la baza limbii române , avea mai ales un caracter rustic şi spontan.
Era vorba de latina populară , vorbită de oameni simpli (soldaţi , meseriaşi , comercianţi ,
ţărani înrolaţi în legiunile romane), care veneau din diverse provincii romane.
O dată cu răspândirea creştinismului în acest spaţiu a căpătat circulaţie largă
terminologia de bază de origine latină ( biserică (lat. basilica.), a boteza (bantizare), câşlegi
(caseum ligat), comândare (commandare), creştin (christianus) şi multe altele). După ce limba
greacă a devenit limbă oficială în imperiul roman de răsărit (sec.VI) şi mai ales după
Marea schismă (1054), greaca a căpătat o mare răspândire în sud – estul european ,
contribuind la stabilirea terminologiei religioase de origine elină in limbile din acest areal
, inclusiv în cea română , mai ales în privinţa organizării vieţii ecleziastice (dascăl , episcop
, ierarh , mitropolit , monah , patriarh , stavrofor , etc).
O dată cu realizarea traducerii de cărţii bisericeşti din limbile slave în limba română
au căpătat răspândire mulţi termeni din limba creditoare (slavă):cazanie , diac(on) , milostiv
, pisanie , (a se) pocăi , sfânt , sinod ş.a.
Neologismele trebuie să-i intereseze , în primul rând , pe ziarişti , pentru că ei sunt
chemaţi să reflecte la zi inovaţiile , care au loc în viaţa social – politică , economică , în
ştiinţă (disciplinele fizico – matematice , chimico – biologice , medicale , precum şi în cele
umanistice). Scriitorii la un alt nivel , în împrejurări bine definite recurg şi la ei la
rezolvarea problemelor neologistice.
Se înţelege că specialiştii în diverse domenii ştiinţifice şi tehnice , inclusiv lingviştii ,
lexicografii au a se ocupa în plan teoretic , cu aplicarea în mod practic a unor astfel de
probleme , care privesc mai ales terminologia diferitelor discipline. Termenii nu apar
spontan , de la sine , ca lexemele obişnuite , ci sunt „creaţi” în măsura în care se simte
necesitatea lor. În 1948 N. Wiener şi-a publicat lucrarea „Cibernetica sau control şi
comunicaţie la animale şi maşini”, termenul cibernetică devenind internaţionalism lexical ,
adaptat corespunzător în diverse limbi (fr. Cybernetique , engl. Cybernetics , rus.
кибернетика).
Asemenea evoluţii n – au fost acceptate , însă , în româna literară. În procesul de
reromanizare (relatinizare), grecismele şi turcismele din textele române medievale au fost
treptat substituite cu termeni latino – romanici Acestea şi din cauză că elementele de
cultură şi limbă corespund mai bine , sunt mai aproape de firea şi esenţa culturii şi
limbii române . Astfel grec. Isimerinos a fost înlocuit cu ecuator (lat. aequator , fr. equateur ,
it. equatore) , iar diastima prin distanţă(lat. distantia , it. distanza , fr.distance). În asemenea
situaţii , circulaţia internaţională a unor asemenea termeni a jucat un rol preponderent în
procesul adoptării lor în limba română , deoarece mulţi din asemenea termeni îi aflăm în
limba rusă , germană ş.a.
Modernizarea limbii române literare s–a efectuat în trecut se realizează şi astăzi
printr-un proces de reromanizare intensivă , fără a elimina , însă , şi cele dobândite de la
vecini , în special slavi. De aici bogăţia de sinonime a limbii române atât de apreciată şi
de răposatul lingvistic suedez , Alf Lombard. Astfel , alături de secol avem şi veac , etern ,
dar şi veşnic , a promite – a făgădui , a se baza – a se întemeia etc. G.Călinescu prefera
franţuzismul intruvabil (aflat doar în dicţionarul de neologisme), dar în circulaţie generală
îl aflăm doar pe „de negăsit”. Are deplină dreptate profesorul timişorean Şt. Munteanu
când susţine că „Tendinţa românei moderne merge spre neologism fără să excludă
sinonimele vechi şi populare ale elementelor noi”
Noul în limbă se cere a fi în întreaga tradiţie lingvistică , ce determină structura
gramaticală , fonologică şi lexicală , pentru că „ limba nu e un limbaj oarecare , pe care
scriitorul îl alege , ci o realitate care se determină intim şi ne alege ea pe noi ,
împrumutându-ne legile care-i guvernează destinul” (Marin Preda).
Introduse în limba noastră cuvintele şi expresiile împrumutate din alte limbi devin
unităţi structurale şi funcţionale , încadrându-se în sistemul lingvistic român. Se mai
impune , în primul rând , o adaptare grafică în corespundere cu normele de grafie şi
ortografie în vigoare la o anumită etapă de dezvoltare a limbii. În unele cazuri aceasta
nu are loc totdeauna.
2.3. Adaptarea fonetică
Evoluţiile fonetice fireşti ale limbii române au diferenţiat forma unităţilor lexicale
autohtone de cea a neologismelor , luate direct din limba latină sau prin intermediul altor
limbi romanice şi neromanice. Derivatele româneşti ale ambelor categorii se diferenţiază ,
de asemenea , prin aceste evoluţii fonetice.
a) CONSONATISMUL
lat.-ct- rom.-pt-
lat. lac , lactem (acuz.) - rom. lapte , lăptar , lăptăreasă , lăptărie , lăptişor , lăptic (dim.),
lăptos, lăptucă (lat. lactuca - plantă) , lapţi (produse sexuale la peşti), lăptaş (unealtă de
pescuit) din bulg. laptas , lăptoc (scos la moară) din ucr. lotok (prin etim. pop.)
lat. lactatus (participiu), lactarium- rom. lactate (pl. produse lactate), lactarium , lactaţie ,
lactaţiune (fr. lactation), lactic (fr. lactique).
lat. nocturnus – rom. nocturn (fr. nocturne , sp. nocturno), noctambul (fr. noctambule ,
sp.noctambulo), noctambulism (fr. noctambulisme , sp.noctambulismo).
lat. pectus , pectoralis - rom. piept , pieptar , pieptăraş , pieptiş , pieptos cf.it. petto , sp.
peche, port.peito , rom. pectoral (fr. pectoral), pectineu (fr.pectine).
-1- -r-
lat. populo , populare- rom. (a) popula , populare , populat , populaţie , popular ,
popularitate , popularizare , populariza , popularizator , popularizat , popularizant , populament
(despre arbori) cf. fr. popularite , sp. (im) popularidad , popularizar.
lat. sal , salem (acuz.) salinae „ocnă” (de sare) - rom. sare , (a) săra , sărare , sărat , sărărie
, sărăriţă , sărător , sărătură , sărăturos , (a) desăra , (a) presăra - rom. salifer , salifica ,
salificare , salificaţie; salin , salină „ocnă” , salinitate , saliniza , salinizare , salinizat ,
salinometru.
it. sale , salare , sp. sal , salar , salado , saladura , salina , salinidad , desalar , salpicar port.
sal. salpresar.
h (n-avea valoare fonetică în latină)-în rom. a dispărut:
lat. humerus-rom. umăr , umărar , umăraş cf. it. omero
dar-rom.humeral (fr. humeral)
rom. humerus (fr. humerus)
lat. herba-rom. iarbă , ierbărie , ierbar , ierbărit , ierbivor
cf. it. erba , fr. herba , herbivore , sp. hierba , port. herba
-ns- -s-
lat. densus-rom. des , desime , desiş , (a) îndesi , îndesire , îndesit , în+des , (a) îndesa , (lat.
in + de (n) sare ) îndesare ,îndesat
rom. dens , densitate , densimetru (fr. densimetre) , densifica , densificare , densificat (fr.
densifier); condensa , condensare , condensat , condensator , condensor (fr. condenseur) ,
densigramă (fr. densigrame)
b) VOCALISMUL
-o- -u-
lat. frons. frontem (acuz) - rom. frunte , fruntaş , fruntăşie , fruntăşime , (a) înfrunta ,
înfruntător; confrunta , confruntare ; front , frontal , frontieră , frontalitate , frontispiciu
lat. longus-rom. lung , lungime , lungan , lungiş , lungăreţ , îndelung , (a)prelungi ,
prelungitor
cf. it. lungo , lunghezza
v. sp. luengo , longaniza
port. longo , longor
fr. long , longeur , allonger
prov. lonc , longueza
e i
lat. dens , dentem (acuz.)-rom. dinte , dinţar , dinţar , dinţos
cf. it. port. dente , sp. diente , fr. dent ,
-rom. dental , dentist , dentar , dentistică , dentină , dentiţie , dentiţiune;
Cf. fr. dental , dentiste , dentaire , dentine , dentition.
-a- -â-,ă
lat. manus-rom. mână , mânuţă , mâner , mânecă , mănuşă , mâneştergură , mânui ,
mânuitor , înmâna , îndemână , (ne) îndemânatic
lat. panis , panem (acuz)-rom. pâine (pâne), pâinar , pâinărie , pâinişoară
rom. panifica , panificare , panificaţie , panificabil
cf. it. pane , panificazione , sp. pan , panificacion
fr. pain , panificaţion , panificable
-o- -oa-
lat. mors , mortem (acuz.)-rom. moarte , dar mortal
lat. sol , solem (acuz.)-rom. soare , dar solar , a însori
cf. it. chioma , costa , fiore , morte , sole
sp. coma , cuesta , flor , muerte , sol
fr. cote , fleur , mort , soleil
Adaptarea fonetică a neologismelor priveşte însuşi specificul fonetismului elementelor
împrumutate.
Nazalizarea – ca fenomen fonetic atât de caracteristic pentru limba franceză , n-a fost
luat în considerare la introducerea cuvintelor franceze în limba română.Astfel fr.
sentiment , cu dubla nazalizare a vocalei e , nu şi-a aflat reflectarea în procesul de
adaptare a acestui cuvânt în limba , apropiindu-se de pronunţarea italiană (sentimento), mai
ales că substantivul dat sentiment se încadra perfect în categoria substantivelor cu
asemenea terminaţie (aliment , ciment , continent , element , faliment , moment , torent etc.)
Note:
1 Fl. Dumitrescu. Dicţionar de cuvinte recente. –Bucureşti: Didactică şi Pedagogică.
2. Fl. Dumitrescu. Dinamica lexicului românesc- ieri şi azi. -Cluj-Napoca : Eminescu,1995
3. Th. Hristea. Împrumuturi şi creaţii lexicale neologice în limba română contemporană. //
Limba română. XXI, nr.2, 1973
4. Th. Hristea. Probleme de etimologie. –Bucureşti: Ştiinţifică, 1968
Capitolul III. Neologismele în limba română contemporană
“Limba maternă este primul edificiu şi
exponentul de bază al culturii naţionale;cea mai
firească şi mai necesară condiţie de dezvoltare
integră a personalităţii la toate etapele
învăţănântului; forma principală a viziunii
despre lume a poporului.”
(George Călinescu.)
Preliminarii
Neologismele sunt cuvintele sau expresiile nou apărute într-o limbă, fie prin împrumut din alte
limbi, fie create prin mijloace proprii. Tot neologisme se consideră şi cuvintele vechi care au
căpătat un nou sens sau un nou mod de utilizare, ori expresiile care, deşi sunt formate din cuvinte
mai vechi, au primit un sens nou, independent. Neologismele sunt folosite, în general, pentru a
numi concepte noi: invenţii, fenomene nou - descoperite.
Uneori neologismele trec printr-o etapă intermediară de barbarisme în care sunt respinse de o
parte din vorbitori ca fiind nişte cuvinte sau neadaptate morfologiei ori foneticii limbii.
Nu întodeauna funcţia principală a neologismelor constă în exprimarea unei noi semnificaţii.
Cuvântul neologism, azi intrat în uzul curent, a apărut în secolul al VIII-lea şi a fost la vremea
respectivă el însuşi un neologism.
Sunt considerate drept neologisme cuvintele ce constituie demult veşmântul firesc al limbii,
dar pe care nu le cunoaştem, deoarece nu suntem ispitiţi a răsfoi măcar şi sporadic. Dicţionarul
explicativ al limbii române-DEX ce ar trebui să se afle în orice instituţie care se respectă.
Neologismele ce ne fascinează în ultima vreme ca un cântec de sirenă. Dar şi sirenele sunt un rod
al imaginaţiei, adică false.
Termenul "neologism" ( fr. neologisme) creat din elemente de compunere greceşti (neo "nou"
şi logos "cuvânt, termen"), desemnează orice cuvânt recent, împrumutat dintr-o limbă străină sau
creat prin mijloace proprii. De obicei, se consideră neologisme cuvintele internaţionale care au
pătruns la noi începând de pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, de cele mai multe ori preluate
din diverse limbi se împrumute cuvinte din limbi străine. [1; 187]
Precum se ştie, în ultimile decenii, limba română primise o serie de anglicisme şi
americanisme prin intermediul limbii franceze. Uneori este aproape imposibil să demonstrăm că
un neologism ne-a venit exclusiv din engleză, în schimb putem dovedi cu argumente de ordin
lingvistic că există anglicisme pe care le-am primit în mod cert prin filieră franceză. Şi mai
interesantă este situaţia aşa-ziselor pseudoanglicisme, care sînt aproape toate de provenienţi
franceză, însă lexicografii noştri ignoră, în general, statutul cu totul special al neologismele din
această categorie.
3.1. Rolul neologismelor în limba română contemporană
Neologismul se poate defini prin proiecţia sincronică pe dimensiune diacronică, ele reprezintă
,,noul” într-un moment oarecare considerat mereu „un prezent” în raport cu tot ceea ce vine din
trecutul limbii. Tocmai pentru că neologismul, e „elementul recent”, în cercetarea lui trebuie să
pornim de la „faza actuală”, contemporană nouă, contemporană momentului vorbirii. [1; 188]
Deci pentru a putea urmări în continuare situaţia din limba română a neologismelor, trebuie
precizat sensul termenului „actual”, ca limite temporale s-e fixează discuţiei acestuia.
Pentru unii lingvişti şi pentru majoritatea nespecialiştilor calificativul „neologic” poate fi
atribuit doar cuvintelor foarte recente intrate în limba română, nefiind asimilate şi adaptate, se
simt ca atare.
Sextil Puşcariu, Iorgu Iordan, Al.Graur, Florin Marcu şi C.Maneca, precum şi alţi lingvişti -
consideră neologisme cuvintele de origine neolatină, romanică sau de alte provenienţe, ce au
pătruns în limba noastră începând cu secolul al XX-lea. [2; 111]
Limita aceasta coincide cu cea fixată de Ion Coteanu pentru „Epoca actuală”, ca a treia şi
ultima în evoluţia limbii române. În concepţia autorului, epoca actuală începe odată cu
modernizarea vocabularului, factorul cel mai important, prin intensitate, dar şi prin extensiune,
care a marcat la această nouă fază.
Se pune, însă, întrebarea dacă nu cumva ar fi necesar ca şi în cazul epocii medii şi celei vechi
să distingem două etape, una timpurie şi alta recentă, în cadrul epocii contemporane, ţinând
seama de manifestarea, tot mai pregnantă în ultimele patru decenii, a unor tendinţe noi, atât în
structură gramaticală cât şi în cea lexicală. [4; 611]
Numai studii comparative foarte minuţioase ar putea confirma sau infirma această ipoteză
formulată doar pe baza unor observaţii intuitive.
Secolul nostru este nu numai secolul vitezei, ci şi al exploziei de noi informaţii, prin care
orizontul cunoaşterii umane se lărgeşte uimitor. [3;185]
Apariţia obiectelor noi, a unor noţiuni noi în diferite ştiinţe, constituirea unor discipline sau
ramuri ştiinţifice şi tehnice noi au determinat utilizarea în limba română a unor cuvinte străine
sau a formaţiilor recente pe teren românesc.
Aşadar, folosirea neologismelor în limba noastră ridică şi problema grafiei lor pentru redarea
lor cât mai corectă în scris. În ceea ce priveşte scriere neologismelor şi a oricăror cuvinte
împrumutate, în conformitate cu „Îndreptarul ortografic, ortoepic şi de punctuaţie”, trebuie
respectate anumite criterii.
Aceste cuvinte străine sunt folosite în limba română şi pot ilustra, în mod convingător, această
situaţie. Ele sunt de origine engleză: marketing, stress, computer, concern, conceptual,
congresman.
Ex: Aşii americani din marketing au tot felul de formule glumeţe pentru a-şi defini targetul.
(For him magazine,aprilie 2007, p.62, nr.53)
Aşadar, un alt factor care determină pătrunderea neologismelor în limbă este nevoia, mereu
resimţită, de modernizare a exprimării verbale, de îmbogăţire a mijloacelor expresive.
Deci, împotriva acestei necesităţi obiective s-au pronunţat aşa-numiţii „purişti”ai tuturor
vremurilor.
Citând un fragment din „Arta poietică”a lui Horaţiu, Al.Graur arată că încă înainte cu două mii
de ani, existu asemenea „purişti”care se opuneau, neîntemeiat folosirii neologismelor. [4;346]
Astăzi, mai multe ca oricând, o astfel de atitudine revine reprobabil. Ceea ce trebuie însă evitat
este abuzul de neologisme sau preluarea unor cuvinte străine superflue, având corespondente
adecvate în limba română contemporană.
Relaţiile politice, economice şi culturale, de-a lungul vremii, cu alte popoare, vecine sau mai
îndepărtate, au făcut ca o mulţime de cuvinte, străine în raport cu componentele fundamentale ale
limbii noastre, să fie preluate şi adoptate. Dacă toate aceste elemente „străine”au reprezentat la
data pătrunderii lor în limba română cuvinte neologice, pentru fiecare nouă epocă statu lor s-a
modificat în funcţie de acceptarea sau eliminarea lor ulterioară.
Astfel, legăturile de vecinătate sau convieţuire cu bulgarii, sârbii, maghiarii, polonezii sau
ucrainenii, într-o epocă îndepărtată, au determinat îmbogăţirea lexicului nostru cu lexeme
provenite din limbile popoarelor respective. Astăzi, cele care au „supravieţuit”s-au sedimentat în
limbă, integrându-se total: whisky, woofer, week-end, watt, western, foxtrot.
Ex: Blestemul de whisky e rău ca gheara de ciumă...
(For him magazine, aprilie 2007, nr.53, p.32)
Ex:...acest foxtrot necesită răbdare şi vreme...
(Literatura şi Arta, 26 aprilie 2007, p.6)
Ex: La cei foloseşte acest week-end omului care este necăjit şi...
(Literatura şi Arta, 10 mai 2007, p.6)
În epoca pătrunderii lor în limba română asemenea cuvinte formau masa neologismelor,
pentru că treptat unele să devină arhaisme, iar celelalte să îmbogăţească lexicul nostru, la fel s-au
petrecut lucrurile şi cu elementele neogreceşti, împrumutate, în special, în perioada domeniilor
fanariote.
Unele cuvinte au dispărut din uz, dar sunt înregistrate în dicţionare, iar altele sunt frecvente şi
astăzi: miting, hol, hurican, flaut, feribot.
Ex:...de pe malul drept al râului un feribot amenajat încărcat cu vagoane abia se mai clintea
din loc de... (Literatura şi Arta, 10 mai 2007, p.3)
Ex: Fie ca o naibă, numai hol să aibă. (Proverb)
Ex:...adunaţi toţi oamenii politici la un miting politic...
(Literatura şi Arta, 26 aprilie 2007, p.2)
Aşadar, din folosirea excesivă a neologismelor rezultă o limbă artificială, ruptă de masele de
vorbitori, care duce, în aceeaşi măsură, la stricarea limbii strămoşeşti făurită de-a lungul
veacurilor.
Aşadar, neologismele mai reprezintă încă un neajuns. În locul derivatelor de la cuvinte
româneşti, care ar consolida, elementele din lexicul de bază şi ar da stabilitate limbii, în general,
se introduc derivate gata formate în limbile străine, care nu se leagă de o familie de cuvinte
existente mai înainte şi sporesc masa vocabularului, partea cea mai nestatornică în limbă.
3.2. Neologismele acceptate şi neacceptate în limba română contemporană
Dacă e adevărat, cum spunea Mihai Eminescu vorbind despre importanţa unui idiom al unui
popor, că limbajul e "măsurariul civilizaţiunii", atunci neologismele constituie stratul cel mai nou
al vocabularului nostru de azi, un aspect al îmbogăţirii şi modernizării în permanenţă a limbii. Şi
româna, fiind una dintre cele mai ospitaliere limbi, după cum afirma şi romanistul suedez Alf.
Lombard, a fost întotdeauna receptivă.
Desigur că oricine introduce un asemenea cuvînt o face cu un motiv, numai că motivele nu
sînt totdeauna la fel de serioase moderne şi chiar de multe ori fabricate dintr-un element vechi
(grecesc sau latinesc) şi o limbă modernă. S-a stabilit ca punct de plecare această dată, pentru că
de la Şcoala Ardeleană şi până astăzi limba română şi-a îmbogăţit şi reînnoit continuu lexicul
prin împrumutul unor termeni de circulaţie internaţională utilizaţi, mai ales, de terminologia
diferitelor discipline tehnice şi ştiinţifice, odată cu marile prefaceri sociale din ultimele decenii.
Pe lângă vocabularul ştiinţific preluat, româna s-a îmbogăţit şi cu un important număr de
neologisme, create prin mijloace interne, în primul rând, prin derivare şi compunere, din
materialul limbii.
Dezvoltarea tehnicii face, pe de o parte, să apară în fiecare moment noţiuni noi, care vor să fie
denumite, iar, pe de alta, perfecţionarea mijloacelor de comunicare - cu precădere radioul şi
televiziunea, precum şi presa scrisă - duc la generalizarea imediată a termenilor noi. [7;297]
Este oare necesar ca unii să folosească cu orice preţ un limbaj cu care semenii lor nu sînt
obişnuiţi? De exemplu în loc de pasăre zic volativă, in loc de smalţ - email.
Unele publicaţii sînt astfel ca şi interzise din cauza vocabularului lor ermetic. Apoi
neologismele mai au încă cel puţin un mare cusur: în locul derivatelor de la cuvinte româneşti,
care ar consolida, în primul rînd, elementele din fondul principal lexical şi ar da stabilitate limbii
în general, se introduc derivate gata făcute în limbi străine, care nu se leagă de o familie de
cuvinte existentă mai înainte şi sporesc astfel masa vocabularului, partea cea mai nestatornică a
limbii. De exemplu, dacă zicem orăşean, acest cuvînt este bine încetăţenit în limbă, datorită
legăturii lui cu oraş şi cu sufixul -ean, pe care le ajută, la rîndul său, să-şi întărească poziţia în
limbă. Dacă însă,aşa cum fac unii fără motive serioase, zicem în loc de orăşean citadin, acesta
din urmă cuvînt rămîne răzleţ în limbă, nu este ajutat dar nu ajută nici el vreun alt cuvînt şi
constituie un balast pentru memorie. [9;303].
Până unde putem merge cu împrumuturile? Lăsăm totul la voia întâmplării? Ne bazăm pe
simţul lingvistic al vorbitorilor? Trasăm reguli şi metode de adaptare a neologismelor? Le
acceptăm sau le respingem? Care neologisme trebuie acceptate şi care trebuie
respinse?…Răspunsurile la aceste întrebări nu sunt deloc uşoare. Desigur, reguli şi metode pot fi
trasate, dar ca principii generale, ca recomandări, nu ca norme. Să zicem, de pildă, că se
stabileşte o normă privind adaptarea ortografică obligatorie la limba română a tuturor cuvintelor
nou - împrumutate. Conform acestei norme, un cuvânt ca “babysitter” ar trebui scris “beibisităr”,
“conteiner” ar trebui scris “containăr” etc. Câţi dintre vorbitorii limbii române se vor conforma
acestei norme?
Paradoxal, norma va fi adoptată de două segmente total opuse: segmentul persoanelor cu mai
puţină educaţie, care nu cunosc temeinic limba din care s-a făcut împrumutul – în acest caz
adaptarea realizându-se firesc, fără eforturi deosebite – şi segmentul persoanelor cu o educaţie
considerabilă, care, deşi cunosc temeinic limba respectivă şi simţul lor lingvistic, se revoltă la
scrierea respectivă, se vor adapta – destul de greu – la normă, din dorinţa de a scrie corect
româneşte, conform normelor stabilite. [4;296]
Majoritatea vorbitorilor vor continua însă să scrie “babysitter”, “conteiner” etc., indiferent de
norma respectivă.
Ex: Hiena este cel mai matinal dintre băieţi, el a menţionat că este şi cel mai de treabă
babysitter din cartier...
(For him magazine,nr.53,aprilie 2007,p.112)
Pe de altă parte, dacă împrumuturile sunt lăsate la voia întâmplării, vorbirea curentă – sufocată
de neologisme prea abundente şi inutile – va impune în timp norme ce vor consolida în limba
literară mult prea multe împrumuturi (în speţă anglicisme, care câştigă teren periculos de mult)
şi, in extremis, va transforma limba română într-un idiom hibrid româno-englezesc.
La acest proces contribuie din plin mass - media. Indiferent de părerile personale ale noastre,
ale tuturor, rolul educativ al şcolii slăbeşte progresiv, el fiind preluat de… mijloacele de
comunicare în masă. Situaţia aceasta merită o analiză separată şi poate ar trebui luate urgent
măsuri care să reducă această tendinţă. Însă în democraţie, nimeni nu poate impune posturilor de
televiziune ce emisiuni să difuzeze. Aşa că intoxicarea cu emisiuni de foarte proastă calitate nu
va înceta în nici un caz. Iar aceste emisiuni (şi nu doar emisiunile de divertisment) “sunt mijloace
de difuzare a unor dubioase comportamente şi a unui limbaj pe măsură – plin de greşeli
gramaticale, abundent în elemente de jargon şi de argou, în împrumuturi aleatorii, inutile, şi
utilizări greşite ale acestora, – care, inevitabil, sunt luate “de bune” de către telespectatori, mai
ales de către cei tineri”. [8;264 ]
În a doua jumătate a secolului trecut, Titu Maiorescu s-a angajat într-o luptă de eliminare a
neologismelor de prisos. Aceasta a fost una dintre coordonatele stabilite pentru “direcţia nouă” şi
a provocat vii dispute. O puternică tendinţă în epocă era cea de relatinizare a limbii române, prin
introducerea din abundenţă a unor neologisme de origine latină. Ea a avut ca scop evidenţierea
caracterului latin al limbii noastre, prea adesea calificată ca fiind o limbă slavă. Intenţiile iniţiale
au fost deci bune, dar au dus inevitabil la exagerări, printre care utopia îmbrăţişată de Ion
Heliade Rădulescu şi Aron Pumnul: eliminarea tuturor cuvintelor slavone. Paralel cu mişcarea,
„latinistă'', care încerca să excludă din limbă cuvintele vechi, dar de origine nelatină, şi să
introducă în loc neologisme din latină, s-a dezvoltat mişcarea, contrarie, a „puriştilor", care
încercau să excludă orice cuvînt nou, foloseşte în loc fie arhaisme, fie perifraze greoaie, ca
celebrele de gît legău pentru cravată şi de perete frecătoriu pentru chibrit. Sub un aspect atenuat,
această din urmă mişcare a continuat şi după eliminarea latiniştilor şi a făcut ravagii pînă la
eliberarea ţării noastre. Neadmiţînd nici o deosebire între neologismele inutile şi cele fără care
limba nu poate progresa, unii publicişti, fără nici o pregătire de specialitate, tunau şi fulgerau, în
ziare, în reviste şi broşuri, contra oricărei inovaţii în limbă. A rămas de pomină o îndelungată
campanie în ziare contra cuvîntului incendiu, pe care ni se cerea să-l înlocuim cu foc mare, fără a
se ţine seama că nu orice foc mare este un incendiu şi că nu toate incendiile sînt mari. Se înţelege
că nici ziarele care duceau campania nu se puteau totdeauna conforma ideilor pe care le
proclamau cu atîta gălăgie.
Soluţia propusă de Titu Maiorescu a fost pentru păstrarea slavonismelor înrădăcinate,
înlocuirea celor pentru care există sinonime de origine latină şi evitarea unor neologisme
romanice inutile. Astfel, între “blagoslovenie” (de origine slavă), “benedicţiune” (neologism
romanic) şi “binecuvântare” (de origine latină, format în interiorul limbii române), l-a propus pe
acesta din urmă. Este evident care cuvânt a ieşit învingător. Simţul lingvistic al vorbitorilor l-a
impus pe “binecuvântare”, în ciuda disputelor filologilor.
Ex: ...ne aduce binecuvântarea şi veghea pastorală, prezenţa apostolică şi neîncetat pildă de
slujire...(Călăuza ortodoxă, februarie 2006, nr.170,p.3)
Dar aceea a fost o perioadă de puternică efuziune naţională a românilor. Putem astăzi să ne
bazăm pe acest simţ lingvistic? Astăzi, când sentimentele naţionale au devenit desuete, când
cultivarea limbii române este o poveste, când globalizarea (a se citi americanizarea) impune noi
atitudini, noi modele, străine de specificul naţional? Astăzi, când limba română a devenit o
sugativă pentru anglicisme, care intră în limbă nefiltrate în nici un fel, necontrolate la nici un
nivel? Astăzi, când “treningăm hostesele”, astăzi, când aproape toate denumirile de meserii au
fost asimilate de neologisme inutile (make-up artist, hair stylist, merchandiser, manager assistant
etc.), care nu îmbogăţesc limba, ci o mutilează îngrozitor? Este evident că simţul lingvistic suferă
de o cumplită alienare şi a luat o direcţie greşită: aceea a anglicizării limbii române [6; 186].
Una dintre direcţiile actuale de evoluţie a influenţelor lingvistice este următoarea: (limba
engleză comună ) limbaj specializat englezesc - limbaj specializat românesc - jargon românesc
( vocabularul de bază al limbii române). Există cuvinte care rămân în limbajul de specialitate
sau se extind numai în jargon şi cuvinte care “curg” mai departe în limbajul comun. [7;297 ]
Note:
1. G. Adamescu., Adaptarea la mediu a neologismelor. -Bucureşti, 1938
2 V. Grecu. Limba română contemporană. –Bucureşti: Oradea, 1974
3 D.Ursu. Limba română. // Observaţii privitoare la adaptarea neologismelor în limba română.
CONCLUZIE
Fenomenul neologistic nu este ceva întâmplător şi nu trebuie considerat ca fapt
lingvistic patologic. Neologismul constituie un element esenţial şi absolut necesar în
procesul de dezvoltare a limbii ca urmare a prefacerilor sociale , economice , culturale , a
progresului ştiinţific şi tehnic , precum şi a relaţiilor reciproce dintre popoare şi limbi.
Cuvintele şi expresiile noi sînt indispensabile în special în terminologia ştiinţifică şi
tehnică pentru exprimarea precisă şi concisă a noţiunilor şi ideilor noi.
În privinţa admiterii sau respingerii unui cuvânt sau expresie neologică se cere din
partea vorbitorului un gust lingvistic veritabil , un simţ al limbii referitor la folosirea
adecvată a unităţilor lexicale , fie acestea de origine autohtonă sau împrumutate.
Deosebită de instructivă în această privinţă este atitudinea lui M. Eminescu faţă de
neologisme Ca şi în multe alte chestiuni marele nostru poet avea în toate o concepţie
europeană. El îşi dădea bine seama că neologismele cu semantismul lor concis şi precis
strict legat de o anumită ştiinţă sau tehnică , cu anevoie se pot adapta din punct de
vedere noţional în poezie unde predomină imaginaţia , sentimentul de cuprindere a
universului în cuvinte cu sensuri largi şi multiple.
Neologiştii se pronunţă ferm pentru introducerea şi utilizarea în limba noastră a
elementelor împrumutate din alte limbi. Uneori exagerează şi ei în acceptarea de elemente
lexicale străine , neglijând tradiţia seculară , avântându-se în folosirea fără discernământ şi
un real aport în exprimarea ideilor a cuvintelor de împrumut , urmărind scopul de a
impresiona cititorii şi pe cei pe care-i consideră inferiori în mânuirea mujloacelor
expresive.
În prezent unor autori , în special ziarişti şi scriitori , le plac unele neologisme , care
cu greu vor pătrunde şi vor rămâne în uzul limbii noastre.
Ajunşi la finele acestei lucrări , am putea formula următoarele concluzii , generalizări ,
privind esenţa neologismului:
a) Neologismele se prezintă ca mijloace absolut necesare în procesul de dezvoltare a
limbii în dependenţă de evoluţii social-politice , economice , tehnico-ştiinţifice , culturale.
b)Vorbitorul contemporan acceptă un neologism mai ales dacă-l află în operele scriitorilor
consacraţi clasici. În scrierile lor găseşte el şi dozarea în folosirea cutării sau cutării
element lexical neologic.Dacă , spre exemplu , la C. Negruzzi se întâlneşte termenul
abonament , nu mai poate fi nici o îndoială în privinţa includerii lui în norma lexicală
contemporană. Se înţelege că aceasta încă nu este o normă.Nu toate cuvintele aflate la
clasici sunt admise de norma literară.V. Alecsandri insista asupra unor forme ca: onor ,
problem , metod. Norma literară , însă , a codificat formele: onoare , problemă , metodă.
c) Trebuie subliniat că neologismele au adesea o existenţă limitată , fiind specifice pentru
o anumită perioadă istorică. Unele cuvinte şi expresii , formate mai ales pe caleacalchierii
şi răspândite în anumite regiuni , au fost respinse de norma literară.
d) Norma literară n-are nici ea existenţă eternă în limba dată. Ea se orientează după uz ,
circulaţie generală. Sunt atestate şi cazuri când abaterile de la normă sunt codificate
potrivit principiului formulat încă de la romani: communis error facit jus
e) Importanţa neologismelor în contemporanietatea noastră a făcut ca în unele ţări(SUA ,
Anglia , Franţa , Japonia , Rusia ş.a.) să fie organizate centre de neologie , scopul de
existenţă al cărora este de a se ocupa cu studierea creaţiilor neologice ale istoriei şi a
rolului lor în procesul de cultivare a limbii , a standartizării în această privinţă. Servicii
speciale de informaţie în domeniul neologiei editează dicţionare sau liste de neologisme.
Studiind neologia , procesul de infiltrare în limbă a cuvintelor noi îţi forma o imagine
despre dezvoltarea culturii şi civilizaţiei unui popor. Peste hotare şi frontiere neologismele
leagă popoare şi limbi în urmele progresului spre care tind toţi. Noile forme şi fenomene
de cultură şi tehnică devin mijloace de colaborare şi de stimulare a energiilor şi a
forţelor creatoare de pretutindeni , opera lor devenind un bun comun al omenirii întregi ,
exprimat în cuvinte şi expresii şi devenind un adaus în vocabularul limbilor naţionale. Nu
e vorba totdeauna de cuvinte noi împrumutate din alte limbi , ci şi de formarea unor
unităţi lexicale noi din elementele preexistente în limba dată. Originalitatea ei se
manifestă , în special , prin modul de includere şi adaptare la sistemul fonetico-fonologic ,
morfologo-derivativ , semantico-stilistic al limbii. Se evidenţiază în acest mod sinteza
creatoare între tradiţie şi inovaţie. În acelaşi timp este prezent caracterul internaţional al
dezvoltării vocabularului actual. Întrucât culturile europene s-au bazat şi continuă să se
întemeieze pe moştenirea greco-latină , este firesc ca şi noile elemente de vocabular să se
bazeze-în marea lor majoritate-pe radicali şi afixe greco-latine , fără a neglija , bineînţeles
şi cuvintele mai vechi , dar şi cele în limbile vii de largă circulaţie
Bibliografie
1. Avram, M. Gramatica pentru toţi.-Bucureşti: Academiei, 2005
2. Adamescu, G. Adaptarea la mediu a neologismelor. -Bucureşti, 1938
3. Bărbuţă, I. Predarea şi învăţarea limbii prin comunicare. -Chişinău, 2003
4. Coteanu, I. Sistemul vocabularului. // Probleme de lingvistică generală. vol.II, 1960
5. Dumitrescu, Fl. Dicţionar de cuvinte recente. –Bucureşti: Didactică şi Pedagogică.
6. Dumitrescu, Fl. Dinamica lexicului românesc- ieri şi azi. -Cluj-Napoca : Eminescu,1995
7. Graur, Al. Tendinţele actuale ale limbii române. –Bucureşti : Ştiinţifică, 1968
8. Graur, Al. Neologismele. // Revista fundaţiilor. IV, nr.8, 1937
9. Grecu, V. Limba română contemporană. –Bucureşti: Oradea, 1974
10. Hristea, Th. Împrumuturi şi creaţii lexicale neologice în limba română contemporană. //
Limba română. XXI, nr.2, 1973
11. Hristea, Th. Probleme de etimologie. –Bucureşti: Ştiinţifică, 1968
12. Hristea, Th. Contribuţia la studiul etimologic al neologismelor româneşti. // Limba română.
XXII, nr.1, 1973
13. Iordan, I. Limba română contemporane. –Bucureşti, 1956
14.Ursu, D. Limba română. // Observaţii privitoare la adaptarea neologismelor în limba română.
nr.3, XV. 4. Bărbuţă, I. Predarea şi învăţarea limbii prin comunicare. -Chişinău, 2003.
Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate